Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/41

Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


o întindere mărginită și prin urmare determinabilă, dacă nu încă determinată. Pentru-că, țineți samă, o cauză nu-i cauză de cît întru cît se realizază-n efectul iei. O cauză care nu va fi tradusă de Ioc într’un produs real nu va fi de cît o cauză imaginară, o neființă. De unde urmează că ori-ce lucru, fiind produs în mod necesar de o sumă nedefinită de cauze, cuprinde combinarea reală a tuturor acestor cauze-n sine, și nu-i nimic în realitate de cît această combinare reală a tuturor cauzelor ce l’au produs. Această combinare i-i întreaga fiinjă reală, i-i intimitatea, substanța lui.

Întrebarea privitoare la substanța materiei universale sau la aceea a Universului cuprinde deci o presupunere absurdă: pe aceea a obîrșiei, a cauzei începătoare a lumilor, pe acea a Creărei. Ori-ce substanță ne fiind alt-ce-va de cît realizarea efectivă a unui număr nedefinit de cauze combinate într’o acțiune comună, pentru a explica substanța Universului ar trebui să i se caute obîrșiea sau cauzele, pe cari nu le are, Universul fiind etern. Lumea universală există: Ființa absolută, unică și supremă, în afară de care nimic nu poate să existe, iea ie. Cum să fie dedusă sau scoasă atunci din ce-va? Cugetarea de a ne ridica mai pre sus sau de a ne pune în afară de unica Ființă, în afară de lumea universală, implică, presupune Neantul Și ar trebui să avem puterea de-a făuri această Ființă pentru a-i deduce substanța