pe care iei o numesc Dumnezeu, Ființă supremă, față de care materiea, materiea lor, despoiată de iei de tot ce-i alcătuește natura reală, reprezintă neaparat cel mai mare Neant. Dînșii au rîpit materiei inteligența, vieața, toate însușirile determinante, raporturile active sau puterile iei, însă-și mișcarea, fără de care materiea nici n’ar avea greutate, nelăsîndu-i de cît impenetrabilitatea și imobilitatea absolută în spațiu. Toate aceste puteri, proprietăți și manifestări naturale, idealiștii le-au atribuit Ființei imaginare, creată de închipuirea lor abstractivă. Și, intervertind rolurile, iei au numit acest produs al închipuirei lor, această Fantomă, acest Dumnezeu care-i Neantul, „Ființă supremă". Iear, ca o consecință neaparată, au declarat că Ființa reală, materiea, lumea, iera Neantul. După care vin să ne spună cu gravitate că aceasta materie ieste în nestare de-a produce ce-va, de-a se pune chiar de sine-n mișcare, și că iea deci de Dumnezeul lor a trebuit să fie creată.
Prin dezvoltările ce le voiu face pe dată voiu căuta să spulber toate acele revoltătoare absurdități la cari fără doar și poate iești dus prin închipuirea fie a unui Dumnezeu personal, creator și cîrmuitor al lumilor, fie nepersonal, privit numai ca un soiu de suflet divin răspîndit în tot universul, al cărui principiu vecinic, cu chipul acesta, l’ar alcătui iei, fie ca idee infinită, ca idee divină, pururea prezentă și activă în lume și pururea manifestată de totalitatea ființelor materiale, finite.
