faptele economice, materiale, cari-s adevăratele fapte, alcătuesc baza de căpetenie, temeliea începătoare pe care se razimă toate celelalte fapte, intelectuale, morale, politice, sociale, cari nu-s alt ce-va de cit niște derivative neaparate.
De partea cui ie dreptatea, de-a idealiștilor sau de cea a materialiștilor ? O dată chestiea pusă așa, șovăeala nu mai ie cu putință. Fără-ndoeală, idealiștii sînt cei greșiți, și dreptate au numai materialiștii. Da, faptele primează ideile: da, idealul, după cum a spus-o Proudhon, nu-i de cît o floare, ale cărei condiții materiale de existență îs rădăcina. Da, întreaga istorie intelectuală și morală, politică și socială a omenirei ie o răsfrîngere a istoriei sale economice.
Toate ramurele științei moderne, ale științei conștiincioase și serioase, sînt de acord să proclame acest mare, acest fundamental și hotărîtor adevăr: Lumea socială, lumea propriu zis omenească, omenirea într’un cuvînt, nu-i alt-ce-va de cît dezvoltarea din urmă, cea mai supremă, cel puțin pentru noi și cu privire la planeta ce-o locuim, manifestarea cea mai înaltă a animalităței. Dar cum ori-ce dezvoltare implică neaparat o negare, pe cea a bazei sau a punctului de plecare, omenirea ie tot o dată și mai ales negarea cugetată și progresivă a animalităței în oameni. Și tocmai această negare, pe cît de rațională pe-atît de naturală, care nu-i rațională de cît din pricină că-i naturală, tocmai această negare, tot o dată și
