Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/174

Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


Emanciparea, i iste libertatea reală, propășirea reală, fericirea fie-cărui individ viețuitor în societate. Pentru-că, în cele din urmă, afară doar dacă nu cădem în ficțiunea liberticidă a binelui public reprezentat prin Stat, ficțiune întemeeată neîntrerupt pe jertfirea sistematică a maselor populare, trebuie să recunoaștem că libertatea și propășirea colectivă nu ie reală de cît atuncea cînd reprezintă suma libertăților și propășirilor individuale.

Știința, toate astea le știe, dar mai departe nu merge, nu poate merge. Propriea-i natură alcătuind-o abstracțiea, dînsa poate concepe prea bine principiul individualităței reale și vii, dar nu poate să aibă nimic de-a face cu indivizii reali și vii. De indivizi în general se ocupă, nu înse de Petru, de Iacob, de-un individ, sau altul, cari pentru iea nu există și nici nu pot exista. Indivizii iei, înc-o dată, nu sînt de cît abstracții.

Cu toate astea, nu individualitățile abstracte, ci indivizii reali, vii, trecători, fac istoriea. Abstracțiile n’au picioare să meargă, ieie nu merg de cît cînd sînt purtate de oameni reali. Pentru aceste ființi reale, alcătuite, nu numai în închipuire, ci chiar în realitate din carne, din sînge, știința n’are inimă. Iea le privește cel mult drept carne pentru dezvoltarea intelectuală și socială. Ce-i pasă iei de condițiile particulare și de soarta întîmplătoare a Iui Petru sau Iacob ? S’ar face ridicolă, s’ar înjosi și s’ar anihila, dacă ar voi să se ocupe