frîu slobod, să nu supue pe oamenii vii la niște experiențe științifice, fără îndoeală mai puțin crude, dar cari nu vor fi mai puțin vătămătoare pentru jertfele omenești. Dacă învățații nu vor putea face experiențe asupra corpului oamenilor individuali, vor fi bucuroși să facă asupra corpului social, ceea-ce trebuie cu desăvîrșire împiedicat.
Cum stau lucrurile acuma, monopolizînd știința și rămînînd cu chipul acesta în afară de vieața socială, învățații alcătuesc fără-ndoeală o castă deosebită, care are mare asemănare cu casta preoților. Dumnezeul lor ie abstracțiea științifică, jertfele sînt individualitățile viețuitoafe, reale, iear dînșii sînt jerlfitorii consacrați, patentați.
Știința nu poate ieși din sfera abstracțiilor. In privința asta iea-i cu mult mai inferioară de cît arta, care, și iea, nu se ocupă propriu zis de cît cu tipurile generale și cu stările generale, dar care, printr’un mijloc propriu al iei, se pricepe să le-ntrupeze în niște forme cari, măcar că în înțelesul vieței reale nu-s vii, nu provoacă mai puțin, în imaginațiea noastră, sentimentul sau amintirea vieței reale. Tipurile și stările pe care le concepe, arta Ie individualizază întru cît-va, și, prin aceste individualizări fără carne și fără oase, ca atare, permanente, nemuritoare, pe care arta are puterea de-a le crea, iea ne amintește individualitățile vii și reale, cari apar și dispar privirilor noastre. Intru cît-va arta-i deci întoarcerea
