o, ar paraliza-o. Știința nu poate ieși din abstracții: acolea-i regimul iei. Abstracțiile înse, și reprezentanții acestora imediați, de ori-ce natură ar fi: preoți, politiciani, Juriști, economiști și savanți, nu trebuie să mai guverneze masele populare. Tot progresul viitorului în asta stă. Vieața și mișcarea vieței, manifestarea individuală și socială a oamenilor, trebuie să aibă libertate deplină. Insu-și principiul autorităței trebuie cu desăvîrșire stîrpit. Cum înse ? Prin propaganda științei libere, cea mai larg populară. Cu chipul acesta masa socială, mulțimea, nu va mai avea în afară de iea un adevăr așa-zicînd absolut, care s’o diriguească, care s’o cîrmuească, un adevăr reprezentat prin niște indivizi foarte interesați să-l păstreze numai în mînele lor, fiind-că adevărul acesta le dă puterea, puterea dîndu-le bogățiea, putința de-a trăi din munca maselor populare. Aceste mase vor avea chiar în sine un adevăr, un adevăr pururea relativ, dar real, o lumină internă care le va lumina mișcările spontane și care va face de prisos ori-ce autoritate și ori-ce cîrmuire exterioară...
Firește, oamenii de știință nu sînt excluziv numai oameni de știință: mai mult sau mai puțin iei sînt și oameni de vieață. Cu toate astea nu trebuie să ne prea încredem în faptul acesta. Și dacă pentem să fim aproape siguri că nici un învățat nu va cuteza să trateze astă-zi pe-un om ca pe-un epure, ie totu-și de temut ca așa zicînd corporațiea învățaților, avînd
