Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/165

Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


Statul.

Din toate despotizmele, cel al doctrinarilor sau al inspiraților religioși ie cel mai vătămător. Aceștia șînt atît de geloși de slava Dumnezeului lor și de izbînda ideei lor, în cît nu le mai rămîne inimă nici pentru libertatea, nici pentru demnitatea, nici chiar pentru suferințele oamenilor vii, al celor reali. Zelul dumnezeesc, preocuparea de idee, sfîrșesc prin a seca din sufletele cele mai duioase, din inimele cele tnai compătimitoare, izvoarele iubirei omenești. Privind tot ce se află, totul ce se face în lume, din punctul de vedere al veciniciei sau al ideei abstracte, astea tratează lucrurile trecătoare cu cel mai mare dispreț. Vieața oamenilor reali înse, a oamenilor în carne și oase, numai din lucruri trecătoare i-alcătuită. Chiar sufletele și inimele despre cari vorbesc nu sînt nici iele alt-ce-va de cît niște ființi cari trec, și cari, o dată trecute, sînt înlocuite de altele tot atîta de trecătoare, cari nu se mai întorc nici o dată-n persoană. Ceea ce-i permanent sau relativ-vecinic în oamenii reali, ieste faptul umani tăței care, dezvoltîndu-se neîntrerupt, trece, tot mai îmbogățită de la o generație la alta. Am zis relativ vecinic, pentru că o dată distrusă planeta noastră, și iea nu poate lipsi să pieară mai de vreme sau mai tîrziu, tot ce a avut început trebuind să aibă neapărat și sfîrșiî, o dată descompusă planeta noastră, ca să slujasca fără-ndoeală drept element vre-unei alte închegări în sistemul universului, singurul vecinic cu-adevărat, cine știe