mult, prăbușirea omului, pricinuită de singura ivire sau manifestare a lui Dumnezeu pe pămînt.
Vedeți dar în ce adîncă rătăcire se află scumpii noștri iiuștri idealiști. Vorbindu-ne de : Dumnezeu, ieu cred, vreu ne înalțe, să ne emancipeze, să ne înobileze, pe cînd din potrivă, iei ne zdrobesc și ne-njosesc. Cu numele lui Dumnezeu iei își închipue să întemeeze printre oameni frățiea, pe cînd, din potrivă, dînșii crează trufiea, disprețul, samănă vrajba, ura, războiul, întemeează robiea. Pentru-că, dimpreună cu Dumnezeu, vin deosebitele grade de inspirare dumnezeească: omenirea se împarte în din cale-afară de inspirați, în mai puțin inspirați și de loc inspirați. Față de Dumnezeu toți sînt, ce-i drept, de o potrivă de nuli, dar față unii de alții, unii sînt mai mari de cît alții, nu de fapt ceea-ce n’ar fi nimic, pentru-că o neegalitate de fapt se pierde în colectivitate de sine, cînd nu găsește acolea nimic, nici o ficțiune sau instltuțiune legală, de care să se aga.țe, nu, unii sînt mai mari de cît alții prin dreptul dumnezeesc al inspirației: ceea-ce alcătuește numai de cît o neegalitate fixă, nestrămutată, pietrificată. Cei mai inspirați trebuie sa fie ascultați de cei, mai puțin inspirați, cari trebuie să le fie supuși. Iear cei mai puțin inspirați trebuie să fie ascultați de cei de loc inspirați, cari și iei trebuie acestora să le fie supuși. Ieată principiul autorităței puternic întemeeat, și cu iei cele două așezăminte fundamentale ale robiei : Biserica și
