sus, iear aceste raporturi privite ca un singur act etern și nestrămutat, vor alcătui Sfîntul Spirit, Asta-i, în adevăratul său înțeles teologic și metafizic, marea, grozava taină a treimei creștine.
Dar să părăsim cît mai iute înălțimile astea, și să vedem ce se petrece pe pămînt.
Dumnezeu tatăl, văzînd, din înălțimea vecinicei sale splendori, că acest sărman Dumnezeu fiul, turtit și aiurit prin căderea-j, pănă-ntr'atît s’a afundat și pierdut în materie în cît chiar ajuns ia starea omenească nu mai izbutea să-și vie în fire, se hotărî să-i vie într’ajutor. Din acea nenumărată mulțime de părticele, nemuritoare și divine și totodată infinit, de mici, în cari Dumnezeu fiul se împrăștiase pănă a nu se mai putea recunoaște din iele, Dumnezeu tatăl alese pe cele cari-i plăcură mai mult, făcînd din iele pe inspirații săi, pe profeți, „pe oamenii săi de geniu virtoși“, pe marii binefăcători și legiuitori ai omenirei: Zoroastru, Buda, Moise, Confucius, Licurg, Solon, Socrate, divinul Platon, pe lsus Hristos mai ales, realizarea deplină a lui Dumnezeu fiul în sfîrșit, adăpostit și concentrat într’o singură persoană omenească: pe toți apostolii, sfîntul Petru,sfîntul Pavel, și cu deosebire pe sfîntul Ioan: pe Constantin cel Mare, pe Mahomet, pe Carlomagnul, pe Grigorie al Vll-lea, pe Dante, după unii chiar și pe Luther, pe Voltaire și Rousseau, pe Robespierre și Danton și multe alte mari și sfinte personagii
