Ieată o autoritate, care nu-i de loc dumnezeească, care i cu totul omenească, dar în fața căreea ne vom apleca bucuroși, încredințați că departe de-a subjuga, dînsa va emancipa oamenii. Asta va fi de o mie de ori mai puternică, fiți încredințați, de cît toate autoritățile voastre dumnezeești, teologice, metafizice, politice și juridice, întemeeate de Biserică și de Stat, mai puternică de cît criminalele voastre coduri, de cît toți temnicerii și călăii voștri.
Puterea sentimentului colectiv sau a spiritului public ieste destul de serioasă și a-zi. Oamenii cei mai în stare dea săvîrși crime, rar îndrăznesc s’o sfrunteze sau s’o înfrunte pe față. Dînșii vor căuta s’o înșele, înse se vor feri s’o încalce, afară dacă nu se vor simți sprijiniți de vre-o oare-care minoritate. Nici un om, ori-cît de puternic s’ar crede, nu va avea nici o dată puterea de-a îndura disprețul societăței întregi, nici unul nu va putea trăi fără a se simți susținut de aprobarea și stima cel puțin a unei părți din această societate. Numai împins de-o puternică și de-o cu totul sinceră convingere, omul poate avea curajul de a susținea împotriva tuturor o părere și de a se ridica împotriva tuturor: nici o dată un egoist, un stricat, un nemernic, nu vă avea curajul acesta.
Nimic nu dovedește mai bine solidaritatea naturală, neaparată, acea lege de sociabilitate care leagă pe toți oamenii, de cît faptul acesta, pe care fie-care din noi îl poate constata zilnic, și asupra lui și asupra oamenilor pe cari-i cunoaște.
