produse adesea pănă-ntr’atît de ingenioase în cît le-ai crede diriguite și săvîrșite de-o inteligență științificește cît se poate de dezvoltată, nu variază și nu se perfecționează aproape de loc. Furnicele, albinele, castorii, și alte animale cari trăesc în republică, fac astă-zi tocmai ceea ce-au făcut în urmă cu mii de ani, ceea-ce dovedește că-n inteligența acestora nu există progres. Animalele astea sînt tot atît de învățate și tot atît de dobitoace în ziua de a-zi ca și acum treizeci sau patruzeci de veacuri. In lumea animală o mișcare se face ori-cum. Dar însă-și speciile, însă-și familiile și clasele sînt acele cari se transformă cu-ncetul, îmboldite de lupta pentru vieață, această lege supremă a vieței animale, datorită căreea organizațiile cele mai inteligente și cele mai energice înlocuesc succesiv organizațiile inferioare, în nestare să ducă mult lupta în contra lor. In privința asta, dar numai în astă, netăgăduit, în lumea animală, o mișcare, progres există. Dar în sînul speciilor, al familiilor și al claselor de animale, nu există sau aproape nu există progres.
Munca omului, privită atît din punctul de vedere al metodelor cît și din acel al produselor, ie tot atît de perfectibilă și de progresivă ca și spiritul său. Prin combinarea activităței sale cerebrale sau nervoase, cu activitatea sa musculară, a inteligenței sale dezvoltată științificește, cu puterea sa fizică, prin aplicarea cugetărei sale progresive la munca-i, care, din excluziv animală, instinctivă și
