îl pătrunde, dînsul își poartă așa zicînd vrăjmașul în sine și n’are nici un mijloc să scape de iei. De acolea naște acea teamă neîntreruptă pe care omul o simte și care alcătuește fondul ori-cărei existenți animale, teamă care, alcătuește cea dintăi bază a ori-cărei religii. De-acolea purcede și pentru animal nevoea de a lupta în cursul întregei lui vieți împotriva primejdiilor din afară ce-l amenință, nevoea de a-și susținea propriea existență, ca individ, și existența socială, ca speță, în dauna totului care îl înconjoară : lucruri, ființi organice și viețuitoare. De-acolea pentru animalele de tot soiul nevoea de muncă.
întreaga animalitate muncește și nu trăește de cît muncind.. Omul, ființă viețuitoare, nu scapă de această nevoe, care ie legea supremă a vieței. Ca să-și menție existența, ca să se dezvolte în deplinătatea ființei sale, omul trebuie să muncească. Intre munca omului și cea a tuturor celorlalte specii de animale ieste înse o deosebire uriașă munca animalelor ie stagnantă, fiind-că inteligența lor ie stagnantă: munca omului, din potrivă, ie esențial sau fundamental progresivă, fiind-că inteligența lui ie în cel mai înalt grad progresivă.
Nimic nu dovedește mai bine inferioritatea hotărîtoare a tuturor celorlalte specii de animale, față de om, de cît faptul de netăgăduit și netăgăduit, că metodele și produsele muncei atît individuale cît și colective a tuturor celorlalte animale, metode și
