Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/117

Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


ce trăește tinde să se realizeze în deplinătatea ființei sale. Omul, ființă cugetătoare pe lîngă viețuitoare, ca să se realizeze în această deplinătate, trebuie să se cunoască pe sine. Asta-i pricina uriașei întîrzieri pe care-o vedem în dezvoltarea acestuea, și ceea-ce face că, pentru a ajunge la starea actuală a civilizației în țările cele mai înaintate, stare care-i încă atît de puțin potrivită cu idealul spre care tindem noi astă-zi, omului i-a trebuit nu știu cîte zeci sau sute de veacuri. S’ar zice că-n căutarea să se găsească, în umblarea după sine, prin toate peregrinările sale și prefacerile istorice, omul a trebuit să întrebuințeze, să istovească toate brutalitățile mai întăi, toate nedreptățile și toate nenorocirile cu putință, pentru a realiza de-abiea picul de rațiune și de dreptate care domnește în lume astă-zi.

împins mereu de aceea-și fatalitate care alcătuește legea fundamentală a vieței, omul creează lumea-i umană, lumea-i istorică, cucerind pas cu pas, asupra lumei exterioare și asupra propriei iui bestialități, libertatea și demnitatea lui omenească. Cucerește libertatea și demnitatea prin știință și muncă.

Toate animalele sînt silite să muncească, ca să trăească: cu toatele, fără să bage de samă și fără să aibă cea mai mică conștiință de asta, ieu parte, în măsura trebuințelor, priceperei, în măsura puterei lor, la opera atît de înceată a transformăm suprafeței globului nostru într’un loc vieței animale