Sari la conținut

Pagină:„Din ideile fundamentale ale socialismului științific”, de Constantin Dobrogeanu-Gherea.pdf/7

Această pagină a fost validată
6

deosebeau după temperamentul, inima, spiritul, mintea, fantezia fiecăruia. Puteți să vă închipuiți ce ar fi devenit o societate, dacă ar fi început să-și cioplească și recioplească organizația ei socială după fantezia, foarte bogată de altfel, a fiecărui inventator. Când citești aceste planuri utopice de construcții a unor societăți ideale, vezi alături de izbucniri de adevărate genii, niște lucruri ridicole și copilărești, care te fac să râzi.

Marx a priceput toată greșeala acestei metode raționaliste și toată zădărnicia acestor construcțiuni utopice. Marx a înțeles, înainte de teoreticienii organismului social, cum sunt Spencer, Schaeffle sau Lilienfeld, și mult mai profund decât dânșii, că societatea este și ea un organism viu, nu un organism biologic, un organism omenesc, dar un fel de supra-organism viu, care are viața lui, legile lui de desvoltare. El a priceput că, după cum nu poți să cioplești un organism omenesc după voie, sub cuvânt că să-l faci mai perfect, după cum nu poți unui corp omenesc să-i pui încă o pereche de ochi îndărăt, ca să vadă și cu ceafa, sau încă un nas, ca să miroasă și cu spatele — oricât ar fi aceasta de avantajos în alte privințe — tot așa nu poți să procedezi astfel și cu societatea. El a înțeles, că o societate are o lungă istorie, de mii de ani de viață, creștere și desvoltare și ca să pricepi ce e de făcut spre binele societăței, trebue să cunoști organizarea ei, legile ei de desvoltare, istoria ei și din ea, din istoria reală a societăței trebue să deduci și socialismul ei.

Și astfel Marx a pus socialismul pe o bază reală istorică, dându-ne și o metodă nouă de cercetare realisto-istorică în loc de raționalisto-utopică de altădată. Această așezare a socialismului pe bază reală istorică și această metodă nouă de cercetare pe care ne-a dat-o, e prima mare descoperire și meritul lui Marx. Și aplicând propria sa metodă, Marx a studiat desvoltarea istorică a omenirei și a văzut că ceea ce face în primul rând conținutul întregei istorii e lupta pentru interes între oameni, lupta între grupuri sociale, lupta între clase sociale. Și astfel Marx ne-a dat teoria lui a luptei de clase, a doua mare și nemuritoare descoperire a lui. Făcând această descoperire el și-a spus: foarte bine, lupta de grupuri sociale, lupta de clase dă adevăratul conținut al istoriei omenirei, dar care e puterea lăuntrică care crează