Pădurea (Pădurea, când s-a făcut toamnă târziu)
Pădurea, când s-a făcut toamnă târziu,
a scoborât, ca pe niște odoare,
clopotele ei de verdeață răsunătoare,
de care faurii pământeni nici nu știu...
Și ea – bătrâna – le-ngropă ca pe morți
aceste clopote de stejari și de ulmi,
ce scufundate-n pământ mai visau despre culmi
și dulce prin somn sunau după grelele porți.
Atunci ca orbită lumea rămase,
crezând că mai vede înflăcăratele coame,
în vreme ce putred sânge de poame
spre buzele fetelor moarte-ncepea să se lase...
|
Această lucrare se află în domeniul public deoarece drepturile de autor au expirat. Se aplică în Statele Unite, Canada, Uniunea Europeană și în acele țări cu o limită a drepturilor de autor acoperind întreaga viață a autorului acesteia plus 70 de ani. Traducerile publicate ulterior pot fi supuse drepturilor de autor. |