Păcatele slugerului/Capitolul XXI - Uneltirea

←Capitolul XX - O femeie inimoasă și un mișel

Păcatele slugerului de Radu Rosetti Capitolul XXI - Uneltirea

Capitolul XXII - Sulgeriul umblă să-și încarce sufletul cu păcat greu→

A doua zi după Sfîntul Ilie, sulgeriul isprăvise prînzul și, așazaj turcește pe pat, sorbea din filigeanul de cafe, cînd Culiță intră cu ciubucul aprins, din luleaua căruia ieșea, de sub căimac, o șuviță de fum, și spuse că Solomon o venit de la prisacă și cere să-i vorbească numaidecît, avînd să-i spuie lucruri de samă. Sulgeriul poronci să-l cheme în odaie.

— Ce veste-poveste, Solomoane? întrebă Strilea pe țiganul care se bucura la el de o deosebită trecere și încredere.

— Ce să fie, cucoane, zise scărpinîndu-se în cap țiganul care rămăsese la ușă, ia nu-i bine.

— Pentru ce nu-i bine?

— Lumea-i plină de talhari.

— Aista-i un cîntec vechi cît dînsa, zise sulgeriul; dar ce te face să-ți aduci aminte de dînsul tocmai astăzi?

— Eu țineam pe Andrei Nan și pe soția lui drept oameni de treabă, urmă țiganul, și văd că ei sînt numai niște hoți.

— Dar ce au făcut? Vorbește mai lămurit, măi țigane, strigă sulgeriul care începuse să piardă rabdarea.

Țiganul căzu în genunchi și lacrimile izbuhniră din ochii lui.

— Iartă-mă, cucoane, bătrînețele mi-au slăbit ochii și mintea și n-am fost în stare să apăr cum se cuvine averea dumitale!

— Dar ce este? Ce s-o întîmplat? strigă sulgeriul sărind de pe pat.

— S-o întîmplat că Andrei Nan și cu femeia lui, de cîte ori au cîte un stup slab în prisaca lor, îl ieu și-l aduc într-a dumitale, unde îl așază în locul altuia, ales dintre cei mai de frunte, pe care îl ieu și îl duc în prisaca lor, așăzîndu-l în locul celui slab.

— Și cum de îngăduit-ai tu asemene lucru? răcni sulgeriul cuprins de mînie, pentru ce oare te țin eu pe tine acolo și pentru ce te hrănesc eu, netrebnicule? Am să te fac să-ți dai sufletul sub bici!

Și sulgeriul bătu cu putere din picior!

— Ai toată dreptatea, răspunse Solomon, netrebnic m-au făcut bătrînețele; nu mai sînt în stare să-ți apăr avutul!

Durerea și deznădăjduirea batonului muieră inima sulgeriului care, îmblînzîndu-și glasul,, zise:

— Scoală!

Și cînd văzu pe țigan în picioare, îi zise cu glas domol:

— Lasă încungiurile și spune lămurit cum ai descoperit tîlhăriile răzășului.

— Asară, zise țiganul, întorcîndu-mă singur de la iarmaroc, am rătăcit prin pădure și am agiuns la prisacă tîrziu — putea să fie pe la miezul nopții. Radu Irofti dormea în colibă la mine; dar cum am aprins opaița s-o trezit, s-o sculat de pe culcuș și mi-o spus că o dat în ziua aceea de o poznă mare. Că demult, încă de cînd era bine cu dînșii și-și petrecea vremea pe la prisaca lor, avea prepus că numai prin meșteșug necurat și în dauna dumitale sporise în chip atît de minunat stupii răzășilor. Ieri Manole prisacariul s-o dus la Rădeana, unde l-am văzut și eu, iar la prisacă o venit Safta lui Andrei cu carul, cu copiii ei, cu patru fete din sat și cu un flăcău. După ce au desgiugat, Safta o trimes copiii, fetele și flăcăul să culeagă zmeură pe Piscul Ciubotariului și în deal la Lăcătușu, iar ea o ramas singură la prisacă. Radu, care de mult avea prepus pe răzăși, îndată ce i-o văzut trecînd cu cofele în mînă după zmeură s-o suit într-un carpăn și s-o ascuns printre crengi.

Era acolo poate de un ceas, cînd vede pe Safta venind cu carul cu boi, întrînd cu dînsul în prisacă și oprindu-se într-un capăt unde se aflau vreo trei stupi de frunte. În căruță, astupați și legați la urdiniș, erau trei stupi. Safta este meșteră la lucrul prisăcii, ca cel mai de frunte prisaca – riu. Radu o văzut-o cum și-o pus naframa pe cap și pe umere, cum și-o învălit mînile, cum o astupat cu o bucată de petecă urdinișul, cum o legat captarele celor trei stupi și cum o făcut să alunece stupii de pe căpătăile lor pe o bucată de pînză cu care i-o legat la capătul din gios. Apoi, ea fiind voinică cît un barbat, o luat frumos stupii unul după altul în brațe și i-o pus în căruță. Pe urmă o luat pe cei trei stupi din căruță și i-o așazat în locul celor trei ce-i luase; cu o prăjină lungă a scos dopurile de la urdiniș și legăturile de la captare, o tras la ea dopurile și legăturile și o plecat, cu căruță cu tot. Radu s-o dat gios din carpăn și și-o căutat de treabă. Pe la amiază, s-o întors fetele, copiii și flăcăul, cu cofele pline de zmeură și cu legături de bureți. După-amiază, auzind că fetele trec iar la deal, Radu, bănuind că Safta a mai veni să schimbe stupi slabi pe alții buni, s-o suit iar în carpăn. Și nu se înșala: iar o venit muierea hoață cu carul în care însă erau de astă-dată numai doi stupi. Trăgînd în alt capăt al prisăcii, o ales alți doi stupi, din cei mai puternici, care se aflau departe unul de altul, și i-o luat în căruță, înlocuin – du – i prin acei care-i adusese. De astă-dată însă, de răul albinelor, n-o putut lua cu dînsa dopurile și legăturile de pînză care au ramas pe loc. Iacătă-le, și țiganul le scoase din sîn, apoi adăugi:

— Radu mergînd să le ieie, l-o împuns albinele rău de tot: i s-o umflat capul și obrazul; de-abie vede cu ochii. N-am închis ochii de suparare și, cum s-o făcut ziuă, m-am dus să văd stupii și am găsit întocmai cum îmi spusese Radu: cinci din stupii cei mai frumoși erau înlocuiți prin alții care nu poartă semnul dumitale și se vede ușor că sînt mai slabi decît acei pe care i-am lasat ieri dimineață în locul lor.

Și Solomon tăcu.

Mînia sulgeriului căzuse. El nu se îndoia că Radu Irofti avuse o parte însamnată la mutarea stupilor; dar bucuria ce o simțea înțelegînd că Andrei Nan, în urma acestei fapte, se află cu desăvîrșire în puterea lui, îl făcea să treacă cu ușurință peste această împregiurare. Dar față de Solomon, crezu nemerit să-și ascundă bucuria.

— Și nu știi dacă răzășii nu mai îndeplinise pănă azi asămene schimb de stupi? întrebă sulgeriul cu sprîncenele încrețite.

— Eu n-am simțit nimica, răspunse prisacariul, dar s-ar prea putea. Toți stupii din prisacă poartă sămnul nostru; dar asta nu însamnă că nu i-au schimbat, căci doară era ușoi pentru Andrei să facă un fier la feli cu al nostru și să însămne cu el stupii slabi ce-i scotea din prisaca lui și-i ducea într-a noastră în locul celor buni.

— Întoarce-te îndată la prisacă, poronci sulgeriul, și să nu te ducă pacatul să scăpi vreun cuvînt despre întîmplarea asta; apoi Strilea bătu din palme.

— Șaua pe Daraban, îndată, și ciubotele, zise el lui Culiță, cînd acesta intră.

Cu o jumatate de ceas mai tîrziu sulgeriul ajungea la prisacă; cînd descălecă la bordei, văzu pe Radu ieșind dintr-însul. Strilea scăpă un strigăt de uimire: capul lui Irofti se făcuse cît un bostan. În locul ochilor se vedea, în cărnurile umflate, ca două crăpături lungărețe; mînile nu mai aveau nici un chip.

— Dar cum te-au împuns albinele astfeli? întrebă sulgeriul.

— Cînd am mers să ieu dopurile și legăturile ce nu putuse să le scoată dintre stupi muierea, albinele din cei doi stupi care i-o adus la urmă, suparate de zdruncinul la care fusese supuse, o năvălit asupra mea și m-o împuns în chipul ce-l vezi. Nu mai pot de durere.

— Dar întîmplatu-s-au lucrurile astfeli cum mi le-o povestit Solomon? Adus-o ieri aici Safta a lui Andrei Nan întăia dată trei, și a doua oară doi stupi de la prisaca lor, luînd în loc cinci stupi aleși din prisaca mea?

— Întocmai așa, răspunse Radu din buzele umflate, ale căruia cuvintele ieșeau numai cu greu.

— Ș? ai putea să-mi arăți, în prisaca lor, stupii mei; cum să-i cunosc?

— Lesne de tot; acei stupi poartă sămnul dumitale și pe dinafară și înlăuntru. Dacă ei au curățit sămnul dinafară cu barda, are să se cunoască locul în care o fost, iar celui din lăuntru n-au ce-i face. Numai să nu prindă ei de veste și să nu desființeze stupii.

— Mă duc chiar în astă-sară la Focșani și mă întorc mîni cu starostele de Putna sau cu oamenii trimeși de el; dar n-aș voi ca răzășii să mă facă de rușine și ca atunci cînd voi veni aici cu starostele sau cu oamenii lui, să nu putem dovedi că se găsesc în prisaca lor stupi furați.

— Să nu-ți fie frică de așa lucru; treaba mea este să dovedesc care sînt stupii furați.