Originea numelui Prelipcean
Zice că pe la Paști, cine mai știe cîte sute de ani vor fi de atunci, s-au adunat mai mulți feciori și fete din satul Prelipcea, de peste Prut, la un loc și au început, cum e datina din moși-strămoși, a ciocni ouă roșii. Și unii cîștigau, alții pierdeau, care după cum îi era norocul.
Unul dintre feciorii de față însă, avea un ou deosebit, ciocnea și spărgea orișcare alt ou cu dînsul… Așa a spart el ouăle la mai mulți inși… Și fiecare du cum îl spărgea, îl lua și-l băga în sîn, și nime nu-i spunea nemică.
Între feciorii adunați se aflau și șapte frați.
Feciorul cu oul cel tare, ciocnind și cu aceștia, le-a spart și lor toate ouăle.
Frații văzînd aceasta, s-au mîniat pe dînsul și i-au spus să le arate oul, căci acela nu poate să fie ou de găină, ouăle celorlalți, ci de pichiure, de lemn, de piatră sau de altceva… destul că nu e ou curat !…
Însă n-a voit să-l arate.
Atunci frații s-au mîniat și mai tare și s-au apucat la ceartă cu dînsul, și din vorbă în vorbă a ajuns treaba pînă la bătaie.
Feciorul, care locuia în apropiere, văzînd că nu e șagă, că cei șapte frați vreau numaidecît să-l bată, a strigat pe tatăl său să-i aducă degrabă spada, ca să aibă cu ce se apăra de protivnicii săi, căci pe timpul acela nu erau săbii ca acuma, ci numai spade.
Tatăl său auzindu-l strigînd și presupunînd că nu e bine, ci trebuie să se întîmple ceva cu dînsul, luă degrabă spada și-ntr-un buc a și fost cu dînsa unde era strînsura adunată.
Însă nu apucă bine a ajunge la fața locului și a întreba ce este cînd unul dintre cei șapte frați, apucînd un par, sau ce va fi fost, îl păli drept în cap și-l culcă mort la pămînt.
Atunci feciorul, care era un tînăr înalt, spătos și foarte zdravăn, văzînd că au omorît pre tatăl său, i se sui tot sîngele în vîrful capului de mînie, se repezi ca o săgeată la tatăl său, îi luă spada din mînă,. și-apoi… Întorcîndu-se și avîntîndu-se în dreapta și în stînga, cît ai bate în pălmi îi tăie pre toți cei șapte frați în bucățele.
Văzînd ceialalți feciori, care erau de față și care pînă atuncia stătură ca înlemniți locului, ceea ce s-a întîmplat, deteră năvală care dincotro asupra feciorului ucigaș, voind să-l facă mii de fărîme. Însă feciorul isteț și tare, cum era, făcu ce făcu și spălă putina din mijlocul lor. Iară mai după aceea, văzînd că s-a răsculat întreg satul și s-a făcut mare zurbavă din pricina lui, de frică ca să nu fie prins și omorît și el, a părăsit satul, în care s-a născut și a crescut, și îndreptîndu-se pre amiaz nu se opri pînă la Horodnicul de Jos din ținutul Rădăuțului.
Ajuns în Horodnicul de Jos, stătu el mai mulți ani în acest sat, fără ca sătenii să-i dee de urmă sau să știe ceva despre dînsul, căci el, cum ajunse aice, nu numai că-și schimbă porecla, ci tăinui totodată și numele satului, în care s-a născut și de unde a venit.
Mai pe urmă însă, și anume după ce s-au mai mulcomit oamenii din satul său și i s-a uitat încîtva fapta cea rea, dar știind prea bine că n-are la ce se mai întoarce îndărăpt de unde a venit, s-a însurat cu o fată din Horodnic. Și nevestei sale i-a descoperit apoi că e de loc din Prelipcea de peste Prut, însă numele cel adevărat nici ei n-a voit să i-l spuie.
Și de atunci încoace au început horodnicenii a-l numi Prelipcean, în loc de venetic, după cum îl numeau și mai nainte. Și Prelipceni s-au numit apoi și urmașii săi și tot așa se numesc ei și-n ziua de astăzi, și sunt una dintre cele mai numeroase și răspîndite familii românești din Horodnic.