Originea familiei, a proprietății private și a statului/Ginta irocheză

by Friedrich Engels

Aspect 2

III

GINTA IROCHEZĂ

 

Ajungem acum la o altă descoperire a lui Morgan, care are cel puțin aceeași însemnătate ca și reconstruirea formei primitive a familiei după sistemele de înrudire. Dovada că uniunile de gintă din sânul unui trib de Indieni americani, desemnate cu nume de animale, sunt identice în fond cu genea ale Grecilor, cu gentes ale Romanilor; că forma americană este cea inițială, iar că cea greco-romană a venit mai târziu, că este o formă derivată; că întreaga organizare socială a Grecilor și Romanilor din vremurile primitive în ginți, fratrii și triburi, își găsește o paralelă fidelă în organizația americano-indiană; că ginta este o întocmire comună tuturor barbarilor până la intrarea lor în civilizație, și chiar mai pe urmă (pe cât ne îngădue izvoarele noastre de până acum să stabilim) — dovada aceasta a luminat dintr’odată cele mai grele părți din istoria străveche greacă și romană, și ne-a dat în acelaș timp nebănuite lămuriri asupra trăsăturilor fundamentale ale orânduirii sociale din vremurile primitive, înainte de apariția statului. Oricât de simple ne-ar părea lucrurile acum, când sunt cunoscute, totuși Morgan nu le-a descoperit decât abia în ultima vreme; în scrierea lui anterioară, apărută în 1871, el încă nu pătrunsese această taină, a cărei desvăluire a redus la tăcere pentru un răstimp pe preistoricii englezi, atât de încrezuți de obicei.

Cuvântul latin gens pe care-l întrebuințează Morgan într’un mod general pentru această uniune de gintă, vine — ca și cuvântul grecesc cu acelaș înțeles genos — dela rădăcina comună arică gan (kan în limba germană, în care de regulă k îl înlocuiește pe g aric), care însemnează a procrea. Cuvintele gens, genos, în limba sanscrită djanas, în limba gotică (după regula de mai sus), kuni, în vechea limbă nordică și în cea anglo-saxonă kyn, englezește kin, în limba din Germania centrală künne, înseamnă toate la fel, neam, origină. Gens în latinește, genos în grecește, este însă întrebuințat în mod special pentru o uniune de rudenie care se mândrește cu o origină comună (în cazul acesta un strămoș comun) și este unită prin anumite instituții sociale și religioase într’o comunitate specială, a cărei origine și natură au rămas totuși neclare până acum tuturor istoricilor noștri.

Am văzut mai sus, când am vorbit despre familia punalua, în ce constă alcătuirea unei ginți în forma ei inițială. Ea este alcătuită din toate persoanele care, prin mijlocirea căsătoriei punalua și potrivit ideilor care în mod necesar domneau într’însa, alcătuesc urmașii recunoscuți ai unei singure mame anumite, a tribului, întemeietoarea ginții. Cum în această formă de familie paternitatea este nesigură, se ține seamă numai de linia feminină. Intrucât frații n’au voie să ia în căsătorie pe surorile lor, ci numai femei de altă origină, copiii făcuți cu aceste femei străine rămân, potrivit matriarhatului, în afara ginții. Inăuntrul uniunii de gintă rămân așa dar numai urmașii fiicelor din fiecare generație; urmașii fiilor trec în gințile mamelor lor. Ce devine acum această grupă înrudită prin sânge, odată ce ea se constitue ca o grupă deosebită față de grupele asemănătoare înăuntrul unui trib?

Ca formă clasică a acestei ginți primitive, Morgan ia pe acea a Irochezilor, în special a tribului Seneka. Intr’însul sunt 8 ginți, purtând nume de animale: 1. lup, 2. urs, 3. broască țestoasă, 4. castor, 5. cerb, 6. becață, 7. bâtlan, 8. șoim. In fiecare gintă domnesc următoarele obiceiuri:

1. Ginta își alege sahemul (conducătorul în timp de pace) și șeful (căpetenia în timp de război). Sahemul trebuia să fie ales din gintă și funcția lui era ereditară, întrucât în caz de vacanță ea trebuia să fie imediat ocupată din nou; șeful militar putea fi ales și din altă gintă și uneori această funcție putea să rămână neocupată. Ca sahem nu era niciodată ales fiul celui precedent, căci la Irochezi domnea matriarhatul, așa că fiul făcea parte din altă gintă; adesea însă era ales fratele său sau fiul surorii sale. La alegere votau toți, bărbații și femeile. Alegerea trebuia însă să fie confirmată de celelalte șapte ginți, și abia după aceea alesul era instalat cu mare pompă, și anume de către sfatul comun al întregii uniuni a Irochezilor. Insemnătatea acestui obicei se va vedea mai departe. Puterea sahemului înăuntrul ginții era de natură părintească, pur morală; el nu dispunea de mijloace de constrângere. Pe lângă aceasta, el era, prin funcție, membru în sfatul tribului Seneka, ca și în sfatul unional al tuturor Irochezilor. Șeful din timp de război putea da ordine numai în timpul expedițiilor de război.

2. Ginta destitue, după cum crede de cuviință, pe sahem și pe căpetenia din timp de război. Aceasta se face tot prin votul bărbaților și femeilor. Destituiții devin după aceea ostași de rând ca și ceilalți, persoane particulare. De altfel sfatul tribului poate destitui pe sahem, chiar împotriva voinței ginții.

3. Niciun membru n’are voie să se căsătorească înăuntrul ginții. Aceasta este regula fundamentală a ginții, legătura care o ține laolaltă; ea este expresia negativă a acestei foarte pozitive înrudiri de sânge, pe baza căreia indivizii pe care ea îi cuprinde devin abia o gintă. Prin descoperirea acestui fapt simplu. Morgan a desvăluit pentru întâia oară natura ginții. Cât de puțin a fost înțeleasă ginta până atunci, o dovedesc relatările anterioare asupra sălbaticilor și barbarilor, în care diferitele grupări din care se compune orânduirea ginților, sunt amestecate deavalma, fără rost și deosebire, sub denumirea de trib, clan, tum, etc., și despre care se spune câte odată, că înăuntrul unei asemenea grupări căsătoria este interzisă. In felul acesta s’a creat acea confuzie de neînlăturat, în care domnul MacLennan, asemenea unui Napoleon, a putut să facă ordine printr’o sentință suverană: toate triburile se împart în unele înăuntrul cărora căsătoria este oprită (exogame) și în altele înăuntrul cărora ea este îngăduită (endogame). Și după ce a încurcat astfel și mai rău lucrurile, el a putut să se afunde în cele mai adânci cercetări pentru a afla care din absurdele sale clase este cea mai veche: exogamia sau endogamia. Odată cu descoperirea ginții întemeiate pe înrudirea de sânge și pe imposibilitatea, care rezultă din acest fapt, ca membrii ginții să se căsătorească între ei, această absurditate încetă dela sine. E dela sine înțeles că pe treapta pe care găsim pe Irochezi, interzicerea căsătoriei în sânul ginții este respectată cu strictețe.

4. Averea celor morți revenea celorlalți membri ai ginții; ea trebuia să rămână în gintă. Dată fiind neînsemnătatea obiectelor pe care un Irochez putea să le lase moștenire, moștenirea era împărțită între rudele apropiate din gintă; dacă murea un bărbat, moșteneau frații și surorile lui bune și fratele mamei; dacă murea o femee, moșteneau copiii ei și surorile ei bune, nu însă frații ei. Tocmai deaceea, soțul și soția nu puteau să se moștenească unul pe altul, nici copiii pe tatăl lor.

5. Tovarășii de gintă erau datori să se ajute unii pe alții, să se apere reciproc și mai ales să se sprijine pentru a răzbuna orice ofensă adusă de un străin. In ce privește siguranța sa personală, individul se baza pe gintă — și putea s’o facă; cine îl ofensa, ofensa întreaga gintă. De aici, din legăturile de sânge ale ginții, izvorî obligațiunea răzbunării prin sânge, care era recunoscută fără rezerve de către Irochezi. Dacă un străin de gintă ucidea pe un tovarăș de gintă, atunci întreaga gintă a celui ucis era datoare să răzbune sângele vărsat. La început se încerca să se ajungă la o înțelegere; sfatul ginții ucigașului se aduna și făcea sfatului ginții celui ucis propuneri de înțelegere, oferind adesea să-și exprime părerea de rău și să trimeată daruri însemnate. Dacă acestea erau primite, chestiunea era lichidată. In caz contrar, ginta jignită desemna unul sau mai mulți răzbunători care erau datori să urmărească pe ucigaș și să-l ucidă. Dacă se întâmpla astfel, ginta celui ucis n’avea niciun drept să se plângă: cazul era lichidat.

6. Ginta are anumite nume sau o serie de nume, pe care din tot tribul numai dânsa poate să le întrebuințeze, astfel că numele unui membru din gintă arată totodată cărei ginți aparține. Un nume gentilic atrăgea după sine din capul locului și drepturi gentilice.

7. Ginta poate adopta străini, primindu-i astfel în întreg tribul. Prizonierii de război care nu erau uciși, deveneau astfel, prin adopțiunea într’o gintă, membri ai tribului Seneka și căpătau prin aceasta toate drepturile în gintă și trib. Adopțiunea se făcea la propunerea unor tovarăși din gintă; la propunerea bărbaților care îl primeau pe străin ca frate, respectiv ca soră, la propunerea femeilor care îl primeau drept copilul lor; pentru confirmarea adopțiunii era nevoie de primirea solemnă în gintă. Adeseori anumite ginți, în mod excepțional foarte slăbite, se întăreau din nou prin adoptări în masă dintr’o altă gintă, cu aprobarea acesteia. La Irochezi primirea solemnă în gintă avea loc întro ședință publică a sfatului. Prin aceasta, primirea devenea de fapt o ceremonie religioasă.

8. Este greu de a dovedi existența unor festivități religioase speciale la gințile indiene, dar ceremoniile religioase ale Indienilor sunt mai mult sau mai puțin în legătură cu gințile. La cele șase sărbători religioase anuale ale Irochezilor, sahemii și șefii de război ai fiecărei ginți erau socotiți, în virtutea însăși a slujbei lor, printre „păzitorii credinței” și aveau funcțiuni preoțești.

9. Ginta are un loc comun de înmormântare. La Irochezii din statul New-York, înghesuiți din toate părțile de către albi, acesta a dispărut acum, însă înainte vreme a existat. La alți Indieni el există și astăzi; așa, de pildă, la Tuskarori, care sunt înrudiți de aproape cu Irochezii și care deși creștini, au în cimitir un anumit rând pentru fiecare gintă, astfel că mama este îngropată în acelaș rând cu copiii, tatăl însă nu. Și la Irochezi întreaga gintă a unui mort merge la înmormântarea lui, se îngrijește de mormânt, de cuvântările funebre, etc.

10. Ginta are un sfat, adunarea democratică a tuturor membrilor ei maturi, bărbați și femei, toți având drept egal de vot. Acest sfat alege și destitue pe sahemi și pe șefii de război; la fel și pe ceilalți „păzitori ai credinței”; el decide în privința prețului de răscumpărare (Wergeld) sau a răzbunării prin sânge a tovarășilor uciși; el adoptă străinii. Pe scurt, el este puterea suverană în gintă.

Acestea sunt atribuțiile unei ginți indiene tipice. „Toți membrii ei sunt oameni liberi, datori să-și apere reciproc libertatea; ei sunt egali în drepturile personale — nici sahemii, nici șefii de război, nu au nicio pretenție la întâietate; ei constitue o frăție unită prin legături de sânge. Libertatea, egalitatea, fraternitatea, deși niciodată formulate, erau principiile de bază ale ginții și aceasta, la rându-i era celula unui întreg sistem social, baza societății indiene organizate. Aceasta explică spiritul neînfrânt de independență și de demnitate personală, pe care fiecare îl recunoaște Indienilor”.

Pe vremea descoperirii Americii, Indienii din toată America de Nord erau organizați în ginți, după dreptul matriarhal. Numai în unele triburi, ca de pildă în acel numit Dakota gințile decăzuseră, iar în altele, Ojibwa și Omaha, ele erau organizate conform dreptului patriarhal.

La foarte multe triburi indiene, cu mai mult de cinci sau șase ginți, găsim câte trei, patru sau mai multe ginți unite într’o grupă deosebită, pe care Morgan o denumește fratrie (frăție), traducând în mod fidel denumirea indiană după forma asemănătoare dela Greci. Astfel tribul Seneka are două fratrii: cea dintâi cuprinde gințile 1-4, cea de a doua 5-8. O cercetare mai de aproape arată că aceste fratrii reprezintă de cele mai multe ori gințile inițiale, în care era împărțit tribul la început; căci căsătoria fiind oprită înăuntrul ginții, fiecare trib trebuia în mod necesar să cuprindă cel puțin două ginți pentru a putea exista de sine stătător. Pe măsură ce se înmulțea tribul, fiecare gintă se despica iarăși în două sau mai multe ginți, care apar acuma, fiecare în parte, ca o gintă deosebită, în timp ce ginta inițială, care cuprinde laolaltă toate gințile fiice, continuă să existe ca fratrie. La tribul Seneka și la majoritatea celorlalți Indieni, gințile unei fratrii sunt surori, în timp ce gințile unei alte fratrii sunt considerate ginți vere; denumiri care, după cum am văzut, au în sistemul de înrudire american un înțeles foarte real și expresiv. La început niciun membru al tribului Seneka nu avea voie să se însoare înăuntrul fratriei sale, dar obiceiul acesta s’a pierdut de mult și a rămas mărginit la gintă. Conform tradiției existente la tribul Seneka, gințile de origină, din care s’au desprins celelalte, au fost Ursul și Cerbul. După ce această nouă instituție a prins rădăcini, ea s’a modificat după nevoie; dacă dispăreau ginți dintr’o fratrie, atunci uneori, pentru a compensa pierderile, se strămutau într’însa ginți întregi din alte fratrii. Deaceea găsim la triburi diferite, ginți cu acelaș nume, grupate în mod diferit în fratrii.

Funcțiile fratriei la Irochezi sunt în parte sociale, în parte religioase. 1. In jocul cu mingea fratriile se înfruntă una pe alta; fiecare fratrie trimite la joc pe cei mai buni jucători ai ei, ceilalți urmăresc jocul; fratriile se grupează separat și pariază între ele, pe reușita jucătorilor lor. 2. In sfatul tribului sahemii și șefii de război ai fiecărei fratrii șed laolaltă – cele două grupe față în față — iar fiecare vorbitor se adresează reprezentanților fiecărei fratrii ca unei unități deosebite. 3. Dacă se întâmpla un omor în trib și dacă ucigașul și ucisul nu făceau parte din aceeași fratrie, atunci ginta jignită apela adesea la gințile surori; acestea țineau un sfat de fratrie și se adresau celeilalte fratrii, ca unui tot întreg, cerând ca și aceasta să adune un sfat pentru lichidarea conflictului. Aici apare deci din nou fratria ca gintă inițială, și cu mai mulți sorți de reușită decât ginta izolată, mai slabă, fiica ei. 4. In caz de moarte a persoanelor de frunte, fratria opusă lua asupră-și organizarea înmormântării și a ceremoniilor ei, în timp ce fratria mortului asista la înmormântare, ca rude îndurerate ale răposatului. Dacă murea un sahem, fratria opusă aducea la cunoștința sfatului federal al Irochezilor, vacanța postului. 5. La alegerea sahemului apare de asemenea sfatul fratriei. Confirmarea alegerii de către gințile surori era considerată oarecum ca ceva de sine înțeles, dar gințile din cealaltă fratrie puteau să se împotrivească. Intr’un asemenea caz se întrunea sfatul acestei fratrii; dacă se menținea opoziția, alegerea nu era valabilă. 6. Inainte vreme, Irochezii aveau mistere religioase speciale, numite de albi medicine-lodges. Acestea erau celebrate în tribul Seneka de către două tovărășii religioase, prin inițierea metodică a noilor membri; fiecare din cele două fratrii avea câte o astfel de tovărășie. 7. Dacă, după cum este aproape sigur, cele patru linages (neamuri), care pe vremea cuceririi locuiau cele patru părți ale Tlascalei^[1] constituiau patru fratrii, aceasta dovedește că fratriile contau, ca și fratriile Grecilor și uniunile de rudenie, asemănătoare, ale Germanilor, și ca unități militare; aceste patru linages porneau la luptă, fiecare ca o trupă deosebită, cu o uniformă și cu un drapel propriu și sub conducerea unui șef propriu.

După cum mai multe ginți alcătuesc o fratrie, tot așa, în forma clasică de organizare, mai multe fratrii alcătuesc un trib; în unele cazuri la triburile foarte slăbite, lipsește elementul intermediar, fratria. Ce caracterizează deci un trib de Indieni din America?

1. Un teritoriu propriu și o denumire proprie. Fiecare trib poseda în afară de locul pe care era în fapt așezat, și un teren întins pentru vânat și pescuit. Dincolo de acesta se găsea o vastă zonă neutră, care se întindea până la teritoriul tribului vecin și care era mai îngustă între triburile înrudite prin limbă și mai largă între celelalte triburi. Această zonă este pădurea hotar la Germani, pustiul pe care și-l făceau în jurul teritoriului lor Suevii lui Cezar, îsarnholt-ul (în daneză jarnved, limes Danicus) între Danezi și Germani, pădurea Saxonă și Braniborul (în limba slavă pădure apărătoare), — dela care își trage numele Brandenburgul — între Germani și Slavi. Terenul astfel mărginit prin granițe nesigure era teritoriul comun al tribului, recunoscut ca atare de triburile vecine, și apărat de el însuși împotriva încălcărilor. Cele mai adeseori nesiguranța granițelor a început să aibă urmări practice rele abia după ce populația s’a înmulțit mult. Numirile de triburi par să fi fost date mai mult la întâmplare decât alese cu intenție; cu timpul se întâmpla adesea că un trib era numit de către cele vecine cu un alt nume decât cel întrebuințat de către el însuși, tot așa după cum Nemții primiseră dela Celți primul lor nume istoric comun: Germani.

2. Un dialect deosebit, propriu numai acestui trib. De fapt tribul și dialectul coincid în fond; formarea de noi triburi și dialecte, prin despărțirea celor vechi, s’a produs până nu de mult în America și desigur că nici acum nu va fi încetat cu totul. Acolo unde două triburi slăbite s’au contopit într’unul singur, se întâmplă în mod exceptional ca într’unul și acelaș trib să fie vorbite două dialecte înrudite de aproape. Triburile americane cuprind în mijlociu mai puțin de două mii de suflete, cele Cerocheze numără vreo 26 de mii și formează cel mai mare număr de Indieni în Statele-Unite, care vorbesc acelaș dialect.

3. Dreptul de a instala în mod solemn în funcțiune pe sahemii și pe șefii de război aleși de ginți.

4. Dreptul de a-i destitui din slujbă chiar împotriva voinței ginții lor. Intru cât acești sahemi și șefi de război sunt membri în sfatul tribului, aceste drepturi ale tribului față de dânșii se înțeleg dela sine. Acolo unde se alcătuise o uniune de triburi și toate triburile erau reprezentate într’un sfat unional, drepturile mai sus pomenite trecură asupra acestui sfat.

5. Impărtășirea acelorași idei religioase (mitologie) și practicarea aceluiaș cult. „Indienii erau în felul lor barbar un popor religios”. Mitologia lor n’a fost încă deloc supusă unei cercetări critice; ei își imaginau sub formă omenească reprezentările lor religioase — spirite de tot felul — dar treapta de jos a barbariei, pe care se aflau, nu cunoștea încă reprezentări plastice, așa zișii idoli. Era un cult al naturii și al forțelor ei, care se găsea în curs de desvoltare spre politeism. Diferitele triburi aveau serbările lor regulate, cu forme anumite de cult, și anume dansuri și jocuri; cu deosebire dansul era o parte esențială a tuturor serbărilor religioase; fiecare trib celebra în mod deosebit pe ale sale.

6. Un sfat al tribului pentru treburile obștești. El era alcătuit din toți sahemii și șefii de război ai diferitelor ginți, reprezentanții lor adevărați, deoarece oricând puteau fi demiși din demnitate; el ținea ședințe publice, înconjurat de ceilalți membri ai tribului, care aveau dreptul să-și spună cuvântul și să li se asculte părerea; sfatul hotăra. De regulă fiecare dintre cei de față era ascultat, dacă cerea; femeile puteau deasemenea să-și expună părerea printr’un orator ales de ele. La Irochezi, hotărîrea definitivă trebuia luată cu unanimitate, așa cum era cazul și cu unele hotărîri în comunele germane (Marca). Sfatul tribului avea mai ales însărcinarea să reglementeze raporturile cu triburile străine; el primea și trimitea soli; declara război și încheia pace. Dacă izbucnea un război, el era dus mai cu seamă de voluntari. In principiu se socotea că fiecare trib se afla în stare de război cu oricare alt trib cu care nu încheiase pace în mod expres. Expediții războinice împotriva unor astfel de vrăjmași erau de cele mai multe ori organizate de câțiva luptători de frunte; ei puneau la cale un dans războinic, și cine se prindea într’însul, își manifesta astfel hotărîrea de a lua parte la expediție. Imediat se forma coloana și se punea în mișcare. Tot așa și apărarea teritoriului atacat al tribului se făcea de cele mai multe ori de către trupe voluntare. Plecarea și întoarcerea unor asemenea coloane dădeau loc întotdeauna la serbări publice. Asemenea expediții n’aveau nevoie de aprobarea sfatului tribului; ea nu era nici cerută și nici dată. Aceste expediții sunt întocmai ca expedițiile războinice private ale trupelor germane, așa cum ni le zugrăvește Tacit, numai că la Germani aceste trupe căpătaseră un caracter mai statornic, constituiau un sâmbure puternic, care era organizat încă din timp de pace și în jurul căruia se grupau în caz de război și ceilalți voluntari. Aceste coloane de război erau rareori mari; cele mai de seamă expediții ale Indienilor, chiar la depărtări mari, erau întreprinse de forțe de luptă neînsemnate. Dacă mai multe trupe de acestea se uneau pentru o întreprindere mare, fiecare asculta numai de propriul ei șef; unitatea planului de luptă era asigurată mai bine sau mai rău, de către un sfat al acestor șefi. Acesta este, în veacul al patrulea, și felul de a duce războaiele al Alamanilor de pe Rinul de sus așa cum îl descrie Ammianus Marcellinus.

7. In unele triburi găsim un șef suprem, ale cărui puteri sunt totuși foarte mici. El este unul din sahemi, care, în cazurile când se cere o acțiune grabnică, ia măsuri provizorii până când sfatul se poate strânge și lua hotărîri definitive. Este un germene slab — rămas de cele mai multe ori fără roade în desvoltarea ulterioară — de funcție cu putere executivă; aceasta s’a desvoltat, după cum vom vedea, în cele mai multe cazuri dacă nu peste tot, din funcția de șef suprem al armatei.

Cea mai mare parte din Indienii americani n’au trecut peste unirea în trib. In triburi mici, despărțite unele de altele prin zone largi de graniță, slăbite prin veșnice războaie, ei ocupau cu un număr redus de oameni, un teren foarte vast. Ici colo, între triburile înrudite se formau alianțe datorită unor nevoi momentane și se dizolvau odată cu dispariția acestora. In unele locuri însă, triburi la început înrudite dar împrăștiate, se reuniră iarăși formând uniuni durabile, și făcură astfel cel dintâi pas înspre alcătuirea națiunilor. In Statele-Unite, la Irochezi, găsim forma cea mai desvoltată a unei asemenea uniuni. Părăsind locurile pe care ei le ocupau la apus de Mississipi, unde constituiau, probabil, o ramură a mari familii Dakota, ei se așezară, după îndelungate pribegii, în statul care azi se numește New-York, împărțiți fiind în cinci triburi: Seneka, Cayuga, Onondaga, Oneida și Mohawk. Trăiau din pescuit, vânat și grădinărie rudimentară, locuiau în sate, apărate cele mai adeseori prin palisade. Nenumărând niciodată mai mult de 20 de mii de suflete, ei aveau în toate cele cinci triburi un număr de ginți comune, vorbeau dialecte, înrudite deaproape, ale aceleiași limbi și ocupau teritorii alăturate, care erau împărțite între cele cinci triburi. Cum acest teritoriu fusese cucerit de curând, unirea strânsă, devenită obicei, a acestor triburi, împotriva acelora izgonite, era firească, și cel mai târziu pe la începutul veacului al XV-lea ea deveni o adevărată „uniune veșnică”, o federație care, conștientă de noua ei putere, luă imediat un caracter agresiv, și în culmea puterii sale, pe la 1675, cuceri mari întinderi de pământ de jur împrejur, alungând parte din locuitori și făcând din ceilalți tributari. Uniunea Irochezilor reprezintă cea mai înaintată organizație socială la care au ajuns Indienii, în măsura în care n’au depășit treapta de jos a barbariei (deci cu excepția Mexicanilor, Neomexicanilor și Peruanilor). Trăsăturile esențiale ale Uniunii au fost următoarele:

1. Alianța veșnică a celor cinci triburi consângene având ca bază egalitatea și neatârnarea deplină în toate treburile lăuntrice ale tribului. Această înrudire de sânge forma adevărata bază a uniunii. Din cele cinci triburi, trei se numiră triburi-tată și erau frați între ele; celelalte două se numiră triburi-fii și erau de asemenea triburi frați între ele. Trei ginți — cele mai vechi — mai erau reprezentate prin membrii în viață în toate cele cinci triburi, alte trei erau reprezentate în trei triburi, și membrii fiecăreia din aceste ginți se considerau frați între ei în toate cele cinci triburi. Limba comună, deosebită numai ca dialect, era expresia și dovada originii comune.

2. Organul uniunii era un sfat unional compus din 50 de sahem, toți egali în rang și considerație; sfatul acesta hotăra definitiv asupra tuturor treburilor uniunii.

3. Acești cincizeci sahemi fuseseră repartizați la întemeierea uniunii pe triburi și ginți, ca purtători de funcții noi, înființate anume, pentru scopurile uniunii. După împlinirea însărcinărilor, ei erau aleși din nou de către gințile respective și puteau fi oricând destituiți de ele; dreptul de a-i instala în funcție aparținea însă sfatului uniunii.

4. Acești sahemi ai uniunii erau sahemi și în triburile lor și aveau dreptul de a participa și vota în sfatul tribului.

5. Toate hotărîrile sfatului uniunii trebuiau luate în unanimitate.

6. Votarea se făcea pe triburi, astfel că fiece trib, și în fiecare trib, toți membrii sfatului trebuiau să-și dea aprobarea pentru a se putea lua o hotărîre valabilă.

7. Fiecare din cele cinci sfaturi de trib putea convoca sfatul uniunii, dar acesta nu se putea convoca pe sine însuși.

8. Ședințele aveau loc în fața poporului adunat; fiece Irochez putea să ia cuvântul; sfatul singur hotăra.

9. Uniunea n’avea o căpetenie individuală, n’avea un șef al puterii executive.

10. In schimb avea doi șefi supremi de război, cu însărcinări egale și cu puteri egale (asemenea celor doi „regi” la Spartani și celor doi consuli în Roma).

Aceasta era întreaga orânduire publică, în care Irochezii au trăit timp de peste 400 de ani și mai trăiesc și acum. Am descris-o mai pe larg după Morgan, fiindcă avem prilejul să studiem într’însa organizația unei societăți care nu cunoaște încă statul. Statul presupune o putere publică deosebită, despărțită de totalitatea membrilor care îl compun la un moment dat, și Maurer, cu un just instinct, vede în organizația mărcii germane o întocmire în sine curat socială, esențialmente deosebită de stat, deși mai târziu a devenit în mare parte temelia acestuia; deaceea el cercetează în toate scrierile sale formarea treptată a puterii publice înăuntrul și alături de orânduirile inițiale ale mărcilor, satelor, curților și orașelor. La Indienii din America de Nord vedem cum un trib, la început unitar, se împrăștie treptat peste un imens continent; cum triburi, prin despărțirea lor, devin popoare, devin grupe întregi de triburi, cum limbile se schimbă până ce nu numai că nu se mai înțeleg între ele, dar chiar se pierde aproape orice urmă a unității inițiale; vedem cum în acelaș timp, înăuntrul triburilor diferitele ginți se împart în mai multe ginți, vechile ginți mame se mențin ca fratrii și totuși numirile acestor ginți străvechi rămân aceleași la triburi foarte depărtate și demult despărțite unele de altele; „Lupul” și „Ursul” sunt încă numirile gentilice la majoritatea tuturor triburilor indiene. Și tuturor li se potrivește, în linii generale, orânduirea mai sus descrisă, numai că multe nu au ajuns până la uniunea între triburile înrudite.

Dar mai vedem cum, odată ce ginta este dată ca unitate socială, întreaga organizație de ginți, fratrii și triburi se desvoltă cu o necesitate aproape imperioasă (pentrucă este naturală) din această unitate. Toate trei sunt grupe aflătoare pe diferite trepte ale înrudirii de sânge, fiecare fiind închisă în sine și reglementându-și singură treburile, dar complectându-se una pe alta. Și cercul treburilor ce cad în sarcina lor cuprinde totalitatea treburilor publice ale barbarului de pe treapta de jos. Deci, la popoarele la care găsim ginta ca unitate socială, vom putea căuta și o organizație a tribului, asemănătoare cu cea descrisă aici; și acolo unde avem izvoare îndestulătoare, ca la Greci și la Romani, nu numai că o vom găsi, dar ne vom convinge deasemenea, că acolo unde ne părăsesc izvoarele, ne ajută în cele mai grele îndoieli și enigme, compararea cu organizația socială a indienilor din America.

Ce orânduire minunată este, cu toată naivitatea și simplicitatea ei, această organizație gentilică! Fără soldați, jandarmi și polițiști, fără nobili, regi, guvernatori, prefecți sau judecători, fără închisori, fără procese — totul își urmează drumul orânduit. Toate certurile și neînțelegerile sunt rezolvite de totalitatea acelora care sunt interesați — ginta sau tribul — sau de diferite ginți între ele; numai ca un mijloc extrem, rareori întrebuințat, intervine răzbunarea prin sânge, a cărei formă civilizată o constitue pedeapsa noastră cu moartea, pedeapsă însoțită de toate avantajele și desavantajele civilizației. Deși sunt cu mult mai multe treburi comune decât acum — gospodăria este comună și comunistă pentru un șir de familii, pământul este proprietatea tribului, numai grădinițele sunt date în mod provizoriu gospodăriilor — totuși nu este nevoie nicidecum de un aparat administrativ atât de vast și de complicat ca al nostru. Cei interesați hotărăsc și, în cele mai multe cazuri, obiceiul secular a reglementat totul. Săraci și nevoiași nu pot exista, gospodăria comunistă și gințile își cunosc datoriile lor față de bătrâni, bolnavi și invalizii de război. Toți sunt egali și liberi, — femeile deasemenea. Nu este încă loc pentru sclavi și de regulă nici pentru subjugarea triburilor străine. Când Irochezii învinseră în 1651 tribul Erie și „Națiunea neutră”^[2] ei le propuseră să intre în uniune cu drepturi egale; abia după ce învinșii refuzară aceasta, fură alungați din ținutul lor. Și ce fel de bărbați și de femei crează o asemenea societate, ne dovedește admirația tuturor albilor care au venit în contact cu Indienii nestricați, față de demnitatea personală, sinceritatea, tăria de caracter și vitejia acestor barbari.

Pilde de asemenea vitejie am văzut acum de curând în Africa. Cafrii Zuluși, acum câțiva ani, ca și Nubienii acum câteva luni^[3] — două triburi la care n’au dispărut încă întocmirile gentilice — au făcut ceeace n’ar putea face nicio armată europeană. Inarmați numai cu lănci și sulițe, fără arme de foc, ei au înaintat sub ploaia de gloanțe a puștilor cu repetiție ale infanteriei engleze — recunoscută ca prima în lume pentru lupta în rânduri strânse — au ajuns până la baionete și au adus nu odată această infanterie în dezordine, aruncând-o chiar îndărăt cu toată colosala disproporție a armelor și cu toate că ei habar n’au ce înseamnă serviciul și exercițiile militare. Ceeace pot ei îndura și ce pot să facă dovedește tânguirea Englezilor, anume că un cafru parcurge în 24 de ore un drum mai lung decât un cal; „cel mai mic mușchiu al său se reliefează tare și încordat ca o bară de oțel”, zice un pictor englez.

Așa arătau oamenii și societatea omenească înainte de a se fi produs despărțirea ei în diferite clase. Și dacă comparăm starea lor cu aceea a imensei majorități a oamenilor civilizați de astăzi, atunci vedem cât de enormă este deosebirea dintre proletarii și țăranii săraci de acum și membrii liberi ai ginților din trecut.

Aceasta este o latură a chestiunii. Să nu uităm însă că organizația aceasta era sortită pieirii. Mai presus de trib ea nu s’a ridicat; uniunea triburilor înseamnă deja începutul năruirii ei, după cum se va vedea și după cum s’a văzut deja în încercările de subjugare a altor triburi, făcute de Irochezi. Ceeace era în afară de trib, era în afară de drept. Acolo unde nu era în ființă un tratat special de pace, era război între triburi, și războiul era dus cu brutalitatea care deosebește pe om de celelalte animale și care abia mai târziu fu îmblânzită din interes, Orânduirea gentilică în floare, așa cum am găsit-o în America, presupunea o producție extrem de nedesvoltată, deci o populație foarte rară pe o întindere mare de pământ; așa dar, o stăpânire aproape deplină a omului de către natura exterioară, natură neînțeleasă și străină pentru dânsul, ceeace se oglindește în ideile lui religioase, copilărești. Tribul rămase granița pentru om; atât pentru străinul din alt trib, cât și pentru sine însuși; tribul, ginta și așezămintele lor erau sfinte și de neatins, constituiau o putere superioară dată de natură, căreia îi rămânea absolut supus fiecare individ în simțire, gândire și acțiune. Oricât de impunător ne apar oamenii din această epocă, totuși ei nu se deosebesc deloc unul de altul; ei atârnă încă, după vorba lui Marx, de cordonul ombilical al comunității primitive. Puterea acestei societăți primitive trebuia sfărâmată — și ea a și fost sfărâmată. Dar a fost sfărâmată de influențe care din capul locului ne apar ca o degradare, ca o cădere dela simpla înălțime morală a vechii societăți gentilice. Cele mai josnice interese — lăcomie ordinară, patima brutală după plăceri, sgârcenia murdară, jefuirea egoistă a averii comune — iată ceeace inaugurează noua societate civilizată, societatea de clasă; mijloacele cele mai odioase — furtul, silnicia, viclenia, trădarea, au fost acelea care au săpat vechea societate gentilică lipsită de clase, și au dus-o la prăbușire. Și însăși noua societate, în tot timpul de două mii cinci sute de ani de când există, n’a fost niciodată altceva decât desvoltarea unei mici minorități pe seama marii majorități exploatate și oprimate, și ea mai dăinue ca atare, acum mai mult ca oricând.

1. Tlascala — o regiune în Mexic. — Nota Red.
2. Două triburi indiene. — Nota Red.
3. Este vorba de rezistența eroică, pe care Zulușii africani în 1879 și Nubienii în 1881-1883 — aceștia din urmă sub conducerea așa zisului „Mahdi”, Mohamed Ahmed — au opus-o trupelor asupritorilor imperialiști englezi. — Nota Red.