Noapte (Panait Cerna)

Jump to navigation Jump to search
Noapte
de Panait Cerna
Sămănătorul, IV, nr. 9, 27 februarie 1905


N -ai somn, în astă noapte de-așteptare!...
Nici pace n-ai: din soarele de ieri,
O rază, un mănunchi de scânteieri,
A-ntârziat în ochi, tremurătoare
Și nu se-nchid pleoapele-arzătoare...
    Ți-i inima numai de visuri plină...
Ca-ntr-o biserică strălucitoare,
Când se aprind făcliile la denii,
Așa, deodată, s-a făcut lumină,
În sufletul neadormit pe care
Se scutură un stol de dulci vedenii...
Iar amintirea prinde să deșire
O tânără poveste de iubire:
    Era-n amurg. Pe drum, nici o vieață...
Doar doi înfiorați, în pasuri line,
S-au strecurat subt plopul cel înalt
Ș-atât de-aproape se priveau în față,
Că fiecare se vedea pe sine. În ochii celuilalt.
    Dar ochii ei curând în jos căzură...

Întâi a sărutat-o el pe gură:
De-a pururi gura dulce, ca de-albină,
Să înflorească-n zâmbet de lumină!...
Apoi din nou pe gura ce sta mută:
Să spuie numai vorbe dulci și glume!
Apoi pe ochi: să nu mai vadă-n lume
Decât pe fericitul ce-i sărută!...
Pe urmă? N-a fost vis, ci o furtună
Ce zguduie adânc, adânc răsună...
Orbi, fericiți, în clipele acele
Erau biruitorii sorții grele,
Tot mai aprinse sărutări își dau
N-aveau răgaz să cugete la ele,
Nici vreme să le numere n-aveau.

              *
O, suflete! Doinește și tresaltă!
Tu, tu ești fericitul din poveste!
Iar râzătorul chip cioplit de daltă
E visul tău ș-a ta domniță este...
Tresaltă, suflete al meu, și cântă!
    De astăzi, n-ai să tremuri singuratec
Și nu vei mai privi, plângând, la stele
Acum ești numai cântec și jăratec
Ca ele viu, :nemuritor ca ele...
Tresaltă, suflete al meu, și cântă!
    De-acuma, nu t-ei maigândi la moarte,
Căci azi, de Ea, nimic nu te desparte...
C-un zâmbet, cu o vorbă spusă-alene,
Ea dete somn durerii pământești;
A dat vieții glasuri de sirene
Umplu întreg pământul de povești...
O, suflete al meu! Tresaltă, cântă!

               *
Când fu să plece, ea-mi șopti:
Pe mâne! Dar mâna mea-n a ei mult timp rămâne...
Nici un cuvânt n-a rupt tăcerea sfântă
Doar de departe a răspuns șoptirii
Prelungul fluier al priveghietorii
Pe mâne! Iată șoapta fericirii
Ce mână clipele și mișcă sorii...
Pe mâne! Orișice ungher al firii
Îmi pare că repetă-aceste șoapte.
    Destramă-te mai repede, o, noapte,
În drumul veciniciei!
De ce n-am aripile vijeliei
Să mă înalț la pulberea de stele
Și să le sting, pe rând,
Subt fâlfâirea aripilor mele
Să vie sfântul mâine mai curând!...

...Dar zorii rumenesc: Norocul vine
El poleiește vârful, brazii, coasta,
Și plin de vis s-apropie de mine...
De ce nu sunt un zeu în clipa-aceasta!
Orice dureri de pe pământ aș stânge:
Aș izbucni în cântece divine,
Să-mpart la toată lumea care plânge
Salutul unei fericiri ce vine...

Fii tare, inimă! Norocul vine...