Moș Teacă/Un jurnal cazon

 

Deunăzi Moș Teacă a prins pe un soldat citind o gazetă.

— Ce faci acolo, răcane?

— Trăiți, don căpitan, citesc...

— Hm! Citești, parcă eu nu văd că citești! Știu că doar n-ai să mănânci hârtia!... Vorba e, ce citești?

— O gazetă, trăiți...

— Gazetă-gazetă; da ce fel de gazetă?

— Umoristică, trăiți...

— Hm, oministică! Știu eu, că dor n-o să fie păsărească... Da pentru ce o citești? N-am dat eu orden să nu citească nimeni gazeturi? Pentru ce o citești? Pentru ca să vezi cum înjură pă supiriori? Știi tu ce-i asta? Asta e... nedeciuplină! Soldatu e dator să citească numa gazeturi care laudă pă șefii lui... Îndată ce a citit un articol în care supirioru e insultat, soldatu e dator să nu-l mai citească. Pentru ce ai citit?

— N-am știut că insultă...

— Pentru ce n-ai știut? Soldatu e dator să știe! Apăi dacă nu știi tu, cine vrei să știe? Ăla care-a scris-o? Apăi ăla e melitar? Ce vrei tu să știe un țivil? Parcă țivilu știe ceva? Eu am văzut jurnaliști care nu știe nici semnalele, și suntără țivili cu toate astea! Lasă, am să scot eu un jurnal, și numa pă ăla să-l citiți. Cine nu l-o citi să știți că are să capete patru zile de închisoare și două ceasuri pluton de pedeapsă.

Înarmat cu ideea asta, Moș Teacă strigă gornistul:

— Cheamă pă furieru de la a treia!

Furierul vine.

— Trăiți, don căpitan, ce-ați ordonat?

— Să-mi scoți de azi înainte un jurnal pentru compania mea. În fiecare zi ai să scrii câte un articol și să mi-l aduci să-l iscălesc. Ai înțeles?

— Înțeleg, trăiți, don căpitan, da nu știu să scriu.

— Nu știi?! Cum nu știi? Da'borderourile cum le faci? Da'foile de zile? Da'foaia de pretă?

— Trăiți, don căpitan, alea le-am învățat.

— Ei, și? Da' ăia de scrie la jurnale s-a născutără-nvățați? A apucat și ei de ici, de colo câte una și acuma scrie!

— Trăiți, don...

— Nu vorbi, furier, că te bag în pământ! Să chemi pă furieru de la afară din rânduri să-ți ajute și să-mi scoți jurnalu! Pentru depeși să te duci la oficiu de la cazarma geniului, și informații să iei de la aghiotant, că aghiotantul e dator să știe toate. Fapte diverse să-mi aduni de la infermelie, și anunțuri de la gornist! Ai înțeles? Mâine să iasă jurnalu! Ai doi potigrafi în cumpanie, să-i pui la tipar.

— Da' n-au mașină, trăiți...

— Nu vorbi! Să aibă! Parcă toate alea să fac cu mașina! V-ați învățat boierește; mai face omul și cu mâna, că nu-i cade cioantele! Înainte vreme nu mai era mașini și, slavă Domnului, mergea omenirea destul dă bine! N-ai văzut evanghelii care vorbește tocmai dă pă vremea lu Cristos, și doar suntără tipărite fără mașini! Da' ăl care a inventat mașina cu ce a lucrat-o? Că doar n-o fi avut mașină! Va s' zică, ai înțeles: mâine dimineață să iasă! S-o cheme Micul echipament și să fie mare, mai mare ca toate ălelante, că de-aia-i cazonă! Să dai orden s-o citească toată cumpania...

— Da nu știe toți carte.

— Ce tot vorbești dă carte, răcane? Eu nu-ți vorbesc dă carte, îți vorbesc dă jurnal! Carte e jurnalu?

— Ba nu, trăiți...

— Apăi, atunci, ce nevoie e să știe carte? Marș la loc!