Moș Teacă/La teatru

Jump to navigation Jump to search
Un jurnal cazon Moș Teacă
de Anton Bacalbașa
Moș Teacă la 10 mai


Câtă zarvă și cât tărăboi pentru un lucru de nimic! Coana Caliopi susținea să meargă la teatru, iar Moș Teacă nu vroia cu nici un preț.

— La urma urmii, strigă Moș Teacă, nu merg eu la pararame d-alea unde joacă țivilii! Are să mă-nvețe ei pă mine, ori eu pă ei? Ce știe țivilu?

— Nu să poate, Tecușor dragă. Merge toată lumea, și tocmai tu să lipsești? Ai să vezi ce frumos o să fie!

Vine și colonelu.

În sfârșit, Moș Teacă se-nduplecă și pleacă amândoi.

La ușa teatrului li se-ntâmplă însă un mic accident: ușierii de la control îl apucă de bilet.

— Ce bilet, răcane? Eu sunt ofițer, nu sunt grad inferior! Numa gradele inferioare iese în oraș cu bilet de voie.

— Foarte bine, dar aici e teatru.

— Ei și? Nu mă-nvăța tu pă mine! Am mai văzut eu pararame de-astea!

După multă ciorovăială, Moș Teacă primi să cumpere un bilet și jumătate: militarii și copiii plătesc numai jumătate.

Se așezară în stalu-ntâi. Orchestra cânta. Căpitanul privi în toate părțile și se declară foarte nemulțumit.

— Mai întâi, dobitocu ăla cu bățu-n mână nu-mi place: prostește meliția. În loc să cânte și el, dă din mână. Pe urmă, alinierea nu-i bine deloc și nu văd gorniștii! Să cunoaște că suntără țivili!

Peste un sfert de ceas cortina se ridică. Se juca tocmai o piesă militară. Ieși pe scenă un soldat. Cum îl văzu, Moș Teacă se făcu foc.

— Aoleu, leat! strigă el. Ai ieșit descins! Să știi că la garda pieței ai să putrezești. Te aștept afară!

Lumea începu să sâsâiască și Moș Teacă fu silit să înceteze din comentarii.

Vine pe urmă o scenă în care soldatul se repede la un ofițer și vrea să-l lovească pentru că acesta i-a răpit femeia.

— Patru zile pluton de pedeapsă! strigă Moș Teacă. Insulta supiriorului în timp de pace! Târșoru te mănâncă, leat!

A fost un adevărat scandal. Lumea a început să strige „tăcere”, iar Moș Teacă, întorcându-se spre un țivil, îi strigă:

— Să nu vorbești unde nu te pricepi! Pararamă-pararamă, da' deciuplina înainte de toate!

În sfârșit, lucrurile se liniștesc. La urmă, soldatul omoară pe ofițer și justiția caută pe asasin. Judecătorul face toate cercetările și nu află nimic. Desperat, el strigă:

— Așadar, Dumnezeul meu, nu voi afla niciodată pe ucigașul bravului ofițer? Cine poate fi el oare?

— Îl știu eu, răspunde Moș Teacă. E unu nalt cu mustăți negre. Are o țăcălie în loc de cioc!

Judecătorul se zăpăcește, pierde replica, iar publicul intervine din nou, cerând ca Moș Teacă să fie dat afară.

— Nu vorbi, răcane, că te dau val-vârtej! Și zărind la galerie un sergent, el strigă: Să mi-i torni pă toți cu cățeaua!

Scandalul devine general. Moș Teacă e ghiontit, iar madam Teacă, desperată, strigă cât poate:

— Tecușor dragă, e numa-n glumă!

— Nu vorbi, cocoană! Ori poate te-ai dat de partea țivililor!? Vreau să se pedepsească ucigașu supiriorului!

Scandalul ia proporții îngrijitoare. Mai mulți țivili se reped la Moș Teacă, ofițerii îi iau apărarea. Atunci, încurajat, el scoate sabia și începe a comanda:

— Cumpanie-nainte, pas de atac-marș!

Și se repede spre scenă. Cocoanele țipă, orchestra fuge, cortina cade.

Directorul teatrului, aflând cauza scandalului, dă ordin să se ridice cortina și apare împreună cu ofițerul care fusese ucis.

— Poftiți, domnule căpitan, n-a murit; a fost în glumă.

— Nu să glumește cu supirioru!

— Dar bine, nu suntem noi de vină...

— Da' cine?

— Autorul.

Auzind aceste cuvinte, lumea-ncepe a striga pe autor. Acesta apare, publicul îi face ovații. Moș Teacă-i strigă însă de la ușă:

— Patru zile garda pieței! Din ce cumpanie ești?

— Din compania scriitorilor, răspunde autorul.

— Aha, furier! Las, că ți-arăt eu!

Și iese.

— Tot îmi pare bine, zice Moș Teaca, pe drum, că am fost la pararamă. Dacă nu eram eu, așa-i că-l omora pă ofițer?