Moș Teacă/Chipiul alb
Moș Teacă e desperat că nu se poate înțelege cu turcii. De două luni de când e în Kadichioi, n-a învățat să zică decât bana bac, effendi și șarab. La zile mari, numai la zile mari,
zice și kîz.
Dar așa cum nu știe a vorbi turcește, tot a aflat că devale, în marginea satului, șade Fatmè, o cadână bătrână, ciupită de vărsat, un fel de mate scrofulosa, care slujește de vivandieră și de nu mai știu ce întregii companii.
Într-o seară, plictisiți de slujbă, mai mulți sergenți își iau drumul devale, spre marginea satului, înspre domiciliul bătrânei Fatmè, singura consolație a subofițerilor, caporalilor și soldaților.
Se opresc la ușă. Se uită pe gaura broaștei și văd... o, Mihai, Ștefan, Corvine! pe Moș Teacă, solitarul, pe Moș Teacă, bravul căpitan, stând în conversație intimă cu Fatmè.
Fatmè, bătrâna vrăjitoare, fuma încet din pipă — o pipă din care desigur fumase și Sinan-pașa înainte de Călugăreni — pe când Moș Teacă, grav ca înaintea unei redute cucerite, mândru ca-n fața unui general captiv, privea la fumul care ieșea din pipă și sorbea din când în când din filigeanul cu saadé de caffè.
La un moment, Fatmè aruncă pipa și începu a cânta pe o arie de cel mai jalnic orientalism:
Vai! Kiuciuc anâm,
Pechi ister, sân gianâm!
Moș Teacă bătea ritmul pe cele două giambarale ale cadânei și, ca în fața unei linii de bătaie, șoptea cadențat: „un, doi! un, doi!”
Din când în când , îl auzeai:
— Nu iuți pasul! Mai rar!
Serganții priveau mereu. Deodată, nu știu ce-i vine în gând unuia din ei, și pe când Moș Teacă se plecase să șoptească pesemne ceva la urechea cadânei, strigă tare de afară:
— Față pe al doilea rând, foc — de companie!
În același timp, însă, o luară cu toții la fugă.
Moș Teacă deschise repede ușa bordeiului și începu a striga:
— Companie, stăi!
Însă sergenții fugeau.
A doua zi, Moș Teacă veni la cazarmă.
— Sergent furier! Capra mănăstirii din cer, rătane! Te-nvăț eu să insulți supirioru-n exirsisu funcsiunii! Patru zile închisoare și să ți le treci pă foaia de pedepse!
— Trăiți, don căpitan, n-am făcut nimica...
— Nu vorbi, rătane! Basarabia și ibrișinu!
Bietul furier! Cine-l pusese să umble noaptea cu chipiu alb?