Miorița s-a născut în Maramureș/Tipologie

Jump to navigation Jump to search
Bocetul. Măicuța Miorița s-a născut în Maramureș de Dorin Ștef
Tipologie
Notă asupra Antologiei



Cea mai cunoscută și utilizată tipologie mioritică aparține lui Adrian Fochi și datează din 1964. Ea vizează variantele din toate regiunile țării și utilizează mai multe criterii: colind / baladă, regim metric, natura conflictului dintre păstori ș.a.m.d. Astfel tipologia fochiană propune mai mulți termeni: versiune, ciclu, tip și subtip. Din acest punct de vedere variantele din Maramureș aparțin exclusiv versiunii-colind. După regimul metric semnalăm variante aparținând atât ciclului I (7/8 silabe), cât și ciclului II (5/6 silabe). Din cele patru tipuri ale ciclului I, în Maramureș regăsim Tipul 1 (clasic), Tipul 3 (tema mamei) și Tipul 4 (tema coflictului erotic).

Dacă cercetăm culegerile și antologiile de folclor maramureșene vom constata că autorii nu au găsit de cuviință să realizeze clasificări ale variantelor mioritice. Cu o singură excepție: Colinde din județul Maramureș (P. Bilțiu, Gh. Pop, 1996), unde se enumeră trei criterii de clasificare: Subtipul A (“cel în care ciobanul a cărui moarte a fost hotărâtă de către doi sau mai mulți ciobani cere să fie înmormântat la stână”), Subtipul B (“cel care conține dorința ciobanului ca moartea să fie comunicată postum mamei”) și Subtipul C (“care cuprinde drept conflict hotărârea ciobanului mai mic de a lua fata la stână”) (p. 35-36). E ușor de sesizat că cele trei subtipuri definite de P. Bilțiu corespund întocmai cu cele trei tipuri fochiene (1, 3 și 4).

Din analiza celor 136 de variante ale antologiei de față am identificat o serie de particularități pe care le-am grupat în trei tipuri de bază: 1. Tipul nord-maramureșean; 2. Tipul sud-maramureșean (subtip codru și subtip lăpuș); 3. Tipul “fata de maior”. Doar aparent această clasificare ia în considerare exclusiv criteriul geografic (sau al regiunii etno-folclorice), deoarece vom regăsi variante ale tipului nord-maramureșean în Țara Chioarului (6 variante), în Țara Lăpușului (3), cât și în Țara Codrului (1); așa cum variante din tipul sud-maramureșean (subtipul codru sau lăpuș) regăsim în Țara Chioarului, iar variante ale tipului fata de maior sunt răspândite în Codru (13), Chioar (7) și Lăpuș (1). Cel mai important criteriu de clasificare este dat de metoda statistică, respectiv incidența anumitor teme, motive, episoade și expresii, ceea ce împreună conferă particularItățile unui tip sau altul.

Tipul nord-maramureșean[modifică]

Tipul nord-maramureșean se caracterizează printr-o formulă amplă, de largă respirație și printr-o bogăție tematică, cuprinzând cel mai mare număr de episoade, motive și teme. Dominant este statutul de mic și înstrăinat al unuia dintre păcurari, precum și secvența judecății pe care fârtații i-o fac celui mic. Testamentul e extrem de laborios și foarte atent în specificarea locului unde să fie îngropat cel mic, a modului cum să fie îngropat (în variantele mai vechi), precum și a obiectelor cu care să fie îngropat. Bocetul e aproape nelipsit. Iar episodul măicuței e construit cu minuțiozitate și împins într-o zonă de jale, tânguire și bocet.

Episoade și secvențe dominante Locul acțiunii – cadru muntos (94%). Trei păcurari urcă la munte (92%). Doi sunt mai mari și sunt veri primari / frați (92%). Unul e mai mic și e străin (94%). Cel mai mic e îndepărtat de la stână pentru un anumit interval de timp (83%). Scopul îndepărtării se reflectă în tema omorului (92%). Replica testamentară e introdusă abrupt și aparent fără nici o justificare (73%). Cel mic ia în calcul ipoteza morții (70%). El dorește să fie îngropat în preajma stânii (97%). Reflectarea temei înhumării (98%). Păcurarul optează pentru anumite obiecte ce trebuie așezate în / pe mormânt (76%). Intuiește bocetul oilor (79%). Ia în calcul dialogul ce se va înfiripa între fârtați și mama sa, după coborârea oilor de la munte (60%).

Formule dominante / Schema tematică generală Locul acțiunii – la munte: “Mărgu-și, mărg, oile-n munte / La iarba până-n jerunte” sau “Sus în vârvu muntelui / Sub crucița bradului.” Personajele: “Mărgu-și trei păcurărei / Cu oile după ei.” Tema marilor și a micului (în antiteză): “Cei mai mari îs veri primari / Cel mai mic îi strănic.” Tema îndepărtării celui mic și tema omorului: “Pe cel mai mic l-o mânat / Cu găleata la izvor / Până ei or fa` sobor. / Cu găleata după apă / Până i-or fa` judecată.” Modalitatea de a-l ucide: “Ori să-l puște, ori să-l taie, / Ori să-l puie-ntre fârtaie? / Ori să-l taie, ori să-l puște, / Ori să-l puie-ntre țăpuște?” Tema ce va introduce replica testamentară: a) Ca efect al dialogului cu fârtații: “Înapoi și-o d-înturnat / Frații lui l-o d-întrebat: / Ce mortiță tu poftești? / Ori din pușcă împușcat, / Ori din sabie tăiat.” b) Ca efect al dialogului cu oile: “Când cu apa o-nturnat / Oile tăte-o zderat: / - Oile, oile mele, / Ce zderați așa cu jele? / - Cum focuțu n-om zdera, / Că ești doi s-o vorovit / Pe tine de omorât.” c) Replică spontană (fără justificare): “Cel mai mic o rupt și-o zâs” sau “Numa el o zâs așa.” Formula de introducere a testamentului: “Hei, voi, frățiorii mei.” Moartea prin decapitare (opțiune): “Nici o moarte nu-mi poftesc / Fără capu mi-l tăieți.” Moartea apare ca o perspectivă: “De s-a-ntâmpla și-oi muri” sau “Voi dacă mi-ți omorî.” Locul îngropării. a) Interdicția (incidență scăzută): “Pă mine nu m-astupați / Nici în verde țintirim / (C-acolo mi-oi fi străin). / Nici în dalbu temeteu / Numa unde-oi zice eu.” b) Înhumarea: “Pe mine mă îngropați.” c) Opțiunea: “În strunguța oilor, / În locu găleților, / În țărcuțu mieilor…” Cum să fie îngropat: “Pe mine pământ nu puneți / Numa dalbă gluga mea” sau “Tăt în loc de copârșeu / Beliți scoarță de buhău; / Și de pânză pă obraz / Beliți coaje de buhaz.” Obiectele cu care să fie îngropat: “Și în mâna de-a dreapta / Tot îmi puneți trâmbița. / Și în mâna de-a stânga / Tot îmi puneți fluiera.” Bocetul (oilor): “Când vântu și-a fluiera / Tilinca și-a tilinca, / Trâmbița și-a trâmbița. / Fluieru mândru și-a zâce / Oile tăte s-or strânge / Și pe mine că m-or plânge. / Oile cele bălăi / Mândru m-or cânta prin văi…” Coborârea de la munte și întâlnirea cu măicuța: “Și-a zini Ziua Crucii, / Voi la țară-s scoborâ, / Măicuța v-a întreba / Coborăsc și eu ori ba?” Cel mic întârzie pe munte cu oile șchioape: “Numai voi îți zâce / C-am rămas mai înapoi / Cu cele șchioape de oi…” Măicuța îl așteaptă în zadar cu masa pusă: “Mămuca m-a agodi / Cu cina gata pă masă / Și cu apa rece-n vasă. / Apa-n vasă s-a-ncălzi / Eu la mama n-oi veni, / Batăr cât m-a agodi.”

Elemente tehnice. Tipul nord-maramureșean arhaic cuprinde variantele în care semnalăm prezența secvențelor: identificarea relațiilor de rudenie între personaje (“Stați, frați, să vedem / Care din cine suntem”), respectiv precizarea modului în care să fie îngropat – acoperirea cu gluga sau cu scoarțe de lemn bătrân. Cele două secvențe îmbogățesc tematic versiunea-colind, dar, mai mult decât atât, fac trimiteri la obiceiuri, credințe și ritualuri cu mult mai vechi decât cele din perioada culegerii textelor. Numărul variantelor încadrate în tipul nord-maramureșean este de 70 (clasic 50 și arhaic 20). Răspândirea (în regiunile din Maramureș): Țara Maramureșului – 60 variante (clasic 41 și arhaic 19), Țara Chioarului – 6 variante (clasic 5, arhaic 1), Țara Lăpușului – 3 variante (clasic) și Țara Codrului – 1 variante (clasic). Regimul metric este de 7/8 silabe (100%), iar ca versiune toate variantele au funcția de colind de iarnă.

Tipul sud-maramureșean[modifică]

Deși din punct de vedere structural și tematic există multe similitudini între tipul nord-maramureșean și cel sud-maramureșean, acesta din urmă se caracterizează printr-o incidență secvențială scăzută, un epic concentrat, mult mai concis și formule lapidare. Acestea ar putea fi motive suficiente să presupunem un proces de regresivitate față de tipul nord-maramureșean, însă o altă teorie ar fi cea a conservării unor versiuni mai vechi, neevoluate. Sâmburele epic e același. Dacă tema marilor e neglijată (implicit și a verilor primari), tema micului (și sporadic a străinului) e aproape nelipsită. Domină episodul legiuirii fără motiv și opțiunea pentru decapitare. Testamentul e clasic, dar într-o formulă de mică amploare. Nu cuprinde episodul măicuței. Aparent, tipul sud-maramureșean se prezintă uniform în variantele din Codru, Lăpuș și Chioar, însă putem identifica câteva particularități specifice Codrului, respectiv Lăpușului, argument pentru a nominaliza două subtipuri. Cât privește corpusul variantelor din Chioar, trebuie să remarcăm faptul că acestea nu alcătuiesc împreună un subtip distinct, bine definit: șapte variante aparțin tipului fata de maior, șase tipului nord-maramureșean, alte șase subtipului codru, o variantă subtipului lăpuș.

Secvențe și formule dominante / Particularități ale celor două subtipuri Locul acțiunii. Formula introductivă. Codru: “Trei păcurărași la munte” sau “Pă ce coastă de vâlcei”. Lăpuș: “Trei păcurărași la munte” sau “În vârfuțul muntelui” sau “În cei vârfuți de muncei.” Numărul păstorilor: Codru – invariabil trei. În Lăpuș – trei (preponderent), doi sau opt. Despre păstori. O particularitate a subtipului lăpuș este faptul că păcurarii sunt comparați cu “leii” sau “zmeii” (30%): “Și tustrei îs ca și zmei” (2 variante); “Sunt trei lei păcurărei” (5 var.). De asemenea, în subtipul lăpuș se menționează că unul dintre păcurari are o turmă mai mare de oi: “Mai mândră-i turma la el” (5 variante). Tema marilor (exprimată direct). În Codru lipsește cu desăvârșire, iar în Lăpuș incidența e de 35%. Tema verilor primari. În Codru lisește, dar o regăsim sporadic în Lăpuș: “Cei mai mari îs veri primari.” Tema micului și a străinului. Slab reprezentată în Codru, peste medie în Lăpuș: “Numa unu-i mititel”; “Cel mai mic e străinel.” Unul dintre păstori e trimis să întoarcă oi: “Du-te-ntoarce turma-ncoace”; “L-o mânat să-ntoarne oi” (temă comună și dominantă). În acest răstimp ceilalți doi îi fac legea să îl omoare: “Pe când oile-o-nturnat / Legea lui i s-o gătat” (temă comună și dominantă). Cauza legiuirii apare nemotivată. Modalitatea de ucidere e ambiguă: “Ori să-l puște, ori să-l taie” (temă comună și dominantă). Replica testamentară e spontană și nejustificată. Cel condamnat solicită să nu fie împușcat, ci să fie decapitat: “Pă mine nu mă-mpușcați / Numa capu mi-l luați” (temă comună și dominantă). Cerința de a nu fi acoperit cu pământ, ci numai cu gluga: Codru – 5 variante, iar Lăpuș – 8 variante. De notat că în subtipul lăpuș regăsim cea mai mare incidență a acestei secvențe din toate regiunile Maramureșului (35%): “Lut pe mine nu puneți / Numai dragă gluga mea.” O paticularitate a subtipului codru sunt versurile: “Când vântu-a-ncepe-a cânta / Gluga mea s-a rădica.” Obiecte în ritualul de înmormântare. Pentru Codru sunt specifice: “Fluieru după cure” sau “Tăt fluieru cel de-arjânt / Tăt mi-l puneți pă mormânt.” Bocetul oilor e o temă comună și dominantă, în schimb episodul măicuței lipsește.

Elemente tehnice. Tipul sud-maramureșean arhaic cuprinde secvența precizării modului în care să fie îngropat. Numărul variantelor încadrate în subtipul codru este de 20 (clasic 13, arhaic 7); la fel și pentru subtipul lăpuș (clasic 10, arhaic 9, cu particularități 1). Răspândirea (în regiunile din Maramureș). Subtipul codru îl regăsim în Țara Codrului (14 variante) și în Țara Chioarului (6 variante). Subtipul lăpuș domină în mod firesc Țara Lăpușului (19 variante), dar am semnalat o variantă și în Țara Chioarului. Regimul metric este de 7/8 silabe (100%), iar ca versiune toate variantele au funcția de colind de iarnă.

Tipul “fata de maior”[modifică]

Privite în ansamblu, variantele ce se încadrează tipului fata de maior se caracterizează printr-un epic lapidar, având un număr relativ redus (și constant) de secvențe, teme și episoade. Acestea sunt exprimate prin formule stereotipe, identice, invariabile. Păcurarii, de regulă în număr de trei, par a avea același statut, lipsind clasicul complex de inferioritate al unuia dintre ei. Deci nu regăsim tema marilor, a verilor primari, a micului și a străinului. Dominantă e secvența întâlnirii pe munte cu o fată de maior și conflictul care, în final, va provoca aceiași replică testamentară. Dialogurile (dintre fârtați sau dintre păstori și fata de maior) sunt o caracteristică esențială. Testamentul, deși mai puțin consistent, exprimă aceleași opțiuni clasice ale celui «condamnat»: solicită să fie îngropat la stână, invocă lancea și fluierul și intuiește bocetul oilor. Episodul măicuței e omis în mare măsură.

Secvențe și formule dominante Invariabil, în prim plan apar inițial trei personaje: “Trei păcurărei, / Trei turme de oi.” Cadrul acțiunii este muntele, iar timpul acțiunii e primăvara, după Ruptu sterpelor, înainte de organizarea stânii: “Se suie la munte / Să-și vadă mai multe.” Urcând pe munte aceștia se întâlnesc cu o fată: “Văzură-și, văzură / Fată de maior / Cu galben baior.” Unul dintre păstori își exprimă intenția de a o lua pe fată la stână: “- Dați, frați, s-o luăm!”. Sau, în alte variante, fata e chestionată în privința simpatiei pe care o are față de unul dintre ei: “Ii în drum o stat, / Frumos o-ntrebat: / - Care ție-ți place?”. Dar indiferent de răspunsul fetei (“Cel mai mititel / Că-i mai frumușel) sau propunerea inițială a unuia dintre păcurari de a o lua pe fată cu ei, ceilalți doi îl amenință cu împușcarea pe cel de-al treilea: “- Tu de i lua / Noi te-om împușca.” Replica testamentară e introdusă firesc, ca efect al dialogului anterior și al situației dramatice care se conturează: “- Voi de mi-ți pușca, / Voi mi-ți și-ngropa / La staor de oi, / Unde-i joc de miei.” Lancea și fluierul sunt cele mai invocate, dar, de fiecare dată acestea sunt așezate pe mormânt: “Lancea mea cea dulce / Mi-o puneți de cruce. / Fluierul cel drag / Mi-l puneți de steag.” Intuiește bocetul oilor: “Lancea-a trăgăna / Oile-or juca, / Mândru m-or cânta.”

Elemente tehnice. Tipul fata de maior-arhaic cuprinde episodul “negocierii”, în care, cel amenințat cu moartea, aflând de intenția celor doi de a-l omorî, le cere acestora să fie lăsat în viață și le oferă pe rând sumanul, bota și fluierul; obiectele sunt refuzate și în final se interpune replica testamentară. “- Nu mi-ți împușca / Că io vouă v-oi da / Sumănașul meu. / - Noi te-om împușca / Că nouă nu ne trebe / Sumănașul tău. / Că și noi avem / Suman ca și-a tău.” Numărul de variante încadrate în tipul fata de maior este de 21 (clasic 16, arhaic 4, cu paticularități 1). Răspândirea (în regiunile din Maramureș): Țara Codrului (13 variante), Țara Chioarului (7 variante), Țara Lăpușului (1). Reținem faptul că acest tip nu se regăsește în Maramureșul istoric și nu e specific nici Țării Lăpușului. O incidență sporită e semnalată în zona Năsăud – Sălaj – Cluj. Regimul metric este de 5/6 silabe (19 variante), respectiv 7/8 silabe (2). Ambele variante în regim de 7/8 provin din localitatea Chiuzbaia (Chioar). Versiunea – colind de iarnă. De precizat că în alte regiuni din Transilvania, variantele ce conțin un regim metric de 5/6 silabe (caracteristic acestui tip) au migrat spre zona baladelor – a colindelor de vară.