Miorița s-a născut în Maramureș/Ipoteze. Teorii. Interpretări

←Secolul XXI. Globalizarea culturii

Miorița s-a născut în Maramureș de Dorin Ștef Ipoteze. Teorii. Interpretări

Reflectarea unui mit/ ritual antic→

Toate generațiile au abordat Miorița „cu acea smerenie cu care te apropii de panteonul unui neam, dar și cu dorința de a-l lumina, fie și numai pentru o clipă. Miorița a surâs fiecărei generații, lăsând-o să spere că ar fi cuprins în cuvinte ceea ce în textul ei a fost exprimat și ceea ce a fost numai gândit”.(Ion Taloș, Miorița în Transilvania, în Anuarul de folclor, II, Cluj, 1981, p. 97.) Însă fiecare posibilă interpretare a fost înlăturată, deoarece a apărut „o nouă părere, la fel de convingătoare și la fel de caducă în momentul apariției alteia noi”.(Ion Taloș, op. cit., p. 96.)

Vom proceda în cele ce urmează la parcurgerea unor ipoteze, teorii și interpretări ale textelor mioritice, luându-ne drept repere cele patru întrebări fundamentale formulate de A. Fochi, la care o vom adăuga pe a cincea – de ce păstorul din Carpați recurge la o astfel de atitudine în fața morții?. (A. Fochi exclude această întrebare, considerând că răspunsul formulat în monografia din 1964 este suficient de convingător, iar acest capitol poate fi declarat definitiv închis. Însă comentariul eliadian (1970) a demonstrat că „zarurile încă nu au fost aruncate”.) Răspunsurile la aceste întrebări alcătuiesc ceea ce M. Eliade numea „reconstituirea istoriei și genezei” Mioriței.

Întrebarea „cum?” a generat câteva direcții de interpretare, iar teoriile s-au substituit spiritului epocii. Întrebarea „unde?” a scos în evidență partinismul și „patriotismul local”, dincolo de epoca formulării răspunsului. Întrebarea „când?” a evidențiat insuficiența informațiilor, precum și lipsa unei delimitări și cronologizări a straturilor culturale specifice spațiului românesc și chiar indo-european. Întrebarea „cine?” s-a dovedit cea mai dificilă și prea puțin abordată. Cât privește întrebarea „de ce?”, ea dezvoltă mult controversata teorie a fatalismului, aflându-se în relație directă cu lipsa unui răspuns la întrebarea „cum?”. În plus, din această direcție se dezvoltă necesitatea abordării „adeziunii naționale”, precum și a „specificului național”.