Miorița s-a născut în Maramureș/Creație colectivă a poporului

 

„La un moment dat, într-o perioadă de entuziasm romantic, s-a spus că arta folclorică ar fi opera poporului, luat în mod nediferențiat. Și aceasta a fost o prejudecată de care cercetătorii s-au debarasat cu multă greutate, dar la vremea respectivă a fost necesar să se treacă și prin această strâmtoare a gândirii” . Ceea ce e taxat și azi drept prejudecată, în a doua parte a secolului al XIX-lea a trecut drept rațiune de stat și avea un puternic substrat politic, dublat de unul patriotic. Generația pașoptistă și unionistă avea nevoie de multiple documente, inclusiv folclorice, pentru a argumenta dreptul poporului la emanciparea socială. În acest context, o operă atât de perfectă precum Miorița era firesc să fie considerată un produs colectiv și omogen al poporului, accentuându-se aspectul documentar, de păstrare a limbii și obiceiurilor străvechi. Astfel, pentru Alecu Russo, autorul baladelor nu putea fi altcineva decât „poporul însuși, poporul întreg”, iar Vasile Alecsandri, cu aceeași înflăcărare și credință profund sinceră, afirma că suntem o nație de poeți și dintre toate „giuvaerele” făurite, Miorița era cea mai strălucitoare.

Privit de la o oarecare înălțime, fenomenul nu e lipsit de relevanță, cu atât mai mult cu cât strădania de a integra cultura românească (populară și cultă) într-un context european impunea o pronunțată notă de specificitate. Elucidarea amănuntelor și mecanismului fin al creației populare a devenit prioritară abia într-o etapă ulterioară.