Maramureș brand cultural/Festivalul Nopți de Sânzâiene. Borșa

Jump to navigation Jump to search
Tânjaua de pe Mara. Hoteni Maramureș brand cultural de Dorin Ștef
Festivalul Nopți de Sânzâiene
Dragoș din Bedeu și vânătoarea de zimbri


Festival Sinziiene.jpg

Dacă din punct de vedere turistic localitatea Borșa, situată în extremul estic al județului, e recunoscută, mai degrabă, ca o „mică Elveție”, aptă să devină o stațiune ideală pentru practicarea sporturilor de iarnă (chiar la nivel olimpic), puțini știu că tot aici, la începutul verii, are loc un festival intitulat Nopți de sânzâiene. Manifestarea se organizează de peste două decenii și se suprapune peste un obicei arhaic.

„În seara zilei de 24 iunie a fiecărui an, feciorii și copiii, dar și fetele, învârt deasupra capului făclii. Făclia este făcută cu câteva zile înainte, dintr-un par uscat care se crapă în patru sau în opt și în mijlocul căruia se pune rășină culeasă de pe molizi și brazi. Pentru a se aprinde repede, se pun surcele uscate și câlți. După ce făcliile au ars, se pun în straturi cu zarzavaturi sau între șirurile de cartofi, pentru a fi ferite de dăunători. Și tot acum, fetele strâng flori de sânzâiene, iar noaptea, în locuri neștiute de nimeni, se îmbăiază goale, în apa Repezii, a Vișeului și a Țislei. Festivalul Nopți de sânzâiene se desfășoară în oraș, debutează cu un alai, o prezentare a portului popular, după care, pe scenă, în aer liber, formații folclorice prezintă spectacole” (Nicoară Mihali, Nicoară Timiș, Cartea munților, 2007).

În trecut, această sărbătoare era răspândită în mai multe comunități din Maramureș - Vișeu, Moisei, dar și Săcel sau Budești:

  • „De Sân-Zâiene (...) fac făt’ieri pă dealuri, pă imașuri, păntru marhă; le țîn în mână și le învârtea, ca și cum învârtesc steagul” (Mărturie consemnată în Săcel, în anul 1920, de Tache Papahagi).
  • „Di Sân-Ziene punem ad’iazmă de la biserică ș-apoi dăm pă obraz. Ad’iazma o punem într-un ciubăr mare și-n lăuntru punem busuioc. Apoi sfințea’l popa și-l ducem acasă și merem și stroptim mălaiu și holdele” (Budești, 1920, Tache Papahagi).

În societatea tradițională, înfloritul sânzienelor marchează începerea muncilor agricole de vară, cositul fânului, etc. Grupuri de copii și feciori urcau cu făcliile pe coamele dealurilor; se adunau în cerc, aprindeau făcliile și le învârteau deasupra capului, în sensul rotirii Soarelui. Tot în noaptea respectivă, se făceau cununi de sânziene (bot. Galium verum, fam. Rubiaceae) și se aruncau pe casă pentru fiecare membru al familiei. Tradiția spune că în noaptea aceea vântul e cel mai puternic. Celor care nu le cad cununile li se vestește viață frumoasă (Calendarul Maramureșului, 1980).

Se mai spune că „preafrumoasa Zâna Sânzâiana” se scaldă în acea seară în apa Vișeului și apoi se îmbracă într-o cămașă lungă, albă, din florile care-i poartă numele” (Calendarul). Potrivit tradiției populare, Sânzâiana este un personaj mitic, identificat cu Luna, sora Soarelui, ca o zână a florilor. Pe un palier cultural ancestral, ea a fost inițial o zeiță a dragostei și a florilor.

Acest obicei, păstrat admirabil în spațiul maramureșean, trebuie pus în relație cu vechiul cult al Soarelui și chiar cu miturile solare indo-europene, unde astrul zilei avea calitatea de divinitate principală a Panteonului. Se știe că pe teritoriul Daciei romane religia mitraică și cultul Sol Invictus erau larg răspândite. Tot în acest context, putem aminti de ritualul „focului viu”, desfășurat până la începutul secoluluial XX-lea, în comunitățile pastorale maramureșene.

În alte zone, sărbătoarea s-a păstrat sub denumirea de Drăgaica, având la origine un rit agrar, prin invocarea zeiței Ceres. În Maramureș mai au loc festivaluri sau serbări câmpenești dedicate Sâinzâienelor la Băița de sub Codru, Tăuții Măgherăuș și Rona de Jos.