Maramureș brand cultural/Centrul Vechi Baia Mare

Jump to navigation Jump to search
Companii de teatru băimărene Maramureș brand cultural de Dorin Ștef
Centrul Vechi Baia Mare
Turnul „Ștefan”


Centrul vechi BM3.jpg

În jurul orașului Baia Mare au fost descoperite mărturii ale unor așezări preistorice (din epoca pietrei șlefuite și a bronzului). O oarecare agitație ocupațională se înregistrează în zonă în perioada preromană. La început o colonie sau o tabără minieră, așezarea devine cu timpul un sat cu o populație sedentară, ai cărui locuitori se ocupau exclusiv cu exploatarea minereurilor. Descoperirea „în cascadă” a filoanelor (în special de aur) a avut ca efect colonizarea cu specialiști și forță de muncă străină. Cert este că, la începutul secolului al XIV-lea, Baia Mare este atestată documentar ca „oraș liber regal” (Monografia Baia Mare,1972). Succesiunea de privilegii obținute din partea caselor regale maghiare și a principilor Transilvaniei, la care se adaugă poziționarea localității la confluența „Țărilor” Chioar, Codru, Lăpuș și Maramureș a contribuit la dezvoltarea economică a orașului, care cunoaște apogeul în perioada medievală.

O diplomă din 1347 permite orașului „să se întindă după obiceiul vechi, anume de la Mina Săsar, de jur împrejur, trei mile (aproximativ 5 km) peste toate pământurile și pădurile regești”. Orașul e fortificat cu ziduri de piatră și bastioane (în jurul anului 1470, grație ajutorului dat de regele Matei Corvin), iar în interior se construiesc edificii trainice și castele. Zidurile delimitau o zonă aproximativ circulară, neregulată, împărțită inițial în cinci sectoare, care gravitau în jurul Pieții Centrale (Circulus fori). După o statistică oficială, orașul Baia Mare avea (în 1842) 4.250 de locuitori.

Nici configurația orașului și nici numărul locuitorilor nu au suferit modificări majore până la mijlocul secolului al XX-lea. În anul 1948, Baia Mare devine reședință de județ, investițiile bugetare favorizând extinderea pe orizontală a localității (în prezent 23.000 ha) și o explozie demografică semnificativă (148.000 locuitori).

Sistematizarea orașului determină apariția unui nou centru administrativ, a unui centru financiar-bancar, respectiv a unui centru comercial. Fosta Piață Centrală devine un nod de circulație rutieră cu un imens sens giratoriu, în mijlocul căruia trona un monument hidos, numit bombastic „Obeliscul eliberării” (realizat în 1954, la comanda autorităților pro-sovietice).

Alba Iulia, Sibiul și Sighișoara sunt numai câteva din orașele transilvane care și-au reabilitat centrele istorice medievale, transformându-le în branduri și obiective turistice. În Baia Mare, municipalitatea a declanșat un amplu proiect de reabilitare a Centrului Vechi (Piața Libertății) în 1993, printr-un concurs de idei în urma căruia s-a selectat echipa care a întocmit planul urbanistic zonal pentru refacerea nucleului original al orașului care și-a trăit gloria timp de o jumătate de mileniu (1450-1950). Execuția lucrărilor a început în februarie 2003 (valoarea proiectului a fost de 4,3 milioane de euro) și s-a finalizat la sfârșitul anului 2004.

Zona cuprinde un complex arhitectural de patrimoniu declarat monument istoric și peste 20 de construcții medievale, realizate în stil gotic târziu. Parcelarea terenurilor din jurul pieței prezintă analogii cu configurația orașelor din Centrul Europei, din aceiași perioadă istorică (secolele al XIV-lea și al XV-lea). Loturile au axa perpendiculară pe latura pieței, cu case de locuit ocupând toată lățimea parcelei spre stradă. Accesul se realizează printr-un gang ce traversează clădirea etajată și ajunge în curtea interioară.

Centrul vechi Baia Mare.jpg

Unul dintre imobilele cuprinse în proiectul „Centrul de Afaceri Millennium III” este fostul Han „Vulturul Negru” (construit înainte de 1790). În 1920 devine sediul primăriei, iar din 1950 până în 1999 clădirea e ocupată de Judecătorie și Oficiul de Carte Funciară. Una din cele mai „pretențioase” și cunoscute clădiri din oraș este Casa Lendvay, denumire consacrată definitiv în 1881, când s-a dezvelit o placă comemorativă referitoare la actorul Marton Lendvay. Imobilul de la nr. 14 datează din secolul al XV-lea și se presupune că a aparținut, la un moment dat, unui renumit argintar băimărean. La nr. 18 este Casa Elisabeta, construită de către Iancu de Hunedoara. Clădirile care adăpostesc Școala Populară de Artă și Restaurantul Medieval, datează din sec. al XVIII-lea. Tot atunci s-a ridicat imobilul de la nr. 6 din Piața Libertății, proprietate a Ordinului Călugărilor Minoriți.

Dar cea mai „spectaculoasă” parte a proiectului de reabilitare a vizat piața publică (M4 - Business Plaza), prin închiderea accesului autovehiculelor din direcția estică și realizarea unei zone pietonale. Piața a devenit astfel un spațiu expozițional, dominat de terasele restaurantelor și de o fântână arteziană - loc ideal pentru promenada băimărenilor.