Maramureș brand cultural/Arhiva de folclor literar a Maramureșului
| ←Graiurile maramureșene. Fond lexical și dialectal de patrimoniu național | Maramureș brand cultural de Dorin Ștef Arhiva de folclor literar a Maramureșului |
Repertoriul muzical și arta coregrafică tradițională→ |
Turiștii care invadează Maramureșul an de an, cu o curiozitate misterioasă, sunt atrași de splendoarea peisajului, de “rezervațiile” de arhitectură populară (gospodării, biserici etc.) și de modul exemplar în care s-au conservat tradițiile, obiceiul și folclorul. Faptul că elementele componente ale folclorului fac parte (încă) din fondul activ (și nu pasiv) al populației din această regiune este un atu pentru a identifica un nou brand valoros. „Maramureș. Iată o regiune, o zonă renumită, considerată și de români și de străini de neegalat sub raportul păstrării obiceiurilor, folclorului tradițional, portului, care sunt vii și importante în viața locuitorilor” (J. Marrant, SUA, 1982).
Aspectele determinante ale specificului zonei sunt de ordin istoric și geografic. Cele două elemente au conferit ținutului un statut de enclavă culturală. Ba mai mult, regiunea a făcut dovada unei statornicii a tradițiilor, unor germinări de producții culturale capabile să iradieze alte zone, calități grație cărora poate fi socotită ceea ce Ernest Gormmilscheg numea teritorii nucleu, Nicolae Iorga și Ion Cernea - romanii populare, iar Nicolae Dunăre - vetre etnoculturale.
Este firesc, în aceste condiții, să privim universul folcloric maramureșean ca pe o instituție care să ne reprezinte în raport cu alte regiuni din marea familie europeană. Și tot atât de firesc este să acordăm toată atenția unui proiect menit să configureze o Arhivă a folclorului din Maramureș. În prezent, această Arhivă e doar virtuală, fiind risipită într-un număr mare de culegeri și antologii publicate pe parcursul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea. Apoi, mai există numeroase colecții particulare în manuscris, dar și înregistrări (în urma unor cercetări de teren) pe suport magnetic, video și peliculă fotografică. Se impune o întregire a acestei arhive prin adăugirea fondurilor, referitoare la Maramureș, ce figurează în custodia Insitutelor de Folclor de la Cluj și București.
În Maramureș, sunt, de asemenea, un număr de instituții care au alcătuit, la un moment dat, colecții semnificative de folclor: Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, Facultatea de Litere a Universității de Nord, Muzeul de Etnografie din Sighetu Marmației și, evident, Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Maramureș (fosta Casă a Creației Populare).
Primul pas ar trebui să fie unificarea fondurilor pentru constituirea Arhivei de folclor a Maramureșului. Apoi, această Arhivă va trebui sistematizată, prin realizarea Tipologiilor și a Corpului textelor folclorice. A treia etapă va viza, evident, o analiză competentă și exhaustivă pornind de la motive, teme și cuvinte-simbol, pentru a elabora cărțile de căpătâi ale spiritualității maramureșene: Magia, Mitologia, Basmele și legendele, Religia, Istoria etc.
Dacă folclorul este recunoscut ca un brand, Arhiva se impune de la sine. Un prim gest recuperator ar fi ca marile colecții de folclor publicate până în prezent să fie declarate „cărți de patrimoniu”. Și ne referim aici îndeosebi la lucrările semnate de Alexandru Țiplea (Poezii populare din Maramureș, 1905-1906), Tit Bud (Poezii populare din Maramureș, 1908), Béla Bartok (Volksmusik de Rumänen von Maramures, 1923), Ion Bârlea (Balade, colinde și bocete din Maramureș, 1924), Tache Papahagi (Graiul și folklorul Maramureșului, 1925), Tiberiu Brediceanu (170 melodii populare românești din Maramureș, 1957), apoi culegerile lui Petre Lenghel-Izanu, Vasile Doniga, Pop Dumitru, dar în special Pamfil Bilțiu, în total peste 40 de titluri apărute în intervalul 1906-2007 (vezi lista în Istoria folcloristicii maramureșene, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2006, p. 182-189).
Acest demers nu se raportează strict la subiectul prezentului Catalog, ci este o îndatorire pe care o avem atât față de strămoși, cât și mai degrabă față de generațiile care vin, cărora trebuie să le oferim șansa să-și recupereze istoria și tradițiile.