Maramureș brand cultural/Graiurile maramureșene. Fond lexical și dialectal de patrimoniu național

Jump to navigation Jump to search
Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare Maramureș brand cultural de Dorin Ștef
Graiurile maramureșene
Arhiva de folclor literar a Maramureșului


Graiul mm.jpg

Actualul județ Maramureș a fost constituit (delimitat) ca entitate administrativă în perioada postbelică, având la bază criterii geografice și politice. S-au reunit astfel patru „țări” (partea de sud a Maramureșului istoric, Chioarul, Codru și Lăpușul), între care există similitudini, dar și discrepanțe din punct de vedere al tradițiilor, al elementelor de cultură populară, dar și al aspectelor dialectologice și lingvistice.

Dacă ne referim la alcătuirea limbii române, putem spune că aceasta este formată din dialectele dacoromân, istroromân, aromân și meglenoromân. Dialectul dacoromân, la rândul său, se subdivide în cinci subdialecte de bază: muntean, moldovean, bănățean, crișean și maramureșean. Trebuie făcută precizarea că subdialectul maramureșean se vorbește exclusiv în Maramureșul istoric, în satele de pe văile Mara, Cosău, Iza și Vișeu.

O primă semnalare a existenței unei unități dialectale maramureșene aparține lui Emile Picot în 1873. Gustav Weigand (1908) – autorul primului atlas lingvistic român - vorbește doar de trei subdialecte (bănățean, muntean și moldovean), însă are meritul de a identifica anumite particularități pentru graiurile din Crișana și Maramureș. Emil Petroviciu, într-un studiu din 1954, emite ipoteza că aria maramureșeană ar putea reprezenta o zonă distinctă. Primul cercetător care a identificat ferm cinci graiuri ale teritoriului lexical dacoromân (printre care și pe cel maramureșean) a fost Sever Pop (1950). Însă doar argumentele lui Romulus Tudoran (1956) și Ștefan Giosu (1963) au fost de natură să câștige adeziunea lingviștilor români.

Cât privește graiul din Țara Codrului, acesta aparține, din punct de vedere dialectal, de Crișana (subdialectul crișean). Specialiștii îl încadrează în așa zisul grai someșean. Despre zona Chioar (inclusiv graiul, etnografia și folclorul regiunii), prof. Ioan Chiș Șter (1983) afirma că „aproape se confundă cu Codru”, deci am fi îndreptățiți să socotim graiul chiorean ca făcând parte din familia graiurilor someșene. Am putea spune că mai degrabă zona este una „de tranziție” între Codru (datorită numeroaselor elemente comune de tip someșean) și Lăpuș (față de care nu există o delimitare geografică fermă).

Țara Lăpușului, în schimb, dă dovadă de „o personalitate puternică”. Din punct de vedere geografic, etnic și istoric, reprezintă zona extrem nordică a Transilvaniei. Cu toate acestea, noi am considera-o mai degrabă un fel de „arie laterală” a Maramureșului istoric, de unde a împrumutat un lexic bogat, numeroase aspecte etnografice și un repertoriu folcloric apreciabil. La toate acestea se adaugă un fapt istoric, respectiv documente ce atestă că o serie de localități lăpușene au fost întemeiate de nobili maramureșeni prin sec. al XIV-lea. Indiferent de apartenența la un subdialect sau altul, graiurile din Lăpuș, Chioar sau Codru au împrumutat unele particularități fonetice de tip maramureșean, dată fiind apropierea geografică, precum și raporturile sociale și culturale. Abia din punct de vedere lexical putem vorbi de un relativ caracter unitar al graiurilor din cele patru regiuni, acestea înscriindu-se în aria nordică a teritoriului locuit de români. Acestea sunt argumente care vin să certifice că graiurile din județul Maramureș sunt branduri incontestabile.

Numai că „radiografia”prezentată mai sus se referă la o stare de fapt valabilă până ieri. În prezent, situația e nuanțată și asta deoarece asistăm la „spectacolul” degradării fondului lexical tradițional local. Fenomenul este influențat direct de evenimentele politice, economice și sociale din ultimele decenii. Se poate aprecia, fără a greși prea mult, că peste numai o generație, despre cultura tradițională din nord-vestul României, atât de conservatoare până nu demult, se va vorbi doar la timpul trecut, invocându-se instituții muzeale sau documente lingvistice din arhive sau biblioteci.

Fondul lingvistic maramureșean, ca și brand, are notorietate națională, fiind recognoscibil în raport cu graiurile altor regiuni. Și-apoi, chiar politica europeană în materie de cultură recomandă păstrarea diversității lingvistice cu specific local, ca o moștenire a tradițiilor.