Macbeth/Actul I

 

PERSOANELE

DUNCAN, Regele Scoției			SEYTON, aghiotant al lui Macbeth
MALCOLM	$\scriptstyle {\left.{\begin{matrix}\ \\\\\ \ \end{matrix}}\right\}\,}$	Fiii lui	TÂNĂRUL fiu al Lui Macduff
DONALBAIN
MACBETH	$\scriptstyle {\left.{\begin{matrix}\ \\\\\ \ \end{matrix}}\right\}\,}$	Generali în armata Regelui	Un Doctor Englez
BANQUO
MACDUFF	$\scriptstyle {\left.{\begin{matrix}\ \\\\\ \\\ \\\ \\\ \\\ \\\ \ \end{matrix}}\right\}\,}$	Nobili Scoțiani	Un Doctor Scoțian
LENNOX			Un Ostaș
ROSS			Un Portar
MENTEITH			LADY MACBETH
ANGUS			LADY MACDUFF
CAITHNESS			Cameriera lui Lady Macbeth
FLEANCE, fiul lui Banquo			HECATE
SIWARD, Conte de Northumberland, General al trupelor engleze			Trei Vrăjitoare
			Năluci
			Lorzi, Domni, Ofițeri, Ucigași
TÂNĂRUL SIWARD, fiul lui			Servitori și Soli

Scena: Scoția, Englitera

ACTUL I

SCENA I

O LUNCĂ

(Tunet și fulger. Intră trei VRĂJITOARE)

I-a VRĂJITOARE
   Când ne-om vedeà tustrele noi,
   Pe tunet, fulgere și ploi?

II-a VRĂJITOARE
   Când e sfârșit tot tărăboiul,
   Pierdut și câștigat răsboiul.

III-a VRĂJITOARE
   ’Nainte dar de-a amurgì.

I-a VRĂJITOARE
   Și în ce loc?

II-a VRĂJITOARE
        Pe luncă-acì.

III-a VRĂJITOARE
   Și cu Macbeth ne-om întâlnì.

I-a VRĂJITOARE
   Vin, motane sur!

II-a VRĂJITOARE
   Broscoiul chiamă.

III-a VRĂJITOARE
   Numaidecât!

TOATE
   Frumos e slut, și slut frumos,
   Prin nori și neguri, sus și jos!

(Ies.)

SCENA II

O TABĂRĂ LÂNGĂ FORRES

(Larmă afară. Intră DUNCAN, MALCOLM, DONALBAIN, LENNOX, cu suita, întâlnind un OSTAȘ însângerat)

DUNCAN
   Ce om însângerat sosește-aici?
   El, după halul lui, ne poate spune
   De starea cea din urmă a răscoalei.

MALCOLM
   Acesta e ostașul care ca
   Viteaz soldat, luptă ca să mă scape
   Când am fost prins. Salut, prietene!
   Zi Regelui cum stà încaierul
   Când ai plecat.

OSTAȘUL
        Erà șovăitor,
   Ca doi înnotători cari, istoviți,
   Se ’nghesuie și ’și năbușesc puterea.
   Macdonald, cel fioros, (demn de a fi
   Un răsvrătit, căci pentru scopul ăsta
   Mișeii lumii’n preajma lui roiesc)
   Fu ajutat de Kerni și Gallowglași^[1]
   Dela Hebride; soarta, surâzându’i
   La harța’i blestemată, se-arătă
   Ca târfa răsvrătitului. Dar geaba.
   Macbeth viteazul, vrednic de ăst nume^[2],
   Sfidând ursita, ’și vântură oțelul
   Burând de secerișul sângeros,
   Ca părtinit de glorie, își croì
   O cale, până dete ochi cu robul,
   Și nu îi strânse mâna, nici nu ’i zise
   «Rămas bun», pân’ nu-l spintecă
   De la buric la fălci, și îi înfipse
   Și capul pe-ale noastre meterezuri.

DUNCAN
   Voinice vere! Vrednic gentilom!

OSTAȘUL
   Cum, de-unde ’ncepe-a soarelui lucire
   Nasc viforii sfărâmători de vase,
   Și cruntul trăsnet, astfel din izvorul
   Din care mântuirea așteptam,
   Venì prăpădul. Mark, al Scoției Rege,
   Taman atunci când dreptul, înarmat
   Cu vijelie, îi silise pe
   Aști sprinteni Kerni să fugă, Regele
   Norvegiei, pândind prilejul bun,
   Cu arme ascuțite și noui trupe,
   Făcù un iureș nou asupra noastră.

DUNCAN
   Aceasta nu înspăimântă pe-ai noștri
   Bravi Căpitani Macbeth și Banquo?

SERGENT
                 Da,
   Ca vrăbii pe vultur, sau iepuri leii.
   La drept vorbind, eu trebuie să spun
   Că ei au fost ca tunuri prea ’ncărcate
   Cu trăsnete ’ndoite, astfel că
   Ei pe dușmani se năpustiră cu
   De două ori îndoite lovituri.
   Vroiau în răni fumânde să se scalde
   Ori să însemne o Golgotă nouă?
   Nu pot să spun.
   Sunt slab și rănile ’mi cer ajutor.

DUNCAN
   Cuvântu’ți șeade bine ca și rana:
   Respiră amândouă cinste. Mergeți
   Și-aduceți doctori.
(Iese OSTAȘUL, însoțit. Intră ROSS)
           Cine vine-aici?

MALCOLM
   Mărețul Than de Ross.

LENNOX
         Ce zor privește
Din ochii săi! Așà se uită cine
Vești mari aduce.

ROSS
       Să trăești, o, Rege!

DUNCAN
   De unde vii?

ROSS
       Din Fife viu, mare Rege,
   Acolo unde steagurile Norvegiei
   Iși râd de ceruri și fac un vânt rece
   Oștirei noastre. Insuș Regele
   Norvegiei, cu-o oaste ’nfricoșată,
   Și ajutat de trădătorul Cawdor,
   O luptă crâncenă pornise, până
   Ce mirele Belonei, ’ncins în zale,
   Il înfruntă ’ntrecându-se pe sine,
   Și vârf cu vârf, și braț cu braț izbind,
   Infrânse duhu’i dârz — și, ca să’nchei,
   Noi biruirăm.

DUNCAN
        Mare fericire!

ROSS
   Așà încât acuma Sweno, Craiul
   Norvegiei, ne cere împăcare,
   Dar n’am dat voie să-și îngroape morții
   Decât plătind pe insula Columbei^[3]
   In mâna noastră zece mii de taleri.

DUNCAN
   Ast Than de Cawdor, nu va mai trădà
   Credința mea. Rostește’i a sa moarte,
   Iar titlul lui acum Macbeth să-l poarte.

ROSS
   Voiu îngrijì s’o facă chiar acù.

DUNCAN
   Macbeth câștigă tot ce el pierdù.

(Ies)

SCENA III

O LUNCĂ

(Tunet. Intră cele trei VRĂJITOARE)

I-a VRĂJITOARE
   Unde ai fost, soro?

II-a VRĂJITOARE
   La tăiatul porcilor.

III-a VRĂJITOARE
   Soro, și tu unde?

I-a VRĂJITOARE
   Nevasta-unui năier aveà castane
   Și molfăià, și molfăià într’una.
   «Dă’mi», zic. «Piei, hârcă», țipă baba grasă.
   Bărbatul ei, — ce’i căpitan pe «Tigru», —
   Plutește ’n spre Aleppo. Insă eu:
      Eu ’ntr’un ciur acolo merg
      Și ca guzganul codoberg
      Am s’o fac, s’o fac, s’o fac.

II-a VRĂJITOARE
   Un vânt îți dau eu.

I-a VRĂJITOARE
   Ești bună, zău.

III-a VRĂJITOARE
   Și eu ’ți dau un vânt.

I-a VRĂJITOARE
   Celelalte la mine sunt.
      Ele suflă ’n porturi toate
      Inspre părțile ’nsemnate
      Pe harta marinarului.
      Eu ca fânul l’oi sbicì,
      Somn la noapte și la zi
      Genele nu ’i vor lipì,
      Deochiat el và trăì.
      Optzeci și-una zile va
      Lâncezi, sfrijì, oftà.
      Luntrea’i nu va fi ’nnecată,
      Dar de vifor sbuciumată —
      Ia vezi, ce am. —

II-a VRĂJITOARE
              Arată’mi tot.

I-a VRĂJITOARE
   E un deget de pilot,
   Innecat pe drum.
   (Sunet de tobă afară) Bum, bum!
   E Macbeth ce vine-acum.

TOATE
    Noi surate vrăjitoare,
    Colindăm pe-uscat și mare,
    Pribegim jur-împrejur.
    Mie de trei ori și ție,
    Incă trei, și nouă fie.
    Pace! Farmecu’i făcut.

(Intră MACBETH și BANQUO)

MACBETH
   N’am pomenit zi slută și frumoasă
   Ca asta.

BANQUO
     Cât e pân’ la Forres? — Ce sunt
   Ființele acestea veștejite,
   Ș’așà sălbatice în portul lor?
   Nu par locuitoare pe pământ,
   Și totuș sunt pe el. Trăiți? Sunteți
   Ce omul poate întrebà? Se pare
   Că mă ’nțelegeți: fiecare pune
   Un deget sec pe buzele sbârcite,
   Și parc’ați fi femei; dar barba voastră
   M’oprește-a tâlcuì că o sunteți.

MACBETH
   Vorbiți, dac’o puteți! Ei, ce sunteți?

I-a VRĂJITOARE
   Noroc, Macbeth! Noroc, tu Than de Glamis!

II-a VRĂJITOARE
   Noroc, Macbeth! Noroc, tu Than de Cawdor!

III-a VRĂJITOARE
   Noroc, Macbeth! Odată vei fi Rege!

BANQUO
   Macbeth, de ce tresari? Par’că te temi
   De vești așà plăcute!
(Către VRĂJITOARE)
            Spuneți drept,
   Sunteți năluce numai, sau aevea
   Aceea ce-arătați pe dinafară?
   Voi salutați pe nobilu’mi tovarăș
   Cu har apropiat, și prorociri
   De falnic rost și ’mpărătești speranțe,
   Că pare-uimit. Dar mie nu ’mi vorbiți.
   Ah, de puteți vedeà sămânța vremii,
   Și zice ce grăunte va rodì
   Și care nu, vorbiți și mie, care
   Nici nu vă cere și nici nu se teme
   De darurile și de ura voastră.

I-a VRĂJITOARE
   Noroc!

II-a VRĂJITOARE
   Noroc!

III-a VRĂJITOARE
   Noroc!

I-a VRĂJITOARE
   Mai mic decât Macbeth, dar și mai mare.

II-a VRĂJITOARE
   Nu-așà ferice, dar mult mai ferice.

III-a VRĂJITOARE
   Vei naște Regi, măcar că nu ești Rege.
   Noroc Macbeth și Banquo dar!

I-a VRĂJITOARE
   Lui Banquo și Macbeth noroc!

MACBETH
   Stați, voi nelămurite vorbitoare,
   Și spuneți’mi mai mult. Prin moartea lui
   Finel^[4], știu că acum sunt Than de Glamis.
   Dar cum de Cawdor? Căci trăește Thanul
   De Cawdor, plin de vlagă, ș’a fi Rege
   Nu stă mai mult în zările credinței,
   Cât de-a fi Cawdor. Spuneți’mi de unde
   Aveți această stranie știință?
   De ce pe șesul ars ne-ațineți calea
   Cu aste prorociri? Vorbiți, vă jur!

(Vrăjitoarele pier)

BANQUO
   Pământul ca și apa au bulbuci,
   Ș’așà sunt astea. — Unde au pierit?

MACBETH
   In aer, și ce s’a părut trupesc
   S’a mistuit în vânt. De-ar mai fi stat!

BANQUO
   A fost aevea ceea despre care
   Vorbim? Sau am mâncat din planta rea
   Ce pune mintea ’n închisoare?

MACBETH
   Copiii ’ți vor fi Regi.

BANQUO
           Și Rege tu.

MACBETH
   Și Than de Cawdor: nu au zis așà?

BANQUO
   Cu-acelaș ton și vorbă. — Cine vine?

(Intră ROSS și ANGUS)

ROSS
   Măria Sa s’a bucurat, Macbeth,
   De-a ta izbândă, și când a aflat
   Isprava ta în luptă cu rebelul,
   Mirarea lui și lauda se certau
   Ce se cuvine lui, ce ție. Și apoi,
   El, cercetând urmarea-acelei zile,
   Te vede ’n rândurile Norvegiene,
   Ne’nfricoșat de ce făcuși tu însuți:
   Icoane groaznice-ale morții. Des,
   Ca grindina, soli după soli soseau,
   Purtând toți laudele tale întru
   Măreața apărare-a țării sale
   Și le turnară înaintea lui.

ANGUS
   Suntem trimiși ca să’ți dăm mulțumiri
   Din partea Regelui, stăpânul nostru,
   Și numai ca să te poftim la dânsul,
   Nu să te răsplătim.

ROSS
   Și drept arvună-a unor plăți mai mari,
   Imi poruncì a’ți zice Than de Cawdor:
   Cu care titlu, o mărețe Than,
   Eu te salut acum, căci e al tău.

BANQUO (aparte)
   Ce, poate dracul spune adevărul?

MACBETH
   Trăește-un Than de Cawdor; mă ’mbrăcați
   In haine ’mprumutate.

ANGUS
             Fostul Than
   Trăește încă, dar sub grea osândă,
   El duce-un trai ce merită să-l piarză.
   De-a fost el înțeles cu Norvegianii,
   Ori sprijinì pe răsvrătiți în taină,
   Ori a lucrat cu unii s’alții pentru
   Pieirea țării sale, nu o știu.
   Trădarea ’naltă însă, dovedită,
   Mărturisită chiar, l’a prăbușit.

MACBETH (aparte)
   Glamis și Than de Cawdor. Ce’i mai mare,
   Lipsește încă.
(Lui ROSS și ANGUS)
Mulțumire vouă.
(Lui BANQUO)
   Nu speri că Regi vor fi copiii tăi,
   Când cele cari mi-au dat pe Than de Cawdor,
   Aceasta ți-au promis?

BANQUO
           Credința asta
   Te poate îmboldi și spre coroană,
   Pe lângă Than de Cawdor. Dar e straniu:
   Adesea, spre-a ne duce la pierzanie,
   Trimișii beznei ne spun adevărul,
   Ne-ademenesc cu lucruri de nimic
   Spre-a ne trădà în cele mai de seamă.
   Vă rog, o vorbă numai, verii mei.

MACBETH (aparte)
   S’au spus aicea două adevăruri
   Ca fericit prolog la actul falnic
   Al jocului împărătesc. (Tare) Prieteni,
   Vă mulțumesc. — (Aparte)
         Ăst nefiresc îndemn
   Nu poate fi nici rău, nici bun. De-i rău,
   De ce mi-a dat arvuna izbutirii,
   Pornind c’un adevăr? Sunt Than de Cawdor.
   De-i bun, de ce mă las târît de-ispită,
   Al cărui chip hăd îmi sbârlește părul
   Și ’mi face inima să-izbească ’n coaste,
   In contra firii? Spaimele de față
   Sunt mai puțin de cât închipuiri
   Grozave. Gându’mi căruia acuma
   Ii nălucește numai un omor,
   Imi sguduie astfel firea mea, că vieața
   In nesimțire se înnăbușă
   Și nu e decât ceeace nu este.

BANQUO
   Vedeți uimit ce e amicul nostru!

MACBETH (aparte)
   De mă vrea soarta Rege, bine; soarta
   Mă poate ’ncorona și făr ’un pas
   Al meu.

BANQUO
       Onoruri noui se pun pe el
   Ca haine noui cari ni se potrivesc
   Doar’ prin purtare.

MACBETH
            Vie ce-o venì,
   Căci ceasuri curg prin cea mai aspră zi.

BANQUO
   Prea falnice Macbeth, te așteptăm.

MACBETH
   Ertați, uimitu-mi creier răscolià
   Uitate lucruri. Osteneala voastră,
   Amicilor, e ’nscrisă unde zilnic
   Intorc eu foaia ca să o citesc.
   Haidem la Rege. (Aparte lui Banquo)
           Cugetă la ceea
   Ce s’a ’ntâmplat, și, după ce ’n răstimp
   Am cumpănit-o, să vorbim de asta
   Cu inima deschisă.

BANQUO
            Bucuros

MACBETH
   Și pân’atunci, destul. Haidem, prieteni.
(Ies)

SCENA IV

FORRES. PALATUL

(Fanfară. Intră DUNCAN, MALCOLM, DON ALBAIN, LENNOX și suita)

DUNCAN
   Executat e Cawdor? Nu s’au ’ntors
   Cei cari au fost însărcinați s’o facă?

MALCOLM
   Nu încă, Sire, însă am vorbit
   Cu unul care l’a văzut murind,
   Și care ’mi spuse c’a mărturisit
   Trădarea lui, cerând iertarea Voastră,
   Și arătând adânca sa căință.
   Nimic nu i-a șezut așà de bine
   In vieață, ca lăsarea ei. Murì
   Ca unul ce ’nvățase ca la moarte
   Să lepede tot ce aveà mai scump,
   Ca fără nici un preț.

DUNCAN
            Nu-i nici un chip
   De a aflà din fața omului
   Tocmeala minții. El a fost un nobil
   In care-avem încredere deplină.
(Intră MACBETH, BANQUO, ROSS și ANGUS)
   Iubite vere! Tocmai m’apăsà
   Păcatul nerecunoștinței mele.
   Tu ești atâta înaintea mea,
   Că cea mai iute aripă-a răsplății
   Nu te ajunge. O, căci n’ai un merit
   Mai mic, ca s’am măsura pentru plată
   Și mulțumire! Știu că ’ți datoresc
   Mai mult decât am stare să-ți plătesc.

MACBETH
   Credința mea și slujba’mi datorită,
   Prin însăș fapta se plătește. Partea
   Măriei Voastre e ca să primiți
   Ce datorim, ș’aceste datorii
   Sunt tronului și țării slugi și fii,
   Cari fac doar’ ce’s datori, făcând orice
   De dragul și spre slava voastră numai.

DUNCAN
   Sosit bun dar! Am prins a te sădì,
   Și voiu ’ngrijì să crești în plin. Tu, Banquo,
   Nu mai puțin ai meritat, ș’aceasta
   Nu mai puțin se cade-a fi știut.
   Să te cuprind în brațe, să te strâng
   La pieptul meu.

BANQUO
            Acolo dacă cresc,
   A voastră va fi roada.

DUNCAN
           Bucuria’mi
   Cea resfățată în belșugul ei,
   Incearcă a se-ascunde ’n stropi de jale.
   Fii, rude, Than, și voi toți cari sunteți
   De mine mai apropiați, aflați
   Că vrem să trecem dreptul la coroană
   Asupra fiului mai mare, Malcolm,
   Pe care îl numim de-acuma Prinț
   De Cumberland. Dar cu așà onoare
   Nu va fi îmbrăcat făr’ de tovarăși,
   Ci steme de nobleță vor lucì,
   Ca stelele, pe toți ce-o merită.
(Lui MACBETH)
   Haidem acum la Inverness, spre-a strânge
   Mai tare ’ndatorarea către tine.

MACBETH
   Ce mai e de făcut nu ’i pentru voi;
   Eu însumi voiu fi crainic și voiu duce
   Soției mele buna știre a
   Sosirii Voastre. Și deci umilit
   Imi iau rămas bun.

DUNCAN
           Vrednicul meu Cawdor!

MACBETH (aparte)
   El, Prinț de Cumberland! Un hop va fi,
   Să mă răstoarne, de nu’l voiu sărì;
   El mi-e în drum; ascundeți focul stele!
   Nu rabd lumina gândurile mele.
   Zadarnic ochii mâna ’mi vor s’oprească;
   Ce ei urăsc va să se ’ndeplinească.
(Iese)

DUNCAN
   Da, Banquo, el e un viteaz de seamă,
   Și mă înfrupt cu laudele sale:
   E praznic pentru mine. Să urmăm
   Pe cel a cărui grijă ne-a luat-o
   ’Nainte, pentru a ne pregătì
   Primirea. E o rudă fără seamăn.
(Amândoi ies)

SCENA V

INVERNESS. CASTELUL LUI MACBETH

(Intră LADY MACBETH, citind o scrisoare)

LADY MACBETH (citește)
   «Ele m’au întâlnit în ziua biruinții și am aflat în chipul cel mai neîndoios că au mai mult decât știință omenească. Când ardeam de dorință de a le mai întrebà, ele se făcură aer și pieriră. Pe când stam uimit de minunea asta, veniră trimiși de ai Regelui cari toți mă chemară «Than de Cawdor», cu care titlu mă salutaseră înainte aceste surori ursitoare, prezicându-mi viitorul cu: «Noroc, tu care vei fi Rege». Am crezut bine a’ți împărtășì acestea, prea scumpă părtașă a măririi mele, ca să nu pierzi partea ta de bucurie, rămâind în neștirea măririi și slăvii ce ți se făgăduește. Pune-o la inima ta și fii cu bine».
   Ești Glamis, și vei fi ce-ți este
   Făgăduit. De firea ta mă tem:
   Prea plină e de laptele-omeniei,
   Spre-a apucà pe drumul cel mai scurt.
   Vrei să fii mare, nu ești fără râvnă,
   Dar fără răutatea care cată
   S’o însoțească. Ceace vrei cu jind,
   O vrei și cu sfințenie. N’ai vrea
   Joc fals, dar vrei câștig nedrept. Ai vrea,
   O, mare Glamis, cineva să-ți strige:
   «Aceasta va să faci, de vrei s’o ai»,
   Și ce mai mult ți-e teamă să o faci
   Decât dorești să fie nefăcut.
   Vin’ dar să-ți suflu duhul meu ’n urechi,
   Să biciuesc cu vlaga limbii mele
   Tot ce te-abate dela cercul de-aur
   Cu care soarta și-ajutorul vrăjii
   Se pare că te-au ’ncununat.
(Intră un Sol)
             Ce’i vestea?

SOLUL
   Diseară vine Regele.

LADY MACBETH
           Nebun ești?
   Nu e stăpânul tău la el, și nu
   M’ar fi înștiințat spre pregătire?

SOLUL
   Ertați, dar e așà. Stăpânul vine;
   Tovarășul meu i-a luat ’nainte,
   S’aproape mort, aveà abià răsuflet
   Să ’mi spuie știrea.

LADY MACBETH
           Ingrijiți de el.
   Vești mari ne-a dat.
(Iese Solul)
           Chiar corbu’i răgușit
   Ce croncăne intrarea cea fatală
   A Regelui în zidurile mele.
   Veniți, de moarte ursitoare duhuri,
   Schimbați-mi sexul și umpleți-mă
   Din cap la tălpi cu cea mai crâncenă
   Cruzime! Ingroșați’mi sângele,
   Și astupați cărarea remușcării,
   Ca vreun imbold deșteptător al firii,
   Să nu îmi sguduie cumplitul plan,
   Făcând o pace între el și faptă.
   Veniți la sânii mei cei femeiești,
   Beți laptele’mi ca fiere, voi slugi ale
   Omorului, ce’n chipuri nevăzute
   Pândiți urgiile naturii! Vino,
   O noapte deasă și te ’nvăluie
   In cea mai neagră pâclă-a iadului,
   Ca nu cumva cuțitul meu tăios
   Să vază rănile ce face, și
   Nici cerul să se uite prin al beznei
   Zăbranic, și să strige: «stai, oprește!»
(Intră MACBETH)
   O, mare Glamis! O, înalte Cawdor!
   Mai mare decât unul ș’altul prin
   Norocul viitor! Scrisoarea ta
   M’a dus dincolo de-orbul timp de față
   Și simt în clipa asta viitorul.

MACBETH
   Iubito, Duncan vine-aici diseară.

LADY MACBETH
   Și când se duce iar?

MACBETH
           Cum crede, mâine.

LADY MACBETH
   O, soarele nu va vedeà ăst mâine!
   O, Thane, fața ta’i o carte ’n care
   Se pot citì ciudate lucruri. Dacă
   Vrei să ’nșeli lumea, poartă-te ca lumea.
   Zi bun sosit cu ochi, cu mâini, cu limba,
   Te-arată ca nevinovată floare, dar
   Cu șarpele sub ea. Acela care
   Sosește trebuie ’ngrijit; tu lasă
   A nopții mare treabă ’n seama mea;
   Ea pentru nopți și zile ’n viitor
   Domnească slavă ne va da, și spor.

MACBETH
   Vom mai vorbi.

LADY MACBETH
          Fii vesel și ia seama:
   Schimbarea feții nu trădeze teama.
   Iar celelalte, lasă-le pe mine.
(Ies)

SCENA VI

INVERNESS; DINAINTEA CASTELULUI LUI MACBETH

(Hoboe și facle. DUNCAN, MALCOLM, DONALBAIN, BANQUO, LENNOX, MACDUFF, ROSS, ANGUS și suita)

DUNCAN
   Plăcut e așezat acest castel;
   Văzduhul lin și dulce ne desmiardă
   Plăpândele simțiri.

BANQUO
           Ăst oaspe-al verii,
   De temple iubitoarea rândunică,
   Clădind cu drag aicea, dovedește
   Că suflul cerului miroase dulce.
   Nu-i strașină, glaf, stâlp sau colț, pe care
   Această păsărică n’a făcut
   Un pat ușor, ca leagăn împuiat;
   Și unde șeade și prăsește ea,
   Băgai de seamă c’aerul e molcom.
(Intră LADY MACBETH)

DUNCAN
   Ah, iată onorata noastră gazdă!
   Iubirea care ne-urmărește, este
   Ades o silă, dar, fiind iubire,
   Ii mulțumim. Cu asta vă învăț
   Ca să-mi doriți un bogdaproste pentru
   A voastră trudă, și să-mi mulțumiți
   De supărarea voastră.

LADY MACBETH
            Slujba voastră
   In orice chip de două ori făcută
   Și iarăș îndoită, ar fi treabă
   Săracă și neînsemnată față
   De-onorurile largi ș’adânci, cu care
   Măria Voastră ’ncarcă casa noastră.
   Și pentru cele vechi, și cele noui,
   Invârfuite peste ele, noi
   Putem da numai birul rugăciunii.

DUNCAN
   Dar unde e al nostru Than de Cawdor?
   Noi l’am urmat deaproape vrând să fim
   Furierul lui, dar călărește bine,
   Și dragostea lui mare, ageră
   Ca pintenii lui, l’ajută s’ajungă
   ’Naintea noastră. Noi, frumoasă gazdă,
   Suntem al vostru oaspe noaptea asta.

LADY MACBETH
   Supușii voștrii țin tot ce-au și sunt,
   Ca împrumut doar’, spre-a se răfuì
   Oricând poftiți să vi se ’ntoarcă ceea
   Ce vi se datorește.

DUNCAN
         Dați ’mi mâna.
   Duceți-mă la gazdă. Mult mi-e drag,
   Și vom urmà cu harul pentru el.
   Cu voia voastră, Doamnă.
(Ies)

SCENA VII

O CAMERĂ IN CASTEL

(Muzică și făclii. Intră și trec peste scenă un fecior și mai mulți servitori cu farfurii. Apoi intră MACBETH)

MACBETH
   De s’ar sfârși când va fi săvârșit^[5],
   Mai bine’i să se săvârșească ’ndată.
   De ar puteà omorul prinde’n ’mreajă
   Și urmele’i, cu-isprava și izbava,
   Ca lovitura lui să curme totul
   Numai aici, pe-al vremii vad și țărm,
   Mi-aș pune’n joc și vieața de apoi.
   Atari isprăvi se judecă-aicea însă,
   Așà că dăm doar’ lecții sângeroase,
   Cari, învățate, se întorc, lovind
   Pe dascăl, și dreptatea asta egală
   Aduce cupa noastră otrăvită
   La propria noastră gură. — Dânsul este
   Aici cu o încredere ’ndoită:
   Intâi: sunt ruda și vasalul lui —
   Temeiuri tari în contra astei fapte —
   Apoi, sunt gazda lui, ce-ar trebuì
   Să ’nchiză ușa ucigașului,
   Iar nu să port cuțitul eu. Apoi
   Ăst Duncan și-a purtat puterea-așà
   De blând, a fost așà curat pe tron,
   Că ale lui virtuți, că îngerii,
   Cu limbi de surlă vor aduce pâra
   In contra blestematului omor,
   Și mila, ca un prunc gol, nou născut,
   Purtat de vifor, sau ca un cheruvim
   Pe-un nevăzut fugar al aerului,
   Sufla-va hădul fapt în orice ochi,
   Ca lacrimile să înnece vântul.
   N’am pinteni ca să ațâțe gândul meu,
   Decât doar râvna săltăreață care
   Se poticnește și pe-un altul cade.
(Intră LADY MACBETH)
   Ei bine, ce e nou?

LADY MACBETH
           El a sfârșit
   Aproape cina. De ce-ai plecat
   Din cameră?

MACBETH
          A întrebat de mine?

LADY MACBETH
   Nu știi că a făcut-o?

MACBETH
   Nu vom urmà ’nainte’n treaba asta.
   El m’a cinstit acum; am cumpărat
   Păreri de aur dela toată lumea,
   Cari vor purtate’n noua lor splendoare,
   Și nu așà de iute lepădate.

LADY MACBETH
   Erà speranța beată dar, cu care
   Te-ai îmbrăcat? Au a dormit de-atuncea,
   Și se trezește-acum, spre-a se uità,
   Cu spaimă palidă, la ceeace
   Făcù de bună voie? De acum
   Știu cum să prețuesc iubirea ta:
   Te temi să fii în faptă și curaj
   Ce ești în râvnă? Ai dorì să ai
   Ce prețuești ca o podoabă-a vieții,
   Și să trăești mișel în stima ta,
   Lăsând un «nu ’ndrăznesc» să vie după
   «Aș vrea», ca mâța din povești?^[6]

MACBETH
                 Taci, rog;
   Cutez tot ce bărbatului se cade;
   Cel ce mai mult cutează, nu-i bărbat.

LADY MACBETH
   Ce fiară te-a ’ndemnat dar să-mi spui planul?
   Când îndrăzniși s’o faci, erai bărbat,
   Și dac’ai fi mai mult decât ai fost,
   Ai fi și mai bărbat. Nici timp nici loc
   Atuncea n’au fost potrivite, totuș
   Doreai să faci să fie ș’unul ș’altul;
   Ș’acum când au făcut-o dela sine,
   Tu te’ngrozești de potrivirea lor.
   Am alăptat, și știu cât de duios
   Iubesc pe pruncul care ’mi suge sânii:
   Pe când zâmbià în fața mea, eu sfârcul
   Mi l’aș fi smuls din știrbele-i gingii,
   Și creierii i-aș fi sburat, de-aș fi
   Jurat aceea ce tu ai jurat.

MACBETH
   Dar dacă vom da greș?

LADY MACBETH
         Noi să dăm greș?
   Fă-ți inima vitează pân’la culme,
   Și n’om da greș. Când Duncan va dormì, —
   Și drumu’i greu de azi îl va ’mbià
   La asta — pe cei doi copii de casă
   I-oi covârși așà cu vin și chef,
   Că amintirea, straja creierului,
   Va fi un abur, și ’ncăperea minții
   Doar un cazan. Și când în somn porcesc
   Băuta fire-a lor ca’n moarte, zace,
   Ce nu putem noi face amândoi
   Cu nepăzitul Duncan, ce nu pune
   Pe pajii beți, ca ei să poarte vina
   Omorului?

MACBETH
      Băieți să naști tu numai!
   Ne’nfricoșata’ți fire-ar trebuì
   Bărbați să zămislească numai. Oare
   Nu se va crede, după ce-om stropì
   Cu sânge pe cei doi cari dorm la el,
   Și de pumnalele lor ne-om slujì,
   Că ei au făptuit-o?

LADY MACBETH
          Cine oare
   Va îndrăznì să creadă altceva,
   Când vaerul și bocetele noastre
   Vor plânge moartea lui?

MACBETH
             Sunt hotărît!
   Și orice vânj al trupului strunesc
   La ’nfricoșata faptă. Hai, să mergem,
   Și lumea s’o ’nșelăm cu mândră haină:
   Chip fals ascunză-a falsei inimi taină.
(Ies)

1. Trupe irlandeze.
2. Macbeth — fiu al vrăjii
3. Saint Colmes Inch — Insula lui Columba, azi Incholm, în Scoția.
4. Finel sau Finleg, tatăl lui Macbeth.
5. Joc de cuvinte: done = făcut și isprăvit.
6. Proverbul erà: «Mâța ar vrea să mănânce pește, dar nu ’ndrăznește».