Letopisețul Țării Moldovei/Capitolul XV

Sari la navigare Sari la căutare
Capitolul XIV:
Domnia a doo a lui Costantin Duca-vodă leat 7209 săptemvrie 14
Letopisețul Țării Moldovei de Ion Neculce
Capitolul XV
Domnia întăiu a lui Mihai Răcoviță-vodă leat 7211
Capitolul XVI:
Domnia a doa a lui Antiohi-vodă, sân Cantemir, leat 7213


După ce-au vinit Mihai-vodă în Ieși, în scaon, boierit-au și el după obiceiu. Pusă pe Antiohi Jora, carei au fostu hatman, vel-logofăt, și pe Iordachie Rusăt vornicul îl pusă vornic de Țara de Gios, și pe Bogdan hatmanul vel-vornic de Țara de Sus, și pe Lupul Costachi hatman, și pe Manolachi, frateli lui Iordachi, vel-postelnic, și pe cumnatu-său Ilie Frige-vacă velspă tar, și pe Marvodin visternicul vel-păharnic, și pe cumnatul său Pălade vel-visternic, și pe Dumitrașco Ursachi vel-stolnic, și pe frate-său Dumitrașco Răcoviță vel-comis.
Aceștia era boierii lui Mihai-vodă, iar mai ales și mai de cinste era Iordachi Rusăt vornicul. Ce vrè el și ce poronciè el, acie făcè și Mihai-vodă. Așijdere și munteni[i], iar ce vrè făcè. Și neamul lui, toți era tari și mari, cine de capul lui, cum vrè, așè făcè. Și slugeli lui cei din boierie era tari și mari și obraznici, după cumu-i hirea mojâcească. Intra în casă, și cu treabă și fără treabă, când le era voia, de nu sămăna curtea nemic a domnie, de atâta obrăznicie ce era. Iar Mihai-vodă, cum s-arăta în boierie, iar atunce îți părè că-i un om zălud. Și să mira cum a faci să le poată intra în voie tuturor, și nu le mai putè intra în voie. Iar cei streini sta în laturi de mansipuri, că nu putè încăpè de Cupărești, și de neamul lui, și de slugeli lui.
Și-ncepur-a sfătui să stângă pe boierii cei streini, să rămâie numai neamul lui cu Cupăreștii, pecum au făcut și Șerbanvodă și Brâncovanul, de-u stânsu pe cei streini, de-au rămas numai neamul lor Ca[n]tacozoneștii. Așè și acesta au început a pune dăjdii grele pe mazâli și pe oamenii lui Antiohi-vodă și pe a Ducăi-vodă. Încă-i și-nchidè și-i bătè pe ciie Ducăi-vodă.
Atunce ciielalți boieri streini au priceput că i-au amăgit Iordachi vornicul cu giurământul, c-au fostu numai pentru bineli lui acel giurământ, și mult să căiè atunci că n-au cerșut domnu de la Poartă pe Antiohi-vodă.Atunce era la curțile domnești pe poartă o beserică mică, făcută de Ștefan-vodă Tomșe, și mai nice boierii cei cu boierii nu putè încăpè într-însa. Și lângă beserică era visteria, și desupra besericei ș-a visteriei era un turnu nalt în chip de clopotniță, iar dedesuptul besericei și a visterii era un beci, de-nchidè tălhari.
Ce socoti Mihai-vodă că nu-i cu tocmeală să fie beserică mică la curte, că mazâlii și slujitorii n-au unde încăpè, nice este cu cale să fie temniță supt beserică. Ce s-îndemnă și răsâpi și turnul, și visteria, și tinda besericei, și beciul cel dedesupt, și lăsă numai altarul și turla cea naltă din mijlocul besericei. Și s-au mai apucat a zâdi din pământu ș-au făcut tinda lungă, cu toate podoabeli, cum să vede.
Așijdere s-au mai apucat de-au mai făcut și altă beserică, de lemnu, și i-au pus hramul Sfetei Lazor, în ograda vămii, aproapi de curțile tătâne-săi, lui Ion Răcoviță vornicul.
Și doamna măriei sale încă s-au apucat de-u tocmit ș-au șindilit mitropolia cè vehci, cu toate cheltuieleli ce-au trebuitŭ, de cântă sfânta leturghie și astădzi, că era pustiită de mult.
Atunce au scos Mihai-vodă rumtă pe țară, cu pecetluit roșiu, pe față, tot omul. Și oameni să temè să iasă toți la rumtă, să nu s-înmulțască ciferturile, pecum să înmulțisă la Costantin Ducavodă. Ce vădzind așe, au scris cărți pe la stăpânii satelor și pe la vornicei și pe la vătămani, să-i scoață pe toți la rumte, c-apoi pe urmă, aflându-să, or petreci rău capeteli. Iar pe urmă, unde găsâè zlotași câte un om fără pecetluit, îl punè pe vornicel sau pe vătăman în butuci și-l triimitè la Ieși. Și-l purta pe uliți, căce n-au scos oameni întăiu la rumtă, să-ș fie luat pecetluit. Și vădzind că nici cu acie nu-i poate spăriè să iasă toți la rumtă, vândut-au toate ținuturili la cochi-vecŭ ciocoilor, ca goștina de oi, pe oamenii cei făr’ de pecetluituri de rumtă, de nu putè scăpa nice un becisnic pe necăiuri să nu iè pecetluit.
Atunce fiind Poarta neașădzată, avè și Mihai-vodă mare nevoie de bani, că-ntr-un an și giumătate ce-au fostu domnu s-au schimbat trei viziri și șepte chihaieli. Să mira și el ce va faci, că n-avè de la cine lua și el bani, că țara era giumătate scutelnică, tot a neamului lui ș-a Cupăreștilor, cum s-au pomenit mai sus.
Și așè fără veste veni veste din Țara Muntenească cum au îmbrăcat Ant[i]ohi-vodă căftan de domnie, și el îi mazâl. Deci cum înțălesără de acè veste Iordachi vornicul și frate-său Scarlatachi — să tâmplas-în Ieși de la Țarigrad vinit — și alți greci mai mici, Cupărești, și Dumitrașco Răcoviță comisul, frateli lui Mihai-vodă, aceștea toți, temându-să de Ant[i]ohi-vodă, n-au mai așteptat să sosască capegi-baș cu mazâlia ș-auși fugit în Țara Muntenească, iară Panaitachie Morona au trecut în Țara Leșască.
A doo dzi, ceielalți boieri, ce rămăsesă și nu știè nemic, să mira ce poate să fie. Chemat-au Mihaiu-vodă pe Bogdan la curte de i-au spus pecum i-au vinit veste de olac într-o noapte din Țara Muntenească, de i-au spus acea veste. Ce Bogdan vornicul mult i-au dzis lui Mihai-vodă, căci au făcut spaimă, și n-a hi nemic pe urmă, și-i lucru cu rușine.
Prepun oamenii și vorovăscu de dzic că atunce, știind Mihaivodă pe Bogdan că este om vrednic și temându-să că după ce-a vini cumnatul său, Antiohi-vodă, l-a schivernisi bine la domnie, să-i fie dat atunce în cafè otravă. Care și can samăn-acel lucru să fie fostu și can adevărat, că curund s-au și bolnăvitŭ și peste cinci, șesă luni au murit, după ce-au vinit Ant[i]ohi-vodă, și boala lui într-acel chip au priceput-o doftorii la moartea lui. Dè-hi așè, va da samă la Dumnedzău.
Tâmplatus-au de-au zăbăvit acel capegi-baș cu mazâlia vro trei, patru dzile după vestea ce vinisă lui Mihai-vodă. Deci boierii tot să strângè la gazda lui Bogdan vornicul și sfătuiè și să mira ce poate fi. Și să temè să nu fie luat Costantin Ducavodă domnia. Ș-au pus străji în gios la drumuri, de străjuiè și când sosâè capegi-baș în Ieși. Iar Bogdan vornicul și cu toată boierimea s-au sculat din Ieși și s-au dus pe Bahluiu în sus păn’ la Căcărădzeni. Ș-au stătut acolo păn-au sosât capegi-baș ș-au cetit fermanul că este Antiohi-vodă domnu. Și au vinit și omul lui Ant[i]ohi-vodă cu cărți la vornicul Bogdan, să fie cămăican.
Atunce cetindu cărțile Bogdan, a lui Antiohi-vodă, la Căcărădzeni, au adeverit tuturor boierilor ce era cu dânsul să nu poarte nime nici o grijă, nice să aibă nice un prepus dispre Antiohi-vodă, pentru câți au fostu la rădicarea domniei lui Mihai. Ș-au luat asupra sufletului lui că n-a avè nime nice o nevoie. Și așè toți să învoieșeră și purceseră cu toțâi înapoi la Ieși. Și-ntrară cu toțâi grămadă în curtea domnească, de descălecară și s-împreunară cu capegi-bașe, de le ceti fermanul.Și spusără capegi-bașei că ei au fugit, temându-să de Ducavodă că este, iar de Ant[i]ohi-vodă nu fug[e] nime.
Dece cădzind Bogdan cămăican, grijit-au pe Mihai-vodă cu toate deplin, câte i-au trebuitŭ. Și de toate de câte au poftit ș-au luat îndestul. Și l-au pornit cu mare cinste, ca pe un domnu. Pe nime n-au lăsat să-i facă vro gâlceavă sau să-i grăiască vrun cuvântu împotrivă. Păn’ și bucatele ce-au avut a lui și pe une slugi din boierie i-au lăsat cu bună paci, de-au mărsu în Țara Muntenească, de i-au dat Brâncovanul o moșie, de-au ținut bucatele acolo.
Atunce la mazâlie să tâmplasă de vinisă sol din Țara Muntenească Toma spătarul Ca[n]tacozino. Și la acea spaimă au fugit și el din Ieși în Hangu, că nu l-au încăput vremea, de frică, să margă în Țara Muntenească, împreună cu văru-său Ilie păharnicul Ca[n]tacozino și cu Neculaiu Costân hatmanul. Deci Bogdan au și răpedzit cărți la dânsul, să margă în țara lui făr’ de nici o grijă. Și s-au întorsu din Hangu, de s-au dus la țara lui cu paci.
Ș-au scris și la ceie boieri, la Ilie păharnicul și la Neculaiu și la alțâi câți mai era acolo, de s-au întorsu toți înapoi la casăle lor, fără nici o grijă. Și rămasă Bogdan în Ieși, stăpânind cămăicănia cu bun-învoială și dragoste cu toți.
Și triimisă și la Panaitachi postelnicul Morona, în Țara Leșască, de-l luo asupra sa, pentru greșeleli ce făcusă lui Ant[i]ohi-vodă, că nu i-a hi nemic. Și după ce-au vinit în țară, l-au triimis înainte în Dobrogea, în tâmpinarea lui Antiohi-vodă. Și atunce puțintel l-au mustrat Antiohi-vodă ș-apoi l-au iertat. Și-l ținè în mare cinste și milă, căci era om harnic la slujbe, de știè rândul turcilor, după cum s-au dzis mai sus. Slugiè ca un grec, după cumu-i umbla vremea.
Atunce triimisă Brâncovanul pe văru-său Ștefăniță păharnicul, ficiorul stolnicului Costantin Ca[n]tacozino, carele acela au cădzut și domnu mai pe urma Brâncovanului, la Țarigrad, de-au stătut de-au făcut paci lui Antiohi-vodă cu Brâncovanul, cu giurământ înaintea patriarhului, ca să nu să mai pârască la Poartă unul pè-lalt, să să strâci țărâli cu cheltuiala, și-ncă să s-agiute unul pe alalt cu prieteșugul. Și pentru Mihai-vodă să nu să mai puie să-l scoată Brâncovanul la domnie. Și Dumitrașco beizădè, fratele lui Antiohi-vodă, încă să-i dè Brâncovanul pe an câte 10 pungi de bani pentru chevernisala lui, ca să s-odihnească în Țarigrad la casa lui cu paci și să nu mai umble amestecând pe Brâncovanul și făcându-i cheltuială, ce încă să-i arete slujbă. Că să spăriasă Brâncovanul că i-a sminti domnia, pentru multă cheltuială și pagubă ce-i făcè totdeauna. Așijdere au făcut pace Brâncovanul și cuscru-său, lui Iordachi Rusăt vornicul, ca să slujască lui Ant[i]ohi-vodă cu dreptate, ca maiinte, și să fie lepădat dispre Mihai-vodă, și el și toate rudeli lui Cupăreștii. Și așè au ținut de bine această paci, pe cum țin cânii vinerili. Care mai nainte la rândul lor s-a arăta.
Antiohi-vodă, tot atunce, după ce-au vinit Mihai-vodă mazâl la Țarigrad, chemat-au și vro doi, trii boieri din Moldova, de-au pârât pe Mihai-vodă de doo biruri și doo bariiamlâcuri: când au fostu domnu, le-u luat din țară și la visteria împărătească nu le-u dat, de-au rămas rămășiță. Și el tăgăduiè, că nu le-u luat din țară. Deci l-au rămas și l-au pus la-nchisoari, să plătească banii la visteria împărătească. Atunce și eu eram tânăr, și fusesăm mai nainte agă, și m-am tâmplat în Țarigrad, de-am vădzut acea pâră.
Dup-acee s-au gătit Ant[i]ohi-vodă cu tot agârlâcul și s-au rădicat din Țarigrad ș-au vinit la Baba, pe la Isuf-pașe sarascherul. Și i-au fostu și sarascherului cu bună dragoste, și l-au cinstit ca pe un domnu. Că pe-cee vreme sarascherul nu șădè tot la un loc, ce să ducè de-mbla și la Tighine, și la Oblușiță, și la Baba. Și de acolo sosând la Gălați, au găsât strânși toată boierimea, arătându-le tuturor dragoste și cinste. Și purcegând din Gălați, au mărsu pe la sat pe la Ivești, la soru-sa Lupa, hătmăneasa lui Bogdan, care acolo i-au făcut cinste 2 dzile, și lui, ș-a toată boierimea și oastea câtă era. Și de acolo au mărsu la Ieși în scaon.