Letopisețul Țării Moldovei/Capitolul XIV
Costantin Duca-vodă, dac[ă] îmbrăcă căftan de la Poartă, cu cheltuiala și agiutorul muntenilor fece iar cheltuială mare. Și cu datoria a domniei cei dintăiu neplătită, să-ncărcă de să feci o somă mare de bani, și-ndători țara și pe vaci, și pe oi, și pe miere, și pe ceară, de luo bani de la neguțitori.
Și dacă-i vini veste c-au scăpat Bogdan hatmanul și Iordachi Rusăt visternicul, să otrăvi de mânie pe camaicanii din Ieși, căci i-au scăpat pe cei doi boieri. Și să mânieră și le păru rău și muntenilor că i-au scăpat și nu ș-au putut faci cheful pizmei cei vechi. Căci sfatul lor cu Duca-vodă gândiè că vor găsi la dânșii multe averi, să-ș plătească nevoia și datoria ce avè după cap. Și acel sfat și gând dede Dumnedzău de nu-i fu nice de un folos.
Și după ce vini în Ieși, pusă boieri după obiceiu, anume pe Ion Buhuș, vărul lui, vel-logofăt și pe Mitre vel-vornic de Țara de Gios, pe Pavăl Ciocârlan vel-vornic de Țara de Sus, pe Neculaiu Costân, cumnatu-său, hatman, pe Panaite Morona vel-postelnic, pe Cuze vel-spătar, pe Savin Zmucilă vel-ban,pe Gavril Miclescul vel-păharnic, pe Gheorhiță Mitre velvisternic, pe Pătrașco Zosin vel-stolnic, pe Manolachi Hristoverghi vel-comis. Aceștia era boierii lui Costantin Ducăi-vodă. Numai mai aleși din toți era la sfat Panaite Morona postelnicul, că să potrivie cu stăpânu-său la o fire.
Dece, după ce boieri, îndată triimisă boierii la Poartă cu pâră asupra lui Antiohi-vodă ș-a frățâne-său, lui Dumitrașco, cu multe năpăști și pricini făr’ de cale. Și-nvăța pe boieri, cu dè frica, de-i pârâè, fiind și muntenii învățători și agiutori la Poartă. Și deodată îl închisără turcii pe Antiohi-vodă. Că Ant[i]ohi-vodă, când s-au mazâlit, mai mult de 27 de pungi de bani în casa lui n-avè, măcar că fusesă domnu cinci ani, și n-avè cu ce să să sprejânească de neprietini, după cumu-i obiceiul turcilor, de-l faci prietin cu dare. Pe-cestu lucru să poate socoti că Antiohi-vodă era om bun și nelacom. Unde să să găsască altul de potriva lui să fie!
Dumnedzău nu-l lăsă mult în pedeapsă, că să schimbă Poarta,și-ș tocmiră Cantemireștii trebili, și ieși de la-nchisoare Ant[i]ohi-vodă. Iar Duca-vodă, dac-audzi că șed Cantemi-reștii la casăli lor cu paci, îndată să-mbrăcă cu cămeșe de gheață. Deci și triimisă pe vlădica de Roman, anume Lavrenti, la Bogdan și la Iordachi, în Țara Leșască, de le giură și le adeveri mare milă, și-i adusă în țară la pământul lor să trăiască cu paci.
Iară munteni[i] triimitè totdeauna la Duca-vodă de cere datoria cè vechi și iastă noo, și nu le mai da nemic. Și de ce-l poftiè sau l-învăța, el nu-i asculta ca-n domnia dintăiu, nice să mira de dânșii. Ce să mânieră și ei tare, și vădzind și pe Cantemirești c-au ieșit de la-nchisoare, le-u intratu și lor o oarice grijă de dânșâi, și-ș arătară obraz de făcură paci cu taină, să nu știe Duca-vodă. Numai pace sulemenită, că, când le viniè muntenilor zamanul, tot îi împedeca la trebi pe Cantemirești.
Și-ncepu Duca-vodă a scoate grele [dărI și mai] mari pe țară, a-ndesi ciferturili ce le scosesă Antiohi-vodă: din patru dederă opt într-an, și oamenii începură a să spăriè și a fugi; și pe mazâli a-i îngreuiè cu dăjdii grele și desă. Și pe Bogdan și pe Iordachi, totdeauna triimitè la dânșii, de le lua împrumutări mari, pungi de bani, și-napoi nu le mai da nemic. Și nu ținè giurământul, că era în prepusuri, după cum este acel obiceiu la toți domnii, de au prepusuri pe unii boieri.
Atunce Iordachi Rusăt visternicul, încuscrindu-să cu Vasâlie vornicul Gavriliță, feci sfat la nunta fiilor lor, ce vor faci să să poată mântui de acestu domn, că nu mai pot rădica nevoile. Dece Vasilie vornicul, măcar că era la cinste, dar pentru voia cuscru-său, lui Iordachi, îi întunecă mintea și-ndată să sculă cu toți frațâi lui, anumi Lupul și Solomon și Costachi, și cu alți boieri: Mihălachi spătarul, ce fusese cumnat cu Antiohi-vodă, și Ilie Frige-vacă spătarul și cu alți mulți boieri, ca la vro 50 și mai bine. Și o samă loviră pe la Bogdan, pe la casăle lui pe la Ivești, neștiind Bogdan nemic, și-l îmbunară, cum vor să fugă și să ciie pe Ant[i]ohi-vodă de la Poartă să le fie domnu. Și-i credzu, și fugi și Bogdan cu dânșii în Țara Muntenească. Cu toțâi să dusără, iară Iordachi rămasă în Ieși, cu mare grijă, făcându-să bun și nu știè nemic. Deci Duca-vodă, dacă vădzu așè, să tulbură tare și-ș aprinsă poaleli de toate părțile. Și ce strânsesă bani de la țară, nu apucă a da pe la datornici, și și începu a triimite bani la Poartă și la hanul și la Isuf-pașe, sarascherul de Baba. Și isprăvi de scoase ferman să-i iè pe toți Duca-vodă de grumadzi din Țara Muntenească. Ce și Brâncovanul deodată nu-i dede, și triimisă doo, trei rânduri jalobă la Poartă de ce le faci Duca-vodă, și tot nu le ținu în samă Poarta.
Dece Brâncovanul-vodă, vădzindu că nu le poate isprăvi de la Poartă, stătu să facă paci de la Duca-vodă. Și-i triimisă pe boieri la Focșeni să stè împreună cu căpitanul de Focșeni,să i le giure și să treacă în Moldova. Și treimisă și Duca-vodă pe Ioniță hatmanul sân Costân și pe Misail mitropolitul, de marsără la Focșeni de giurară boierilor că nu l-è fi nemic despre domnu Costantin Duca-vodă. Și trecură boierii toți în Moldova la casăle lor. Însă nu-i dede pe toți ce era mai cu prepus și mai capete, ce-i mistui Brâncovanul pe aciie de cătră capegi-bașece vinisă să-i iè, anume pe Vasâlie Costachi vornicul și pe Bogdan hatmanul și pe Mihălachi spătarul și pe Ilie stolnicul Frige-vacă și pe Macsut postelnicul. Pe aceștia îi popri Brâncovanul, că să temè să nu-i omoare. Iar Costantin Duca-vodă, vădzind că nu i-au dat pe aciie, iar s-au apucat de pâră la Poartă mai tare pe Brâncovanul, cu jalobă.
Deci Iordachi, din Ieși, iar pe taină au îndemnat pe alți boieri ș-au fugit în Țara Ungurească, anume Ilie Catacozino și Balșe și Ursachi și Ion Sturdze și alții. Și pe alții îndemnă de fugir-în Țara Leșască, anume pe Macrei banul și pe Gheorghiță comisul și Pilat șetrarul și alții mai mici din căpetenii. Deci dacă înțelesă Duca-vodă cum c-au fugit boierii și-n Țara Ungurească și-n Țara Leșască, i s-aprinsă inema de voie rè. Și slăbi a mai pârî pe Brâncovanul la Poartă pentru boierii cei mai de frunte ce-i poprisă Brâncovanul, de nu-i dedesă. Că-ș tocmi apoi Brâncovanul lucrul de la Poartă să nu-i dè, și rămasără acolo. Că triimisesă Duca-vodă pe Dumitrașco Buhuș să omoare pe furiș în București pe Bogdan hatmanul. Ce Buhuș, ca un fecior de boierŭ și de neam, n-au vrut să fac-acel lucru tălhărescu și, după ce-u mărsu, au spus lui Bogdan și Brâncovanului.
Ce Brâncovanul, cum audzi acel lucru, îndată feci mărturie de la mulți turci și de la boieri și triimisă la Poartă de feci știre. Și cu acea socoteală îș strâcă obrazul și numeli și mai rău de la Poartă Duca-vodă, de nu mai putu cere pe acei boieri ce rămasără acolo la munteni.
Atunce strâcă Duca-vodă legătura văcăretului ce făcusă Ant[i]ohi-vodă și scoasă văcăretul, de cal 2 lei și de vacă un galbăn și adăoșag de toată vita câte un tult. Ș-apoi, vădzind că să strâcă țara și să pustiește, să spăriè că ș-a pune capul și feci și el legătură și scrisă cărți pe la margine de milă. Și triimisă la boierii cei pribegi de la unguri și de la leși cu giurământ să-ș vie în urmă la pământul lor. Și viniră iarăș înapoi acasă. Dar cei 5 boieri tot au rămas la munteni, n-au vinit, nicecum n-au credzut.
Într-această vreme, mârzaci nohai, cu oăaîrdele lor, începură unii dintre dânșii iar a s-întoarce în Bugeag. Și turcii îi goniè iară înapoi, nu-i lăsa. Ce să burzului un soltan cu dânșii asupra turcilor și făcură multă răutate în olatul Chelăiîei și arsără și Renii. De-r hi fostu înghețată Dunărea, păn-în Țarigrad ar hi agiunsu. Ș-au scris la Duca-vodă să-ncalece și el cu moldovenii, c-apoi a prăda țara. Ce Duca-vodă au cădzut cu rugăminte că n-are cu cine să-ncaleci și i-au triimis 15 pungi de bani. Și așè l-au lăsat.
Vinit-au Isuf-pașe sarascherul împotriva lor la Smil ș-au ședzut câteva săptămâni acolo cu meteredze, păn-i s-au strânsu oaste. Și trimisesă și la Duca-vodă să margă. Ș-au mărsu numai păn’ la Bârnova și s-au întorsu iar, că s-au aședzat sarascherul cu tătari.
De vară s-au mutat Isuf-pașe de la Baba cu sarascherlâcul la Tighine, puindu pricina zorbalâcul tătarilor. Și vădzindu că este vrajbă în Țara Leșască, n-avè cine-i sta împotrivă, să nu facă arascherlâc la Tighine.
Dece s-au apucat a tocmi cetatea ș-a o mări ș-a o lărgi, de-au lucrat câțiva ani, pecum se vede, co ceste 2 țărâ. Și pe tătari au început a-i călca ș-a-i pune a lucra la cetate de-a valma cu creștini. Și i-au făcut de-u plătit toată paguba ce făcusă raielei la Tighine și la Reni.
Tot l-această vreme craiul leșescu al doile Avgustu începu și el să strâce volnicia leșilor, să fie numai optu sfetnici și să iè tot vinitul stărosteilor, să strângă acei bani să facă mulțime de oaste. Și să giuca în cărți cu doamnele celi frumoas-a leșilor. Și care-i plăcè, o ținè câte doo, trei luni la dânsul. Încă pe-a lui Lebomirțchie au dus-o și-n Saxonia, de-au ținut-o vro doi ai. Și pentru dragostea ei l-au pus și hatman, după ce-au murit Iablano[v]schie.
Iară domnii leșești nu putură răbda, ce făcură sfat cum or faci să să mântuiască de dânsul, să-l gonească din țară, pecum au mai gonit pe un craiu a lor, anume den Conte, ce vinisă de la franțuji. Și să căiră mult atunce că n-au pus pe un ficior a lui Sobețchi.
Și marsără cu toțâi la craiul Avgust și-ncepură a-lŭ îndemna să margă să iè cetatea Râgăi de la Cifed, că-i a lor de moșie. Și-i tulburară mintea craiului, și s-apucă de gâlceavă cu craiul sfedzescu. Și marsă la Riga s-o iè. Ce leșilor nu le era trebuitoare Riga, numai le era voia să-nceapă gâlceavă cu Sfedul, și ei să facă una cu Sfedul, și lui să-i dè peste cap. Dece Sfedul era o țară puternică, craiul lor tânăr de 16 ani și bun viteaz, dârzu. Îndată trecu marea Balticului și ieși în Livonia, în tâmpinarea leșilor. Și nu-i putură sprejeni leșii. Și-ncepură unii a s-închina la sfedzi, iar unii să făcè a ținè cu craiul Avgustu.
Atunce nu zăbăvi vreme, și muri Iablanovschie, hatmanul coronie, care era cap la tot sfatul începături leșescu cel mai mare. Căci el să socotiè că s-a mântui de Avgust craiul și a lua pe crăiasa lui Sobețchie, fiind nensurat, ș-a fi el craiu. Ce n-au apucat să isprăvască ce gândisă, și s-împlu Țara Leșască de oști streine, de rămasără ca un roiu făr’ de matcă leșii.
Pusă craiul Avgustu hatman pe-cel Lebomirschie, cari s-au pomenit mai sus, și nu zăbăvi vreme, și muri și Lebomirschie. Apoi pusă hatman coronie pe Adam Sinavschie. Era om mic de stat, dar întreg la minte, cu dreptate craiului și-nvățat foarte, și om dumnedzăescu, la streini milostiv.
Sfătui pe craiul Avgustu de s-agiunsă cu Moscul, că vădzu că pe Cifed nu-i putincios craiul să-l bată sângur. Că leși mai mulți era cu Cifedul, de pecum s-au dzis mai sus. Și-i ascultă cuvântul craiul Avgust și să legă la un cuvânt cu țarul Moscului, cu Petre Alicsovici.
Țarul Moscului îndată preimi bucuros, că el încă-și schimbasatunce portul, de luas-orânduiala nemțască, și vrè să-și ispitească nărocul oștii sali. Și dede și el pricină Cifedului pentru toate țărâle Livonei ce au luat Cifedul de la strămoșu lui fără cale. Și-ncepu și el gâlceavă și a să bate pe de altă parte cu Cifedul, de au luat cetatea Narvei și altele. Ce Sfedul rămasă a să bate în doo părți, și Moscul cu oastea lui iar băte în doo părți: cu o samă de oaste să bătè la Narva cu cifedzii, iar pe de altă parte dedesă oaste craiului leșescu într-agiutor. Ce birui Cifedul pe craiul Avgustu și-l goni în Saxonia, în țara lui. Și Cifedul să dusă după dânsul, de au iernat acolo în Xaxonia, cu toată oastea lui.
Și de frică, craiul Avgustu, că i-a istovi țara, făcu pace cu Cifedul și-i giură craiului cifedzescu cum nu-i mai trebuie să ias-în Țara Leșască să fie craiu. Și dup-acie să rădică Șfedul și vini iar în Țara Leșască și coroni pe Stanislavŭ Leșințchi, care era ficior solului celui mare ce trecus-în dzileli lui Ant[i]ohi-vodă la Poartă, voievoda Poznavschie. Și pe Iosâf Potovschie, voievoda Chiovschie, îl pusă hatman coronie, fiind rudă cu Lecinschie.
Iară hatmanul Sinațchie și cu hatmanul Oghințchie și cu hatmanul Zapiva și cu oastea moschicească era spre Litfa, într-altă parte.
Dece craiul șfedzescu au lăsat pe un ghinărar a lui cu oaste, anume Cras, cu Stănislavŭ craiu în Țara Leșască, iară el au purces cu obuzul lui drept în Țara Căzăcească, de au trecut Niprul pe la Starii Dub, și ce-u lucrat s-a scrie înainte la rândul lui.
Atunce leși[i], fiind Racoți pribag la dânșii, i-au dat vro doodzăci de steaguri de oaste într-agiutor, de au ieșit și el în Țara Ungurească cu zorbà, ca să să dezbată Țara Ungurească de la nemți. I-au dat leșii, carei ținè cu Cifedul, că să temè de Neamțu să nu dè agiutor lui Avgust craiu, fiindu-i Neamțului alector. Ce i-au dat pentru să-i fac[ă] împedecare.
Dece Racoți, cum au ieșit cu aceli 20 de steaguri în Țara Ungurească, au și-nceput mulțime de unguri a să strânge la dânsul, de să făcusă la cindzăci, șesădzăci de mii de oaste. Că alerga din toate țările, din Moldova, de la munteni, păn’ și tătari, fără poroncă, pe furiș, să duce la leafă la dânsul. Atunce moldovenii, mulți și ficiori de boier, să duce la leafă, unii la moscali, unii la leși, unii la Racoți, unii la Cifed, pentru agonisită. Și Racoți, pe unde găsiè nemți, îi tot bătè și-i scotè de pen cetăți. Mai îș dezbătusă țara, c-au umblat vro doi, trei ai pen Țara Ungurească.
Nemții să bătè cu Franțuzul și nu putè să stè să să bată și cu Racoți. Deci mai pe urmă au dat Neamțului agiutor Englezul 40.000 și Dania 30.000. Și ș-au înglotit oastea Neamțul ș-au început a să bate și cu Franțozul și cu Racoți. Ce pe Racoți l-au biruit și l-au gonit la franțuzi, iară o samă de boieri unguri, carei ținè cu dânsul, au pribegit aice în Moldova, iar unii în Țara Leșască. Ce ceștii de aice în scurtă vreme-au făcut pace și s-au dus înapoi.
Atunce, pe acee vreme, toată Evropa să tulburasă cu oști, de au umblat câțiva ani aceste oști, ce s-au pomenit mai sus. Numai turcii avè paci, și le tot umbla cărțile și soliile ni la unul, ni la altul, de-i tot îndemna și-i învrăjbiè. Ce în scurtă vreme vini și la dânșii zorbà, pecum înainte arată. Să lăsăm cele streine, să vinim iar la Moldova.
Brâncovanul chemă pe boieri pribegi la sine, și făcură sfat pe taină, să stè să le facă domnu pe unul dintre dânșii, iar nu din Cantemirești. Și să feriră de Bogdan, fiind Cantemireștilor cumnat, să nu știe nemic de cel sfat. Și triimisă la Costantin Duca-vodă Brâncovanul, ca-n chip de sol, pe un mitropolit a patriarhului Dosoftei de Ierusalim, anume Hrisantos, carele acel Hrisantos pe urmă au cădzut și patriarhu la Ierusalim. Și mărgându la Duca-vodă, ș-au dat solia ce-au avut, iar pe taină, cu Iordachi Rusăt visternicul, au avut altă solie, de-i giură de la Brâncovanul pentru celi trecute pizme vechi și groăaîzi și pagube, ce au avut Iordachi, să fie iertate. Și feci și logodnă c-un ficior a lui Iordachi, anume Neculaiu, să iè pe o fat-a Brâncovanului, și de acmu înainte să fie frați. Și de Cantemirești să fie despărțit, și lepădat de prieteșugul lor. Și-l întrebă pe cine va socoti, dintre boieri Moldovei ce-s pribegi acolo, să cheltuiască Brâncovanul la Poartă, să-l puie domnu. Deci Iordachi, măcar că era om înțelept, iar firea îi era de grec, lacom la cinste, nu socoti nice la Dumnedzău, nice rușine de oameni, nice la osândă sau la ce va vini pe urmă lucrul.
Și-ndată făcu logodnă și priimi să să lepede de Cantemirești. Pe Ant[i]ohi-vodă încă l-au rugat Brâncovanul să-i dè fata și să să lepede de prieteșugul Cupăreștilor și n-au priimit, iar el, cum îi vini zamanul, îndată priimi cu bucurie. Ce să știți, fraților, că nu numai Iordachi, ce toți greci[i], mai drepți și mai bune slugi nu-i alt neam în lume pănă este stăpânul în cinste și-n puteri, iar cât să slăbește sau să micșurează cinstea stăpânului, îndată să și lasă și aleargă la altul, carei vede că-i mai cu puteri. Pecum și Iordachi, făcând această grabă, mai e urmă la multe primejdii de viiață și de pagub-au vinit, care să va arăta înainte la rândul lor.
Dzis-au Iordachi cătră acel mitropolit că este bun de domnie Mihălachi spătarul, ficiorul lui Ion Răcoviță vornicul, că este neam de boier vechiu moldovan și este rudă și Brâncovanului. Și este și bun, că nu-i va ieși Brâncovanului din cuvânt, la ce i-ar poronci. Iară aceasta nu dzice Iordachi pentru altă, ce o dzice, căci era Mihălachi de casa lui, rudă aproapi, și va faci pe cum i-ar hi voia lui, și va mânca țara cum au mâncat-o și la Antiohi-vodă. Care așe i s-au și tâmplat, de-au făcut pecum au și gândit.
Și cu acestu sfat încă și mai mari mulțămită arătă Iordachi lui Ant[i]ohi-vodă, că Mihălachi spătarul era plin de neam, boierii (carii era[1]) mai capete în țară. Și era toți de casa Cantemireștilor, iar după ce-au luat Mihălachi spătarul domnia, acee s-au despărțit toți de casa Cantemireștilor și s-au făcut toți de casa lui Mihălachi spătarul, și Cantemirești rămăsesă din boierii de frunte numai cu cumnatul său, cu Bogdan hatmanul. Așè le așădză, aceste vorbe toate, acel mitropolit, și să dusă de le spusă Brâncovanului toate deplin.
Costantin Duca-vodă de acestu sfat nemic nu știu, nice pricepu. Și-ncă îl și boieri pe Iordachi, îl pusă vornicu mare de Țara de Gios, ca să-l fac-al său prietin. Deci știu că l-au făcut ca oaia pe lup.
Atunce Costantin Duca-vodă au scos pe țărani miere și ceară, de-au dat pe desetina de stupi și de porci, de tot mascurul și de un stup, câte-o ocă de miere și de ceară.
Trecut-au un sol moschicescu mare de la Țarigrad pen Ieși, mărgând la Moscu, anume cneadzu Dumitru Galecin. Ș-au botedzat un cucon a Ducăi, de s-au cumătrit, și l-au cinstit după obiceiu.
Atunce, din boierii cei pribegi ce era în Țara Muntenească, anume Vasâlie Costachi vel-vornic, i să tâmplă moartea acolo, în pribegie. Și n-au apucat să-ș vie la pământul lui și la casa lui, nice să să bucure de sfatul ce-l începusă.
Pe cie vreme era vizir Rămif Răiz-afend, carele fusesă sol la pace, când s-au făcut la Carlovici. Și luas-aminte, de știè toate fapteli și mestecăturile muntenilor, încă păn-a cădè vizir, și dzicè: „Eu, de-aș cădè vizir, știu ce-aș faci
muntenilor pentru Moldova, că ei au prăpădit-o cu meșterșugurile lor. I-aș faci pe dânși de-ar umplè țara de oameni, și toată cheltuiala să fie de la dânșii.“
Dece în scurtă vreme au și cădzut vizir. Ce, cum au cădzut, îndat-au și chemat pe Brâncovanul la Poartă, ca să-l mazilească din scaon, că să temè turcii că nu-l vor putè prinde la mână. Deci fiind în multe prepusuri la împărățâe o domnie îndelungată ca acie, nu vrè să margă la Poartă. Iară unchii lui Catacozineștii, sfetnici lui, nu l-au lăsat să iè într-altă parte, ce l-au îmbărbătat numai să margă la Poartă, că apoi, nemărgând el, va aduci pierirea țărâi și boierimei. Și așè, cu mare grijă, au purces la Udriiu și, mărgând încetu, păn-a sosi în Udriiu, ș-au tocmit lucrul cu banii, ca un domnu bogat ce era, câtu nice vizirul n-au avutŭ ce-i face. Încă l-au grăit de bine cătră împăratul, că încotro să întorcè vizirul tot de bine-l grăiè. Ce, dac-au sosât la Udriiu, l-au întrebat împăratul pe vizirul de ce-au adus acolo pe domnul muntenescu. Iar vizirul au dzis că l-au adus, că-i om înțeleptu, cu sfat și avutŭ, că „la această vreme ne trebuiește sfat și bani“. Impăratul au dzis: „Să nu-l zăbăvești aice, ce să-l îmbraci cu câftan, să nu stè țara acie fără domnu“.
Vizirul, dac-audzi așè, l-au chemat la adunare și, și pentru altă ce-au avut a-i dzice, l-au întrebat pentru Țara Moldovei ce s-au strâcat și s-au pustiit: „Oari de schimbările domnilor, au de oști ce au călcat-o?“ Iar el, vrând să mazâlească pre Costantin Duca-vodă, au dzis că o au strâcat-o domnul, carele este acmu domnu într-însa.
Vizirul i-au dzis: „Dar putè-vei tu să porți de grije acei țări, să-ți fie pre samă, să o tocmești, să fie plină de oameni?“ Iară el, dac-au audzit așe, foarte era cu voie să fie domnu la 2 țări, că pentru acie aducè oști streine pen țara noastră și schimba domnii dintr-însa, să o strâci și să rămâie pustie. Dece de la această întrebare n-au putut da răspunsu vizirului păn’ nu va lua răspunsu de la unchii săi, ales de la Costantin Catacozino stolnicul. Ce s-au rugat vizirului să-l aștepte păn-în 5 dzile, să să socotească, și atunci îi va da răspunsu vizirului pentru acestu lucru. Iar Costantin stolnicul i-au scris să mulțămească lui Dumnedzău că nu-i pe voia neprietinilor, și să-ș păzască treaba și grija țărâi sale. Iară mai mult să nu-l știe că s-amestecă, că apoi, de nu-l va asculta și va faci peste voia lui, bine să știe că, când va încăleca el din Iudrii, iar el va înhăma în căruță și va treci în Ardeal, și când va sosi el în București, el va sosi în Udriiu. Și ce va vidè, să nu să sparie.
Iară Brâncovanul, a cince dzi, luând acestu răspunsu de la unchi-său, au mărsu la vizirul și i-au dat răspunsu că nu va putè purta grije a doo țări, ce sunt de margine. „Ce să mazâlești, măria ta, pe cesta, să poroncești la țară să-ș aleagă ei pe cine le va plăcè domnu. Și așè, alegându-l cu toțâi, așè vor nemeri om bun, și va tocmi țara. Că așè m-au ales și pe mine Țara Muntenească, de m-am învoit cu boierii ș-am tocmit țara.“ Ș-aceasta n-o grăiè pentru altă, numai pentru sfatul ce sfătuisă cu boierii să puie pe Mihălachi spătarul. Ș-au mai dzis vizirului Brâncovanul că Costantin Duca-vodă s-au încumătrit cu solul moschicescu care au mărsu pe acolo, și i-i gândul să fugă la Moscu și co ceasta strâcă țara.
Vizirul, înțelegând aceste, îndată cu taină au răpedzit un capegiu la Isuf-pașe sarascherul, să-l prindză, să-l triimață la Poartă cu bună pază. Ce sarascherul împreună cu capegi-bașe au triimis pe capegilar-chehaie a lui și pe alai-beiu cu 200 și mai bine de spahii. Și cându s-au apropiet de Ieși acei agii cu oaste, au triimăs înainte la Costantin Duca-vodă să le grijască conac, că mărgu să hotărască la Horodinca despre leși. C-au jăluit leșii că au strâmbătate despre moldoveni.
Dece descălecând turcii la gazde demineața, n-au dzis nemic, iar cându au fost pe chindie, numai ce-au umplut turcii ograda domnească, de-au apucat porțile și-mpregiurul zidului, cât să spăriesă toți câți era în curte, că n-avè unde să scapi. Și l-au închis pe Duca-vodă în casa ce mică ș-au pus la uși turci de pază. Și casa cè mare, și cè mică era plină de turci. Și așè l-au ținut patru, cinci dzile, de nu-l lăsa din casă să ias-afară, nice la doamna să margă, păn’ l-au pornit. Ș-au pus pe Iordachi Rusăt camaican, și atunce au deschis porțile.
Duca-vodă, vădzind așè urgie, au priceput că s-or rădica boierii cu pâră asupra lui, și nu să va mai întoarce la domnie. Căci fărmanul nu-i scrie de mazâlie, numai îi scriè să-l ducă la Poartă. Agiunsu-s-au cu capegi-bașe, ș-au și-nceput a răpedzi harzuri la Poartă, și la hanul, și la sarascherul, și-n toate părțile pe unde avè prietini. Brâncovanul încă au făcut veste boierilor ce era pribegi în Țara Muntenească pecum au aședzat cu vizirul.
Dece boierii pribegi din Țara Muntenească au și făcut știre cestor din țară: cum s-a rădica Duca-vodă din Ieși, cum să să pornească și ei la Udriiu după Duca-vodă, că le-or ieși și ei în tâmpinare. Atunce toată boierimea și mazâlimea, înțălegând c-au prinsu pe Duca, s-au strânsu la Ieși ș-au început a gâlcevi cătră capegi-bași ș-a-i spune că faci Duca-vodă harzuri de trimite la Poartă, fără voia lor și fără știrea lor, iar lor nu le mai trebuie să le fie domnu. Iară când au fostu a doo dzi, chemat-au capegi-bași pe toți boierii la curte să le cetească un fărman de mazâlia Ducăi-vodă ce i-au vinit. Și strângându-să toți boierii la curte, deodată numai ce au închis iar porțile, ș-au început turcii a prinde pe boieri, carei era mai capete, ș-a-i închide ș-a-i pune și-n heră, ca vro dzece, cincispreci, pe izvodul ce-i dedesă Duca-vodă: ce numai pe cei streini și pe cei de casa lui să iè cu dânsul, și, sosând la Udriiu, să ție în partea lui.
Ș-au închis și pe Iordachi vornicul, ce-l pusesă cămăican, ș-au pus cămaican în locul lui pe Ion Buhuș logofătul, fiindu-i rudă, ca să poprească țara să nu margă după dânsu să-l pârască. Și l-au pornit din Ieși în gios spre Bârlad, împreună cu acei boieri ce-i prinsesă, și s-au dus păn-în Gălați. Și acolo, din boierii ce-i prinsesă și era a lui, i-au boierit în Gălați. Au pus hatman și visternic și comis, ca să sparie țara că nu-i mazil, și-i domnu. Iar pi ciielalți boieri ce era în prepus nu-i lăsa din heră, ce au trecut Dunărea cu dânșii, să-i ducă la Udriiu. Ș-au scris și la Hapdi-pașe să poprească la Dunăre, să nu treacă nime după dânsul să-l pârască.
Boierii carei au rămas de nu i-au închis au ieșit din Ieși tot câte unul, unul pe de o parte, altul pe de altă. Și s-au strânsu toți la Hadâmbul, supt codru, și de acolo au luat pe Racova în gios tot a să strânge boierimea și mazâlimea, în urma Ducăivodă, păn’ la Piscu. Ș-au răpedzit de olac în Țara Muntenească pe la boierii pribegi, de-u făcut știre, de toate de aceste ce au făcut Duca-vodă, Brâncovanului la Udriiu.
Ce Brâncovanul, înștiințând pe vizirul, au triimis de au luat pe Duca-vodă de pe drum și l-au făcut surgun la Cavala, unde era multă ciumă, ca să nu-l mai superi oamenii cei din curtea împăratului, că să punè tare sălihutarul pentru dânsu. Și pe boierii ce-i aducè în hieră i-au slobodzit. Și Dunărea încă Isuf-pașe au slobodzit-o, să treacă boierii. Ș-au scris Brâncovanul în București la stolnicul Constantin, de-au pornit pe boierii pribegi la ciielalți, de s-au împreunat la Piscu, de-au trecut Dunărea cu toțâi, de s-au dus la Udriiu să-l rădice domnu. Numai ce au scris la stolnicul de au poprit pe Bogdan hatmanul în București, de nu l-au lăsat să margă cu ciie boieri la Udriiu, dzicând să aștepte, că-i trebuitor păn-a vini de la Udriiu, că-i trebuitor Brâncovanului. Că nu era de altă trebuitor, numai să temè să nu puie vro piedică să scoață iar pe Ant[i]ohi-vodă domnu.
Atunce au făcut mare cheltuială Brâncovanul la Udriiu cu Poarta, avându nume de bogat și vrându să umple gurili tuturor. Ș-au mai adaos și birul Țărâi Muntenești, peste cât da mai întăiu, pe an câte o sută și cindzăci de pungi să dè mai mult. Și tocmindu-ș toate lucrurili, au purces de-au vinit la București.
Iară boierii Moldovei care s-au pomenit mai sus, bine n-au agiunsu la Udriiu, numai s-au și sculat zorbà mari din Țarigrad toate mulaleli și rusfeturili cu oaste și cu pușci de-au purces la Udriiu să mazâlească pe-mpăratul. Ș-au pus și vizir dintre dânșii. Iară soltan Mehmet, cu câtă oaste avè la Udriiu lângă dânsul, încă s-au gătit de-au făcut meteredze să stè împotriva acelora ce viniè. Și atunce, tumpinându-să oștile, s-au făcut tot una și l-au scos pe soltan Mehmet din Udriiu. Ș-au pus pe un frate a lui, soltan Mustafa, împărat, iar pe soltan Mehmet l-au pus la închisoare, și peste o săptămână l-au otrăvit, de-au murit. Muftiul s-ascunsesă, și găsindu-l, l-au muncit, de-au luat mulți bani de la dânsul, păn’ l-au omorât.
Și au pus un popă de legea noastră și altul armenescu de l-au prohodit, și au mărsu înainte-i cu cântări și cu cădelniță, păn’ l-au scos afară din Udriiu și l-au îngropat, dzicând c-au fost ghiaur. Și-mpăratul cel mazâl i-au fostu puștu lui, și el făcè ce-i era voia, de schimba pașii și domnii totdeuna. Iară pe Rami vizirul nu l-au putut găsi, că nice le era prè cu voia capitelor să-l găsască. Că să voroviè atunce că cu îndemnarea și știrea lui să fie fostu aceasta, că nu putè să vizirească de răulŭ muftiului.
Atunce și boierii Moldovei sta acolo de aștepta să găsască vreme. Și Ant[i]ohi-vodă înțelegând, încă era acolo la Udriiu și aștepta să-l ceară boierii de la Poartă, să nu cheltuiască mult. C-așè-l amăgiè boierii, să șadză mâlcom, că l-or cere pe dânsul domnu. Și mai cu dedânsu Iordachi îi poronciè, și el îl credè. Și-i poroncisă din Țara Muntenească cumnatu-său, Bogdan hatmanul,toate trebile ce-or să facă boierii cu Brâncovanul, să-ș caute treaba deusebi, să-ș isprăvască de la Poartă. Iar el n-au credzut și s-au potrivitŭ lui Iordachi. Atunce Iordachi vornicul au chemat pe Panaite Morona postelnicul, hiindu din partea Ducăi-vodă, și pe alți boieri a Ducăi-vodă și le-u giurat cum că n-or avè nice o nevoie. Și le-u spus tot sfatul, că li-i voia să puie pe Mihălachie spătarul domnu. Deci ei având grijă de Ant[i]ohi-vodă, îndată fură bucuroși să fie și ei la un cuvântu, și mai vârtos Panaite postelnicul Morona, că-i era rău greșit lui Ant[i]ohi-vodă, că-i stătus-împotrivă la vremea Ducăi-vodă.
Atunce Panaite Morona, fiindu om harnicŭ și istețŭ la toate, de știè rândul Porțâi turcești la toate, au și făcut un hardzu cu mâna lui, că știè turcește, ș-au și purces cu toată boierimea și gloata la împăratul pen mijlocul urdiei, de nu să temè de nime. Inicerii atunce era dârji în zorbà și-l întreba unde mergi co cè gloată de oameni. Iar el dzicè cătră iniceri că merge la împăratul să pârască pe mufteul, că le-u mâncat țara. Și ienicerii, audzind așè, le tot făcè cale.
Ce împăratul, vădzind acea gloată de oameni, au și triimis de le-u luat arzul și, cetindu-l, l-au buiurdit la vizirul, să le facă pe voie pentru toate ce-or pofti. Și atunce cu toțâi au rădicat pe Mihălachi spătarul de l-au pus domnu. Să făcè a nu-i plăcè să priimască domnia, ca și fata cie ce dzisă unui voinic: „Fă-te tu a mă trage, și eu oi merge plângând.“ Așè să făcè și Mihai-vodă că nu-i trebuiește domnia.
Îmbrăcându Mihălachi spătar căftan de domnie de la vizirul, îi și schimbară numeli Mihai-vodă. Atunci simți și Ant[i]ohi-vodă de vicleșugul boierilor ce i-au făcut și alergă la ineceraga de-i dede știre și-i giurui mulți bani. Și inecer-aga îndată să dusă la vizirul ș-apucă pe Mihai-vodă la vizirul încă neieșit din cort afară. Și-ncepu a grăi cătră vizirul să puie pe Ant[i]ohi-vodă domnu și a strâga tari că dă bani mulți și trebuie leafă inicerilor. Să spăriiasă
Mihai-vodă și toată boierimea că l-è strâca giucăria inecer-aga. Numai n-au putut, că apucasă de ieșisă talhâșŭ de la împăratul ș-apucasă de-l îmbrăcasă cu căftan. Ce nu s-au putut, iar cu un cifertu mai înainte de-r hi sosât înecer-aga la vizirul, lua iar Antiohi-vodă domnia.
Dup-acie s-au rădicat împărăția de la Iudriiu, cu toată oastea, ș-au purces la Țarigrad, și Mihai-vodă cu boierimea după dânșii. Și după ce-au agiunsu la Țarigrad, făcu Mihaivodă și cu toți boierii mare jalobă la vizirul asupra lui Costantin-vodă. Și trimisă vizirul de-l adusără la Țarigrad din surgunie. Să pârâră de față la Divanul vizirului, c-au strâcat țara și i-au jăcuit cu feliuri de feliuri de obicie, cât nu mai putè să mai răspundă nemic Duca-vodă înaintea boierilor. Și de la vizirul l-au dus la cazascherul și pe la multe Divanuri a cadiei. Și tot așè îl purta boierii pe uliți, din giudețŭ în giudețŭ, vro doo, trei săptămâni, pănă cheltui Duca-vodă pe la giudeță tot ce avu. Și-l lăsară acolo, cu mare sărăcie și pedeapsă, și-nchisoari purure dispre datornici.
Iar Mihai-vodă aședză capichihăi la Poartă pe Cupărești, pe doi frați a lui Iordachi vornicul, anume Mihălachi și Scarlatachi, iar pe alt neam și nepoți a Cupăreștilor, pe toți îi luo cu sine de-i adusă în Moldova. Și-mbrăcă căftan. Și de la împăratul, luând steag și tuiuri de domnie, să găti cu toți boierii și purcesă de vini în țară cu bună pace. Iar Duca-vodă Costantin, sin Ducăi-vodă celui bătrân, n-au mai ieșit la domnie altă dată, ce-u murit la Țarigradu cu mari lipsă. Și i-au rămas 3 ficiori, unul făcut cu fata Brâncovanului, și au murit, altul s-au dus la moscali, altul este la Țarigrad, cu mari lipsă. Precum va mai hi, vremea va arăta [2].