Letopisețul Țării Moldovei/Capitolul XI

Sari la navigare Sari la căutare
Capitolul X:
Domnia a doa a lui Dumitrașco-vodă Ca[n]tcozino la velet 7192
Letopisețul Țării Moldovei de Ion Neculce
Capitolul XI
Domnia lui Costantin Cantemir-voevoda în anul 7193, iunie 10
Capitolul XII:
Domnia lui Costantin sân Ducăi-vodă celui Bătrân, leat 7199, mart 17


Venit-au domnu Țărîi Moldovii Costantin Cantemir-vodă, pre careli l-au ales la domnie boierii Țărîi Moldovii în locul lui Dumitrașco-vodă, cu nevoința și cheltuiala lui Șerban-vodă, domnului muntenescu, pecum mai sus s-au scris. Acest domnu Cantemir-vodă au fost de oameni proști de la ținutul Fălciiului.

Și dacă s-au rădicat la vîrstă, s-au dus în Țara Leșască de au slujit la oaste, pănă au agiunsu de au fost rohmistru. Apoi viindu în Moldova, s-au dus cu Grigorașco-vodă Ghica în Țara Muntenească și au fost acolo ceauș spătărescu. Și era om viteazu și cu sfat bun. După aceea, viindu aice în țară în Moldova și slujindu bine, l-au pus căpitan mare, și apoi au fost și sărdariu, și mai pe urmă au fost și cliucer mare. Fost-au și capichihaie la Poarta împărățiii, știindu limbi multe și fiind om bătrîn. Cu alesul tuturor boierilor ce era pribegi în Țara Muntenească l-au rădicat domnu, cu cheltuiala lui Șerban-vodă, domnului muntenescu, precum mai sus s-au scris. Și titlușul lui nu scriè Cantemir-voievoda, ce numai Costantin-voievoda.

Carte nu știè, ce numai iscălitura învățasă de făcè. Practică bună avè la voroavă, era sănătos, mînca bine și bè bine. Semne multe avè pe trup de la războaie, în cap și la mîini, de pe cîndu fusese slujitoriu în Țara Leșască. La stat nu era mare; era gros, burduhos, rumăn la față, buzat. Barba îi era albă ca zăpada.

Cu boierii trăiè pănă la o vreme, pentru că era om de țară și-i știe pe toți, tot anume, pre careli cum era. Și nu era mîndru, nici făcè cheltuială țărîi, că era un moșneagu fără doamnă. Și avè doi ficiori, beizadele, pre Antiohii și pe Dumitrașco, și era zălog la Poartă și cu alți ficiori de boieri. Și era bine în țară dintr-alteli, numai nu putè trăi oamenii de poghiazuri leșești, că era țara pustie din Iași în sus. Și din toți boierii era mai ales la acest domnu Gavriliță vornicul și ficiorii lui. Era el boieriu și chivernisiè precum îi era voia. Și era o samă din ficiorii lui can făr’ de ispravă, zlobivi: Lupul și Solomon și Costachi. Avè slugi tălhari la casăle lor, de ținè drumurili, de ucidè turcii și fura bucate din Bugeac, cai, iepe. Și să făcè farmutate totdeuna și slimuri cu tătarîi pentru fapteli lor, și nu putè să dzică nime nemică de frica lui Gavriliță. Și domnul, deși știè, răbda.

Vinit-au atunce și Miron logofătul din Țara Leșască, foarte scăpat, și l-au avut Cantemir-vodă în milă și în cinste. Și avîndu trii ficiori, i-au boierit¡. Pe Ioniță l-au făcut sărdariu, pe Nicolai logofăt al triile, pe Pătrașco cămăraș mare. Și ș-au logodit Cantemir-vodă și o fată cu dînsul, pre anume domnița Safta, iar pe Miron logofătul l-au făcut staroste la Putna.

Pre acee vreme pusese Cantemir-vodă hatman pe Velicico, ce era frate cu Miron logofătul. Și într-acè vreme ieșit-au hatmanul Velicico cu puțintè oaste ce ave spre ținutul Sucevii împotriva a multe poghiazuri leșești, ce umbla de strica în țară. Găsit-au atunce un poghiazu mare la Baie. Și s-au lovit hatmanul Velicico cu dînșii prè tare, că l-au lovit pe hatmanul dintr-un sineț¡, de i-au rupt dzaoa de pe lîngă grumadz. Velicico năvăliè în războiu sîngur cu sulița a mînă, și altul l-au lovit¡

de i-au rumptu spogîrniceala de la frîul calului, și altul i-au lovit din sineț dîrlogul de la șè, și n-au putut să izbîndească, ș-au purces moldovenii în răsîpă, ș-au fugit hatmanul, și multă stricăciune au făcut acel poghiaz leșesc. Și și alte multe poghiazuri leșești loviè pe alte locuri, de strîca în țară.

Mai lovit-au un poghiaz leșescu pe Velicico hatmanul între vii la Copou, de l-au gonit păn-în Ieși. Și Velicico era un om de fire și de treabă la toate socotelele, și-ndrăzneț¡, bun, numai neavînd nice cu cine, au doară nice năroc la războiu n-avè, că pe unde mergè îl tot bătè.

Atunce avînd nemțîi oaste cu turcii încă de la Beci, și tot bătè nemțîi și să lățîè. Dece și leșii era la un cuvînt cu nemțîi și da lefe moldovenilor. Să dusesă mai toți moldovenii, boierinași și slugi boierești, slujitori și viniè de jăcuiè în țară.

Venisă 3 sirghi, ce fusesă chesăgii, la Duca-vodă aice în țară să slujască, anume Ilei și Stanciu și Dima Iurucu.

Ispoveduitus-au la un călugăr în Gălați, grec, trecînd Dunărea.

Și acel călugăr i-au pîrît la Duca-vodă, de le-au luat 70 de pungi de bani și multe odoară scumpe. Și pe urmă ș-au găsit vreme de s-au dus în Țara Leșască, și aceie au bătut pe Velicico hatmanul la Baie. Și făcè multe poghiazuri și răutăți țărîi, că era oameni harnici. Și așè s-au tîmplat într-un poghiaz, de i-au împresurat mulțime de tătari. Stanciul au perit acolo în războiu, iar cielalți au scăpat cu multe rane. Dece dintr-acele rane s-au spăriiat și s-au dus în Țara Nemțască, de-au agiunsu acolo de era cap la împăratul nemțescu pe 20 de sîrbi. Iar Dima Iuruc mai pe urmă ș-au făcut pace ș-au vinit în țară, de era baș-bulubaș la Costantin Duca-vodă. Ș-au perit și el de foc, împreună cu Totoiescu, vel-căpitan, cînd s-au aprins ierbăria în Ieși. Videți acmu ce-au făcut acel dohovnicu grec! Dè dragul să te ispoveduiești la dînșii!

Coborîtu-s-au și doi hatmani leșești cu oști pe Prut în gios, păn’ la sat la Boian. Ieșitu-le-u Suleman-pașe sarascherul înainte și cu Cantemir-vodă și le-u dat leșilor războiu prè tare și frumos.

Care leșii n-au putut¡ ținè războiul, și peste noapte pe-ntreg-au tăiat lunca ș-au trecut peste Prut. Iar Suleman-pașe și cu tătarîi și cu Cantemir-vodă s-au întorsu înapoi. Care Cantemir-vodă de atunce au dobîndit de la turci mare cinste și laudă și credință, căce mergè prè bine și frumos la războiu. C-așè mergè în frunte, de nu să putè ținè cei tineri de dînsul.

Deci leșii dintr-acee au prinsu și mai mare pizmă pe dînsul, de slobodzie poghiazuri în toate părțili, de strîca. Și țara era tot bejănită, lipsă de pîne, că nu putè ara oameni. Iar stupi și vinul să făcè, că era om nărocit. Țara bir nu da, că era iertată de la Poartă. Numai nu putè de vrajbă, că și caii lui din ceir i-au luat Crupențchi c-un poghiaz leșescu. Care pe urmă acel Crupențchi au agiunsu de-au fostu și jicnicer mare. Și domnia în Ieși, după ce i-au luat caii, nu putè șădè, ce s-au mutat în Cetățuie. Că de nu s-ar fi mutat în Cetățuie, cînd au bătut poghiazul pe Velicico hatmanul la Copou, l-ar hi luat și pe dînsul din Ieși.

După voroava ce-au avut Șerban-vodă cu Cantemir-vodă, prins-au pe Iordachi postelnicul Rusăt de l-au închis și l-au muncit, că i-au cetluit capul. Ș-au dat vro treidzăci, patrudzăci de pungi de bani, și pe urmă l-au luat Gavriliță și cu Velicico în chizășie, cum că n-a fugi din Moldova, și l-au slobodzit. Iar pe urmă i-au datu veste Velicico hatmanul că-i stă cu price Șerban-vodă și este să peie. Și-nțelegînd, au fugit în Țara Ungurească. Atunce cînd au mărsu Suliman-pașe cu Cantemirvodă înaintea leșilor la Boian, vinit-au și Șerban-vodă cu oaste din Țara Muntenească păn-în Ieși, de-u descălecat cu oastea la mănăstirea lui Aron-vodă, de-u șădzut vro 4, 5 dzile de ș-au isprăvit de la Suliman-pașe, avînd grijă de nemți. Și s-au întorsu înapoi pe Bîrlad, tot vînînd vînaturi și pește.

Iară în al doile an¡ a domniei lui Cantemir, scoborîtu-s-au craiul Sobețchie cu toată puterea sa, și cu toți hatmanii, și cu toată recipospolita, și cu multe poghiazuri în toate părțile, în toată țara, pre la Ocnă, pe la Bîrlad, pe la Bujoreni, de nu rămînè un loc neprădat și nestrîcat. Tăiat-au atunce leșii pe doamna Rucsanda, fata lui Vasîlie-vodă, la cetate la Neamțu, și pe Andrieșoaia, și pe Enache gramaticul la o mînă, și pe alțîi mulți. Că să făcusă tălhari nu numai de la oastea leșască, și și din munțîi ungurești, de jăcuiè mănăstirili, și alțîi dinspre Bugeag¡. Încotro căutai, tot de tălhari dai. Atunce mulți boieri și giupînesă săraci ș-au lăsat casăle ș-au fugit¡ în Țara Muntenească de răul tălhăretului. Atunce craiul s-au coborît în gios pen tîrgu pen Ieși ș-au mărsu în gios pe Prut păn’ la Pagul. Și de la Pagul n-au putut merge mai nainte, că i-au ieșit turcimea și cu tătărîmea înainte. Și s-au întorsu înapoi, încungiurat de tătari: care cum ieșiè din obuz, cum îl¡ lua tătarîi. Și s-au întorsu iar pen Ieși înapoi. Și era și Petriceicovodă cu dînsul. Ș-au lovit¡ pe la Tîrgul Frumos, și n-au agiunsu cailor obuzului apă heleșteul cel mare de la Prigoreni. Ș-au luat Siretul în sus ș-au lovit¡ pe la Cernăuți la Șletin în țara lui.

Iară Cantemir-vodă l-au gonit cu tătarîi păn’ la Siret, la Hărmănești.

Atunce au arsu leșii și tătarîi multe curți boierești la țară și la Ieși. Ars-au în Lungani, în Obrejeni, în Popi, în Doroșcani la Leca, în Căcărădzeni 2 părechi, în Podobiți, într-alți Lungani, în Albești, în Brăiești, în Prigoreni, în Gănești, în Tîrgul Frumos, în Crivești, în Petrișu, în Heleșteieni, în Hăbășești, în Ruginoasa, în Hălăucești, în Cozmești, în Purcelești, în Stolniceni, în Pășcani și pe alte locuri multe. Tot curți șendilite boierești au arsu atunce, fiind oameni închiși pen mănăstiri de frica leșilor ș-a tătarilor. Era în Golîe oca de apă un potronic.

Atunce au luat craiul și pe Dosofteiu mitropolitul din Ieși, cu toate hainele și odoarăle mitropoliei. Ș-au luat¡ și moaștele lui Sfetei Ion Novei de la Suceavă, care le-u fostu adus aceste moaște din Țara Turcească Alexandru-vodă cel Bun. Și le-u dus acele moaște împreună cu Dosoftei mitropolitul în Țara Leșască, la un tîrgu al craiului Sobețchie, anume Jolfa, de stau acolo păn-în dzuoa de astădzi. Și Dosoftei încă acolo au murit.

Acestu Dosofteiu mitropolit nu era om prostu de felul lui. Și era neam de mazîl; prè învățat, multe limbi știè: elinește, lătinește, slovenește și altă adîncă carte și-nvățătură, deplin călugăr și cucernic, și blînd ca un miel. În țara noastră pe-ceasta vreme nu este om ca acela. După ce l-au dus la Jolfa, îl punè craiul Sobețchie de s-îmbrăca cu hainele cele scumpe și odoarăle mitropoliei țărîi noastre, de făcè liturghii la dzile mari și iordan la Boboteadză, dup-obiceiul țărîi noastre, de să mira craiul și toți domnii leșești și lăuda de frumoasă țărămonia ce are beserica țărîi noastre. Cantimir-vodă să mîniese pe-cel mitropolit și-i făcusă afurisănie de la patrierhi. Dar nemic de dînsul nu s-au atinsu, că dzic oamenii că-i sfînt, iar de Cantimirvodă s-au atinsu, că l-au găsit legat. Ce nu să știe, dintr-acee pricină au dintr-alte.

Cantimir-vodă, cînd au vinit craiul, rămăsesă mai sîngur.

Boierimea, slujitorimea fugisă care încotro putusă. Numai prè cu puțintei rămăsesă, oameni de curte. Și-l îndemna o samă de boieri să s-închine la leși. Și-i scriè și Șărban-vodă să s-închine, că s-a închina și el, că i să scoboară și nemțîi despre Țara Nemțască, și moscalii încă mărgu la Crîm, și s-or face tot una.

Iară Cantemir-vodă nu s-au potrivit. Una, că știè rîndul leșilor, că-i slujîsă, a dooa, îi era ficiorul la Poartă zălog, Antăiîohie-vodă bezădeoa. Ce nu-i da mîna. Ce el cu cine au avutu s-au tras spre Fălciiu înaintea tătarîlor, cum mai sus s-au pomenit. Și cu aceasta au nemerit, de i-au ieșit mare laudă de la turci.

Pe cie vreme era vro 40 și mai bine de codreni tălhari, de ținè drumurile în Țara de Gios. Agiuns-au la Cantemir-vodă de i-au iertat. Ș-au vinit toți în Ieși, și i-au dus pe toți în mănăstire, în Gălata, de-au giurat cum or sluji lui Cantemir-vodă și țărîi cu dreptate. Și le-au dat leafă cîte 4 lei de lună. Și au pus capete dintre dînșii pe Zaharie și pe Sandul și le-u dat cărți de volnicie, să strîngă cît de mulți. Și cum au sosit la Piatră, au găsit un poghiaz de leși cu căzaci, vro 200 și mai bine. Și așè i-au lovit¡ fără veste, pe o negură, de i-au spart și i-au spîrcuit și i-au prinsu și vii, de i-au dus la Cantemir-vodă, de i-au tot înțăpat și i-au spîndzurat. Dece dintr-acea izbîndă au început Cantemir-vodă a faci steaguri de lefecii în Roman și în Cozmești și-n Tîrgul Frumos, în Hîrlău, în Podul Leloaie, în Ieși. Ș-au început a-i birui pe tălhari ș-a-i prinde, de-i ducè la Cantemirvodă, de-i tot omorîè cu fel de feluri de cazne.

Așijdere și Miron logofătul, fiind storaste la Putna, au făcut siimeni și hînsari ș-au început și dentr-acolo a răsîpi tălhari.

Că numai o dată la o bătaie au prinsu 40 de tălhari și i-au tăiat cîte în patru bucăți, de i-au pus pen prepeleci pe la drumuri.

Pus-au Miron logofătul de-u lărgit și drumul la Lunca Mîndrișcăi, că, fiind drumul strîmtu, nu putè să umble de răul tălharilor. Și așè cu aceste au început a să mai stîrpi. Că de ce-i omorîè, de ce să făcè mai mulți în dzileli acestui domnu.

Așijdere atunce, cînd-au vinit craiul mai nainte, după ce-au făcut Cantemir-vodă slujitori, vădzind Șerban-vodă că umblă tălhăret mult în Moldova și n-are cine să le stè împotrivă, și Cantimir-vodă n-au ținut parola, cum s-au apucat, cînd l-au pus domnu, să omoare pe Iordachi Rusăt, ș-au fugit în Țara Ungurească, triimis-au și el pe Mănăilă căpitanul cu saragele să prindză pe giupîneasa lui Iordachi Rusăt. Dece aflîndu-să giupîneasa lui Iordachi cu multă bejenie pe Oituz, la un sat Grozăști, de frica unui poghiaz leșescu ce viniè din sus, au apucat numai è, Iordăchioaia sîngură, cu rădvanul. Numai de n-au prins-o sarageleli, iar altă ce-au avut agărlîc, i-au luat tot sarageleli. Și peste noapte s-au întorsu sarageleli peste munte în Țara Muntenească. Și bejănari, cine-au fost, au sărit după dînșii a dooa dzi pe șleah și nu i-au putut agiunge, și s-au dus cu paci.

Triimisă sol pe Gavriliță în Țara Muntenească, la Șerbanvodă, Cantemir-vodă, că vădzu că s-au mîniiat Șerban-vodă pentru Iordachi și pentru căci nu s-au închinat la leși, de pe cum să adeverisă, cînd l-au pus domnu. Și-ntorcîndu-să Gavriliță înapoi, îndat-au și murit. Dzic să-l fie otrăvit¡ Șerbanvodă.

Caută de ăaîcmu înainte de vedzi ce s-au lucrat zavistia și răutatea în Moldova și-n Țara Muntenească, de pizma lui Șerban-vodă ș-a Cupăreștilor, ce-u avut veche.

Indată ș-au făcut pace cu Cantemir-vodă, de-au vinit de la Țarigrad în Ieși, Cupăreștii. Ș-au pus pe Iordachi visternic mare, de i-au dat Cantemir-vodă cheia țărîi în mînă, și i-au dat și o samă de bani din cei ce-i luasă, iar pentru o samă i-au dat tîrgul Scheia și Drăcșani, și pe frate-său Manolachi, staroste la Putna, de să mai adăogè vrăjbile cu muntenii. Pus-au și pe frațîi lor, acestor doi, pe Scarlatachi și Lațcarachi și pe Mihalachi, capichihăi la Țarigrad. Ține-te, săracă Moldovă, de acmu înainte de jac și mîncări! Toți aceștie tuscinci ficiori cuparului celui bătrîn, de nu să sătura unul cu o sută sau doo de pungi!

Dat-au Cantemir-vodă toată taina ce-au avut cu Șerbanvodă lor. Bucurat-au Cupăreștii pe Cantemir-vodă că l-or faci domnu în Țara Muntenească. Și așè tot să pîrîè și să mînca unii pe alții.

Murind Gavriliță cel bătrîn, pus-au vornic mare în locul lui pe fiiu-său Vasîlachie, dar nu avè trecere la domnie ca tătî-său. Și pe ceilalți frații ai lui au început a-i mai scădè din volnicia ce ave cănd trăiè tăt-său. Scos-au și pe Velicico din hătmănie și l-au pus vornic mare de Țara de Sus, și hatman au pus pe ginere-său Bogdan. Dece Iordachi visternicul au și legat frățîe cu Bogdan hatmanul, vădzind că-i gineri lui Cantemir, de ținè la un cuvînt, și pe cielalți boieri a-i călca din obiceiurile lor. Și scotè mulțime de orînduieli pe țară, și pe mazîli dăjdii grele, și pe breslași greutate, de s-au stîns de-atunce. Că era breslași mulți în țară atunce, cu mii de stupi. Și Cantemir-vodă carte nu știè, sama nime nu-i lua, că-i supusesă pe cielalți boieri, că țara era iertată de bir de la-mpărățîe. Iară Lățcărachi tot triimitè la sute de pungi de lua, ni c-o pricină, ni cu alta.

Oarice sta împotrivă pentru țară Miron logofătul și cu frate-său Velișco vornicul. Îi dzicè lui Cantemir-vodă și lui Iordachi visternicul la mesă: „Mai des cu păharăle, măria ta, și mai rar cu orînduieleli, că țara îi iertată de la Poartă, ș-ei vrè să-ți dai măria ta sama odată și nu-i putè.“ Și Velicico și mai tare totdeuna să sfădiè cu Cantemir-vodă și cu Iordachi visternicul.

Care dintr-acele voroave avînd frică, au cădzut și la prepus, de ș-au pus și capeteli.

Șerban-vodă făcusă gătire mare de oști în Țara Muntenească, și făcusă cîteva vasă, șeici, la Argeș, cu zaharà, de sta gata să să scoboare pe Dunăre. Și s-agiunsesă cu toate capeteli sîrbimei pe di ciea parte de Dunăre și triimisesă și la nemți pe frate-său Iordachi spătarul și pe ginere-său aga Bălăceanul, ca să vie cu o samă de oaste nemțască. Agiunsesă și la Moscu, să să scoboare la Crîm.

Și stînd împotriva sfatului un cneadz¡ mare, cheltuit-au Șerban-vodă de l-au otrăvit¡, ca să nu mai hie potrivnic sfatului.

Agiunsesă și cu craiul Sobețchi, ca să să scoboare în gios la Bugeag. Și așè și el să purceagă cu această gătiri, să apuce Țarigradul, cînd or hi turcii la Beligrad, la nemți. Numai era pedică Cantemir-vodă cu Cupăreștii, că-l tot pîrîè la Poartă.

Dece Șerban-vodă, vădzind împidecarea lui Cantemir-vodă, au strînsu cîțiva boieri moldoveni ce era în Țara Muntenească pribegi, unii de frica lui Cantemir-vodă, alțîi pentru frica poghiazurilor leșești. Strînsu-i-au pe toți la dînsul la sfat, la București. Ș-au ales pe Ilie Drăguțescul să-l facă domnu în Moldova, cu toată cheltuiala lui, ca să să mîntuiască de Cantemir-vodă, să nu-i mai fie piedică. Și n-au zăbăvit dup-acesta sfat Șerban-vodă ș-au și murit. Dzic să-l fie otrăvit frațîi lui, stolnicul Costantin și spătarul Mihai, că era un om groznic: nu veghè nimărui voia. Om mare la stat, cu ochii ca de bou, harnic, darnic¡, milă făcè mare la streini, la slujitori.

Cheltuiè mult, să-ș facă nume, iar nu să strîngă. Cantemirvodă încă de aceste oblicind de toate, pîrîsă la Poartă pe Șerban-vodă. Și turcii nu putè să-l măzîlească, că să teme de numeli lui Șerban-vodă, ce scrisesă la hanul să să gătedze să margă să iernedze în Țara Muntenească, să prindză pe Șerbanvodă.

Ce gătîndu-să, i-au și vinit veste c-au murit. Ce gîndește omul nu dă domnul! Că cine știe la ce cumpănă ar¡ hi vinit și Țara Muntenească, de n-ar hi murit atunce.

Rădicat-au frații lui Șerban-vodă, Costantin stolnicul și cu Mihai spătarul, domnu atunce pe un nepot a lor de sor¡, anume Costantin Brîncovanul Băsărab în locul lui Șerban-vodă. Avè Șerban-vodă ficior mare, și n-au vrut frațîi lui Șerban-vodă să-l puie pe dînsul, căce nu trăiè bine cu doamna.

După ce s-au aședzat Brîncovanul în scaun în București, gîlceava și zavistia cu Cupărestii tot au rămas și la Brîncovanul, cum era și la Șerban-vodă, de să tot pîrîè unii pe alții la Poartă, de să tot făcè cheltuială amînduror țărilor.

Început-au Brîncovanul a supăra pe doamna lui Șerbanvodă cu feluri de feluri ș-a-i lua bani de pe unde era mistuiți.

Că-i fiindu-i nepot și-n cinste la dînsul, îi știè. Dece aga Bălăceanul, ginerele lui Șerban-vodă, dac-au înțeles de acea supărare, n-au vrut să vie de la nemți ș-au rămas acolo la Sîbiiu.

Iar Iordachi spătarul, fratele lui Șerban-vodă, au vinit la Brîncovanul de la nemți, de unde-lè triimisesă Șerban-vodă.

Dece doamna lui Șerban-vodă cădzus-în mare prepus, vădzind c-au rămas ginere-său Bălăceanul la Sîbii. Și pusesă trei steaguri de lefecii moldoveni, anume Beșlaga și Vicol și Tatul, de-o păzîè pe dînsa și pe ficiorul ei, Gheorghe bezadè, lasat la Drăgănești, să nu fugă la ginere-său la nemți.

Iară după ce-au trecut un an a domniei Brîncovanului, coborîtu-s-au Bălăceanul cu oști nemțești și cu Hezăr ghenărarul de au vinit în tîrgu în București.

Dar ficiorul lui Șerban-vodă, cum au înțeles c-au trecut nemțîi munteli în Țara Muntenească, de vin la București, într-o sară s-au îmbrăcat cu haine proaste ș-au ieșit printre straja de la Drăgănești ce-l păzîè și s-au dus înaintea oștii nemțești. Ș-au rămas numai doamna sîngură la Drăgănești în pază.

Brîncovanul, dac-au vădzut că s-apropie oștile nemțești de București, au lăsat Bucureștii și s-au scoborît la sat la Ruși, cu toată casa lui, și boieri, și curte, slujitori, ș-au ședzut acolo la Ruși vro doo, trei săptămîni. El ședè în Ruși și nemțîi în București, cale de opt, noo ceasuri unii de alții. Și purta de grijă Brîncovanul de zaharà, de le da tot de-agiunsu de ce li trebuiè, și pe de altă parte au făcut știre la Poartă și la tătari să vie.

Tremăs-au atunce ghenărar Heizăr pe un culonel cu vro sută de nemți la Drăgănești, de au luat pe doamna lui Șerban vodă de au dus-o în București. Cu voia Brîncovanului era, că Drăgăneștii de Ruși nu era departe, cale de doo ceasuri.

După ce-au rădicat pe doamna din Drăgănești, vinit-au numai sîngur ghenărar cu capul lui, cu vro sută de oameni, de la București la Drăgănești. Și s-au sculat și Brîncovanul din Ruși, de s-au dus la dînsul în Drăgănești de s-au împreunat cu dînsul. Ș-au mîncat ș-au vorovit cinci, șesă ceasuri ce i-au trebuit. Și așè s-au întorsu ghenărar iarăși la obuzul lui în București, și Brîncovanul s-au întorsu la obuzul lui la Ruși.

Țara n-o lăsa să să bejănească. Pe cine-i prindè le tăiè nasul, urecheli, de sta pe loc, ca să poarte de grijă zaharelei oștilor.

Atunce toți boierii muntenești îndemna pe Brîncovanul să s-închine la nemți. Numai unchiu-său stolnicul Costantin n-au priimit acestu sfat și nu l-au lăsat să s-închine. Cînd va Dumnedzeu, și omul nemerește sfatul.

Atunce fiindu domnie nouă, și viind oști, și neavînd cu ce să chivernisi în grabă, trebuind bani, au scos văcăret întăieș dată un tult de vită și doi orți de cal, de-au rămas obiceiu pănă astădzi. Și de acolo de la munteni, peste cîțiva ani la domnia lui Costantin Ducăi-vodă, au sărit scînteia și la noi în Moldova, de s-au aprinsu acestu pojar de obiceiu.

Dece în scurtă vreme au purces și tătarîi a vini în Țara Muntenească. Brîncovanul îndat-atunce au dat știre țărîi să să dè în laturi în munți. Ș-au triimis doamna la mănăstire la Brad, la munte, și el au purces în tîmpinarea soltanului la Buzău. Și numai într-acea dzi să nu să fie tîmpinat cu soltanul, era să prade țara.

Iar nemțîi, dac-au înțeles că vin tătari, s-au rădicat cu doamna lui Șerban-vodă și cu toțîi din București ș-au trecut munțîi la Brașov. Și tătarii cu Brîncovanul i-au gonit păn-au trecut munțîi, și nemic nu le-u putut strîca. Iar pe țară au strîcat-o rău tătari, că numai căce n-au luat robi, iar altă ce-au găsit tot au luat. Că acolo sunt munțîi goli, nu pot să s-ascundză oameni și dobitoaceli, și era vreme și de iarnă. Ce au rămas oameniăiî numai cu sufleteli.

Iar de vară, după ce s-au făcut, trecut-au tătarîi doo, trei rînduri pen Țara Muntenească. Și la mărsu și la întorsu tot pen Țara Muntenească trecè, de mergè la Beligrad, unde să bătè turcii cu nemțîi, de făcè bogată stricăciune Țărîi Muntenești.

În al doile an¡ de domnia Brîncovanului rînduit-au împărăția turcească pe munteni și pe moldoveni și pe tătari și pe un sarascher cu turcii, o samă, să ducă pe Tucul grof să-l puie craiu în Țara Ungurească. Dece de aice din Moldova au mărsu hatmanul Bogdan cu o samă de moldoveni, și un soltan cu tătari, și Brîncovanul cu capul său și, agiungînd la marginea Țărîi Muntenești unde să cheamă Cîmpina, ieșitu-le-u Heizăr¡ ghenărar și cu aga Bălăceanul și cu cîteva mii de nemți. Ș-au dat războiu foarte tare, de îmbe părțile, și groznic, cîteva ceasuri, și pe urmă au spart pe nemți. Ș-au purces nemții în răsîpă. Și atunce au prinsu pe Heizăr ghenărarul la mîna-i lui Tuchil grof, și Bălăceanul au pierit în războiu, dar au pierit și sarascherul turcescu, că l-au lovit¡ un glonțu tocma în gură.

Dzic că la acel războiu să fie fostu mai mult izbînda despre partea căzacilor Brîncovanului, care le era cap căzacilor un moldovan, anume Costîn, ficiorul Nenului.

După ce au aflat Brîncovanul pe Bălăceanul mort în războiu, trimisu-i-au capul la București, de l-au pus într-un prepeleac în mijlocul ogrădzîi lui, de-au ședzut vrun an cu capul în prepeleac. Și au învățat de i-au răsîpit și curțile și ograda, de-au rămas numai jăriște.

După izbînda ce-au făcut acolo, intrat-au Tuchil grof în Țara Ungurească cu toate oștile ce scriu mai sus. Ș-au început a strîca și a arde ș-a robi pe care nu vrè să s-închine lui. Ș-așè au umblat cîteva dzile, strîcînd pen Țara Ungurească, păn’ce s-au rădicat altă oaste nemțască ș-au purces asupra lor. Dece hrof cu turcii și cu tătarîi n-au cutedzat să stè împotrivă-le ș-au fugit peste munți înapoi în Țara Muntenească. Iar Bogdan hatmanul, vrînd dreptu să iasă pe Oituz la Țara Moldovei, ieșitu-i-au țărănime săcui înainte la Oituz, la strîmtoari, de i-au dat războiu toată noaptea, de cu mare greu au scăpat de-au ieșit din mîna lor, că era să piară cu toții. Iar tătari s-au dus în Bugeac acasă, iar Tucul grof cu oastea lui, cu ungurimea, au rămas în Țara Muntenească de-au iernat ș-au și vărat, și multă strîcăciune făcè țărîi. Numai, păn-a să rădica Tucul grof de s-au dus în Țara Turcească, foarte cu puțintè oaste curuți de-a lui rămăsesă, că pusesă Brîncovanul oameni de-a lui, pe care curuț îl găsiè în laturi, pe taină îl și ucidè.

Făcut-au leșii la Zvancea ocop, din sus de Zvancea, de-au aședzat oaste. Triimis-au și ăînî cetatea Sorocei un polcovnic¡ iar cu oaste. Aședzat-au și-n ținutul Cernăuțului în cîteva locuri, de-au făcut părcane de-au aședzat oaste joimiri moldoveni și leși: în Vasîleu, pe Nistru, drăgani, în Orășeni pe Zaharoțchie cu leși, în Coțmani pe Dobravschie tiji cu leși, în Bănila pe Turculeț¡ cel mare cu moldoveni, în Hliniță ăpeî Botedzu tiji ăcuî moldoveni, în tîrgu în Cernăuți ăpeî Brănești, în Cuciur ăpeî Turculeț¡ cel mic cu moldoveni. Și așè cuprinsesă tot ținulul Cernăuțului de-l ținè. Și altă treabă n-avè. În toate dzileli să bătè cu turcii supt Cameniță, că păzîè drumul Camenițîi de cine trecè. Tot îi lua de grumadzi și-i robiè și să slobodziè furiș în Moldova și-n Bugeag, de apuca herghelii a cui găsîè, și lua și limbă. Și cîndu ducè turcii zaharali în Cameniță, le ieșiè înainte ori la dus ori la întorsu, de-i robiè, și de bogate ori îi și smintiè. Așijdere și lepcanii din Cameniță și cu turcii ieșiè și loviè pe joimiri, pe unde era așădzați, fără veste, și de bogate ori îi strîca.

Tătarîi din Bugeag, hanul, soltani, cîte de trei, patru ori mergè în Țara Leșască, de-i prăda cît le trebuiè. Și la întorsu, slăbindu-le cai, fiind uneori iarnă, ieșiè joimirii de pen zămci de-i loviè. Pe urmă și scote duiumuri și robi, iară uneori îi robiè tătari pe dînșii.

Odată, ieșindu Turculeț cel mare la Ștefănești, la drumul Camenițîi, să iè limbă, au vădzut vro 40 de turci pe șlah viind de la Cameniță. Deci Turculeț, trecînd Prutul să margă la dînșii să-i lovască, au apucat de-au trecut numai vro treidzăci de joimiri, și s-au și rumtu gheața, că era de primăvară. Ș-au rămas oastea cea multă a lui Turculeț¡ di ceasta parte, neputînd trece Prutul, că să rumsesă gheața. Dece Turculeț au ieșit înaintea celor 40 de turci, și așè s-au bătut față la față vro doo ceasuri, că nu putè cie oaste să treacă să le dè agiutor. Și i-au înfrînt pe turci și i-au prinsu vii, care n-au pierit la bătaie. Numai doi au scăpat, și i-au luat robi de grumadzi de i-au dus în Țara Leșască.

Pe unii i-au triimis la craiul, de ș-au făcut nume și cinste, pe alțîi i-au ținut la dînsul, la Bănila, de s-au răscumpărat. Ș-au găsit atunce la acei turci neguțitori 50 de pungi de bani gata, fără odoară și haine și cai.

În al șesăle an¡ a domniei lui Cantemir-vodă coborîtu-s-au craiul Sobețchi cu oști grele iar în Țara Moldovei, fiind îndemnați și de munteni, de Brîncovanul, de pe cum era învățat ca să facă rău acestei țări, de să acolisiè de dînsa totdeuna, pe cum și mai pe urmă, de-au adus și pe moscali cu fapteli lui. Care, Dumnedzău, pentru suspinurile săracilor, i-au plătit de s-au stînsu pomenirea lui cu totul. Ș-au vinit craiul cu obuzul pe la Botășeni și pen Cotnari păn’ la Tîrgul Frumos, și de la Tîrgul Frumos iar s-au întorsu la țara lui, că era vreme de toamnă. Și atunce, întorcîndu-să, au lăsat oaste cu bucate în cetate, în Neamțu, și-n Suceavă, în mănăstirea armenească, și-n Agapia în mănăstire, și-n Săcul, și-n Cîmpul Lungu, și-n Hangu. Și cînd au agiunsu cu obuzul pe Siret pe la Ropcea, așè i-au lovit o ploaie cu ninsoare, de i-au ținut acel vicol vro trei, patru dzili, de-au murit oastea mai bine de giumătate, înghețată și leșinată, că era pe la noiemvrii. Iar caii le-u murit toți din obuz, de le-au rămas carăle și carăteli și pușceli toate la Ropcea. Dzic că nice craiul mai n-au fostu avînd cal să-ncalece. De-biè au mărsu păn’ la Sletin, că i-au fostu lovit¡ mînia lui Dumnedzău, de nu era numai vicolul, ce-i lovisă o boală, de muriè și oameni și cai. Și la anul au triimis din Țara Leșască de-au luat pușcele de la Ropcea.

Tătarîi și cu Cantemir-vodă n-au vrut să margă mai nainte după dînșii de la Crivești, ce s-au întorsu înapoi. Îndemnatu-i-au Cantemir-vodă pe tătari să margă înainte, că, de-r hi mărsu, i-ar hi luat pe toți de grumadzi. Numai tătarîi n-au vrut să margă.

Dzic că Sobețchi s-au fostu agiunsu cu tătari, de-au fos’ tot una. Numai în videala leșilor s-arăta neprietin. Că odată s-au fostu tîmplat într-o noapte de-au tăiat pe niște tătari prè rău Turculeț al nostru cu moldovenii. Și a doo dzi vădzindu Sobețchie, au fostu jăluind pe tătari: „Păcat c-au pierit atîțe viteji!“ Ș-au fostu dzicînd lui Turculeț¡ pentru ce i-au lovit noaptea furiș. Că el avè prieteșug cu dînșii încă din hătmănie.

După ce s-au dus craiul în țara lui, scris-au cărți la-mpăratul Neamțului și la papa de la Rîm, de să făliè pe- cum au luat atîte cetăți din Țara Moldovei. Și pe celi scrisori papa de Rîm tot îl credè și-i trimitè bani să facă oaste asupra păgînilor. Căce așè era voroviți și cu împăratul Neamțului: el să margă pe de o parte, și celalalt pe de alta.

Triimis-au Cantemir-vodă o samă de tătari cu moldoveni lefecii în Cîmpul Lungu și-n Hangu, de-au prădat ș-au arsu, ca să scoață pe joimiri. Și nu i-au putut scoate, iară duium și robi au luat mult tătarîi. Și-ntorcîndu-să înapoi pe la Ieși, încă le-au dăruit Cantemir-vodă tuturor mîrzacilor postavuri și atlazuri.

Și s-au dus în Bugeag.

În al șeptele an¡ a domniei lui gătitu-s-au Cantemir-vodă cu oastea lui de-au mărsu să iè cetatea Sorocii, împreună cu Daltaban-pașe, sarascherul Oblușițîi, și cu hatmanul Stețu a Ocrainii hanului și cu cîteva mii de tîtari. Ș-au stătut pen pregiurul cetățîi cîteva săptămîni, de-u tot bătut-o cetatea, de-au făcut meterezuri și lagumuri. Ș-au dat năvăli prè tare, și n-au putut-o lua, și au pierit multă oaste atunce, cînd da năvăli turcii și moldoveni. Și nu era atîta oaste în cetate, ca doo, trei sute de drăgani și căzaci; numai ei din cetate nemeriè tot în om, iar cei den afară nu putè să le strîce nemic. Și s-au întorsu înapoi la Ieși, fără nice o izbindă și cu multă pagubă de oaste.

Tot într-acel an¡, mai nainte ce-au mărsu la Soroca, strînsu-s-au toți ficiorii lui Gavriliță și cu alți boieri mulți de Țara de Gios la nunta lui Ion Pălade, la Băcani, din sus de Bîrlad. Și acolo au fostu și vornicul Velicico, fiind cumnat lui Pălade. Și srîngîndu-să acolo la-cea nuntă, au sfătuit și s-au giurat cu toțîi, ei înde ei, să fug-în Țara Muntenească la Brîncovanul, să le dè agiutor de cheltuială, să margă la Poartă să pîrască pe Cantemir să-l scoată din domnie, să rădice domnu dintre dînșii pe Velicico vornicul.

Dece s-au sculat un boier¡ dintre dînșii, anumi Ilie Țifăscul, care îl poreclisă pe urmă Frige-vacă, și i-au pîrît la Cantemirvodă, de le-u spus tot sfatul. Că era boierii de la o vreme prè supărați de Cantemir-vodă, că era la curte boierinași, tot ficiori de mojîci codreni și gălățeni. Și dzicè Cantemir-vodă că domnul face neamurile, domnul le strînge. Și-i era urîți ficiorii cei de boier, să nu-i vadză într-ochi, de pe cum îi era nătura lui. Și era în cinste numai hatmanul Bogdan, ginere-său, și cu Iordachi visternicul Rusăt. Acești doi schivernisiè și mînca țara, cum le era voia. Dece boierii pe acee vreme nu mai putè suferi să fie călcați de acei doi boieri și de mojîcii aceloralalți mai mici de curte. Că cînd ieșiè la țară cu slujbe, boierinașii făcè multe năcazuri casălor celor mari a boierilor.

Dece Cantemir-vodă, cum au înțeles acel sfat, din Ilie Frigevacă, a boierilor, au și răpedzit într-o noapte boierinași d-è lui și slujitori, să-i prindză pe toți pe acie. Dece unii au scăpat în Țara Muntenească, iar pe carei i-au prinsu i-au adus la Ieși. Și pe Velicico vornicul, după ce l-au adus la Ieși, era zavistie mai mare despre Cupărești, împungîndu-să cu horba mai denainte vremi. Și avè și sîială de dînsul, căce era mai om decît toți. Atunce în grabă Cantemir-vodă în mînie l-au bătut cu buzduganul și l-au închis în beci. Deci neprietinii lui Velicico atunci au și aflat vreme de-au dzis lui Cantemir-vodă: „De vreme că te-i grăbit de l-ai bătut, nu-l lăsa viu. Păzește de-l omoară, că, d-è scăpa viu, mîne, poimîni el ne omoară pe toți“. Și el încă îndat-au ascultat și l-au scos noaptea de i-au tăiat capul denaintea porțîi. Pentru bineli ce-au dat știre Velicico lu Iordachi visternicul, de-au fugit cînd vrè să-l omoare Cantemir-vodă, acum i-au mulțămit și Iordachi visternicul într-acesta chip, ca un grec. Și aflară atunce neprietinii vreme de-au dzis lui Cantemir-vodă: „Acmu, de vreme c-ai omorît pe Velicico, triimite de prinde și pe frate-său, Miron logofătul, de-l omoară. Ori vinovat, ori nevinovat, să nu scapi, c-apoi încă a hi mai rău și de tine și de noi“. Deci Cantemir-vodă nu ș-au socotit¡ viiața lui, că era trecut cu bătrînețeli, om de 70 de ai, de numai cît nu-i sosîsă ceasul și lui, ce s-au potrivit neprietinilor și nu ș-au cruțat sufletul. Ce ca un tiran au triimăs pe Macrei, vătavul de păhărnicei, cu slujitori de l-au luat decolo, de la casa lui de la Bărboși, de l-au dus păn-în Roman, și i-au tăiat capul. Și cînd l-au găsit Macrei acolo la Bărboși, atunce-i murisă și giupîneasa. Și nemic nu știè de sfatul frăținesă u sau de a celoralalți boieri, că nu era amestecat cu ceielalți boieri la sfat. Că el pornisă atunce pe un ficior a lui, pe Neculaiu, să iè fata Ducăi-vodă de la Țarigrad și să gătasă și cu celalalt să iè fata lui Cantemir-vodă, să s-încuscredze, și nice cu gîndul nu gîndiè că i-a vini o furtună ca acie.

Dzisu-i-au slujitorii, cînd l-au găsit la Bărboși, să fugă, că nu-i departe în Neamțu, iar el n-au priimit¡, știindu-să drept.

Gîndiè că l-or duce la Ieși și s-a îndrepta. Iar după ce i-au vinit Macrei, și viind zapciu după zapciu să piară, nu l-au mai îngăduit ș-au pus de l-au tăiat în Roman. Și mult s-au rugat lui Macreiu să-l ducă păn-în Ieși, iar Macrei, ca un om rău și de nemic, nu i-au fostu milă de sufletul stăpînu-său și s-au grăbit de l-au omorît. Că de l-ar hi dus în Ieși, poate s-ar hi îndreptat și n-ar hi pierit. Că multe slugi să tîmplă la domni vrednice, de nu să grăbescu și ferescu pe stăpîni de păcat, și pe urmă cad la laudă și despre stăpîn, și despre oameni, și despre Dumnedzeu.

Iar acesta, ca un varvar, nefiind de neam, n-au socotit¡.

Cantemir-vodă dup-acee mult să căiè ce-au făcut și de multe ori plîngè între toată boierimea și blăstăma pe cine l-au îndemnat de-au grăbit de i-au tăiat. Că, după ei, n-au trăit un an nice Cantemir-vodă ș-au murit.

Iar pe Vasîlie vornicul, ficiorul lui Gavriliță, și pe frate-său Solomon și pe frate-său Costachi și pe Gheorghiță Mitre și pe Dedul spătar Arbănaș și pe tustrei ficiorii lui Miron, pe toți pe aceștie i-au prinsu și i-au închis, unii în turnu, pe unii la simeni, pe alțîi pen beciuri, și pe Neculaiu, mărgînd să s-însoare, l-au întorsu de la Bîrlad de l-au închis și pe dînsul.

Iară Lupul, ficiorul lui Gavriliță, și Costantin cumnatu-său, păharnicul Lambrino, și cumnatu-său Ivașco și Antiohie Jora și Bujorăneștii și alții din Bujorănești au scăpat în Țara Muntenească, la Brîncovanul, și de-acolo s-au gătit și s-au dus la Odrei, la Poartă, să pîrască pe Cantemir-vodă. Și le-u dzis atunce Brîncovanul să nu să grăbască să margă atunce la Poartă, că-i prietin vizirul Cupăreștilor. Ei n-au ascultat ș-au păzit de au mărsu.

Iară Cantemir-vodă, după ce-au înțeles, au răpedzit și el pe Bogdan hatmanul și pe Iordachi Rusăt visternicul, cu alți boieri mulți de țară, de s-au pîrît de față cu toțîi la Divan. Și i-au dat pe toți în obedzi de grumadzi, de i-au adus la Cantemir-vodă în Ieși.

Dece Cantemir-vodă, după ce i-au adusu-i, i-au pus la închisoare, și nu i-au omorît, c-au poroncit Poarta să nu-i omoare. Și ș-au adus aminte și de giurămîntul ce-au giurat Cantemir lui Gavriliță celui bătrîn, să nu-ș atingă sabia de neamul ficiorilor lui. Ce i-au pus bani pe toți, să-i întoarcă cheltuiala ce-au cheltuit la Poartă, pe unii cîte dzeci pungi, pe alții cîte 5, pe alții cîte cum au socotit. Și după ce ș-au plinit banii, i-au dat pe chezășie și i-au slobodzit. Deci carei au avut putință și prietini, mai curînd au dat, și i-au slobodzit, iar carei au fostu mai neputincioși au șădzut mult închiși, și i-au bătut păn’ ș-au plătit banii. Iară ficiorilor lui Miron nu le-u luat nemic și i-au dat pe chezășie și i-au slobodzit.

Din toți boierii rămăsesă Dedul spătarul Arbănașul închis în turnul clopotnițîi la Trei Sfetiteli. Și-l pusesă 10 pungi de bani, și n-avè cu ce plini, că era un om mai scăpat. Și poate avè și pizmă pe dînsul, că-l scoses-în doo rînduri să-i taie capul.

Dece el într-o noapte au îmbătat pe siimeni, pe străjerii ce-l păzîè, și s-au slobodzit cu o frenghie pe o ferastră din turnu pănă gios ș-au apucat de-u încălecat cu doi ficiori ș-au fugit.

Dar Cantemir-vodă a doo dzi, dac-au oblicit c-au scăpat, au poroncit¡ să nu-l mai caute nime, nice să-l mai gonească.

Că, de vreme c-au încălecat, nu este nime harnic să-i stè împotrivă sau să-l prindză pe om pe cela. Că-l știè el ce viteaz bun este, c-au fostu cu dînsul la războiu. Că, cînd alerga pe cal cît putè, săriè de pe un cal pe altul, și pune 3 cai alăture și de pe gios să răpedzie și-i săriè pe tustrei pe sus. Nu era altu om în țară ca dînsul harnic și viteaz. N-au zăbăvit¡ prè mult și ș-au făcut pace și au vinit în țară, și l-au iertat Cantemir-vodă.

Dup-acie Cantemir-vodă au strîcat logodna cu Pătrașco, ficiorul lui Miron logofătul, și ș-au ales din toți ficiorii de boier¡ pe Mihălachi, ficiorul lui Ion Răcoviță vornicului, de l-au luat gineri. Care acela pe urmă au cădzut domnu, de-i dzic Mihaivodă.

Ș-au făcut nuntă cu dînsul domnească și l-au și boierit, l-au făcut comis mare, iar pe urmă l-au făcut stolnic mare.

Numai n-au avut parte de dînsul, că n-au trăit mult cu dînsa, și i-au murit fiică-sa. Căce Cantemir-vodă era cumătru cu cuscru-său Ion Răcoviță, că-i botedzasă Cantemir-vodă un copil lui Ion Răcoviță, mai mic decît ginere-său Mihălachi. Căce poate n-au răbdat Dumnedzău. Numai Mihălachi mai pe urmă, la domnia lui Antăiîohie-vodă, au luat altă fată de boier, a Dedului spătarului de la Gălați, și cu acie au viețuit, de-au făcut copii și-au fostu și domnu.

Cantemir-vodă și Cupăreștii s-au mai apucat și de alt danțu asupra muntenilor, și muntenii asupra lor. Țineți-vă, săracelor țări, dacă sunteți putencioase, de acmu să biruiți nevoile din pizmele vechi la ce s-au început să să lucredze!

Era un boier de mult priibag din Țara Muntenească în Țara Ungurească, anume Stoica păharnicul, și și cu alțîi mai mici, iar munteni pribegi, încă de cînd au luat domnia Șerban-vodă.

Chematu-i-au Cantemir-vodă de la Brașov aice la dînsul în Moldova. Ș-au început a faci pîră și harzuri la Poartă, a pîrî pe munteni cu feluri de feluri de pîri, cum suntu haini și bogați.

Ce Poarta dintăiu i-au îmbucurat. Și i-au trimis Cantemir-vodă la Poartă la Cupărești, la spătarul Lascarachi cuparul, fiind capichihaia lui Cantemir-vodă, să pîrască pe munteni și să isprăvască domnia lui Cantemir-vodă în Țara Muntenească.

Dece știu c-au isprăvit Cantemir-vodă bine! Că, după ce-au oblicit muntenii, au cheltuit Brîncovanul la Poartă 1000 de pungi. Ș-au luat Brîncovanul pe ceielalți de grumadzi. Și pe cuparul Rascarachi, fratele lui Iordachi vistiernicul, l-au făcut surgun la Rodos. Și era să mazîlească și pe Cantemir-vodă.

Numai au sosit veste atunce c-au murit. Dusu-l-au pe Stoica la Brîncovanul în București, cu o lăcată cît un șlic de mare la grumadzi. Și l-au scos la Divan înaintea a toată țara ș-apoi l-au purtat tot țîrgul cu lăcata de-a grumadzii. Ș-apoi l-au spîndzurat îmbrăcat, încălțat, la tîrgul de afară. Și pe-cele soțîi a lui, pe unii i-au spîndzurat și pe alțîi i-au iertat.

Într-acea vreme vorovit-au tustrei ficiorii lui Miron logofătul și cu Vasîlașco spătarul Caănîtacozîno și cu frate-său Ilie și cu Dumitrașco Ursachi să fugă din țară de grele dăjdi și prepusuri.

Că nu mai putè birui de răul lui Iordachi visternicul. Că învățasă Iordachi de le tot cumpăra odoarăle și sateli făr’ de preț¡, că-i tot îngreuiè cu dăjdile. Cantemir-vodă, oblicind că vor să fugă, trimis-au steaguri de slujitori să-i prindză. Dece ficiorii lui Miron au prinsu de veste ș-au scăpat¡ la comăndatul de Cetatea Neamțului. Iar pe cielalți boieri, neavînd veste, i-au prinsu lefeciii, și le-au jăcuit casăle, și i-au pus în here, și i-au pornit la Ieși.

Cînd au agiunsu în Valea Lețcanilor, i-au și tîmpinat vestea, nărocul lor, c-au murit Cantemir-vodă. Și i-au slobodzit din hiere.

Dece au mărsu în Ieși de-au fostu la-ngroparea lui Cantemirvodă.

Și s-au împreunat cu beizăde, ficiorul lui Cantemir-vodă, anume Dumitrașco. Și i-au îmbunat Dumitrașco-vodă cu cuvînt bun, că, de va da Dumnedzău să fie pe voia lui de la Poartă, i-ar milui. Și iar boierii să ruga și ei să ierte pe tată-său. Și i-au slobodzit să margă acasă, cum au și fugit în Țara Muntenească, la Brîncovanul, că le era rudă, de-au răpedzit Brîncovanul la Poartă pentru Costantin-vodă, ficiorul Ducăi-vodă celui bătrîn.

Cantemir-vodă, după ce-au murit, ținutu-l-au mort tăinuit o dzi și o noapte, păn’ s-au gătit cărțile de-au făcut harzuri de la țară la Poartă, de poftiè să puie pe un ficior a lui Cantemir în locul tătîne-său. Și au răpedzit pe vătavul Pîrvul și cu Ștefăniță Rusăt, ficiorul lui Manolachi postelnicul. Și după ce-au pornit cărțile, a dooa dzi s-au agiunsu Bogdan hatmanul și cu Iordachi visternicul și cu toți slujitorii să rădice pe Dumitrașco beizădeoa, ficiorul lui Cantemir-vodă, domnu în locul tătîne-său. Dece au gătit Divanul cel mare și s-au strînsu toată boierimea și mitropolitul și slujitorii la curte. Ș-au adus la curte pe un agă a vizirului turcu, ce era vinit cu trebi împărătești în Ieși.

Atunce au spus a tot nărodul c-au murit Cantemir-vodă. Ce slujitorii au și-nceput a strîga că altul nu le trebuie să fie domnu, fără cît Dumitrașco beizădè, ficiorul lui Cantemir-vodă. Ce boierii și țara nu cutedza să dzic-într-alt chip, că să teme de slujitori, ce numai le căuta să priimască și să dzică cum dzic slujitorii. Turcul aga, vădzind că strîgă cu toțîi într-un cuvînt, au luat un căftan ș-au pus în spateli lui Dumitrasco beizădeoa.

Și beizădeoa au îmbrăcat pe turc c-un contăș cu soboli. Ș-au ședzut amîndoi în scaone. Ș-au început a da din pușci și a dzice surlele, și toți boierii și slujitorii, căpeteniile, cineș după rîndul său, au purces a săruta poala turcului ș-a lui Dumitrașco beizădè. Și dup-aceea au încălicat cu alaiu ș-au purces la Sfetei Neculaiu, de i-au cetit molitfeli de domnie dup-obiceiu.

Scos-au oasăle lui Cantemir-vodă boierii cei mari afară, supt cortu, în ogrăjoara cea mică la curtea domnească. Și l-au ținut trei dzile, păn’ l-au grijit, ș-apoi l-au dus la Sfete Neculaiu de l-au îngropat în gropnița lui Antonie-vodă. Și s-au tîmplat atunce la prohodul lui 4 patrierhi, unul de Ierusalim și altul de Antohia și altul de Alicsăndria și unul mazîl de Țarigrad, Iacob. Ș-au domnit puțin, nu deplin 8 ani, și ș-au plătit și el datoria dup‘obiceiul acestei lumi.

După ce-au îngropat pe Cantemir-vodă, au ședzut în scaonul domnescu fiiu-său Dumitrașco beizade, de au domnit 3 săptămîni. Ș-au vinit un capegiu de la Poartă de-u luat pe Dumitrașcovodă beizadè. Iar Bogdan hatmanul și Iordachi visternicul într-aceli 3 săptămîni n-au dormit, ce s-au gătitu-să. Ș-au pus străji din Gălați păn-în Ieși, și cînd au sosit capegi-baș în Ieși să iè pe beizădè și pe dînșîi, ei au fugit din Ieși.

Căci atunce, mărgînd veste la Poartă c-au murit Cantemirvodă, Brîncovanul, domnul muntenescu, au apucat înainte ș-au isprăvit¡ domnia lui Costantin sîn Ducăi-vodă, de-au îmbrăcat căftan de la Poartă de domnia Moldovei. Atunce au făcut și pe Lațcarachi surgun ș-au luat și pe Staico de grumadzi. Totodatatunce s-au tîmplat de au triimis și la Dumitrașco-beizădeoa, sîn lui Cantemir, să-l ducă la Poartă și să prindă pe Bogdan hatmanul și pe Iordachi visternicul, să-i ducă la Poartă să dè samă pentru ce-au mîncat țara. Deci Bogdan și Iordachi au fugit în Țara Leșască, cum mai sus să pomenește. Pe-aceste lucruri poate și alțîi să să încreadză cu Poarta turcească, că unele să gătiè și alteli s-au făcut!

Acel capegiu-baș ce-au vinit cu mazîlia, ce-au luat pe Dumitrașco Cantemir beizădeoa din Ieș, fusesă bun prietin mai nainte lui Cantemir-vodă, și de neamul lui era cerchez. Și fără zăbavă dup-acee au cădzut de-au fost și pașe și musaip la-mpăratul, care-i dzicè mai pe urmă Cerchez Mehmet-pașe imbriorul. Era și un boier¡ atunce aice în Ieși, Ștefan comisul Cerchez. Dece atunce Ștefan comisul Cerchez mult s-au rugat acelui capegiu pentru Dumitrașco beizădeoa, să-i fie milă de dînsul, că-i un copil, avînd cunoștință cu acel capegiu, fiind amîndoi cerchezi, încă de la domnia lui Cantemir-vodă. Ce, după ce l-au dus la Poartă, stătut-au munteni și cu Costantin Duca-vodă cu multe pricini asupra ficiorilor lui Cantemir-vodă, de le cerè multă somă de bani. Ce nemică nu le-au putut strîca, că s-au pus tare acel capegiu-baș pentru dînșii. Și mai pe urmă, după ce-au cădzut mai la cinste acel capegi-baș, au făcut și alte lucruri mari, carei la rîndul lor s-or pomeni.

De la Cantemir-vodă nescareva avere nu le-u rămas, că ce era vinitul mînca alțîi, cum mai sus s-au pomenit. Atunce la moarte 50 de pungi de bani le-u dat la patriarhul de Rusalim, să li mistuiască. Și patriarhul, pentru voia muntenilor, le-u spus turcilor, și le-u luat. Și copii numai au rămas cu vro 10—15 pungi de bani. Ce Dumnedzău unde va, nu trebuiescu bani. Că acel Cerchez Mehmet-pașe le-u prinsu mai bine decît mii de pungi de bani. Că unde va Dumnedzău, sunt și bani, și prietini, și de toate. Că nime nu mai gîndiè c-or mai ieși ficiorii lui Cantemir la domnie, pe cum s-a vidè înainte.

Acestuăiî Cantemir-vodă i-au rămas în urmă 2 ficiori, anume Antiohi și Dumitrașco, care mai pe urmă au ișit amîndoi domni în Moldova, precum li s-a arăta înainte, la rîndul lor, istoriele lor.