Sari la conținut

Letopisețul Țării Moldovei/Capitolul X

Capitolul IX:
Domnia a doa a lui Petriceico-vodă de la Iași
Letopisețul Țării Moldovei de Ion Neculce
Capitolul X
Domnia a doa a lui Dumitrașco-vodă Ca[n]tcozino la velet 7192
Capitolul XI:
Domnia lui Constantin Cantemir-voevoda în anul 7193, iunie 10


Înțelegând turcii de ce să lucreadză în Moldova, cum au luat pe Duca-vodă leșii, au pus domnu pe Dumitrașco Caănîtacozino. Și viind la Gălați, răpedzit-au cărți în toate părțile, să-ș vie cineș la locurile sale, că de la puternica împărăție sunt toți iertați, oricine ce greșală ar hi făcut. Dece cine de pe unde au fostu ș-au audzit, de pen Țara Ungurească și din Țara Muntenească, toți au vinit, făr’ cât numai Buhuș au râmas în Țara Muntenească. Și cei din Țara Leșască n-au vinit, au mai zăbăvit ș-au vinit la domnia lui Cantemir-vodă. Dece viind domnia în Ieși ș-așădzindu-să în scaon, era mare foamete, că fusesă țara toată bejenită și nu putusă oamenii ara și nu să făcusă pâne. Era oameni tot leșinați și morți pe drumuri și pe uliți, cât să mânca om pe om. Poghiazuri din Țara Leșască totdeuna să slobodziè de strâca și prăda. Tălhăret mult era. De la Cotnar în sus era țara pustie.

Peste Prut păziè joimirii drumul Camenițâi, de jăcuiè. Tătarâi făcè mare gâlcevi pentru prada lor. Ce viind fărman la hanul de la Poartă, s-au aședzat. Pâne aducè oamenii de pen Țara Ungurească și de la tătari, câte puțintè. În Ieși era mare nevoie, că trecè pași la Cameniță cu haznale și cu zaharale, și nu era harnici să-i grijască de bucate și de cai. Și umbla turcii sânguri pe la gazdele boierilor de le lua caii. Atunce domnul muntenescu Șerban-vodă au încărcat pâne de a lui, arată cu plugurile lui, câteva sute de cară, de-au dus-o la Cameniță, având poroncă de la-mpărăție. Oamenii în târgu în Ieși ardè curțile boierilor și ogrădzile și-a altora, de-au arsu târgul mai giumătate, că nu era cine să aducă lemne. Viteli era scumpe, mierea era scumpă, găineli mai nu era în țară. Găina câte un leu, oul câte un potronic, oca de untu câte doi orți bătuți și un zlot, oca de brândză câte doi potronici. Bani ieșisă mulți în țară, dar bucate nu era.

Iară când au fostu în al doile anǔ a domniei, început-au a vini mulțime de taberi de cară tătărești cu mălaiu de vândut în Ieși. Dece Dumitrașco-vodă pus-au de au făcut mierța mare ș-au pus de au strâgat crainecul să nu cumpere nime păn-în trei dzili, că-l va înțepa care va cumpăra. Și așè au rumtu prețul mirțâi câte un leu bătut, și peste doo, trei săptămâni s-au scoborât mierța și la zlot. Dece au început săracii oameni a să sătura. Numai era greu, că muriè, că era hămnisiți.

Chemat-au Dumitrașco-vodă de câteva ori să vie în țară pe Buhuș hatmanul, fiind om harnic la oștire și trebuitor la acee vreme. Dar el, vădzind vremili neașădzate în Moldova și fiind și bolnav, n-au vrut să vie. Care i s-au tâmplat așeș și moartea acolo, în sat în Ruși.

Iar Dumitrașco-vodă, vădzind că nu va să vie, au căutat în pizmă ș-au ales un boieru care era mai sărac și mai prost, anume Zosen Bașotă. Măcar că era de neam vechiu, dar nu era harnic de acee boierie la celi vremi, nice el n-avè acee nedejde, nice în gând nu gândiè. Așè fârâ veste din târgu l-au luat și l-au dus la curte de l-au îmbrăcat cu căftan, de l-au pus hatman.

Dumitrașco-vodă era un om bătrân, grec țărigrădean de neamul lui, de Caănîtacozonești. Și mai nainte vreme fusesă visternic mare și-n Țara Muntenească, la Gligori-vodă. Și era om nestătător la voroavi, tălpiz, amăgitor, geambaș de cei de la Fener din Țarigrad. Și dup-aceste, după toate, era bătrân și curvar. Doamna lui era la Țarigrad, iar el aice își luasă o fată a unei rachierițe de pe Podul Vechiu, anume Arhipoaie, care o chema Anița, țiitoare, de o purta în vedeală între toată boierimea, de-o ținè în brați, de-o săruta și o purta cu sălbi de galbeni și cu haine de șahmarand, cu șlic de sobol și cu multe odoară împodobită. Și era tânără și frumoasă și plină de suleiman, ca o fată de rachieriță. Și o triimitè cu carăta domnească, cu siimeni și cu vornici și cu comiși dzuoa amidzidze mari pe uliți, la feridiu și pe la mănăstiri și pe la vii, în primblări. Și făcè și pe boieri de-ș triimitè giupânesăle cu dânsa. Și după ce viniè de la primblări, triimitè giupânesilor daruri, canavețe, bilacoase, căce i-au făcut cinstea de-au mărsu cu dânsa în primblare. Și după ce s-au mazilit, au luat-o cu dânsul ș-au dus-o în Țarigrad cu dânsul ș-au măritat-o dup-o slugă a lui, după un grec. Căutați, frați iubiți cetitori, de videți ce este omenia și curvia grecească! Că el, de bătrân, dinți în gură n-avè. Dimineața îi încliè de-i punè în gură, iar sara îi desclie cu încrop și-i punè pe masă. Carne în toate posturile cu turcii depreună mânca. Oh! oh! oh! săracă țară a Moldovei, ce nărocire de stăpâni c-aceștia ai avut! Ce sorți de viiață ț-au cădzut! Cum au mai rămas om trăitor în tine, de mare mirare este, cu atătea spurcăciuni de obiceiuri ce să trag pănă astădzi în tine, Moldovă! Și din vreme în vreme tot s-au mai adaos spurcateli de obiceiuri, carei mai înainte s-or pomeni cineș la rândul lor.

Tâmplatu-s-au de-au găsit câțiva mii de galbeni acolo în mănăstire în Râșca, puși de titori pentru treaba mănăstirei. Și i-au luat toți și nemic n-au lăsat mănăstirei de schivernisală, sau să tocmească ceva, fiind mănăstirea săracă.

Așijdere ficiorii lui Chiriac Sturdzii vornicului, Ion și cu Sandul, care acel Ion au agiunsu mai pe urmă și vornic mare la alți domni. Acești boieri pârâè pe o maștehă a lor la Dumitrașco¬vodă, dzicându că ar fi rămas mulți bani de la tatul lor Chiriac Sturdze, și lor nu va mașteha lor să le facă parte. Deci Dumitrașco¬vodă, cu meșterșugurili lui, au aflat unde era banii și au triimis și i-au luat toți și nemică nu le-au mai dat acestor boieri, nici lor, nici maștihăi lor. Și după ce s-au mazilit Dumitrașco-vodă, s-au dus mașteha acestor boieri, vorniceasa lui Chiriac Sturdzii, la Țarigrad, de au zăbăvit giumătate de an și ș-au aprinsu rogojini în cap, de l-au pârât la împăratul pe Dumitrașco-vodă. Și nemică n-au putut face, să isprăvască ceva. Și au mâncat banii toți Dumitrașco-vodă.

Iară boierilor celor mari le arăta dragoste și cinste, că nici pre mult n-au domnit a doa domnie, nici vremile nu-i slujiè. Ce nu avè într-alt chip cum face, ce numai îi căuta să le arăte dragoste, că nu-i da mâna într-alt chip să facă.

Șerban-vodă, fiindu domnu în Țara Muntenească, era veri primari cu Dumitrașco-vodă di pe Cantacozinești, și avè vrajbă și pizmă între dânșii încă di pe cându era tineri, di pe la Grigori¬vodă, și să tot pârâè la Poartă unul pe altul. Atunce au chemat Șerban-vodă pe Buhuș hatmanul și l-au învățat să margă la Focșani și să să agiungă cu boierii moldovenești și să le dzică să fugă la dânsul în Țara Muntenească, că el le va purta de grije. Să nu șadză în Moldova, că Dumitrașco-vodă au făcut ferman să-i taie pre toți boierii din Moldova, dzicându că boierii au adus pre leși de au luat pe Duca-vodă și au prădat Bugeacul, și ține acel ferman ascunsu gata. Deci Buhuș hatmanul, pe poronca lui Șerban-vodă, s-au dus la Focșani și au spus lui Gavriliță vornicul.

Deci Gavriliță vornicul, cum au înțăles, s-au și rădicat cu ficiorii lui și cu alți boieri din Țara de Jos, cu câțiva, și au fugit în Țara Muntenească, la Șerban-vodă. Iar Șerban-vodă, după ce i-au vădzut că au vinit la dânsul, tare s-au bucurat și au și răpedzit la Poartă harzuri de la boieri, cu pâră asupra lui Dumitrașco-vodă. Și cu silința și cheltuiala lui Șerban-vodă au isprăvit să margă boierii la Obluciță, la Suliiman-pașe, fiind sarascheriu acolo, să le iè sama cu Dumitrașco-vodă, să-i giudece. Deci Șerban-vodă, avându prieteșug cu Suliiman-pașe și avându nedejde pe dânsul, au chemat pre boieri de au sfătuit pe cine vor rădica domnu dintre dânșii, după ce or isprăvi. Și au socotit cu toții pre Costantin Cantemir cliuceriul, fiind om bătrân, ca de șaptedzăci de ani, și om prost, mai de gios, că nice carte nu știe, socotind boierii că l-or purta precum le va fi voia lor. Și de va fi rău, încă nu va trăi mult, că era bătrân. Că alții mai de cinste și mai de neam nu priimie să fie domnu. Și au giurat Costantin Cantemir cliuceriul lui Șerban-vodă că din cuvântul lui nu va ieși, ce-i va poronci, pe voie i-a face de toate. Și au dzis Șerban-vodă lui Cantemir să nu fie protivnic creștinilor, că el încă nu este. Căci Șerban-vodă avè bună nedejde că va dezbate toată creștinătatea din Țarigrad încoaci de supt mâna turcilor. Că pe acee vreme să bătè sultan Mehmet cu nemții, cu Leopold, împăratul nemțăscu, și-l tot bătè Neamțul pe Turcu și luasă mult loc Neamțul de la Turcu. Și să agiunsese Șerban-vodă și cu nemții, și cu Moscul, și cu leșii. Și moscalii încă bătusă la acè vreme cetatea Azacul și era să margă și la Crâm. Și gândul și gătirea lui Șerban-vodă era să fie el împărat în Țarigrad. Și cu acel mijloc siliè să facă pe Cantemir domnu în Moldova, coborându-să și leșii să să împreune, să să facă tot unii asupra turcilor. Și iarăș au mai giurat Cantemir lui Șerban-vodă pentru doi boieri greci ce era în Moldova trăitori, frați, pre anume Iordachi și Manolachi, fiind de neamul lor acești doi boieri Rusătești, cum a merge Cantemir cu domnie, să-i și prindză, să-i omoare. Și mai avè acești doi boieri încă trii frați la Țarigrad, pre anume Lăscărachi și Mihălachi și Scarlatachi, cinci ficiori a cupăriului celui bătrân, tot de un neam di pe maică cu Șerban-vodă. Numai că apucasă de să învrăjbisă de la vremea Ducăi-vodă, cându era domnu Duca-vodă în Țara Muntenească. Așijdere au mai giurat Cantemir și lui Gavriliță: luund domnia Cantemir, să nu să atingă sabia lui de dânsu sau de vreun ficior a lui, pentru căci el vidè și cunoștè Gavriliță pe ficiorii lui că nu sunt toți aședzați la minte, ce o samă sunt și cam zlobivi.

Și cu aceste lucruri, după ce s-au sfătuit și le-au aședzat, au purces cu toții la Obluciță, la Suliiman-pașe. Deci și Dumitrașco¬vodă despre partea lui au ales boieri de frunte și de cinste și i-au trimis acolo la Suliiman-pașe, să stè la pâră cu ceielalți boieri. Și au ședzut acolo la pâră câteva dzile. Și într-o dzi, numai ce au îmbrăcat cu caftan de domnie în Moldova pe Cantemir. Și au gătit pe Husain, beiul de la cetatea Vozia, de l-au triimis cu mazilia înainte la Dumitrașco-vodă să-l iè din Iași, să-l ducă la Țarigrad.

Iară boierii cei trimiși despre partea lui Dumitrașco-vodă, dacă au vădzut că au îmbrăcat pe Cantemir cu caftan de domnie, s-au închinat lui Cantemir-vodă. Deci Cantemir-vodă i-au și pus pe dânșii, pe acei boieri, pe Balșe vornicul și pe alții, de au scris cărți cu vicleșug lui Dumitrașco-vodă, pecum au isprăvit ei caftan pe voia lui Dumitrașco-vodă. Și l-au trimis înainte pe Husain beiul de la cetate de la Tighine cu caftanul înainte, împreună cu Toader armașul Fliondor. Că armașul Fliondor încă fusese pribagǔ cu ceielalți boieri. Numai ceielalți boieri a lui Dumitrașco-vodă scriè bine de dânsul, cum nu-i nici un vinovat, că nu s-au amestecat cu ceielalți boieri pribegi, iar pe aceie boieri, pe Cantemir și pe Gavriliță, i-au pus Suliiman-pașe tot în fieră și i-au dat pe mâna lor să-i aducă cum mai de sârgu la Dumitrașco-vodă.

Deci Dumitrașco-vodă, cum au vădzut cărțile boierilor lui, a lui Balșe vornicul și a celoralalți, îndată au credzut. Și s-au bucurat și s-au gătit cu mare alai de au ieșit întru întimpinare lui Husain-beiu la Valea Adâncă după obicei. Și întimpinându-să cu Husain-beiu acolo, s-au împreonat cu dânsul, și nemică nu i-au spus, nici Dumitrașco-vodă n-au priceput de mazilie. Și acolo, și Toader Fliondor s-au împreonat cu dânsul, și-l căiè Dumitrașco-vodă pe Fliondor și arăta dragoste și milă cătră dânsul. Și de acolo s-au întorsu înapoi, după ce s-au împreonat cu alaiul și cu caftanul înainte, pănă ce au intrat în Iași, în curțile domnești.

Și așteptându Dumitrașco-vodă să-i puie caftanul în spate Husain-beiu, iar el i-au cetit fermanul de mazilie. Și au pus caftanul în spatele lui Ion Racoviță vornicului, să fie caima¬cam, pănă a vini Cantemir-vodă în scaonul domniii.

Iară Toderașco vistiernicul, ficiorul lui Iordachi Cantacozino celui bătrân, fiind văr primare cu Dumitrașco-vodă, era în mare cinste la Dumitrașco-vodă. El era alfa și omega atunce în Țara Moldovii. Pusu-l-au, pe dumnealui, Husain-beiu în fieră și l-au dus la gazda lui, ca să-l puie la popreală pănă a vini Cantemir¬vodă, să dè samă de răsipa țărâi. Deci mai pe urmă au stătut boierii caimacami și cu puținte cheltuială la Husain-beiu, și l-au dat pe chizășie lor să stè față. Iar Dumitrașco-vodă, vădzindu aceste, plânge de să răsipie înaintea a tot nărodul. Și s-au gătit pănă a triia dzi și au purces la Țarigrad, precum este obiceiul domnilor mazili. Și la purcesul lui Dumitrașco-vodă din Ieși s-au făcut mari gâlcevi și calabalâcǔ. Fliondor armașul și cu frate-său Gheorghiță Ciudin, cu Mitre căpitanul, cu Mileștii și cu alții, au burzuluit tot târgul și slujitorimea asupra grecilor, tot cu pietri și cu bețe, de era curtea domnească plină de oameni. Și pe ziduri sta oameni, iar grecii tot în casă șidè, lângă Dumitrașco¬vodă, și să ascundè carii pe unde putè. Și mai vârtos căuta pe un grec, pre nume Sarâieni, carele au fost de au fost bătut stupii lui Gavriliță vornicului și au fost dat știubeilor foc. Și oblicind Husain-beiu de la gazdă, au alergat mai degrabă cu câțiva turci, slujitori ai lui, și au început a bate și a împrăștiè nărodul. Și au prinsu pe frateli Milescului, de l-au bătut prè rău cu buzduganul Husain-beiu. Și purcegându din Iași Sarăieni și alți greci, tot denaintea lui Husain-beiu mergè, ca să nu-l poată lua moldovenii. Că să agiunsese Dumitrașco-vodă cu Husain¬beiu, de ținè cu dânsul. Și la ieșitul din curtea domnească, Dumitrașco-vodă arăta fantazie, de dzicè surleli și trâmbițeli și bătè dobeli. Dar năroadele tot îl suduiè și-l hitcăiè și arunca cu pietri și cu lemne după dânsul. Și cu această cinste frumoasă au ieșit Dumitrașco-vodă din Moldova. Și i s-ar fi cădzut pre cale și mai mare cinste să pitreacă, că de la dânsul s-au scornit hârtiile, el le-au scos întăi, de este acel madem bun și pănă astădzi în Moldova.

Așijdere la acè gâlceavă prins-au Fliondor armașul la gazdă pre un grec, anume Mavrodin păharnic, și l-au bătut și l-au dezbrăcat, de l-au lăsat numai cu cămeșa. Și l-au legat și l-au pus pe un cal îndărăpt cu fața spre coada calului, și didese coada în mâini, de o ținè în locu de frâu. Și-l ducè prin mijlocul târgului la Copou la primblare și-l priviè tot nărodul dzioa amiadzădzi mare. Și-i dzicè ficiorii ce-l ducè: „Dzi, grece, cal murgu la fântâna Bordii“, iar el nu putè dzice „cal murgu la fântâna Bordii“, ce dzicè „alogo murgo sto fântâna Bordii“. Iar slugile lui Fliondor îi da palme și-i dzicè: „Dzi, grece, bine; nu dzice așè“. Acest fel de zeefet frumos i-au făcut. Și după ce au vinit Cantemir-vodă, iar l-au mai bătut și l-au surgunit. Iar apoi la Costantin Duca-vodă iar au vinit în țară, de au fost vistiernic mare. Și mai pe urmă iar l-au prinsu Antiohii-vodă Cantemir, și l-au jecuit, și l-au pus și în ocnă. Și la Mihai-vodă iar au vinit în țară, de au trăit pănă ce au murit de bătrân, și nu s-au mai putut curăți țara de dânsul.

Așijdere tâmplatu-s-au și alt grec la mazilia lui Antonie¬vodă Rusăt, anume Palaloga, de l-au luat cu pielea gol din feredeu și pre acela, de să pomenește pănă astădzi.

Și la Alexandru-vodă Iliiaș iar, ce au pățit Batiște și alții, și la alți domni! Și în Țara Muntenească de câteva ori în câteva rânduri s-au tâmplat grecilor de au pățit necinste și răutate. Și nu s-au mai putut curăți aceste doao țări de dânșii.

Așè socotescu au cu firea mè această proastă: când a vrè Dumnedzeu să facă să nu fie rugină pe fier, și turci în Țarigrad să nu fie, și lupii să nu mânânce oile în lume, atunce poate nu vor fi nici greci în Moldova și în Țara Muntenească, nici or fi boieri, nici or pute mânca aceste doao țări, cum le mânâncă. Iar alt leac n-au rămas cu condeiul mieu să mai pomenescu, ca să pot gâci. Focul îl stângi, apa o iezăști și o abați pe altă parte, vântul când bate, te dai în laturi, într-un adăpost și te odihnești, soarele intră în nuor, noaptea cu întunerecul trece și să face iar lumină, iar la grec milă, sau omenie, sau dreptate, sau nevicleșug, nici unele de aceste nu sunt, sau frica lui Dumnedzău. Numai cându nu poate să facă rău să arată cu blândețe, iar inima și firea, tot cât arǔ putè, este să facă răutate. Căutați de cetiți la hronograful grecescu, de vă încredințați și mai bine, pe când au fost grecii puternici și împărăția era a lor, ce făcè pre atunce și ce lucra!

Iară după ce au vinit Cantemir-vodă la scaonul domniii în Iași, trimis-au boieri de țară la Poartă după Dumitrașco-vodă de l-au pârât la Udriiu. Și au trimis și pe văru-său Toderașco vistiernicul Cantacozino, împreună cu ceielalți boieri, de l-au pârât tot la ochi. Și l-au închis pe Dumitrașco-vodă și l-au făcut de au cheltuit mulți bani. Numai, nărocirea lui, au scăpat cu dzile, că au apucat de au dăruit un hamger de mare preț veziriului. Și așe au hălăduit cu viiață. Și după acee n-au prelungit, fiind mazil acolo, și au și murit. Și i-au rămas casa în multă și mare sărăcie.

Așijdere și Toderașco vistiernicul, după ce s-au pârât cu Dumitrașco-vodă acolo la Udriiu, s-au războlit și au murit. Și fiindu Șerban-vodă cu dânsul vâr primare, au trimis cu mare cheltuială de i-au luat oasăle de la Udriiu. Și le-au adus pin Țara Muntenească și le-au adus în Moldova, de le-au îngropat ficiorii lui în mănăstire în Bisericani, fiindu ei ctitori, acești boieri Cantacozineștii, la acè sfântă mănăstire. Și au rămas dator, din visternicie ce au fost vistiernic mare la Duca-vodă, cu vreo doaodzăci și mai bine de pungi de bani. Așè sunt de bune boieriile în Țara Moldovii, de la Vasilie-vodă încoaci!