Letopisețul Țării Moldovei/Capitolul VII

Jump to navigation Jump to search
Capitolul VI:
Domnia lui Dumitrașco-vodă Catacozino, leat 7182
Letopisețul Țării Moldovei de Ion Neculce
Capitolul VII
Domnia lui Anton-vodă Rusăt vleato 7184
Capitolul VIII:
Domnia Ducăi-vodă celui Bătrân a tria în țara Moldovei


Dac-au mazilit Caplan-pașe pe Dumitrașco-vodă la Țuțora, au vinit domnu Antonie-vodă Ruset, iară grec țărigrădean, rudă cu Dumitrașco-vodă. Acesta, dac-au vinit în scaunul domniei, fiindu bun și milostiv, s-au apucat a face lucruri dumnedzăiești, beserici, să rămâie pomană. Au dires clopotnița la Sfetei Neculaiu, o au șindilit pestetot și au făcut zidǔ împregiur și au zugrăvitǔ pristolul, cum să vede, și au adus și apă pe vale, păn-în zidul aceștii beserici, carei pe urmă cu vremea s-au astupat, netocmind-o nime. Zidit-au și la mănăstirea Sfetei Savei zidulǔ împregiur, ce n-au apucat să-l istovască. Alǔ doile anǔ a domniei lui au vinit poroncă de au mărsu la oaste cu vizirul la Ceahrin.

Mărs-au și Duca-vodă, domnul muntenescu, și bătându cetatea Ceahrinului câteva săptămâni, și viind oastea moschi¬cească cu un cneadzǔ, anume Ramadan, au bătut pre turci, și mulți turci s-au înecat în apa Tesmenul. La Antonie-vodă era hatman Gavriliță. Iară dac-au mărsu oastea la Ceahrin, fiindu știind Halep-pașe pe Buhuș hatmanul, carele au mărsu cu o zaharà la Cameniță, și Buhuș hatmanul făcè pod peste Nistru, și viindu oastea leșască, ținè calea să nu lasă zaharao să o treacă la Cameniță. Și s-au făcut un războiu mare, unde sta Buhuș vitejește. Acel pașe, întrebându pre Anton-vodă unde este Buhuș hatmanul, iar Antonie-vodă au datǔ samă că au bolnăvitǔ și n-au putut vini în oaste. Și au făcut pre Antonie¬vodă de au triimis cum mai de sârgu, de l-au adus pre Buhuș tocma acolo la Ceahrin. Și mărgându Buhuș cu slujitorii ce avè pre câmpu pustiiu, au dat preste niște căzaci ce ținè șlevul turcilor la niște stânci de piatră, și nime nu le putè strâca nemic. Iară lovindu-i Buhuș, i-au luat pe toți de grumadzi, pănă n-apuca ei să intre în stâncă. Și mărgându la adunare, au închinat la pașe, pentru care slujbă au dobânditǔ cinste și nume bun de la pașe. Și îndat-au po-roncitǔ pașa lui Antonie-vodă de l-au pus hatman, și să nu afle că-l mai schimbă din hătmănie. Dece pentru Buhuș era și Duca¬vodă, domnul muntenescu, în¬demnător la pașe ca să-l puie hatmanǔ. Dar și hărnicia lui îlǔ arăta la stăpâni, cum și atunci n-au mărsu cu mânule goale la pașe.

Iară la anul dup-aceasta au mărsu turcii cu oaste și cu dom¬nii acestor țări la Ceahrin și au dobândit Cehrinul cu vicleșugul lui Ramadan. Dzic să fie cădzut în robie un ficior a lui Ramadan, dintr-un poghiaz ce au mărsu spre Crâm, mai înainte de oști-rea turcilor la Ceahrin, și l-au fostu turcitǔ. Și înțelegându el că este tată-său cu oștili mos¬chicești acolo la Ceahrin, au spus turcilor și să-l ducă și pre dânsu, că, dacă-lǔ va ști tat’ său el va închina cetatea.

Dece mărgându turcii a doora cu oști la Ceahrin, au dus pre ficiorul lui Ramadan, și au scris la tat-său să silească să-l scoată din robie. Și agiungându turcii și cu bani la Ramadan, el au făcut vicleșug, scoțindu-și ficioriul din robie. Au îmbătat cu holercă pre căzacii cei din cetate, și dormind beți, au dat știre turcilor, și au intrat turcii în cetate și au prinsu pre toți căzacii și au arsu cetatea păn-în pământ, că era de lemnu și de pământ. Iar Ramadanoschi s-au făcut a fugi și tâmpinându-să cu oastea moschicească ce viniè asupra turcilor la Ceahrin, dac-au înțeles c-au luat turcii Cehrinul, s-au întorsu înapoi în deșert.

Pe urmă, înțelegându de vicleșugul lui Ramadanovschii, l-au prinsu împăratul moschicescu ș-au topit banii ce-au luat de la turci și i-au turnat în gura lui Ramadanovschii. Și așè ș-au luatǔ plata după fapta lui.

Iară la Poarta împărățâei, pe acie vreme umbla Dumitrașco¬vodă Caănîtacozono să mazâlească pre Anton-vodă, și Șerban Caănîtacozono logofătul umbla pentru domnia Țărâi Muntenești, să mazâlească pre Duca-vodă, domnul muntenescu. Că pe Șerban logofătul îlǔ lăsasă Duca-vodă camaican în București și ispravnic, să facă curțile domnești acolo în București. Și dac-au gătit curțile, el n-au mai așteptat pe Duca-vodă să vie de la Ceahrin, că atunce au găsit vreme bună de fugă, și s-au dus cu toată casa lui și cu tot neamul lui Caănîtacozonești. C-avè mulți și mari neprietini la Duca-vodă, de sta în tot ceasul să-i mânânce capul, pe toți Cupăreștii și pe alți boieri de Țara Muntenească, tovarăși cu Cupăreștii. Și sta totǔ de pâră. În doo rânduri l-adusesă Duca-vodă, pe gurile lor, la București, să-i taie capul. Numai să punè doamna și cu fratele doamnei, Lupașco spătarul, fiindu-i cumnat lui Șerban, de-i scote capul. Iar pe urmă, tâmplându-să de-au murit Lupașco spătarul, au vădzut Șerban că n-are cine să mai pune pentru dânsul; numai ce au căutat de au fugit.

Dece Duca-vodă, dac-au înțăles de la Cehrin c-au fugit Șerban logofătul la Udriiu și cu tot neamul lui, s-au mâhnitǔ. Chemat-au pe Costantin stolnicul, fratele lui Șerban logofătul, și pe nepotul său, Costantin Brâncovanul postelnicul, de le-au giurat Duca-vodă cum că n-a avè nice o nevoie, să s-întoarcă iar înapoi. Că stolnicul Costantin îl credè Duca-vodă, că-i era cumnat, și s-a apuca c-a întoarce pe frate-său de la Udriiu înapoi. Și așe au amăgit și ei pe Duca-vodă, de i-au triimis și pe dânșii de la oaste tocma la Udriiu, la ceelalți. Dece Șerban¬vodă, după ce au vădzut și pe frate-său scăpat de la Duca¬vodă, n-au căutat să să mai întoarcă înapoi, ce, avându prietini la Poarta împărățâei, au făcut cum au putut, cu cheltuială, ș-au ieșit domnu în Țara Muntenească. Însă pe Duca-vodă nu l-au putut mazâli, ce au mazâlit pe Antonie-vodă. Ș-au vinit Duca¬vodă din scaonul muntenescu aice în Moldova, în locul lui Antonie-vodă. Întorcându-să Antonie-vodă de la Ceahrin, au vinitǔ păn’ la Soroca. Și-l pârâsă o samă de boieri pe Antonie¬vodă, și Antonie-vodă cheltuisă o sută de pungi de bani și mai bine atunce la vizirul. Și știè că ș-au tocmit lucrul. Ș-au mărsu de ș-au luat dzua bună de la viziriul ș-au îmbrăcat căftan să margă la Ieși cu domnie. Iar Buhuș și alți boieri carei îl pârâsă, dac-au vădzut c-au îmbrăcat căftan de la vizirul, au început a-și prinde caii, să fugă carei încotro or putè. Mărs-au Antonie¬vodă și la chihaieoa, să-ș iè dzua bună. Atunce au și nemerit un agă de la împărăție cu măzâlia. Și acolè, de la chihaieoa vizirului, i-au luat căftanul din spate și l-au pus în here și l-au dus la împărăție la Udriiu. Ș-au pus camaican pe...1, pănă a socoti împărăția să puie domnu. Atuncè, audzind boierii cee ce era să fugă, s-au bucurat ș-au dat laudă lui Dumnedzău.

Iar pe Duca-vodă atunce nu l-au mazilit. Ș-au mărsu de la Ceahrin la București, și în București au triimis de l-au mazilit. Au vinit cu mazilia Costantin Brâncovanul postelnicul în București, cu cealma în cap, făr’ de veste, de nemic nu știè Duca-vodă, împreună cu schimi-aga, să-l ducă în Țara Moldo¬vei, și-n locul lui să fie Șerban logofătul.

Umblat-au Brâncovanul postelnicul, nepotul lui Șerban-vodă, ca să prindză pe toți neprietinii lui Șerban, să-i ție la-nchisoare, păn-a vini Șerban-vodă cu domnia de la Țarigrad. Dece pe Cupărești, fiind greci, nu i-au putut lua de la mâna Ducăi¬vodă. Iar pe boierii muntenești carei era dușmani lui Șerban¬vodă, Staico păharnicul și cu alțâi, dac-au prinsu de veste, au făcut cum au putut ș-au fugit ș-acee în Moldova. Iar pe Hrize și pe alți mulți boieri muntenești au prinsu-i și, după ce au vinit Șerban-vodă, pe toți i-au omorât cu grele și cumplite morți. Iar Duca-vodă au purces la scaonul său în Moldova în postul Crăciunului.

La vremea lui Antonie-vodă, după ce s-au întorsu de la Jăravina vizirul și cu hanul, coronit-au leșii pe Sobețchie craiu la vleato...1. Și după ce l-au coronit, stătut-au cu toată recipospolita de au ales pe un domnu mare leșescu, de l-au triimis sol la Poartă pentru întemeierea și așădzământul păcei ce au fostu făcut la Jaravina. Ș-au trecut pen târgu pen Ieși cu mare pofală, și i-au ieșit Antonie-vodă înainte și i-au făcut mare cinste și pofală. Ș-au făcut multă zăbavă la Țarigrad. Târdziu s-au întorsu la țara lui.

Antonie-vodă, măcar că era grec și strein țărigrădean, dar era mai bun domnu decât un pementean, că nice un obiceiu rău în țară în dzilele lui n-au făcutǔ, ce încă și câte au găsit de alții rele multe au lăsat. Numai la toți domnii să află câte un musaip om rău. Așè și la Antonie-vodă era o rud-a lui, anume Alixandru Ramandei, postelnic mare, grec simățǔ, mândru, nebun, lacom. Trecè peste toți, nu cunoștè pre nime, având trecere și cinste de la Antonie-vodă.

Dar încăși, pe cum văd acmu, musaipii la domnu, nu numai streini, ce și de a noștri moldoveni, carei au cinste și sunt aproape la domni, au întrecut cu dzece părți cu răutatea și neomenia pe Ramandiiu, că Ramandiiu nice un obiceiu rău n-au îndemnat pe domnu să facă, nice au făcut. Iar aceștie de pe acmu, câte ciume și răutăți toate le-au scornit și le-au făcut, precum le-ți vidè la rândul lor înainte, că s-au însămnat tot anume la ce domnu s-au făcut și cine-au fostu musaipii.

Fost-au și ficiorii lui Antonie-vodă dezmierdați. Fără frică umbla prin țară, cu mulți ficiori de mazâli, nebuni, strânși cu dânșâi, de făcè multe giocuri și bețâi și nebunii prin târguri și prin sate boierești, de lua femeile și fetele oamenilor cu de-sâla, de-ș râdè de dânsăle, ce nu numai a oameni proști, ci și a oameni de frunte. Ce, deși obliciè Antonie-vodă, încă nu le dzicè nemic și nu-i certa cu cuvântul, ca un părinte ce le era. Și pentr-acie poate în osândă mai pe urmă Antonie¬vodă au cădzut. C-au mărsu boieri la Poartă de l-au pârât prè tare la Poartă, cu multe năpăști, în loc de bine ce au făcut Antonie-vodă țărâi, de n-au scos nice un obiceiu rău. Cu acestu fel de mulțămită boierii i-au mulțămit, că l-au închis turcii, și l-au bâtut, și l-au căznitǔ cu fel de fel de cazne. Păn’ și tulpanuri supțiri îl făcè de înghițiè ș-apoi le trăgè înapoi, de-i scotè mațăle pe gură. Și l-au făcut de au dat 1000 de pungi de bani și mai bine. Și după ce l-au slobodzitu-l turcii să margă la casă-ș și apropiindu-se de casă-ș, numai ce-au vădzut că-i arde și casa; și puțintele odoară ce-i mai scăpasă, mistuite în casă, au arsu și acele. Vedeți păcatul și osânda la ce aduce pe om la vreme de bătrânețe: sărăcie și caznă! Cât au mai trăit, cu milostenie îș ținè viiața lui, și ficiorii lui, la mare lipsă, să hrăniè cu păscăria în Țarigrad.

Dar și boierii cee ce l-au pârât, încă nemic nu s-au mai ales de casăle lor. L-Alixandru Buhuș hatmanul nemic nu i s-au ales de casa lui și de ficiorii lui, care să vede și păn-astădzi. Așijdere și Miron Costân logofătul, când au pus Costantin Cantemir¬vodă de i-au tăiat capul în Roman, ce-i poveste scrisă înainte la rându. Dzicè și strâga în gura mare că nu-i vinovat cu nemic lui Cantemir-vodă și pere pe dreptate. Numai osânda lui Antonie¬vodă îlǔ gonește, și pentr-acee piere, că l-au pârât pe strâmbă¬tate. Și alțâi mulți ca acesta. Dece bine-r fi, fraților, să nu vă îndesați a pârî domni, că-s stăpâni și pomăzanici a lui Dumne¬dzău. Măcar de v-arǔ și poronci domnul atunce, care-i stăpânitor, încă din cele drepte să le mai împuținați, iar năpăști să nu puneți, că osânda nu să iartă, nice trece pe mulți. Amǔ vădzut îndesându-să, pentru cinste să dobândească, de pârăscu domni și să laudă între dânșii, că să tem domni de dânșâi, că știu bine a pârî. Iar pe urmă, de cest fel de hărnicie nice pe unul n-am vădzut viindu la precopseală.