Letopisețul Țării Moldovei/Capitolul VIII

 

Vinit-au Duca-vodă cu domnie în Țara Moldovei din Țara Muntenească cu a trie domnie la vleato 7187. Ș-au intrat în Ieși în șesă dzile a lui dechevri, la Sfetei Neculaiu. Vinit-au și câțiva boieri muntenești aice în țară cu Duca-vodă, de frica lui Șerban-vodă, precum s-au scris mai sus. Atunce era greu în țară pentru zaharale și meziluri la drumul Camenițâi și cheltuială cu schimbatul pașilor din Cameniță. Din Ieși păn-în Cameniță era pustiiu încă din iernatul tâtarâlor din dzilele lui Dumitrașco-vodă. Și aședzind slujitori în Tabără și în Ștefănești, Antonie-vodă ținè mezilul din Ștefănești păn-în Cameniță. Iar pe urm-au aședzat oameni în Hotin și-n Pererita. Viniè poghia¬zuri din Țara Leșască la drumul Camenițâi, de loviè pe turci și pe neguțitorii ce mergè la Cameniță, și făcè multe pagube și strâcăciuni.

Iară dacă s-au întorsu solul de la Poartă, cel leșescu, ce trecusă la Antonie-vodă, au ales loc Camenițâi ș-au hotărât toată Podolia să fie olat Camenițâi: din Nistru de la Buceci păn-în Ocraina și cu Ocraina cu tot păn-în Cehrin și păn-în Vozie în gios au rămas tot supt ascultarea turcilor. Ș-au ieșit mulțime de ruși dinluntru, din Țara Leșască, de s-au aședzat în olatul Camenițâi, de s-au făcut sate și raiè, de-u pus subași pen sate după obiceiul lor. Și umbla turcii la leși și leșii la turci fără nice o grijă. Atunce și-n Moldova s-au aședzat slujitori pe la mezâluri și pe la margine și a să face și slobodzii pe la Cernăuți și pe la Hotin.

Iară în al doile anǔ au tăiat Duca-vodă pe trii boieri, anume pe Vasâlie Gheuca vel-visternic și pe Gheorghie Bogdan vel¬jicnicer și pe Lupul sulgerul, carei au fostu făcut cărți hicleni, cu iscăliturile lui Dumitrașco-vodă, la orheieni și la lăpușneni, să să rădice cu oaste, să margă să prindză pe Duca-vodă, cu toată casa lui, și pre o samă de boieri a lui, și cu izvod de ce morți să-i omoare pe toți. Și triimițindu cartea acie cu Lupul sulgerul, ca cum vrè hi de la singur Dumitrașco-vodă, la căpitanii de la acele ținuturi. Iar un căpitan, anume Decusară, dac-au înțeles ce scriè într-acea carte, s-au făcut a triimite poronca la alți căpitani, iar pe de altă parte au și vinit cum mai de sârgu la Ieși, de au mărsu la Buhuș hatmanul de l-au întrebat, c-o lui știre este? Ce Buhuș, neștiindu nemic de aceste, îndat-au mărsu la curte de au spus Ducăi-vodă. Și Duca-vodă au triimis pe Gheorghiță Ciudin sărdarul de au prinsu pe Lupul sulgerul cu acea carte vicleană. Iar Ghieuca și Bogdan nu știè nemic. Ce cum l-au adus pe Lupul sulgerul la Duca-vodă, l-au întrebat Duca-vodă pe Lupul sulgerul c-o cui învățătură au făcut aceste.

Iar el au spus că l-au triimis Gheuca și Bogdan. Și îndată Duca-vodă au triimis niște bulubași cu simeni de i-au luat de pre la gazdele lor și i-au închisu-i. Și a doa dzi i-au scos la divan, între toată boierimea, și ei nemic n-au mai putut să tăgăduiască faptele lor, și au spus drept că ei suntu vinovați. Deci Duca-vodă mult i-au mustrat și au orânduit pe Toader Flondor vel-armaș de le-au tăiat capeteli a tustrii dzua amiadză¬dzi la fântâna denaintea porțâi domnești. Și în locul Gheucăi au pus visternic mare pe Toderașco Caănîtacozono, ficiorul lui Iordachi celui bătrân. Fost-au giupâneasa Gheucăi vară primare cu doamna Ducăi-vodă, Nastasia, dar nemic nu i-au putut folosi.

Iară după ce s-au plinit 2 ani de domnie Ducăi-vodă, au mărsu la Țarigrad, la împărățâe, avându pâră cu Ștefan-vodă, ficior Radului-vodă, pentru logodna ce făcusă cu fiică-sa Catrina, că, fiindu ficiorul Radului-vodă grozav la față, punè pricină și nu vrè să i-o dè. Dece au rămas ficiorul Radului-vodă pe Duca-vodă de la divanul împărătescu.

Atunce au cheltuit Duca-vodă mulți bani la Poartă, aproape o mie de pungi de bani. Și i-au dat turcii și hătmănia Ocrainei, căftan, și șlic, și buzdugan, și un tui. Și din Țarigrad au purces depreună cu ficiorul Radului-vodă, ginere-său, cu 3 tuiuri și cu buzdugan, de-l ducè înaintea lui, cu mare alai intrându în Iași.

Îndatăși s-au apucat de au făcut mare și frumoasă nuntă. Triimis-au în toată țara de au poftit pe toată boierimea și mazâlimea de la mic păn’ la mare, și de alte căpitenii, ce nu cu poroncă, și cu poftă. Și după ce s-au strânsu cu toțâi la Ieși, făcutu-le-s-au oboroace tuturor de la domnie, de le da toate ce le trebuiè, de nu cheltuiè nime nemic.

Așijdere mai adus-au opt soli, 2 din Țara Muntenească, 2 din Țara Ungurească și 2 din Țara Leșască și 2 din Țara Căzăcească cè mare de piste Nipru, de au adus solii multe daruri și frumoasă, de au închinat Ducăi-vodă. S-au veselit 2 săptămâni cu feluri de feluri de muzâci, și de giocuri, și pelivani, și de pușci. Și giuca 2 danțuri pen ogradă și pe ulițe, cu toți boierii și giupânesele împodobiți și toți neguțitorii și tot târgul. Și un vornic mare purta un cap de danțu și alt vornic mare alt capu de danțu, îmbrăcați cu șarvanele domnești. Numai mirili și mireasa, fiindu ficiori de domnu, nu giuca în danțu pe afară, numai ce giuca boierii. Cât nu era nuntă, și era minune. Și după ce au nuntit, au mulțămit solilor, și s-au dăruit bine și s-au dus la țărâle lor.

Pe urmă s-au gătit ș-au purces la Ocraina, la Nemirova. Și s-au strânsu toată căzăcimea acolo la Duca-vodă, la Nemirova. Ș-au ales din capete dintre dânșii ș-au pus giudecători și polcovnici și sotnici și le-u pus și-n locul lui nemesnic, în loc de hatman, să le poarte de grije lor, anume Ene Gredinevici, omǔ slujit, știindu limbă căzăcească, de neamul lui grec. Ș-au făcut și curți lângă Nemirova, în marginea Buhului, ș-au făcut și alte curți în marginea Nistrului, la Țicanovca, împotriva Sorocii. Și de-colo s-au întorsu de toamnă la Ieși. Și stăpâniè Duca-vodă și Ocraina și Țara Moldovei, domnu cu trii tuiuri. Și acolo, cându au fostu la Ocraina, multă cinste au făcut căzacilorǔ.

Dup-acee mărs-au în primblare la un sat a lui, ce este în ținutul Neamțului, anume Prăjăștii, avându și curți acolo, cu toată casa lui, cu ginerii și cu ficiorii lui și cu toată boierimea și curtea lui. Ș-au zăbăvitu acolo vro 2-3 săptămâni, îmblându pe la vânaturi și pe la alte sate a lui. Chematu-l-au în cinste și un boier, anume Costantin postelnicul Ciobanul, la un sat a lui, anume la Silește, de l-au cinstit 2 dzile. Și așè iar s-au întorsu la Ieși la scaon.

Duca-vodă, vrându să scoată banii ce cheltuisă la Poartă pentru hătmănia Ocraenei și avându și casă grè, cu mare cheltuială, și nu cheltuiè ca un domnu după putința țărâi, și vrè să cheltuiască ca un craiu, și vădzind și vicleșugul boierilor celora ce i-au tăietu-i, de cum era rău de fel, încă mai rău s-au făcut și mai groaznic asupra boierimei și asupra țărâi. Scos-au niște hârtii pe țară, mari câte de 6, de 8 ughi, și câte n-au îmbrăcat pe fețe le-au dat năpăști pin sate. Și după ce au dat tablele în visterie, au aruncat orânduiele pe hârtii de un galbăn 16 galbeni. Care luasă hârtie de șesă galbeni îi făcè mai bine de o sută. Și dacă nu găsiè cu ce plini de la om, lua altuie pentru acela. Și pe unde era pustiiu, făcè pe zlotaș de plătiè de la casăle lor. Și-i bătè pe zlotași cu buzduganul, de au omorât vro doi, trii. Deci vădzind că mor de buzdugan, au făcutǔ un bățǔ în optu muchii, de bătè pe boieri și pe zlotași cu bățul. Și-i punè pe boieri dăjdi, și-mprumuta peste putința lor, câtǔ nu să mai putè plăti. Că era boul 2 galbeni și vaca un ughiu, și istoviè zlotașii tot. Nice cu odoarăli ce le zălojâè pe la neguțitori. Ce era pline închisorile de boieri și grosurile de cei săraci, de-i bătè și-i căzniè cu capeteli pen garduri, și leșinați de foame, și bărbați și femei. Și muriè prin grosuri.

Și giupânesă sărace încă le lega la pușci și le închidè la simeni pentru bani. Pentr-acea vrăjmășie și groază ce-i umplusă inema diiavolul de lăcomie ce avè, urât-au toți pre Duca-vodă. Și să ruga toți lui Dumnedzău să-i mântuiască de mânule lui, și-l blăstăma de la mic păn’ la mare, de audziè slugeli lui cu orecheli. Atunce fugit-au mulți boieri și mazâli de groaza lui pentr-alte țări, de s-au pustiit casăle. Tudosâe Dubău vel-spătar au fugit într-o noapte din târgu din Ieși în Țara Leșască. Așijdere și Savin Zmucilă vel-medelnicer și cu frate-său Gheorghiță postelnicul. Și i-au agiunsu gonașii lepcani în codrul Herței, și s-au bătut cu dânșâi, și nu le-au pututǔ strica nemică. Și Moțoc și alțâi mulți. Iar la anul, la vleato 7190, gătitu-s-au vizirul de oaste, să margă asupra nemților.

Vinit-au poroncă și la Duca-vodă să margă în oaste. Făcut-au mare gătire de oaste, c-au adus și câteva polcuri de căzaci de la Ocraina, și călărășime, și lefecii, și curteni, și hânsari. Și pe țară au orânduit oameni de oaste, și boieri, și mazâli, câte cu 10-12 slugi. Ș-au pus și pe un Brahă căpitan de au făcut un steag de oameni tot din vătajâi boierilor ș-a giupânesilor celor săraci.

Ș-au purces cu toată oastea sa de aice din Ieși în 20 dzili a lui aprilǔ. Boierii și țara, toți era bucuroși să purceadză Duca¬vodă în oaste, să hălăduiască de vrăjmășia lui. Și-l blăstăma toți să nu să mai întoarcă de unde mergè. Că și atunce la purces, multă strânsoare pentru rămășița banilor birului să istovască boierii. Și nu putè istovi, că bani nu era necăiuri, vândzare în vite nu era. Ce și pre cale, păn’ la Focșeni, mărgându cu oastea, tot zapceituri era. Mergè încetǔ și făcè oturace, câte 5-6 dzile și mai mult, la un locǔ, pentru tătari, trecându hanul cu tătărâmea pre la Fălciiu. Atunce multe jacuri au făcut pen țară, slobodzindu-să tătarâi prin sate și pre la casăle boierești, păn-au trecut în Țara Muntenească, mărgându la oaste. Și dacă s-au strecurat tătărâmea di prin țară, ș-apoi au trecut și Duca¬vodă pe la Focșeni cu toată oastea lui. N-ar hi făcut tătarâi atâta stricăciune în țară trecând, de-r hi dat Duca-Vodă poclon deplin, pecum cerè. Numai Duca-Vodă n-au vrut să-i dè.

Rămas-au camaicani în Ieși Neculaiu Racoviță logofătul și Pălade spătarul și Toderașco visternicul, carei, la purcesul Ducăi¬vodă, s-au sfătuit cu o samă de boieri de cee ce au mărsu cu domnia în oaste ca, de s-arǔ mai întoarce Duca-vodă, ei să nu vie cu dânsul, că nice ei nu-l vor aștepta în Ieși, ce să vor duce să-ș prindză capeteli printr-alte țări, că nu-l mai pot sătura. Mărgând Duca-vodă cu oastea prin Țara Muntenească, au trecut peste munte pre la Logoj, pre la Timisvar, pre la Sarvaș, pre la Sonnoc, ce este la apa ce să cheamă Tisa, și de acolo la Dunăre, la cetatea Buda. Au trecut Dunărea pe pod din gios de Buda. Într-un câmpu au agiunsu pe Șerban-vodă cu oastea, și au vinit Șerban-vodă de s-au adunat cu Duca-vodă, iar vizirul cu oastea și tătărâmea era înainte la Stonbeligrad1. Viziriul Kara Mustafa-pașe atunce cu acee gătire mergè anume să dobândească cetatea Enâcul, ce este în marginea Țărâi Nemțești, cu îndemnarea lui Tiuchiun-grof și altor domni ungurești, ce îndemnasă pe viziriul să margă. Dece nemțâi, avându veste de vinirea oștilor turcești la Enâc, au grijit cetatea cu oaste și cu bucate. Sosindu vizirul cu oastea la Enâc, au prinsu limbă, care au spus că cetatea Enecul este grijită foarte bine și cu tărie mare, nu o va pute dobândi. Iar cetatea Beciul este făr’ de nice o grijă: nice oaste, nice bucate nu au sosit, numai cei de locǔ în cetate. De va merge, pre lesne o va dobândi. Luându această veste, viziriul nemic lângă Enec n-au zăbovitu, ce au și purces cu oastea în sus, pre lângă Dunăre, la Beci și au tăbărât lângă Beci. Și-n 5 dzile a lui iiulie au început a bate din tunuri.

Împăratul nemțescu era cu oști atunce într-altă parte, de să bătè cu alți megieși a săi, iar în Beci era numai un ghinăral, anume Sterimbeg, cu 25.000 de nemți. Și au zăbăvitǔ turcii pregiur cetatea Beciului din 5 dzile a lui iiulie pănă în 2 dzile a lui septemvrie. Și nepărăsitǔ da din tunuri, cum și din cetate să apăra bărbătește. Și era în mare strânsoare cei din cetate, cât era în cumpănă de pieire, neviindu-le agiutorǔ nice de o parte, păn’ ce au vinit Sobețchi, craiul leșescu, cu oaste și au bătut pe turci și au mântuit cetatea Beciului de năvala turcilor. Și întorcându-să viziriul făr’ de nice o izbândă, l-au zugrumat în Beligrad și i-au dus capul la împărățâe. Că el s-apucasă că va aduce cheile cetățâi la împărăție, a Ianâcului, apoi și a Beciului, iar Dumnedzău nu i-au agiutatǔ după simeția lui. Ce au rămas Țara Nemțască prădată și arsă, cât numai pământul au rămas pe urma lor. Dacă s-au întorsu oastea turcească de la Beci, au vinit la Buda, și pogorând și oastea leșască pe Dunăre în gios la Hostrohon. Iar turcii s-au simețit și s-au întorsu înapoi ș-au lovitǔ pe leși, și leșii, fiindu netocmiți, nu i-au putut sprejâni ș-au îndreptat înapoi a fugi. Atunce au pierit ficiorul hatmanului polnâe și alțâi mulți, și aproape era să piară și craiul Sobețchi. Numai nărocirea lui au fostu că l-au tâmpinat niște polcuri de husari, de l-au mai rătuit, păn-au agiunsu și pedestrimea. Nemțâi dece iar i-au înfrânt pe turci, ș-au rămas izbânda la creștini, iar cu mare scădere oștii leșești.

Și păn-a vini pieirea vizirului și zăbăvind la Buda, nice pre domni acestor țări nu vrè viziriul să-i lasă să vie înainte. Pârâtu¬s-au atunce Duca-vodă cu Șerban-vodă la vizirul pentru o somă de bani, ce au rămas la Duca-vodă, a Țării Muntenești, cându au fost domnu în Țara Muntenească. Și l-au rămas Șerban-vodă pe Duca-vodă să plătească toți banii la visteria împărătească. Dece luându-și dzuoa bună Duca-vodă atunce de la vizirul, să vie în țară, au lăsat zălog la vizirul pentr-acei bani pe Apostol Catargiul vel-comis și pe Tănase de Soroca, păn-a triimite banii. Și Duca-vodă au purces în gios, de au vinit la ținutul Putnei, la satu la Domnești, iară doamna cu casa lui au lăsat-o în Focșeni. Că fugisă doamna din Ieși mai nainte, de leși, la Brăila și i-au ieșit Ducăi-vodă înainte la Focșeni. Vizirul încă, dac-au purces Duca-vodă, încă i-au vinit sconcenie, pecum scrie mai sus, de au pierit, iar boierii care era zălog atunce, perind vizirul, atunce au fugit. Ce n-au vinit la Duca-vodă, ce s-au dus în Țara Ungurească, că le-au fostu casăle acolo, cu alți boieri ce pribegisă din Moldova.

De la Domnești, Duca-vodă scriè la camaicani, la Neculai Răcoviță vel-logofătǔ și la Toderașco vel-visternic și la altă boierime, să iasă din Hangu din bejenie, să margă la dânsu la Domnești, să nu să teamă de leși, că leșii sunt niște tălhari. Iar boierii, cum i-au vădzut cartea, îndatǔ au făcut pătăști și au fugit pe potică în Țara Ungurească, în Giurgedǔ, cu toate casăle lor, ca să nu mai dè într-ochi cu Duca-vodă.

Iară când ș-au luat dzioa bună Duca-vodă și cu Șerban¬vodă de la veziriul, și i-au îmbrăcat veziriul cu caftane, au fost dzicând Șerban-vodă Ducăi-vodă: „Iacă în Țara Moldovii să aude că au ieșit leșii. Blem pe la mine, că îți este și doamna la Brăila, și-i șidè câtăva vreme acolo, și te voi griji de conace, și pănă vii vidè cum a mai fi. Și de acolo te vii putè chivernisi și vei merge cu temei“. Iar el n-au vrut să facă așè, pe cum îi dzice Șerban-vodă, și au trecut Dunărea în ceasta parte, de au vinit pin Țara Ungurească, de au mărsu pe la Apafi Mihai, craiul ungurescu, la Biliigrad. Și i-au făcut craiul masă frumoasă Ducăi-vodă, și l-au cinstit tare, și au giucat amândoi și cu toți boierii. Și craiul ungurescu încă îi spune Ducăi-vodă să vie în Țara Moldovii, că au vinit în țară alt domnu de la leși, ce să aștepte acolo la dânsul, și-i va da de toate ce i-a trebui, sau, de a vrè, să-i dè câteva mii de cătane, să-l pitreacă pănă la scaon. Și el nici așe n-au priimit. Și purcegându de acolo și agiungându la Cotele, lângă Brașov, o samă de boieri a Ducăi-vodă, cărora le era giupânesele în Țara Muntenească cu doamna și era la un sfat cu ceielalți boieri din Moldova, cu caimacamii, sfătuiè pe Duca-vodă să treacă de la Brașov în Țara Muntenească, gândind că-ș vor apuca giupânesele și să vor închina la leși cu ceielalți boieri, ce era caimacami.

Iară Miron logofătul și cu Buhuș hatmanul și cu Costantin postelnicul Ciobanul, fiind mai aproape de casa Ducăi-vodă, n-au priimit acel sfat să treacă de la Brașov în Țara Munte¬nească, dzicându: „Dacă n-am mărsu pin Țara Muntenească, cându ne îmbiè Șerban-vodă, iar de aice ce să căutăm? Ce mai bine este să mergem drept pe Oituz, și dacă vom vidè că n-om putè merge la Iași de răul leșilor, noi om lua pe Trotuș în gios și om merge la Focșani“. Și pe acel sfat au purces și au ieșitǔ pe Oituz. Deci oastea Ducăi-vodă, fiindu supărată de la Svetii Gheorghie pănă la Svetii Nicolai, s-au și răsipit, carii încotro au putut, pre la casăle lor. Și au rămasǔ numai doao steaguri de lipcani și puținei siimeni. Deci la Iași n-au avut cu cine merge și au luat în gios de s-au dus la Domnești.

Boierii carii sfătuiè pe Duca-vodă de la Brașov să margă pin Țara Muntenească, dacă au vădzut că nu le ascultă sfatul lor, ei s-au răzlețit de Duca-vodă, de la Brașov, și s-au coborât în Țara Muntenească, de ș-au găsit giupânesele acolo, după cum le era sfatul cu ceielalți boieri, când au purces din Iași la oaste, ca să-l părăsască pre Duca-vodă, să nu-l mai vadză în ochi. Anume Gavriliță Costachi vel-vornic și Ion Racoviță vel-păharnic și Gheorghiță tretii-logofăt și alții s-au dus în Țara Muntenească, pecum mai sus s-au scris.

Viindu veste în Țara Leșască precum craiul Sobețchii și cu nemții au bătut pe turci la Beciu, au și început a să slobodzi poghiazuri în Podolia, în raiaoa turcească, a tăiè și a robi pe turci. Deci turcii, câți au putut prinde de veste, au fugit și s-au închis în cetate în Cameniță, iar prostimea, satele, s-au răsipit carii încotro au putut. Și au început a să slobodzi tălhărit și în Moldova și Brăneștii de la Cernăuți, și au început oamenii de la câmpu a să bejeni spre munte.

Atunce boierii caimacami îș făcè spaimă, mai mult ei decât alții. Îș găsisă vreme de au spăriiat pre doamna Ducăi-vodă, de au fugit în gios la Brăila. Și au fugit și boierii la munte, să nu mai dè ochi cu Duca-vodă, să-și mai dè sama de atâta mulțime de rămășiță ce le era asupră, precum mai sus s-au scris. Atunce și oamenii carii era închiși câte de un an și mai bine pe la târguri și grosuri s-au slobodzit și au dat laudă lui Dumnedzeu.

Rădicatu-s-au Petriceico-vodă din Țara Leșască cu boierii carii era pribegi cu dânsul, și au vinit cu oaste în Moldova. Și s-au coborât Petriceico-vodă la Suceavă cu Demidețchii și cu Conețchii și cu puținte oaste căzăcească, să iè Moldova, să margă să bată Bugeacul, fiindu tătarâi duși în oaste la Beciu. Și de la Suceavă s-au coborât Petriceico-vodă la Iași și au triimis pe Savin medelniceriul Zmucilă, carele pe urmă au fost și ban, și pre alții prin bejenii, de scotè oamenii la oaste, pe moldoveni, pe unii de voie, pe alții de nevoie. Și s-au dus împreună cu căzacii și cu Conețchii în Bugeac, iar Petriceico-vodă au rămas în Iași. Deci tot tăiè și arde în Bugeacu tătarcele cele burduhoasă, le spinteca și punè copii pin pari, și slobodziè robii de pin obezi, și-i lua cu bucatele cele tătărăști, și aducè duiumuri multe, cât nu mai putè să le iè sama. Că nu avè cine să le stè împotrivă. Și așè au umblat câtăva vreme, ardzindu și stricându Bugeacul.

Duca-vodă, dacă s-au aședzat în Domnești, au triimis pe Buhuș hatmanul de au bătut pre niște adunături ce era cu Vasilie Hăbășescul. Să strânsese multe căpitenii și oameni de țară la Movileni, în malul Siretiului, despre Tecuci. Și era și aceie mergători la Bugeac. Și i-au răsipit, cât nu s-au putut apuca de nemică.

Petriceico-vodă, dacă au sosit în Iași, îndată au slobodzit poghiaz căzaci și leși, cu Demidețchii și cu Costantin Turculeț polcovnicul și cu Bainschii sărdariul, să margă să lovască pre Duca-vodă la Domnești. Și purcegându poghiazul din Iași, au mersu pre Siretiu în gios, și luundu mazili și căpitani și slujitori și pre cine afla pin țară, să se înglotească cât de mulți.

Duca-vodă, înțălegându că vine poghiaz pe Siretiu, s-au sfătuit cu boierii cum vor face. Buhuș hatmanul sfătuiè să să coboare Duca-vodă din Domnești la Focșani, la margine, că este mai fără de grije, și să vor găsi și slujitori în lefe, dacă ar trebui, că în Domnești este cu grije. Doamna Ducăi-vodă încă vinisă de la Brăila în Focșani. Iar Miron logofătul au sfătuit să nu să clintească nicăiri din Domnești, că aceie ce vin sunt niște tălhari. „Ce putere au ei să vie asupra mării tali? Să nu dăm locul, că pământul acesta este frământat cu sângele moșilor și a strămoșilor noștri!“ Și cu acest sfat înșelătoriu nu s-au clătit Duca-vodă din Domnești, ce au făcut căutare slujitorilor siimenilor, și s-au aflat numai șesedzăci de siimeni. Și i-au băgat în curte, că pănă atunce era denafară. Era și lipcani, optdzăci de oameni, la doao steaguri. Aceasta au fost luni, în dzioa de agiunul de Crăciun. Și au trimis Duca-vodă doi¬sprădzăci lipcani cu Muharecico, căpitanul lor, în sus spre Răcăciuni, de straje. Și a doa dzi era să margă și hatmanul, în dzioa de Crăciun, cu ceielalți lipcani întru întimpinarea poghiazului. Iar sosindu poghiazul la Răcăciuni întru acè seară, au prinsu pre lipcani acolo în Răcăciuni și i-au tăiat pre toți. Numai unul au scăpat și, viind noaptea să dè știre, au dat piste niște oameni la Copăcești, pe apa Trotușului. Și dându-i un om să-l ducă la Domnești, el l-au dus pintr-o dumbravă, rătăcindu-l pănă în dzio. Și când au sosit lipcanul drept Domnești pin dumbravă, atunce și poghiazul au fostu agiungându la curte în Domnești fără de veste. Și încungiurându curtea, era să intre pe poartă un rohmistru ce viniè înainte. Ce întâmplându-să în poartă un bulubașe, anume Cerchezǔ, au vădzut că sunt leși, și au dat cu pușca și au lovit pre acel rohmistru, de nu s-au mai clătit. Și au apucatǔ poarta de o au închis siimenii cu mare greu, că năvălisă leșii la poartă să intre. Duca-vodă atunce ședzusă la masă. Lipcanii, luund banii de lefe, era toți la gazda rohmistrului, de le împărțiè lefele. Au plecat fuga cine încătro au putut, să scape caii lor pre la gazde prin sat; n-au apucat să să încălăredze. Miron logofătul șidè cu Duca-vodă la masă și cu Costantin postelnicul, iar Buhuș hatmanul era la o casă departe de curte, mai în gios. Și dacă au audzit gâlceava la curte, numai cu Dediul sărdariul și cu vreo cinci, șese lipcani, ce scăpasă călări, și au purces spre curte. Ce timpinându-să cu căzaci și cu leși, n-au putut răzbi spre curte, știindu că în curte era slujitori siimeni și curtea lui vodă și să vor apăra. Ce ș-au întorsu giupâneasa de au fugit în luncă cu sania, iar el, hărățindu-să oarece, au dat dos, oarece sprejenindu-să și leșii cu moldovenii a-i goni. Și nemică nu le-au stricat, că nice gonașii nu prè îndrăzniè.

Au triimis hatmanul în Focșani la doamna pre Manolachi sulgeriul, să dè bani să facă oaste de acolo, din Focșani, și să vie la dânsul, să margă să să bată cu leșii, să poată face vreo izbândă. Și dacă au mărsu Manolachi la doamna, n-au pus să strâge în lefi nescai slujitori, ce au și-ncălecat Ștefan-vodă, ginerele Ducăi-vodă, cu niște siimeni și cu slugi de pe la boierii ce era cu doamna. Și într-acea noapte au vinit la hatmanul în Zăbrăuți, la Șoldești. Iară hatmanul, dac-au vădzut pe ginerele Ducăi-vodă, numai ce s-au ciudit pentru ce au vinit. Că el vrè să margă, cu gloata ce era, să de războiu cum arǔ hi putut, iar cela vrè fi stătut în laturi, și lângă dânsu vrè rămânè ceie ce vinisă hatmanului într-agiutor.

Purces-au cu toțâi din Zăbrăuți și au mărsu de noapte în Cornul Dumbrăvii, dreptu Domnești. Ce n-au vrut să lovască noaptea, temându-să să nu răpuie oameni, ce au socotit să aștepte păn-în dzuo, să vadză cine sunt. Iar neîndrăznindu-le, să va întoarce și va strânge oaste, știindu că în curte era 60 de siimeni și boierinași de curte și altă gloată. Să vor apăra câteva dzile, că și bucate și hrană de cai și iarbă de pușcă de agiunsu avè. Și dacă s-au făcut dzuă, s-au apropietǔ prin arini, lângă sat, pe din gios de curte, într-o râpă, și au ieșit de au prinsu limbă pe un celednic leav. Și acela au spus câte steaguri sunt de căzaci și câte-s de leși și de moldoveni, de toți ca 500 de oameni. Leșii sta denaintea curțâi țiindu caii de frâu, că avè grije de Buhuș, să nu vie cu tătarâi să-i lovască.

Hatmanul Buhuș, vădzindu-i că stau stoliți, au scos pre Dedul sărdarul cu vro 20 slujitori ai lor, de-au mărsu spre oastea leșilor, ca doar arǔ încălica și s-ar slobodzi asupra lor. Și atunce, depărtându-să de lângă curte, să dè năvală și hatmanul cu ai săi, să apuce dispre curte și, ieșindu și cei din curte, să vor bate cu leșii. Că ceelaltă gloată de țară, ce era luată cu de¬sâla în poghiaz, era toți gata de fugă, cât ar vidè pre hatmanul. Ce mărgându Dedul sărdarul păn-aproapi de dânșii, au încălecat numai trii inși den gloata leșilor și le-au ieșit înainte, întrebându-i ce caută. Dedul sărdarul au răspunsu în limbă turcească, iar ei au dzis: „Vă știm noi cine sunteți; mai bine să viniți să fimǔ tot de unii“. Și s-au întorsu înapoi la ai săi, iar temeiul lor, a leșilor, sta neclătit înaintea curții. Hatmanul încă s-au dat în giosu spre gârlă, triimețindu să-i mai vie agiutor, și dece să vie asupra leșilor anume, că siimenii din curte vor sta pentru domnu. Iar ei, cum s-au clătit hatmanul de acole, au și deschis portița, de s-au închinat la poghiaz un bulubaș, anume Dedul, nice de o nevoie, nice de o strânsoari, numai de vicleni ce era. Și intrând leșii și căzacii și moldovenii, au luat pre Duca-vodă și pe alți boieri, pre toți dezbrăcându-i, i-au lăsat cu peile goale. Și s-au întorsu poghiazul cu dobândă ș-au dus pe Duca-vodă în Țara Leșască, și acolo au murit. Și cându-l duce pe drum, îl pusesă într-o sanie cu doi cai, unul albu și unul murgu, și cu hamuri de teiu, ca vai de dânsul. Ocări și sudălmi, de audze cu urechile. S-agiungându la Suceavă, la un sat, anume...1, au poftit puțintel lapte să mânânce. Iar femeia gazda i-au răspunsu că „n-avem lapte să-ți dăm, c-au mâncat Duca-vodă vacili din țară, de-l va mânca viermii iadului cei neadormiți“. Că nu știè femeia acie că este singur el Duca-vodă. Iar Duca-vodă, dacă au audzit că este așè, îndat-au început a suspina și a plânge cu amar.

Că el să ținè și vorovè în casa lui, de să ispitè să fie craiu în Țara Ungurească, și un ficior a lui în Țara Moldovei domnu, și altul în Țara Muntenească, și ginere-său hatman în Ocraina. Că el își ținè lucrul pre sus. Curtea lui, masa lui, cheltuiala lui, ca un craiu ținè. Și când ieșè afar-în nărod, tot posomorât căuta, ca să-i iè oamenii de frică. Că el apucas-învățătură de la Vasâlie¬vodă fiindu cămăraș mare la Vasâlie-vodă. Era om nu prè nalt și gros, burduhos și bătrân. Numai îș cernè barba. Pe atâta să cunoștè că n-are acătare minte sau frica lui Dumnedzău. Și ce gândè el să facă și la ce să ispitiè, și la ce l-au adus păcatul și osânda de la Dumnedzău! Și așe l-au dus pe Duca-vodă în Țara Leșască, de au murit acolo. Așe ș-au agonisit de lăcomia banilor, ce avè.

Era un boierǔ, anume Ursachi, bogat într-această țară a noastră, de, cându vinè birul de la împărăție, de multe ori, cându era în grabă, îl încărca de la casa lui și-l pornè la Poartă, și mai pe urmă lua de la țară. Și nu l-au putut să-l rebde Duca¬vodă pe acel boierǔ, precum suntu mulți pentr-alte țări boieri bogați. Ce den domnia a doa au început a să acolisi de dânsul ș-a-l prădare, și neputând răbda Ursachi pe Duca-vodă, l-au pârât și la Poartă, pecum mai sus s-au pomenit. Iar mai pe urmacmu, știind Duca-vodă pe Ursachi c-au avut gâlceavă c-un neguțitor mare din Țara Leșască, anume Bălăban, și giudecată acolo în Țara Leșască, multă, pentru niște bude, trămăs-au Duca¬vodă la acel Bălăban, de au vinit în țară de au pârât pe Ursachi. Și i-au făcut strâmbătate lui Ursachi, că l-au dat rămas să de lui Bălăban vro patru, cinci sute de pungi. Și așè i-au luat tot și l-au închis în temniță cu tălharii. Și-l scotè în toate dzileli de-l bătè la talpe, păn’ i s-au zgârcit vinele ș-au rămas olog păn’ la moartea lui. Și la moartea lui, din cè bogăție multă n-avè cu ce-l griji. Au vândut un sat la Bacău, anume Fântâneleli, de l-au grijit. Așè au făcut Duca-vodă lui Ursachi, și pe urmă i-au plătit Dumnedzău și Ducăi-vodă.

Fost-au și trii semne mari în dzileli Ducăi-vodă, când au purces la Beci. Că s-au arătat o stè pe cer cu coadă, de s-au vădzut multe dzile. Mânca și lupul oameni. Fost-au și cutremur prè mare. Cădzut-au atunce și turnul cel mare din cetatea Sucevei, ce-i dzice turnul Nebuisăi.

Iară doamna Nastasâia a Ducăi-vodă, după ce-au luat leșii pe Duca-vodă, è au rămas deodată în Țara Muntenească. Ș-au umblat mult pentru Duca-vodă, ca să-l răscumpere de la leși. Și-l neguțasă cu leșii drept 70 de pungi de bani, să dè leșilor și să-l lasă. Și triimițind banii pen Țara Ungurească, i-au poprit ungurii cu-ndemnarea lui Șerban-vodă, temându-să c-a ieși și l-a sminti din domnie Duca-vodă. Atunce era în Leov slobod și oblicind c-au poprit ungurii banii, l-au lovit cataroia de voie rè ș-au murit în loc.

Iară doamna Ducăi-vodă, vădzind așè, s-au dus cu toată casa ei la Țarigrad. Așè au început a o apuca datornicii, unii de o parte, alțâi de alta, cu feluri de feluri de priceni, ș-a o îngrozi, ș-a o închide, ș-a o jăcui, care cum putè, agiungând-o osânda creștinilor.

Care mai pe urmă au vinit și mai la mare osândă și ocară, c-au amăgit-o un grec, de s-au măritat după dânsul. Având è doi ficiori și patru fete, n-au socotit cinstea ei, că era mai mult bătrână decât tânără. Și după ce-au mărsu dup-acel grec, au amăgit-o de-au dat bani și odoară câte-ăaîu mai avut, de-au dat turcilor de l-au pus beiu la Mana. Și au mai șădzut vro săptămână cu dânsa, păn’ ș-au făcut cheful, și s-au dus la Mana, dzicând c-a duce-o și pe dânsa. Și așè vro doi, trii ani au șădzut acolo și n-au mai triimis la dânsa să o iè, păn’ s-au hainit și el de la turci. Iar è, la bătrânețe, au rămas și săracă, și ocărâtă de voroava oamenilor, și cu o casă plină de copii. Așè au plătit și Dumnedzău Ducăi-vodă, pe cum au făcut și el altora.