Legenda lui Pintea

Jump to navigation Jump to search
Legenda lui Pintea


Pintea pribeagu. Pintea merea în Țara Leșească ș-apoi jăfuia acolo, și-apoi punea pă cai desăgi de piele și aducea aur, argint, și-l lăsa aici, în dealu ăsta; o avut pihniță în dealu ăsta, la Gutui. Acolo o făcut bortă-n pământ, gaură în ptiatră făcută de ei, de pribegii ceia. Că Pintea o avut feciori doisprădzece, cu el treisprădzece. Unu o fost Drongoș și unu o fost Barbă Rasă, și unu o fost Dăjuc, și Golu, și Vili (…).
După ce l-o omorât pă Pintea, apoi ceilalți au vătăjit sânguri tăt p-aici, pă hotarele astea. Au avut gazdă-n Berbești șî le făcea halube de iarnă, cioareci, gubă, lecric și cușmă (…).
Pă Pintea pribeagu l-o omorât la poarta de la Baia Mare. L-o omorât cu trei grăunțe de k’iper șî trei grăunțe de grâu de primăvară, și trei cuiuță de potcoava calului di fier și tri grăunțe de tămâie. Când o ridicat el mâna-n sus ca să spargă poarta cu băltagu - că poarta și tăt orașu o fost închis - atunci l-o împușcat subsuoară. L-o împușcat așa dipce gloantele nu prindea în el (Tache Papahagi, de la Ion Țiplea, 77 ani, Budești - Maramureș, 1920, în Graiul…, 1925, t. XDVII).


Peștera lui Pintea. Legenda spune că în muntele Gutâi, lângă satul Crăcești (Mara - Maramureș), haiducul Pintea avea săpată în stâncă o pivniță mare, în care își ținea berbințele cu galbeni și armătura:
La Budești, între hotară,
Este-un fag cu frunza rară
Și la umbra fagului,
Pintea cu ortacii lui;
Să uită cătă Gutâi,
C-acolo-i pivnița lui.
Pă săraci îi miluiște,
Pă bogațI îi jefuiește.
Pivnița era păzită, cu rândul, de haiduci. Ea era încuiată cu o ușă mare de fier și cheile de la ea le avea Pintea. Se zice că se vede și astăzi acea pivniță care se deschide la șapte ani odată. Unii păcurari bătrâni, care pășteau oile prin apropierea acestei pivniți, povestesc că au văzut ușile deschise, iar înăuntru o masă de piatră. Când se deschide pivnița se vede un fum, niște limbi de foc și o strălucire mare, ca și Soarele (Petre Lenghel Izanu, în Calendar, 1980, p. 102).


Adevărul istoric. Haiducul Grigore Pintea, zis Viteazul, s-a născut în jurul anului 1670, în localitatea Măgoaja, județul Cluj, nu departe de Dej. Este cunoscut ca haiduc de la sfârșitul secolului al XVII-lea, anterior răscoalei conduse de Francisc Rakoczi al II-lea. Pentru prima dată numele lui Pintea apare într-un document în anul 1694. Pintea a sălășlui în Munții Gutâiului. Mama lui Pintea provenea dintr-o familie de țărani liberi de pe Valea Izei. Tatăl său a murit în urma rănilor primite în luptele cu turcii.
Înainte de a deveni haduc, Pintea a colindat mai multe țări, din dorința de a cunoaște taina slovelor și meșteșugul armelor. A învățat mai multe limbi și s-a documentat asupra tehnicii de luptă. Întors acasă, și-a organizat și instruit o ceată de haiduci, cu care a acționat în Baia Mare, dar și în Sătmar, Sălaj, Bihor, Someș și Bistrița Năsăud.Haiducul avea sub conducera sa trei cete. Ceata principală era formată din 120 de oameni și era dotată cu puști noi, săbii și platoșe. Pintea avea o cămașă de zale șI coif, iar membrii cetei sale aveau uniforme.
La 2 ianuarie 1700, Pintea este prins și închis la Satu Mare, dar comandantul militar al cetății, generalul conte Lowenburg îl grațiază după ce semnează cu Pintea un “pact de neagresiune”. Alăturându-se răscoalei principelui Rakoczi al II-lea, “armata” lui Pintea a atacat orașul Baia Mare în august 1703. După un asediu și o aparentă cedare din partea conducerii orașului, curuții atacă, în seara zilei de 13 august 1703, cetatea. În timpul acestui atac, Pintea a fost împușcat mortal, căzând în fața porții, la intrarea în oraș.