La ceas de mirare
Sari la navigare
Sari la căutare
La ceas de mirare de Gavriil Stiharul |
Fecioara din depărtări→ |
Nu-i vremea mirării la ceas de cunună –
va fi clipa mea de moarte și de lună,
în loc de lacrimi picura-voi cuvinte
care vor curge înăuntru fierbinte.
Nu voi stinge tăciunii ochiului de noapte
căci mireasa sosește pe drum de departe,
ce neagre-s pupilele heruvilor în zori
când bezna te fură, iubito, din culori.
Aștept încă-un zbor de vise înșelătoare,
din veghe, ochiul meu coboară-în mirare,
neadormită geana curcubeului deschis
peste irisul Dumnezeului Celui neatins.
![]() |
Această lucrare a fost eliberată în domeniul public de către deținătorul drepturilor de autor. |