Junimiștii și conservatorii

Jump to navigation Jump to search
←← Un băiat răbdător Junimiștii și conservatorii
de Ion Luca Caragiale
Reflexiuni conservatoare →→
Gazeta poporului, an I, 1895, nr. 226, 7/19 noiembrie, p. 1. Editorial nesemnat


Pentru a dovedi concordia, armonia, buna înțelegere care domnește între conservatori și opozițiune, după cum au domnit și la guvern, gazeta franțuzească a tribului laho­văresc nu lasă să-i scape nici un prilej de a batjocori pe junimiști, pe care îi înfățișează drept un grup de politicieni fără pudoare și fără scrupul, al cărora țel suprem este să se folosească de-a gata și în scopuri personale de munca celorlalte partide și grupări politice.

Acest portret puțin cruțător și în care cu puțină bună­voință, n-ar fi greu să se recunoască mai toate grupările conservatoare, este completat și întărit, prin observațiunea că existența grupului junimist este un simptom al stării morbide al regimului nostru constituțional, în care poate ființa pînă și o grupare atît de rău reputată, pe bună dreptate, ca aceea a junimiștilor, cari joacă în viața noastră politică rolul pe care-l au cămătarii în viața socială.

Așa se exprimă l'Independance Roumaine despre juni­miști cu care d-l Catargiu și d-l Al. Lahovari s-au aflat pînă mai ieri la putere; și rar i s-a întîmplat acestui ziar să se exprime cu mai multă justeță, era să zicem chiar cu competență.

Pentru cine a urmărit de aproape jocul politicii în acești șapte ani de zile din urmă, rolul antipatic pe care l-au jucat și continuă să-l joace junimiștii, fără multă osteneală aparentă, dar totdeauna cu mari profituri văzute, este mai mult decît evident.

Întocmai ca și cămătarii cari trăiesc din destrăbălarea și neregula fiilor de familie în strîmtorare, junimiștii au exploatat fără de cruțare pe conservatori, luîndu-le pentru capitalul politic, adesea fictiv, ce le puneau la dispoziție, interese neomenoase. Foarte fericiți că găseau ajutor la nevoile lor, conservatorii se îndatorau bucuros cu orice ca­mătă. Nu este însă mai puțin adevărat, precum recunoaște gazeta lahovărească, că junimiștii trăind din neprevederea, din patimile, din slăbiciunile și greșalele conservatorilor, pe deoparte pentrucă-i puneau să plătească prea scump ser­viciile, pe de altă parte pentru că reprezintau la tot mo­mentul conservatorilor imaginea neputinței lor politice, a decăderii lor, ajunseră curînd să fie cu totul urîți, antipatici acelora cari le plăteau totuși serviciile, ținîndu-i împreună cu dînșii la putere. Celorlalte grupări politice de asemenea, în mod firesc, junimiștii deveniră curind antipatici, pre­cum ne sunt nouă tuturor antipatici și păianjenii cari, ca și junimiștii, stau la pîndă, ca să prindă în mrejele lor lipi­cioase, pe sărmanele insecte nepricepute și neprevăzătoare, muște zbîrnîitoare și fluturi seci la minte cum sunt conser­vatorii.

Într-această privință, l'Independance Roumaine are per­fectă dreptate, cum are dreptate și cînd caracterizează drept simptom bolnăvicios al vieții noastre publice această ciu­dată aparițiune a unei grupări ce trăiește ca și cămătarul din munca politică a altora; – dacă ar fi să facem și noi o comparație, am zice, că junimiștii sunt un fel de ciupercă pe spatele grupării conservatoare. Anomalia acestei exis­tențe politice nu scapă nimănui din vedere.

Cine este responsabilul pentru această anomalie? Con­servatorii sunt responsabili. Ei au făcut cu putință exis­tența unei grupări ca aceea a junimiștilor, și tot ei i-au dat apoi putere de viață.

Ramură ruptă din partidul conservator, junimiștii s-au despărțit de acesta, atunci cînd, ascultînd de povețele re­acționarilor și ale descreeraților nerăbdători și pătimași, conservatorii porniseră acele nebunești campanii contra Con­stituției și contra dinastiei. Avînd astfel un pretext minunat de a se desface de foștii lor tovarăși și de a se forma în grupare de sine stătătoare, d-nii Carp și Maiorescu înjghe­bară atunci grupul junimist și nu neglijară nimic, fie ca program, fie altminteri, pentru a atrage la sine cît mai mulți dintre conservatorii destul de cuminți spre a nu fi mulțumiți cu direcția ce se da partidului.

Așa s-au născut junimiștii.

Cum au trăit totdauna și, mai ales, de la 1888 încoace, din neprevederea conservatorilor, o știm toți și o mărtu­risesc chiar și aceia în dauna cărora ei au trăit. Conser­vatorii sunt de vină dacă, mai tîrziu, junimiștii n-au rein­trat definitiv și fără spirit de întoarcere în partidul con­servator. Ei au făcut într-adevăr totul, miglisindu-i, aju­tîndu-l, ploconindu-se uneori, certîndu-se alteori cu ei, în totdeauna disputîndu-se, grup cu grup, care să aibă cu el pe junimiști, oferindu-le ministere, oferindu-le parte mare din ocîrmuirea statului, nu ca la membrii partidului, ci ca la aliați numai; conservatorii au făcut, zicem, totul, pentru ca junimiștii să ființeze mai departe ca grup separat, pînă astăzi, cu toate că, numai în acești șapte ani de zile din urmă, au fost trei sau patru prilejuri cînd cît pe ce fusese ca din nou d. Carp să rămîie, ca și în 1888, singurul șef și membru al grupului său.

Acum conservatorii își văd greșala și se plîng înșile de ceea ce au făcut. E un semn bun, dar e prea tîrziu.

De altfel chiar și acum încă, nu fac oare totul conser­vatorii pentru a da putere de viață junimiștilor, cei mai rău loviți prin căderea de la putere, cerșindu-le conlucrarea în alegerile viitoare?

Risipitorii nu pot trăi fără de cămătari!