Iubitul meu, iubite

Iubitul meu, iubite
de Robert Burns, traducere de Petre Grimm
Volumul Robert Burns : poetul țărănimei : poezii traduse din englezește cu o notiță biografică de Petre Grimm, Tipografia „Viața”, Cluj, 1925


Iubitul meu, iubite,
Întâi când te-am văzut
Ca corbul ți-era părul
Și fruntea ta ca mărul;
Dar timpul a trecut,
Ai brazde-acum pe frunte
Și pletele-s cărunte,
Dar peste-a lor ninsoare
E binecuvântare,
Iubitul meu, iubite.

Iubitul meu, iubite,
Când eram tineri noi
La deal tot împreună
Urcam cu voie bună
De mână amândoi;
Și-acum mereu la vale
Noi șovăim în cale,
Dar mână-n mână fi-vom,
Și-alăturea dormi-vom,
Iubitul meu, iubite.