Istoria fondărei orașului București/Capitolul 14
Cele mai mari serbări din Capitală erau acelea ce se atingeau de sfânta noastră religie; astfel era serbarea de la 21 mai, a sfinților Constantin și Elena, patronii Țării Românești, ale căror chipuri erau cusute în aur chiar pe drapelele albe domnești, cum Și ale oștirilor. Vodă mergea cu mare alai de asculta slujba bisericească la Sfânta Mitropolie a țării, dedicată sfinților Constantin și Elena, de fericitul domn Constantin Brâncoveanu Basarab.
Slujba divină se făcea de mitropolitul țării, cu episcopii și ar hiereii aflați în oraș, cum și cu stareții monastirilor Căldărușani și Cernica. După ce se termina sfânta slujbă, se întorcea domnul cu alai mare la Curte și dedea caftane (grade) și slujbe, ierta condamnați și scădea osândirile cele mari.
A doua zi, în ziua de 22 mai, se scoteau caii domnești la ceair, care era pe toată întinderea câmpiilor Colentina și Băneasa; suma cailor domnești, de hamuri și de călărit, întrecea adese numărul 100. Ei se scoteau din grajdurile domnești, împodobiți cu valtrapuri cusute în aur; erau conduși de comisul cel mare, șeful grajdului, și de slujbașii lui; defilau pe dinaintea lui Vodă, care era înconjurat de toată boierimea țării, având lăutarii înain te. Aceste animale stau 40 de zile la ceair.
Petrecerile boierilor de frunte constau în călărie și preumblare cu trăsuri pe câmpiile Herestrăului, unde era un vechi tu devenit în urmă moară de vânt, la Băneasa și la Colentina, iar poporul, la Ceșmigiu, grădina Breslii, a Deșliului, grădina Scufa, Grădina cu Cai, Dealul Spirii, la dulap, Cotrocenii, în câmp și la târgul Sfintei Marii, cum și la grădina Hagi Ilie.
Se făceau tratări cu dulcețuri, șerbeturi și cafele, între dorm mitropolit, episcopi și elita nobleții.
Era apoi, ca loc de petrecere, Teatrul Grecesc, înființat în Podul Mogoșoaiei, la Cișmeaua Roșie, sub directorele Aristias; se jucau piese elene din Omer și Oreste. Mai era o petrecere la câmpia Colentinei, jocul giretului. Doi cavaleri azvârleau unul într-altul câte un băț de alun, lung de un metru, și se apărau printr-o pavăză de pâslă, care era petrecută pe brațul stâng, căci cu mâna dreaptă azvârleau giretul; la brâu aveau și câte un baston cu un cârlig. Cu o măiestrie admirabilă ridicau din fuga calului giretul azvârlit; adeseori se întâmpla că luptătorii se răneau la picioareși la piept.