Istoria folcloristicii maramureșene/Notă asupra ediției

 

În 1970, când a apărut lucrarea profesorului Dumitru Pop, Folcloristica Maramureșului, recenziile au evidențiat ineditul demersului, studiul constituind „o primă lucrare de istorie a folcloristicii unui ținut”. (Ion Cuceu, Dumitru Pop: Folcloristica Maramureșului, în Maramureș, decembrie 1970, p.15). Chiar și în prezent, puține regiuni etnofolclorice din țara noastră beneficiază de un studiu amplu cu caracter folcloristic.

Am socotit necesar să reluăm subiectul din mai multe motive. În primul rând, deoarece profesorul Dumitru Pop (1970) a avut în vedere, în mod preponderent, activitatea culegătorilor de folclor de la sfârșitul secolului al XIX-lea (vezi și valoroasa antologie din anexă), respectiv colecțiile clasice publicate la începutul secolului al XX-lea de Alexandru Țiplea, Tit Bud, Ion Bârlea și Tache Papahagi. Cercetările ulterioare (datorate lui Iordan Datcu, Mihai Dăncuș ș.a.) au scos la iveală și alte documente și colecții din perioada respectivă, motiv pentru care se impunea o cuprindere a acestora în istoria folcloristicii locale. Perioadei postbelice, Dumitru Pop îi dedică doar patru pagini, dintr-un total de 129.

E drept că, în primii ani după al Doilea Război Mondial, studierea folclorului și în general arta și cultura nu s-au numărat printre priorități (regimul și ideologia comunistă urmau alte făgașuri). Singurele apariții notabile au fost editarea târzie a colecției 170 de melodii populare românești din Maramureș (1957) a lui Tiberiu Brediceanu și volumul Folclor din Maramureș (1962), o culegere colectivă apărută în seria Folclor din Transilvania.

„Explozia” editorială avea să se petreacă spre sfârșitul anilor '60 (Atlasul Lingvistic, reeditarea colecției I. Bârlea, seria Marmația etc.) și începutul anilor '70. Numai în anul 1980 apar o Antologie de folclor, un Calendar și o colecție (Vasile T. Doniga). După 1990, consemnăm un număr apreciabil de periodice și volume care tratează fenomenul folcloric maramureșean. În aceste condiții, perioadei postbelice i-am acordat o atenție specială, printr-o analiză contextuală pe două paliere: în raport cu studiile dedicate folclorului românesc în ansamblu, dar și prin consemnarea lucrărilor cu caracter etnografic, ca rezultat al cercetărilor în spațiul nord-transilvănean.