Istoria folcloristicii maramureșene/Epoca modernă (1990)
După consumarea episodului “decembrie 1989”, în țara noastră s-a declanșat un proces de tranziție lung și anevoios de la o societate comunistă la una democratică, de tip capitalist. În consecință, au început să funcționeze și legile economiei de piață, care a asanat mediul economic, dar a sufocat anumite inițiative culturale. De la cenzura politică s-a trecut la o îngrădire determinată de lipsa resurselor financiare. În primii ani, statului nici că i-a păsat de cultură. În acest context, asistăm la sucombarea unor instituții și publicații importante, printre care Editura Minerva și Revista de Etnografie și Folclor. Pe de altă parte, se înființează numeroase edituri particulare dispuse să publice studii sau colecții de folclor dacă autorii își suportă cheltuielile de producție.
Măiastra. În ianuarie 1990, apare primul număr al revistei Măiastra (format mare, două pagini), editată de Asociația de Arte Măiastra și Asociația folcloriștilor și etnografilor din Maramureș. Numărul, întocmit de Ion Bogdan, cuprinde materiale folclorice (un grupaj de șase bocete și trei colinde) reluate din Calendarul Maramureșului (1980), dar și materiale inedite, “din noul calendar aflat în pregătire”. Dorința realizatorului revistei a fost ca acest prim număr să fie dedicat “celor care, prin jertfă supremă, ne-au redat libertatea”. Dintr-o notă aflăm că până la reuniunea Asociației, “apariția revistei va fi coordonată de un comitet provizoriu format din Ion Bogdan, Augustin Botiș, Ion Chiș Șter, Mihai Cupcea, Vasile Dragomir, Petre Dunca, Marian Ilea și Nicolae Iuga”. Din luna mai 1990, publicația se transformă în “revistă lunară de cultură”.
Valerica Ștețco / Poezii populare din Țara Maramureșului (1990). În mod surprinzător, în culegerile de folclor publicate până în deceniul nouă, zona estică a județului, respectiv Borșa, figurează cu doar 23 de texte . Pentru a repara această nedreptate, o profesoară de franceză din localitate, Valerica Ștețco, decide să demareze o acțiune sistematică de culegere a folclorului exclusiv din zona Borșa. Astfel, între anii 1975-1977, aceasta izbutește să adune peste o mie de piese, probând “înzestrarea zonei Borșa pe tărâmul folclorului”. În anii ’80, colecția ajunge la Editura Minerva, dar publicarea întârzie din pricina contextului politic extrem de vitreg. Clasificarea materialului în trei capitole (Poezia obiceiurilor tradiționale, Poezia epică, balade, Poezia lirică - doine, cântece și strigături) se face “la sugestia redacției”, probabil a lectorului Ioan Șerb. Editorul reține în final 1118 piese folclorice. Lucrarea apare cu titlul Poezii populare din Maramureș, în 1990, fiind al IX-lea volum din seria Folclor din Transilvania.
Pamfil Bilțiu / Poezii și povești populare din Țara Lăpușului (1990). Cel de-al X-lea volum din seria Folclor din Transilvania a fost dedicat tot Maramureșului - Poezii populare din Țara Lăpușului (1990). Autorul Pamfil Bilțiu debuta astfel cu o colecție individuală. Era notoriu faptul că folcloristul a participat în ultimele două decenii (1970-1990) la numeroase campanii de investigare a culturii populare din Maramureș și era posesorul unei fabuloase arhive particulare. După revoluția din ’89, Pamfil Bilțiu a publicat nu mai puțin de șapte culegeri masive de folclor, ceea ce-l califică drept cel mai prolific folclorist maramureșean. Volumul din 1990 cuprinde 795 de texte culese din 27 de localități situate în Țara Lăpușului. Prima secțiune este dedicată poeziei populare (colinde, mulțumituri, plugușor, jocul caprei, cântece de șezătoare, cântece de leagăn, de nuntă și bocete, balade și descântece), iar a doua prozei populare (basme, povestiri și snoave). Autorul susține că a realizat o selecție dintr-un material cu mult mai bogat, iar criteriile au avut în vedere ca piesele selectate “să reprezinte cât mai multe categorii folclorice (genuri, specii) și cât mai multe tipuri în cadrul aceleiașIi specii…”.
(1991) Editura Știința din Chișinău publică, în 1991, primul volum din seria Folclor din Maramureș (141 p.). Lucrarea, apărută sub egida Academiei de Științe a Republicii Moldova și a Institutului de Etnografie și Folclor, conține materiale etnofolclorice adunate între anii 1984-1987 din localitățile maramureșene situate pe malul drept al râului Tisa: Biserica Albă, Slatina, Podișor, Apșa de Jos, Apșa de Mijloc, Plăiuț, Cărbunești, Teceu. Din acest motiv culegerea se recomandă deosebit de utilă pentru cercetători, regiunea investigată constituind o veritabilă “arie laterală” pentru folclorul maramureșean din stânga Tisei care, de-a lungul anilor, a suferit interferențe cu folclorul din nordul Moldovei, ori din zonele Lăpuș, Chioar, Codru.
(1993) Doi ani mai târziu apare al doilea volum realizat de Academia de la Chișinău în colaborare cu Institutul de etnografie și folclor. Intitulată de această dată Cât îi Maramureșu’, lucrarea este prefațată de Mihai Pop și tratează, în 550 de pagini, teatrul folcloric, credințe și superstiții, tălmăcirri de vise, proverbe, zicători, balade, basme, legende, cântece, toate consemnate în Maramureșul de Nord.
Profesorul Vasile Latiș (n.1934, localitatea Cufoaia), un împătimit al culturii populare și un statornic culegător de folclor în ultimele trei decenii, își publică, în 1993, lucrarea care i-a adus titlul de doctor în filologie – Păstoritul în Munții Maramureșului. Subiectul cercetării i-a fost sugerat de profesorul Mihai Pop, în perioada investigațiilor de pe Valea Cosăului (1971-1973). Este o lucrare etnografică de sinteză asupra păstoritului, necesară din perspectiva analizei folclorului de factură pastorală.
1994. Pamfil Bilțiu / Făt Frumos cel înțelept. O lucrare inedită în peisajul folcloristic maramureșean a apărut în 1994, când Pamfil Bilțiu apelează la serviciile Editurii băimărene Gutinul, pentru a tipări volumul Făt Frumos cel înțelept. O sută de basme, povești, legende, snoave și povestiri din județul Maramureș. Secțiunile de proză populară cuprinse în colecțiile anterioare (Tache Papahagi - 1925, Vasile T. Doniga - 1980, Petre Lenghel Izanu - 1985, Pamfil Bilțiu - 1990) nu s-au evidențiat în mod special, astfel încât o colecție masivă de basme maramureșene se impunea. Ceea ce frapează însă este complexitatea speciilor abordate: basme și povestiri (basme fantastice, moralizatoare, nuvelistice), legende (legende etiologice, mitologice și istorice), snoave și povestiri. Textele provin din 19 localități maramureșene. Cât privește autenticitatea, folcloristul ține să precizeze: “toate piesele le redăm fără adăugiri, fără intervenții, așa cum ne-au fost ele comunicate de către performerii noștri” (p.32).
(1995) Începând cu anul 1995, Societatea Culturală Pro Maramureș Dragoș Vodă din Cluj-Napoca (condusă de inimosul Vasile Iuga de Săliște) organizează simpozioane anuale, fiecăruia dedicându-i-se un volum din seria Maramureș - vatră de istorie milenară . În paginile acestor volume, printre altele, se regăsesc referate și comunicări prezentate la fiecare sesiune la secțiunea Folclor - Etnografie. Semnează Ion Bogdan, Constantin Cubleșan, Pamfil Bilțiu, Nicoară Timiș, Mihai Dăncuș ș.a.
1996. Pamfil Bilțiu, Gheorghe Gh. Pop / Sculați, sculați boieri mari. După basme, Pamfil Bilțiu își focalizează cercetările asupra colindelor, realizând în colaborare cu etnomuzicologul Gheorghe Gh. Pop, o amplă culegere de folclor muzical, Sculați, sculați, boieri mari! Colinde din județul Maramureș . Alături de studiul introductiv, Colindatul în zona Codru, lucrarea cuprinde 586 de texte , majoritatea însoțite de partituri muzicale, provenind din 65 de localități, din toate cele patru zone etnofolclorice (dar ponderea o dețin materialele culese în Țara Codrului, autorul fiind de părere că în această regiune “colinda cunoaște poate cea mai mare varietate din întregul nostru spațiu românesc”).
Autorul amendează indicele tipologic întocmit de Monica Brătulescu (1981), pe motiv că acesta “este din păcate incomplet”, situație în care recurge la “serioase modificări” ale acestuia. Astfel, Pamfil Bilțiu propune o nouă tipologie: colinde despre colindat, cosmogonice, despre ocupațiile tradiționale, de pețit, familiale, de amărăciune, supărare și necaz, edificatoare și moralizatoare, religioase și apocrife, colinde-balade, colinde de cătănie și război, colinde-cântec, mulțămituri la colac.
(1997) Un alt studiu important apare la Editura Umbria, 1997, sub semnătura profesorului Georgeta Corniță, de la Facultatea de Litere a Universității de Nord din Baia Mare – Paradigme ale expresivității în lirica nerituală din Maramureș. O analiză la nivel fonetic, lexico-semantic și gramatical.
1998. Din avalanșa de monografii sătești editate după revoluție, sunt câteva (din păcate prea puține) care se evidențiază prin respectarea rigorilor științifice, printr-o abordare inteligentă a temelor, dar și prin stilul cursiv al redactării. Monografia Dragomirești, străveche vatră maramureșeană , realizată de Elisabeta Faiciuc-Dobozi, face parte din această categorie.
Gail Kligman. O lucrare excepțională realizată de un sociolog american este Nunta mortului. Ritual, poetică și cultură populară în Transilvania (1998) . Gail Kligman (n. 1949), profesor la Departamentul de sociologie al Universității din California, Los Angeles, și specialistă în antropologie (a predat această materie la Universitatea Austin din Texas și Georgetown University) a făcut o pasiune pentru folclorul românesc, motiv pentru care a învățat limba română, pe care o vorbește “cu o virtuozitate lingvistică incredibilă”. Pentru a se familiariza cu universul culturii populare din Transilvania, Gail Kligman a locuit mai bine de doi ani în Ieud – Maramureș. Iordan Datcu descrie acest episod: “Nu culege doar texte, ci observă contextul lor natural. Trăiește alături de oameni și constată situații și lucruri care nu-și imagina că există. Metaforele cântecelor îi par atât de frumoase încât le ascultă uneori impresionată până la lacrimi. I se pare un lucru extraordinar felul în care ei șțăraniiț știau să trăiască întâlnirea cu moartea, i se pare foarte profundă metoda maramureșenilor… de a se «înțelege» cu moartea prin jeluire”.
Studiul redactat de Gail Kligman în urma acestei experiențe vizează aspecte legate de nuntă, rituri funerare și nunta mortului. Viața socială, politică și culturală a satului maramureșean sunt radiografiate cu acel obiectivism atât de necesar în munca de cercetare sociologică, antropologică și etnologică. Nunta mortului “este o carte exemplară prin coerența metodologică dar și prin inteligența scriiturii. Este o carte lucidă, despre abstracțiuni care pot fi deduse în urma unor investigații conduse cu dibăcie, dar și un text cald și plin de înțelegeri pentru țăranii unui sat îndepărtat din România”.
Claude Karnoouh. Întâmplarea face ca tot în 1998 să fie lansată pe piața românească o altă carte scrisă de un cercetător străin, trăitor vremelnic într-un sat maramureșean. Claude Karnoouh, bun prieten cu preotul Mircea Antal din Breb, a fost preocupat să descopere arta de “a trăi și a supraviețui în România comunistă”, descifrând Rituri și discursuri versificate la țăranii maramureșeni . Subiectele abordate sunt insolite: femei și bărbați între cel rău și bunul Dumnezeu, tradiție și modernitate despre permanența angoasei, spunerea rituală matrimonială la masculin, poezia populară - despre folosirea abuzivă a unei categorii estetice etc. Cu alte cuvinte, un demers hermeneutic aplicat discursurilor versificate și practicilor rituale matrimoniale și magice ale populației rurale din Maramureș (cercetările de teren s-au efectuat în localitatea Breb).
1999. Pamfil Bilțiu / Izvorul fermecat. Cea de-a patra colecție publicată de Pamfil Bilțiu, Izvorul fermecat însumează 533 de texte (legende și povești mitologice) din 33 de localități acoperind toate cele patru zone etnofolclorice din județ. Materialul a fost înregistrat pe bandă de magnetofon între anii 1974-1996. În prefața lucrării autorul face o trecere în revistă a colecțiilor de legende publicate și ajunge la concluzia că “până în perioada interbelică legenda este reprezentată în colecții și publicații periodice doar printr-un număr restrâns de legende și tradiții istorice, brodate mai cu seamă în jurul haiducului Pintea Grigore, denumit Viteazul” și îi citează pe Simion Florea Marian, Ion Pop Reteganul, apoi Ovidiu Bârlea, Vasile Doniga (1980), Calendarul Maramureșului (1980), P. Bilțiu (1994). Clasificarea materialului a avut în vedere patru secțiuni: legende etiologice (lunile anului, zilele săptămânii, stelele, apa, fenomenele meteorologice), legende mitologice (popoare fantastice, piticii, ursitoarele, spiritele apelor, pădurii, vântului, strigoii și vârcolacii), legende religioase (raiul și iadul, diavolul) și legende istorice (despre Pintea Viteazul).
2000. La inițiativa profesorului Mihai Pop, Jean Cuisenier (n. 1927), director la Muzeul Național de Arte și Tradiții Populare din Franța, a întreprins cercetări în România, începând cu 1973, pe Valea Cosăului - Maramureș, în Oltenia și Bucovina. Studiile aferente au fost adunte într-un volum, Mémoire de Carpathes – La Roumanie milénaire: un regard intérieur. Capitolul opt este alocat rezultatelor cercetării efectuate sporadic, pe parcursul a trei decenii, în localitatea Sârbi- Maramureș.
2001. Elisabeta Faiciuc-Dobozi / Cântarea morților. Partea a doua a monografiei dedicate localității Dragomirești este, în realitate, o masivă “culegere de folclor funebru”. Intitulată Dragomirești. Cântarea morților , lucrarea conține 412 texte (bocete; verșuri – la bătrâni, la bătrâne, la bărbați tineri, la feciori, la fete, la copii, la fetițe, la sinucigași) și o anexă cu glosare, transcrieri muzicale și iconografie. Adunate în perioada 1970-2000, textele și melodiile au fost consemnate atât prin anchete și înregistrări directe (în timpul înmormântărilor), cât și prin preluarea selectivă a colecției de verșuri funebre oferită de cantorii care au slujit la bisericile din această localitate în ultimii 75 de ani (1925-2000). În opinia exegetului Iordan Datcu, Cântarea morților “este cea mai masivă culegere de verșuri la morți cunoscută până acum”.
Pamfil Bilțiu / Fascinația magiei (2001). Parafrazând un citat a lui Romulus Vulcănescu – “magia este cel mai fascinant, cel mai incitant și totodată și cel mai vechi și interesant domeniu din întreaga noastră cultură populară” – Pamfil Bilțiu dă titlul unei colecții de “vrăji, farmece și desfaceri din Maramureș“, Fascinația magiei . 526 de texte (din 46 de localități), poezie populară și proză, grupate în magia meteorologică, domestică, medicală, divinatorie, magia manei și a dragostei. O lucrare monografică și deocamdată unică în peisajul folcloristic maramureșean.
Memoria Ethnologica (2001). În preajma anului 2000, după aproape o jumătate de secol, “prestigioasa navă-amiral a folcloristicii românești”, cum a definit Alexandru Amzulescu Revista de Etnografie și Folclor (REF) eșuează în apele tulburi ale tranziției post-decembriste; mai exact, “s-a retras discret, din clocotul vieții, căutându-și odihna în rafturile bibliotecilor”.
În anul 2001, Centrul Creației Populare Maramureș decide să înființeze o revistă după “chipul și asemănarea” Calendarului editat în 1980. Așa s-a născut Memoria Ethnologica, revistă de patrimoniu ethnologic și memorie culturală. Primul număr avea să apară în luna decembrie a anului de grație 2001, tema dominantă fiind obiceiurile și tradițiile de iarnă.
Tot în 2001 au mai apărut volume de specialitate: Augustin Mocanu publică la Zalău colecția Pe cel deal cu dorurele - 1075 de texte culese în perioada 1966-1970 din satele situate în Țara Codrului (Maramureș), însă cercetările s-au prelungit în Sălaj, spre Cehu Silvaniei și Hodod; Grigore Leșe alege o editură din Bistrița pentru colecția sa La obârșii - 91 de melodii din repertoriul cunoscutului interpret; iar Constantin Corniță (n. 4 decembrie 1945, localitatea Murgașu, Dolj) publică două volume importante – Zona Lăpuș. Contribuții etnologice și antropologice (Editura Umbria, Baia Mare). După o trecere în revistă a unor considerații despre folclorul zonei Lăpuș, se analizează obiceiurile privind nașterea, căsătoria și moartea în Ungureni, respectiv Jocul cu Constantinul. Studiile au apărut inițial în 1998, în diverse periodice. De reținut chestionarele din anexă, referitoare la naștere, căsătorie și moarte . Zona Maramureș. Matricea etnologică și paradigmele folclorului maramureșean (Editura Umbria, Baia Mare) - Capitolul trei al lucrării are în vedere analiza categoriilor folclorice și ponderea lor în viața microzonelor maramureșene – Plugușorul, Colinda, Miorița maramureșeană, Descântecul, Teatrul Popular, Cântecul liric improvizat, Țâpuritura și strigătura, Balada, Complexul epic Pintea.
2002. Pamfil Bilțiu / Țara Codrului… După Lăpuș, a doua zonă căreia Pamfil Bilțiu îi dedică o colecție de folclor este Codru – Basme, povești, legende, povestiri, snoave și poezii populare din zona Codrului . Volumul conține o mie de texte.
Pe parcursul anilor 2000, 2001 și 2002, în arealul geografic al bazinului Tisei (România, Ungaria, Ucraina și Slovacia) s-a desfășurat un program de cercetare pluridisciplinară, cu tema Cultura materială și spirituală din bazinul Tisei superioare. Influența populației germane asupra culturii celorlalte etnii. În anul 2002 cercetările au vizat șapte localități din județul Satu Mare, respectiv localitățile maramureșene Vișeu de Sus și Baia Borșa. Concluziile au fost publicate în lucrarea Multiculturalitate și identitate etnică în bazinul Tisei superioare.
(2003) Pamfil Bilțiu consideră că este momentul să-și valorifice cele mai importante studii și cercetări etnologice, elaborate “pe parcursul a mai bine de două decenii și jumătate de activitate consacrată valorificării culturii populare”, prin republicarea lor într-o singură lucrare cu titlul Studii de etnologie românească. Primul volum apare în 2003, la o editură bucureșteană (Saeculum I.O.), iar al doilea, un an mai târziu.
2004. Anul 2004 a fost unul prolific pentru folcloristica maramureșeană, lucrările publicate în acest an remarcându-se prin profesionalismul exegeților, prin caracterul științific al redactării, cât și prin pătrunderea în circuitul valorilor regionale și europene a colecțiilor.
Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Maramureș propune două lucrări bilingve, extrem de valoroase. Sanda Golopenția este autoarea volumului Learn to sing, my mother said. Song of the women of Breb (2004). Acesta conține 46 de texte, cu versiune în limba engleză, apoi note și comentarii, cinci scrisori și două pagini dintr-un carnet de teren. “Cântecele (horile) adunate în volumul de față au fost culese între anii 1970 și 1980, în satul Breb, situat în Maramureșul istoric”, afirmă autoarea. “Valoarea cărții e amplificată de faptul că ea este bilingvă (…) creând astfel posibilitatea ca aceste poezii să poată fi citite, în afară de români, și de toți cei interesați care cunosc limba engleză”
Afirmația este valabilă și în cazul antologiei Folclor din Maramureș (Folklore from Maramuresh) (2004), realizată de Ana Olos . Ideea volumului a fost lansată de Nicolae Scheianu, însă selecția și traducerea textelor i-a revenit Anei Olos, profesor la catedra de engleză de la Universitatea de Nord din Baia Mare, specialistă în studii canadiene. Este cea de-a doua antologie de folclor maramureșean, după volumul îngrijit de Ion Chiș Șter și publicat în 1980.
Ion Cuceu, Constantin Corniță / Corpusul folclorului maramureșean (2004). În perioada interbelică, Ion Mușlea adresa un apel către intelectualii satelor pentru a colabora la întemeierea Arhivei de Folclor a Academiei Române (filiala Cluj). Apelul este reprodus în Viața școlară din Sighet. Acesta este contextul în care, în perioada 1931-1940, în fondul Arhivei de folclor au intrat 35 de caiete cu răspunsuri la chestionarele expediate de Ion Mușlea. Profesorul Dumitru Pop preciza în Folcloristica Maramureșului (1970) că aceste caiete urmează să alcătuiască un fond aparte în arhiva secției de etnografie și folclor a Academiei, filiala Cluj. Ba mai mult, indică precis cotele sub care se găsește în acest fond materialul despre Maramureș având convingerea că se justifică “publicarea selectivă a materialului adunat” . 34 de ani mai târziu, doi cercetători, Ion Cuceu și Constantin Corniță, își asumă rolul de a selecta și publica materialul indicat. Cele șapte culegeri – Vasile Bologa (Vad), Mihai Gogotă (Hărnicești, Giulești), Vasile Grigor (Vad), Petre Lenghel (Bârsana), Mihai V. Marina (Rona de Sus), Vasile Tămășan (Săpânța) și Ion M. Vlad (Breb) – apar sub titlul Corpusul folclorului maramureșean, volumul I, sub egida Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, Institutul Arhiva de Folclor (Editura Umbria, Baia Mare, 2004).
Proiecte despre alcătuirea unui corpus al folclorului maramureșean s-au mai semnalat în ultimii ani, însă acesta rămâne singurul demers materializat.
Petru Dunca / Repere în antropologia culturală a alimentației (Editura Axis, Iași, 2004). “Studiul nu este, cum ar putea crede unii, un tratat de gastronomie întocmit din perspectivă diacronică. Nomenclatorul alimentelor caracteristice unei anumite societăți și epoci istorice constituie doar punctul de plecare în demersul antropologului” . Pornind de la premisa că actul alimentar este un act cultural, autorul vorbește despre tehnicile de cules, vânătoare și pescuit, despre antiteza dintre alimentația sacră și profană, iar un capitol este dedicat temei “grâul în practicile rituale caracteristice din tradiția românească” (Plugușorul, Cununa, Paparuda, Caloianul și Drăgaica).
Filmul etnografic Moșii de Florii, realizat de Felix Săteanu, este distins cu Marele Premiu la Festivalul Filmului Religios – Curtea de Argeș, 2004.
2005. Grație unui program de revitalizare a muzeelor, promovat de Centrul Cultural American, prin Ambasada Statelor Unite la București, la Muzeul Satului Maramureșean din Sighetu Marmației are loc simpozionul Satul maramureșean – viața socială, culturală, religioasă în perioada 1945-1989. Programul avea în vedere descoperirea trecutului apropiat, respectiv radiografierea dramelor produse în mediul rural din România după cel de-al Doilea Război Mondial și instaurarea comunismului.
În informațiile de istorie orală înregistrate de participanții la simpozion, în urma cercetărilor de teren efectuate, s-au consemnat și numeroase producții folclorice. Ulterior, a fost tipărit un volum de studii și documente și a fost organizată o expoziție. Volumul Satul maramureșean, 1945-1989. Viața socială, economică, politică, culturală și religioasă (575 p.) a apărut la Sighetu Marmației tot în 2005, sub îngrijirea lui Mihai Dăncuș. Cuprinde 14 comunicări și patru intervenții de istorie orală, precum și un corpus de documente. Cercetările efectuate și comunicările susținute prezintă interes din perspectivă etnografică și etnologică pentru perioada cercetată, referindu-se cu precădere la efectele colectivizării în satele maramureșene.
Pamfil Bilțiu / Folclor din Țara Maramureșului. Țara Maramureșului este a treia zonă căreia Pamfil Bilțiu îi consacră o monografie folclorică, utilizând exclusiv producții din arhiva personală. Pentru primul volum din lucrarea Folclor din Țara Maramureșului , autorul a selectat 728 de texte, reprezentând colinde, jocuri cu măști, poezia secerișului și a șezătorii, balade, descântece etc. Investigarea acestei zone a durat mai bine de trei decenii (1971-2003) și s-a efectuat în 39 de localități.
S-ar putea ca peste o vreme să constatăm că cercetarea de teren a folcloristului Pamfil Bilțiu a înregistrat un ultim stadiu al performării în mediul natural pentru un număr mare de piese folclorice; majoritatea producțiilor consemnate intră în fondul pasiv pe măsură ce se stinge generația vârstnică. Pamfil Bilțiu este poate ultimul culegător de folclor pur-sânge pe care l-a dat Maramureșul și e bine că a avut șansa să publice în volume succesive, pe parcursul a unui deceniu și jumătate, întreaga sa arhivă. Se prea poate ca de aici încolo, cercetările de teren care se vor efectua să scoată în evidență doar ritmul în care se alimentează fondul pasiv al folclorului maramureșean, fiind puțin probabil să asistăm la surpriza descoperirii unor texte inedite.
Nuțu Roșca. După Petre Lenghel Izanu, Nuțu Roșca este al doilea folclorist care cercetează zona Bârsana din Maramureșul istoric și propune o colecție (de 200 de texte) provenind exclusiv din această localitate. Lirică populară din Maramureș este o altă lucrare din seria celor editate de Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Maramureș. Colecția cuprinde poezii de dragoste, de dor, de cătănie, de război, de jale și despre păstorit.
Titus Bilțiu Dăncuș / Basme și povești. Ultimul volum important apărut la Editura Ethnologica în 2005 este colecția Basme și povești a folcloristului Titus Bilțiu Dăncuș (1902-1981). “Materialul care alcătuiește această culegere este inedit, în timpul vieții Titus publicând în diferite periodice doar câteva piese de proză populară. Din documentele păstrate în arhiva sa mai rezultă că dascălul intenționase să publice o colecție de proză populară sub forma unui volum intitulat Povești de la Miază-noapte, cu materiale grupate în ciclurile Poveștile Săpânței, Poveștile Pintii și Poreclele satelor” (Gheorghe Pop, cuvânt înainte). Colecția însumează 113 texte, basme, povești, legende (mitologice și istorice) și snoave, culese în perioada 1920-1967. Prima etapă a culegerii s-a consumat între anii 1921-1924, pe vremea în care era dascăl în Coștiui; cea de-a doua etapă și cea mai fructuoasă este cuprinsă între anii 1925-1929, când a ocupat funcția de învățător la Săpânța. Timp de zece ani, a predat în localități din județul Satu Mare, iar la final de carieră didactică îl regăsim ca dascăl în Rona de Jos.
În 2005, a mai apărut o revistă de memorie culturală - Cybela, editată de Fundația social-culturală «identitate.unitate.generozitate.acțiuni». Acest prim număr este dedicat simpozionului Patrimoniul rural și problemele sale actuale desfășurat la Șurdești în perioada 4-7 august 2005. Revista cuprinde articole (Profesorul Pop vs Moșul de Rucsandra Pop), studii (Udătoriu din Șurdești de Dumitru Iuga, Olăritul - arta focului, de Mihaela și Valentin Ganța etc.) și câteva culegeri de folclor ale elevilor de la Școala Generală din Șurdești.
În fine, o contribuție personală. Studiul Miorița s-a născut în Maramureș este, pe de o parte, un pretext pentru a relua și a actualiza istoria exegetică a acestei capodopere a folclorului românesc (după cea efectuată de Adrian Fochi în 1964), punctând momentele decisive ale acestei istorii. Partea a doua cuprinde o călătorie inițiatică în universul culturii populare pornind de la observația că, în Maramureș, Miorița se cântă în decembrie. Analiza versiunii colind este realizată secvențial, începând cu urcarea oilor la munte, numărul păstorilor și raportul dintre personaje, până la testamentul și bocetul din final. Antologia cuprinde 136 de texte mioritice consemnate în toate cele patru regiuni etnofolclorice ale județului Maramureș și publicate în diferite culegeri, antologii și periodice în intervalul 1925-2001.
Istoria folcloristică a ultimului secol a arhivat un număr mare de colecții deosebit de valoroase. Următoarea ediție a acestei Istorii va contabiliza mai degrabă studiile și analizele ce se vor realiza de aici înainte despre acest valoros patrimoniu cultural cu care Maramureșul (și România) se prezintă în fața Europei. Nici acest demers al cercetării nu va fi ușor, deoarece se impune în mod necesar o abordare pluridisciplinară pentru a înțelege mental acte, fapte și întâmplări petrecute pe un alt palier istoric. Decalajul dintre cercetător și momentul zămislirii (într-o formă incipientă) a majorității producțiilor folclorice ce compun arhiva maramureșeană este de circa 500 de ani , despre unele piese existând premisele că ar avea rădăcini milenare. Și-atunci, cercetătorului nu-i rămâne decât să lectureze textele “cu inima și sufletul deschis” și să apeleze la informații din domenii conexe. Globalizarea culturii, spre care tindem, ne va înlesni aceste demers, prin accesul la studii de specialitate publicate pe diferite meridiane. Efectul secundar al acestui fenomen va fi integrarea definitivă a culturii populare tradiționale maramureșene în circuitul valorilor mondiale.