Istoria folcloristicii maramureșene/Epoca modernă (1980)
←Epoca modernă (1970) | Istoria folcloristicii maramureșene de Dorin Ștef Epoca modernă (1980) |
Epoca modernă (1990)→ |
Ultimul deceniu comunist a început exploziv, cu cinci apariții editoriale de excepție. Folcloristica maramureșeană a punctat și în anii următori, până în 1985. După acest an s-a așternut o cortină grea peste România. Dictatura comunistă atinsese apogeul, iar standardul de viață al românilor se degradase până la nivelul umilinței. Au fost anii în care românii așteptau să se întâmple ceva care să-i elibereze, să-i descătușeze. Exercițiul de supraviețuire era prea dur pentru a mai acorda răgaz proiectelor extraprofesionale. Cenzurii politice i se adăuga cenzura foamei.
Calendarul Maramureșului (1980). Finalizat în 1975, Calendarul Maramureșului a obținut aprobările de tipar abia în 1980. “După apariție, prin septembrie, a fost interzisă difuzarea, fiind programat pentru retopire din cauza publicării unor texte «neoptimiste»: bocete, descântece, colinde – neadmise pe atunci, precum și cruci la numele colaboratorilor care au trecut în eternitate între timp. Din tipografie, împreună cu Mihai Olos, abia venit din Germania, am luat câteva exemplare și le-am expediat mai multor prieteni și reviste din țară. Pe la mijlocul lunii octombrie, surpriză: cotidianul Scânteia a publicat o cronică elogioasă la Calendar . Abia după aceea a fost difuzat tirajul de 8000 de exemplare, cu condiția… ștergerii crucilor. Au venit apoi vremuri din ce în ce mai acerbe, nemaieditându-se nici un număr”, a mărturisit, 24 de ani mai târziu, Ion Bogdan, unul dintre autori.
Publicația are format A4 și o paginație foarte ingenuoasă: textele poetice sunt plasate pe marginea paginilor, ghicitorile și zicătorile în partea inferioară, iar în mijloc textele folclorice în proză, studiile și fotografiile. Apărut sub auspiciile Asociației folcloriștilor și etnografilor, respectiv Măiastra - Asociația Tinerilor Artiști, Calendarul cuprinde 607 texte (poezii populare), la care se adaugă basme, legende, ghicitori, proverbe, jocuri de copii, texte la moși etc. În cuprins mai găsim un bogat material despre obiceiuri de primăvară (tunsul vițeilor, ieșitul cu plugul, semănatul, staurele florilor, tânjaua etc), vară (armindenul, moșii, sânzâienele, nedeia), primă-toamnă (claca, șezătoarea), toamnă (ziua luptilor), primă-iarnă (moși, babe, metehăi), iarnă (strigarea peste sat, corindatul), respectiv obiceiuri de naștere și nuntă. De asemenea, semnează valoroase studii Mihai Pop (Anul nou, lectura unui discurs ceremonial), Mihai Marina, Radu Popa (Diplome maramureșene), Mircea Popescu (Eliade și folclorul), Constantin Noica, Alexandru Filipașcu, Dumitru Pop (Stâna prădată…).
Este o culegere colectivă de texte inedite din colecții particulare. Printre culegători se numără Ioan Ardeleanu Pruncu, Ștefan Bârlea, Augustin Botiș, Ion Chiș Șter, Parasca Făt, Dumitru Iuga (colecție dominantă), Vasile Latiș, Petre Lenghel Izanu, Mihai Olos, Silviu Pop, Ion Zubașcu ș.a.
Antologie de folclor din județul Maramureș (1980) / Ion Chiș Șter. Experiența și maturitatea membrilor Asociației folcloriștilor și etnografilor din Maramureș își spune cuvântul o dată cu lansarea volumului Antologie de folclor din județul Maramureș (1980). Un mare merit al materializării acestui proiect i se cuvine profesorului Ion Chiș Șter (1937-2006), coordonatorul unui colectiv de redacție alcătuit din Pamfil Bilțiu, Ion Bogdan, Mihai Dăncuș, Vasile Latiș, Vasile Leschian, Gheorghe Pop, Mihai Pop și Nicoară Timiș. Volumul, dedicat exclusiv poeziei, conține 651 de texte grupate în trei capitole: Poezia de ritual și ceremonial (poezia obiceiurilor de pest an, poezia obiceiurilor de familie și poezia descântecelor), Balade și Lirica. Antologia, o premieră în folcloristica locală, “grupează, din cântecele orale maramureșene culese timp de un secol, pe acelea pe care, după o cumpătată alegere, le-am socotit mai nimerite să vorbească de identitatea culturală a oamenilor din județul Maramureș“ (Mihai Pop, p. 5).
Autorii au selectat textele din colecții tipărite (I. Bârlea - ediția 1968, T. Brediceanu - 1954, Tit Bud - 1908, Calendarul Maramureșului - 1980, Ceas pe ceas se alungă - 1970, Al. Țiplea - 1906 etc) și din arhive particulare (Pamfil Bilțiu, Ion Chiș Șter, Mihai Dăncuș, Elena Florian, Dumitru Iuga ș.a.). Însă problema “poate cea mai dificilă a fost stabilirea criteriilor de selectare a textelor. În cele din urmă ne-am oprit la următoarele: 1. să reținem texte din fiecare zonă (95 de localitați din Maramureșul istoric, Lăpuș, Chioar și Codru); 2. să reprezentăm, pe cât posibil, mai multe categorii folclorice (gen, specie) și în cadrul lor, să avem cât mai multe tipuri (de colindă, baladă etc) și cât mai multe motive; 3. textele să dezvăluie ceva din orizontul spiritual al oamenilor de pe aceste meleaguri; 4. textul să aibă neapărat valoare estetică” (Ion Chiș Șter, p.48).
Tot în 1980 apare o altă antologie de folclor, de data aceasta în capitală - Antologie de lirică populară românească . Lucrarea cuprinde 1101 texte de factură lirică, selectate exclusiv din Arhiva Institutului de cercetări etnologice și dialectologice (AICED) București. O parte din texte au fost înregistrate pe fonograf și magnetofon, iar altele sunt informații notate după dictare. Valoarea acestei colecții este dată de faptul că textele au fost culese în perioada 1914-1964, iar pe de altă parte casetele tehnice conțin numele informatorilor, a culegătorilor, localitatea și data culegerii. Textele selectate pentru întocmirea antologiei provin din toate regiunile țării. Piesele maramureșene au fost consemnate din localitățile Bârsana, Bucium, Buteasa, Crăcești, Cuhea, Groși, Hărnicești, Ieud, Leordina, Libotin, Nănești, Rogoz, Rohia, Rozavlea, Runc, Săpânța, Ulmeni, Vad și Văleni. O lucrare surprinzătoare și prea puțin utilizată în studiile de folclor. Deși producțiile maramureșene nu sunt întru totul inedite, volumul ne oferă informații importante: faptul că în perioada interbelică culegeau folclor în Maramureș Constantin Brăiloiu (1940), Tiberiu Alexandru (1935) sau Harry Brauner (1937), iar imediat după război au cercetat zona Elise Popovici (1951), Ghizela Sulițeanu (1948), Gh. Ciobanu (1948), Ilarion Cocișiu (1948), Emilia Comișel (1953), Ovidiu Bârlea (1962) sau Elis Moldoveanu (1961).
Vasile T. Doniga. Folclor din Maramureș (1980). O parte consistentă din colecția profesorului Doniga este antalogată și clasificată de redactorii Editurii Minerva și publicată în seria Folclor din Transilvania (vol. VI). Intitulat Folclor din Maramureș , volumul cuprinde 775 de texte poetice la care se adaugă 55 de povești, legende și snoave, provenind din toate zonele etnofolclorice ale județului Maramureș (84 de localități cercetate). Secțiunea de poezie populară este grupată în poezie lirică (doine, cântece, strigături), poezie epică (balade) și poezia obiceiurilor tradiționale (colinde, cântece de cunună, descântece, poezia evenimentelor vieții).
Profesorul Doniga și-a întocmit colecția între anii 1950-1975, “deci într-un răstimp ce cade tocmai pe vremea când în viața satelor maramureșene se petrec mutații mai cu seamă pe plan economic și social” (Mijhai Pop, p. 643). Cât despre tehnica utilizată în procesul de culegere a producțiilor folclorice – prin intermediul elevilor, profesorul Mihai Pop a fost mult prea îngăduitor, afirmând că “este o notă de întâmplător în proveniența materialelor; (…) tocmai prin aceasta reprezintă nivelul cel mai comun al folclorului ce mai trăiește spontan în satele acestui județ”. Referindu-se la nota de autenticitate, exegetul iarăși se exprimă cu eleganță atunci când afirmă că, în ansamblul ei, culegerea are un “caracter compozit”, cu alte cuvinte autorul abandonează linia puristă care cere să fie pusă în circulație numai folclorul tradițional «autentic». În final, Mihai Pop atrage atenția asupra interferenței între cultura rurală tradițională și cultura urbană, reflectată cu prisosință în această colecție. Nota de inedit este dată de spațiul acordat genului narativ (povestiri și basme) – mult prea generos decât în alte colecții – precum și orațiilor și strigăturilor de nuntă.
Francisc Nistor. Arta lemnului… (1980). Etnograf competent și fotograf pasionat, Francisc Nistor selectează 255 de fotografii alb-negru din impresionanta sa arhivă și întocmește un nou album, de data aceasta dedicat artei lemnului din Maramureș . “Francisc Nistor a cercetat ani îndelungați, cu pasiune, acest domeniu al culturii maramureșene. Admirându-i obiectele în care s-a concretizat artistic, el a făcut la Sighetu Marmației unul dintre cele mai frumoase, mai bune muzee de artă populară”. Acest ultim album este “o carte de învățătură în care cei de azi care nu cunosc Maramureșul și cei de mâine care nu vor mai apuca arta lemnului în amploarea ei, să-și dea seama de puterea și subtilitatea cu care maramureșeanul a știut să valorifice funcțional lemnul”, afirma în prefața lucrării prof. Mihai Pop.
În 1980, sub egida Măiastra sunt tipărite două pliante: Viața românească - Măiastra - Maramureș și Luceafărul - Măiastra - Maramureș , iar Adriana și Simion Oțoiu, reprezentând cineclubul Nord din Baia Mare, obțin marele premiu la Festivalul-concurs interjudețean pe teme de etnografie și turism, Hercules’80, cu filmele Oloinița, Stâna și Ceramica de Săcel (consultant științific Ion Chiș Șter).
1981. Tache Papahagi (reeditare). După publicarea colecției Ion Bârlea (1968), seria reeditărilor continuă cu Tache Papahagi (1981). Volumul Grai, folclor, etnografie, apărut la prestigioasa editură bucureșteană Minerva, reunește cursuri universitare (din 19260-1927), producțiile unor poeți aromâni traduși de Tache Papahagi (M. Beza, Constantin Belimaci și Nicolea Velo), precum și monografia Graiul și folklorul Maramureșului (p.79-390). Valeriu Rusu, prin grija și efortul căruia s-a tipărit acest volum, își motivează demersul: “Graiul și folklorul Maramureșului (1925), una din monografiile clasice ale dialectologiei românești, a devenit o carte rară chiar în bibliotecile specialiștilor. Reeditarea ei, într-un moment în care studiul graiurilor și dialectelor românești a depășit cu mult interesul unor cercetări restrânse, iar Maramureșul își dovedește vitalitatea sa creatoare, mereu nestinsă, de la originile limbii românești până astăzi, se impune ca un act menit să sublinieze ideea de continuitate în cultura românească” .
Gestul reeditării este mai mult decât lăudabil, deoarece reintroduce în circuitul valorilor o lucrare de referință atât pentru folcloristica maramureșeană, cât și pentru dialectologia românească. În mod firesc, s-ar impune ca și colecția Alexandru Țiplea să beneficieze de o reeditare, mai ales că a trecut deja un secol de la lansarea primei ediții și, la fel precum în cazul colecțiilor Bârlea sau Papahagi, cartea a devenit o raritate, nefiind accesibilă decât la fondurile speciale ale bibliotecilor importante.
Ultimul album semnat Francisc Nistor, Iarna maramureșeană, apare la Editura Sport Turism în 1981. Lucrarea cuprinde studiul Maramureș - vatră folclorică, referințe despre Festivalul datinilor de la Sighetu Marmației, descrierea unor obiceiuri specifice anotimpului (jocul caprei, jocul ursului, jocul moșilor, Viflaimul), numeroase texte folclorice și fotografii. 1981 este anul în care Monica Brătulescu publică un amplu studiu în care analizează colinda în contextul ceremonialelor românești și din perspectiva datelor comparative. Lucrarea Colinda românească mai conține un index-inventar bibliografic al colindei. Iar Ovidiu Bârlea finalizează primul volum al sintezei Folclor românesc , întocmit după exigențele specifice moderne. O altă lucrare copleșitoare prin valoarea și masivitatea ei este Cântecul epic eroic. Tipologie și corpus de texte poetice . Autorul Alexandru I. Amzulescu identifică cu acest prilej peste 400 de subiecte epice distincte, ceea ce-l determină pe Adrian Fochi să afirme că “țara noastră trebuie considerată drept una din cele mai importante vetre de creație epice din Europa”.
1982. Gheorghe Gh. Pop / Folclor muzical din Maramureș. Pe urmele lui Tiberiu Brediceanu (noiembrie 1910) și Béla Bartók (martie 1913), folcloristul sighetean, Gheorghe Gh. Pop cercetează, în perioada 1965-1979, majoritatea satelor și comunelor răspândite pe văile Izei, Marei, Cosăului și Tisei, pentru a culege folclor muzical folosind, de data aceasta, metode moderne de imprimare și investigare. Rodul acestor cercetări de teren este lucrarea Folclor muzical din Maramureș (1982) , o colecție de 619 piese muzicale (partituri), unele însoțite de texte folclorice. Autorul și-a structurat materialul după I. Sistemul obiceiurilor (ciclul vieții, ciclul muncii și sărbătorile de peste an), II. Cântece epice - Balade, III. Folclorul muzical al liricii neocazionale, IV. Melodii instrumentale de joc. A rezultat o monografie muzicală a Maramureșului istoric care cuprinde toate genurile folclorice identificate până în prezent. În opinia prof. dr. Traian Mârza, de la Conservatorul G. Dima din Cluj, lucrarea profesorului Gheorghe Gh. Pop este “cea mai vastă colecție de folclor muzical din Maramureș“, iar cea mai mare parte a colecției cuprinde un material inedit.
1983. Ion Chiș Șter, Gheorghe Pop / Graiul, etnografia și folclorul zonei Chioar. “Lucrarea reprezintă o încercare de studiu monografic asupra graiului, etnografiei și folclorului din zona Chioar. Paginile ei însumează sinteze ale unor părți din materialul cules - cu ajutorul unor chestionare - de către cadre didactice și studenți ai secției de filologie din cadrul Institutului de învățământ superior din Baia Mare, (…) în perioada 1976-1980” (cuvânt înainte). Ideea cercetării sistematice a Țării Chioarului se datorează profesorului Ion Chiș Șter, care de altfel a condus majoritatea campaniilor de investigare. Monografia se dorește o replică a operei realizate de Tache Papahagi în 1925, referitor la Țara Maramureșului. În mod firesc, produsul finit al profesorilor băimăreni este superior modelului, devenind etalon pentru orice monografie modernă a unei zone etnofolclorice. Primul capitol este dedicat graiului, însă ponderea lucrării o deține capitolul Etnografia și folclorul, însumând studii extrem de amănunțite și bine documentate despre obiceiurile, tradițiile și folclorul oamenilor din această zonă (Gospodăria tradițională, Portul popular, Nașterea, Nunta, Înmormântarea, Obiceiuri de peste an etc.). Foarte consistent (și totodată inedit) este studiul Practici de înfrățire în Chioar și Lăpuș, realizat de I. Chiș Șter și Paul Orha. Anexa cuprinde texte dialectale, ilustrații, desene și schițe, la care se adaugă o hartă a regiunii. “Deși autorii își mărturisesc intenția de a descrie faptele, ei realizează, pe baza unei bogate și variate bibliografii, o integrare a obiceiurilor și a folclorului din zona Chioar în cultura populară națională. Aceeași bogată documentare le facilitează unele analogii cu fapte similare atestate la unele popoare” . Chiar dacă este un studiu științific solid documentat, cartea are un farmec aparte care o recomandă și cititorului obișnuit. Lucrarea a fost distinsă în 1985 cu premiul Timotei Cipariu acordat de Academia Română.
În vara anului 1983, Maramureșul găzduiește o tabără studențească de folclor, cu participarea unor reprezentanți din marile centre universitare din țară. Mai trebuie să menționăm faptul că în 1983 apare o antologie dialectalo-folclorică , în care nu mai puțin de 328 de pagini sunt alocate regiunii “Maramureș (și Oaș)”. Capitolul este împărțit în două secțiuni: poezie populară (poezia epică, poezia obiceiurilor tradiționale și poezia lirică), respectiv proza populară. În realitate, toate textele din acest capitol provin din localități situate în prezent în județul Satu Mare, culese majoritatea de Vasile Scurtu și Ion Mușlea.
(1984) Editura Sport Turism lansează în anul 1979 seria Zone etnografice, sub coordonarea lui Ion Vlăduțiu. Au fost editate în total circa 20 de lucrări, iar în 1996 seria a încetat. Primul volum dedicat Maramureșului a apărut în 1984, Zona etnografică Lăpuș, sub semnătura Georgetei Stoica și a lui Mihai Pop. Doi ani mai târziu, se tipăresc alte două lucrări: Zona etnografică Chioar (Maria și Sabin Șainelic) și Zona etnografică Maramureș (Mihai Dăncuș). “Importanța și valoarea seriei Zone etnografice vor putea fi pe deplin apreciate abia peste ani, când acest material extrem de prețios va constitui un adevărat corpus al culturii noastre populare tradiționale…” (Tancred Bănățeanu, 1986).
1985. Petre Lenghel Izanu / Poezii și povești… În urmă cu mai bine de jumătate de secol, mai precis în 1934, profesorul Petre Lenghel Izanu a expediat pe adresa Arhivei de folclor din Cluj (director Ion Mușlea) o culegere în manuscris intitulată Cât îi Maramureșu’ însumând 500 de texte de poezie orală. Prin anii ’70, folcloristul sighetean trimite la Editura Minerva cinci caiete masive (884 de pagini de manunscis) care conțin peste 4000 de producțiuni populare, cu rugămintea să fie publicate într-un volum cu titlul Cât îi Maramureșu. Munca de selectare și sistematizare a colecției îi este încredințată redactorului Octav Păun. Acesta reține 1278 de texte (1260 de poezii populare și 18 povești) culese de folclorist din 41 de localități situate exclusiv în Maramureșul istoric. În vederea selecției, Octav Păun a utilizat “criteriile valoric, al autenticității și al fondului de inedit pe care îl reprezintă materialul folcloric, înlăturând textele publicate în primul volum al colecției Folclor din Transilvania, 1962”. Așa s-a născut volumul VII al seriei Folclor din Transilvania, intitulat Poezii și povești populare din Maramureș. Primul capitol cuprinde poezia obiceiurilor tradiționale, al doilea îi este dedicat poeziei epice (balade), al treilea poeziei lirice (doine, hori, cântece și strigături), iar ultimul conține povești, snoave și legende. Ponderea materialelor folclorice din această colecție a fost consemnată între anii 1969-1974 (autorul a participat în 1972-1973 la cercetarea de pe Valea Cosăului, condusă de profesorul Mihai Pop). “Textele au fost «culese» și mai puțin notate pe viu, în actele folclorice concrete în care advin. Sunt deci texte de poezie, fără alte lămuriri în legătură cu contextele sociale, psihologice, în care s-au produs” (Mihai Pop, p.VI). Dar, așa cum bine preciza Mihai Pop, “culegerea lui Petre Lenghel Izanu (…) încheie o serie de strădanii și o etapă a perspectivei din care a fost privită poezia populară” (p.VI).
În același an, la București, sunt lansate trei lucrări importante: Cântecul epic tradițional al românilor. Încercare de sinteză (Adrian Fochi), Mitologia românească (Romulus Vulcănescu) și Lirica de dragoste. Index (Sabina Ispas, Doina Truță).
După 1985, se creează un vid nu atât în folcloristica locală, cât și în cultura românească, toate resursele fiind orientate pentru promovarea și întreținerea cultului personalității celor doi dictatori de la București. Excepțiile sunt minore .