|
|
| Publicată în „Ovidiu”, II, nr. 6-8, p. 89, Constanța, 1 februarie 1900
|
Prin moarte calcă pe nevoi
Și goilor le-ogoaie plânsul
Legenda-i sacră pentru noi,
Iar suferința-i pentru dânsul...
El cade jertfă de amor,
Și veacurile-l proslăviră...
Dar pururi trist, suferitor,
Așa cum toți și-l plăzmuiră.
Rămâne vecinic pe calvar
Pe crucea umilinței... iată-l:
Jos, între doi - ca un tâlhar;
Sus, între duhul Sfânt și Tatăl...
|
Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de ani.
|
