Ieaga cea de tintă

 

»Când Megyeri umbla-n țară
(Cine nu ști de-a lui nume?)
Ca teatralist, plăcate
Scrie și el, rele, bune
Pentru care Lucru mi pare.
Cinci zloți leafă a căpătat
Zic, cinci zloți a câștigat.

Să aibă deci cu ce scrie
Întâi tintă-și cumpăra,
Și apoi ieaga cea de tintă
Stiți că unde o băga?
Vă spun drept,
Că-ndărept
în buzunar la roc pusă,
Zic ieaga-n roc și-o adusă
Ce-i mult: rocul fiind galbăn,
Petecul se vedea tare.
»L-aș țipa — zice el — dar n-am
Altul roc în lumea mare«.

Din asta pricină
Megyeri bani ca și pleava
Avea, deci vial sărea,
Szentpeteri-l înfrunta,
Dar el nici habar n’avea!
Magă-i zice:
»Măi, Kari voinice,
Grigi că de rău poți să dai,
Zîc, ceva baiu poți să ai!«

Așa a fost, că-i cursă tinta
Din ieagă cum tot sărea,
Și pre al său roc Megyeri trist
Un petec mare privea.
Și el năcăjit
Cată ce-a pățit,
Căci n-avea alt roc de loc,
Zic n-avea numai un roc.

Pentru a lui vină
El rocul și l-a purtat,
Până de tot s-a stricat,
Zic până s-a sfârticat.

(Pesta, septembrie 1844)