Hora câinilor
Aspect
Afară-i nor și vifor,
E ceriu-n răzvrătire.
Zăpada înveșmântă
Cutremurata fire.
Dar noi în tihnă râdem
De viforul de-afară,
Ne dă săla[ș] prielnic
Ungherul din cămară.
E milostiv stăpânul,
Ne dă și bucătură.
A noastră-i de pe masă
Când cade-o fărmitură…
Și de-l îndeamnă gândul
Cu biciul să ne bată,
Noi așteptăm pân’ trece
Iar – rana sângerată.
Și când asupra noastră
Privirile-și îndreaptă,
Noi ne grăbim să lingem
Preamilostiva dreaptă.