Frontierele românilor/Prefață

Jump to navigation Jump to search
Cuprins Frontierele românilor de Alexandru Gabriel Filotti
Prefață
Capitolul I



Am călătorit, împreună cu soția mea, mult și in intreaga lume, și am întâlnit în aceste călătorii numai oameni care mi-au plăcut. De altfel nu cred că am întâlnit, in întreaga mea viață vreun om care să nu-mi placă. Dar într-una dintre aceste călătorii, în Europa, am întâlnit un om cu adevărat deosebit, un chinez în vârstă de peste 80 de ani, care singurul din întreg grupul nostru, foarte conștiincios înscria intr-un blocnotes, ceea ce i se părea interesant sau deosebit. Tot ce ne-a povestit in legătură cu retragerea generalului Chiang Kai-shek, din anul 1949, din China continentală in Taiwan, era extrem de interesant, pentru că fusese un participant la acele evenimente, și le cunostea din proprie experiență. Eu însă voi repeta din spusele lui, numai esența filozofiei sale de viață, care este cuprinsă în trei judecăți laconice, fiecare dintre ele cuprinzând atât enunțul cât și concluzia, dar să-i dau cuvântul:

"- Am mâncat întotdeauna numai atât de puțin, cât să nu mor de foame! - Am muncit întotdeauna atât de mult, doar să nu mor de extenuare! - Dar, întotdeauna am avut un 'hobby', diferit de activitatea care-mi procura mijloacele de trai, prin care obțineam recreerea de care aveam nevoie, pentru a putea continua!"

Ideea unui „hobby”, mi s-a părut de cea mai mare importanță, așa că întrucât mă apropriam de vârsta de pensionare – care la mine a fost vârsta de 71 de ani – am între-prins cu ajutorul științelor naturale să dau o noua interpretare evenimentelor istorice uni-versale și mai cu seamă istoriei României. Deși în cadrul acestei cărți public câteva docu-mente din arhiva familiei mele, cunoscute până la această dată doar de câțiva membrii ai familiei noastre, totuși, studiul istoriei pentru mine nu a însemnat cercetarea în arhive, pentru descoperirea vre-unui document care prin însemnătatea cuprinsului său, să modi-fice părerea pe care lumea și-o formase despre cursul istoriei; ci a însemnat mai cu sea-mă, explicarea fenomenelor istorice, care formau obiectul cărților cu caracter istoric, cu ajutorul științelor naturale moderne. Cu timpul, acesta a devenit „hobby”-ul meu.

Dar mai era ceva, care m-a făcut să intru in arena unde se găsesc o mulțime de alți autori, si o mulțime cu mult mai mare de cititori, o arenă în care în permanență există o luptă a tuturor în contra tuturor. Acest ceva era un îndemn lăuntric mult mai puternic decât satisfacerea unui „hobby”. El era un amestec dintr-un simțământ de mândrie deoare-ce aparțineam unei familii românești, întrecut însă de simțământul de frustrare, izvorât din lipsa recunoasterii valorii generațiilor de români, cărora li se datorește cea mai mă-reață înfăptuire a românilor: România Mare. Pentru recunoașterea meritelor generațiilor de Români care au făurit România Mare, am decis să contribui și eu cu cunostințele mele. Cât de bine am reușit, va fi decizia cititorului. Am ales calea scrisului, si nu calea activis-mului in politică, în principal probabil pentru că a existat la mine un imbold intern de a mă exterioriza în acest mod, dar și din punct de vedere rațional, pentru că mi s-a părut că a deveni activ politic, la o vârstă înaintată este – cel puțin – imoral. Tinerii au tot dreptul să-și organizeze o viață a lor proprie. Această carte a fost concepută ca o lucrare aparți-nând domeniului științelor biologice, și de aceea, în această lucrare, nu vor fi menționate, toate evenimentele înregistrate de istorie, și domnitori foarte însemnați care au aparținut unor epoci eroice, dar care au determinat sau au participat, mai puțin la evenimentele care au structurat etnia românească. Cartea Frontierele Românilor, aparține domeniului istoriei numai pentru că vorbește despre trecut.

Titlul cărții, Frontierele Românilor, derivă din conceptul popular American: o arie de activitate, mintală si materială ,în care s-au facut progrese, dar în care mai este mult de făcut. Cu alte cuvinte frontiera , este locul unde lupta continuă, nu există încă un învingător, dar unde există certitudinea că într-o bună zi, va exista un învingător. În ca-drul luptei de pe frontieră întotdeauna se găsește soluția adecvată, întrucât frontiera cuprinde în sine și factorul de energie sau forță pusă în joc, care este singura garanție de vi-abilitate a păcii care este instaurată, după ce există un învingător. Pacea nu se poate baza pe drepturi , ea nu se poate baza decat pe forța care garantează pacea. Evoluția mintală a oamenilor care determinau înaintarea frontierelor americane spre vest, a produs o națiune și un popor marcat de individualism, curaj, încredere in progres, dragoste pentru liber-tate si gata să se folosească de oportunitățile oferite de viață. Principalele frontiere româ-nești, au fost: recunoasterea de către comunitatea internatională, pe bază de tratate, a Ro-mâniei Mari realizată prin luptă în perioada 1916-1919, iar pe plan intern trecerea în pro-prietatea țăranilor a pământului de care aceștia aveau nevoie pentru supraviețuirea famili-ilor lor. Ion I.C.(Ionel) Brătianu – așa cum îl denumește Mareșalul Ion Antonescu, Mare-le Brătianu – cel care cel mai mult dintre Români, a contribuit la Victoria obținută de Ro-mâni pe aceste două fronturi deschise în urmă cu cinci secole, în secolul al XIV-lea, odată cu întemeierea formațiunilor statale românești: Valahia și Moldova, a avut fericirea ca să termine cu succes, în ultima sa guvernare opera de frunte a poporului românesc, dând țării Constituția din 26 martie 1923, care consfințea România Mare, în granițele ei natura-le, și având drept proprietar al pământului țărănimea, clasa socială majoritară a țării.

Contradicția de bază a tuturor democrațiilor liberale – așa cum devenise și Româ-nia dupa Constituția din anul 1923 – este problema săracilor , în lăuntrul granițelor unei societăți bogate. Cauzele existenței săracilor – aparent – sunt nenumărate, dar absolut toate aceste cauze dacă sunt urmărite până la fiecare individ în parte, se va constata că în realitate există numai o singura cauză: inegalitatea dintre indivizii care compun societatea omenească, dintre care inegalitatea dintre mințile omenești, este cauza principală.Francis Fukuyama in cartea sa Sfârșitul Istoriei și Ultimul Om la p.289 (Maxwell Macmillan Ca-nada, Inc. Ontario 1992)scrie:

„Problema inegalității va continua să preocupe societățile liberale pentru generații de aici înainte, pentru că ele sunt într-un anumit sens, de nerezolvat în contextul liberalismului”.

Acesta este motivul pentru care această carte, se oprește la anul Tratatului de pace cu Ungaria (1920), din palatul Trianon (Versailles), atunci când frontierele vechi de 1000 de ani, au căzut sub loviturile victorioase ale alianței internaționale din care făcea parte România. Noua frontieră: consecințele sociale produse de inegalitatea biologică – cunoscută mai ales sub denumirea de suprapopulare – există și în prezent, în anul 2006, la opt-zeci și trei de ani de la Constituția liberal-democratica din anul 1923 și la șasesprezece ani de la prăbușirea comunismului în Romania (1989), și se agravează cu cât trece timpul. Această frontieră , care încă își așteaptă rezolvarea, este o problemă distinctă de celelalte două frontiere , în care Românii au ieșit victorioși in perioada 1916-1919, si de aceea, nu face obiectul acestei cărți.

Cartea are două părți. În partea întâia, intitulată, GENUL PROXIM: HOMO SAPIENS, se face o analiză succintă a evolutiei omului, scoțându-se în evidență, tipul uman rezultatul evoluției: vânătorul. În partea a doua, a lucrării intitulata, DIFERENȚA SPECIFICĂ: ROMÂNUL, se analizează rezultatele istoriei națiunii Române, până la momentul atingerii climaxului evolutiv românesc: ROMÂNIA MARE.

În prima parte a cărții, autorul susține că prăbușirea din interior a comunismului se datoreste crizei de supraproductie din anul 1989, prima mare criză economică survenită la 60 de ani de la criza de supraproductie din anul 1929.

Împărțirea cărții în două părți, prima in care se studiază genul proxim, și în a doua parte difereța specifică , urmează regula clasificării ființelor vii, binominală, stabilită de Carl Linne (1707-1778), care deși usor alterată, este utilizată și în ziua de astăzi.

Cât despre autor: moșier la origină, agronom de profesie, expatriat prin răscumpărare de la Statul Român, convins Darwinist și istoric diletant, vă invită, că în cazul că aveți alte păreri, decât cele expuse in prezenta carte, să fiți îngăduitori cu un autor care și-a expus propriile sale păreri, conform cu adagiul latin: audiatur et altera pars.

Autorul
▲ Începutul paginii.


PD-icon.svg Această lucrare a fost eliberată în domeniul public de către deținătorul drepturilor de autor.