Fluture

Jump to navigation Jump to search
Fluture
de Duiliu Zamfirescu


Fluture, fluture, fluture,
Aripa vîntul ți-o scuture,
Craiule tînăr al florilor,
Crainic al zorilor.

Dau pentru clipa-ți ușarnică
Toată viața mea harnică;
Dau pentru leagănul vîntului
Tronul pămîntului.

Du-mă prin lunci, unde soarele
Bînd dimineața izvoarele
Merge nuntaș, iar tu ginere
Florilor tinere.

Doi spînzurați ce prin fetele,
Unul furîndu-le betele,
Altul, mai sprințar,vederile,
Dorul și vrerile.

Mușcă-te-ar dragostea, fluture.
Friguri de dor să te scuture:
Plînge-te-ar roua cu zorile;
Rîde-te-ar florile.

(1899)