Ecouri

Jump to navigation Jump to search
Ecouri
de Panait Cerna
Sămănătorul, IV, nr 24, 12 iunie 1905


Când, după zile lungi de jale
Ce-au mângaiat un trist amor,
Vă întâlniți pe-aceeași cale,
Înlănțuiți de-același dor,

Grădinile în mii de fețe
În cinstea voastră înfloresc,
În crâng v-adastă cântărețe,
Ce numai pentru voi doinesc;

De deznădejdi de mai-nainte,
Acuma să zâmbiți vă vine
Ș-un gand vă luminează-n minte,
Că viața-i cel mai mare bine.

Pe toate pune stapanire
A voastră inimă măiastră...
Nu, nu! Atâta fericire
Nu poate fi numai a voastră!

Se pare că, nerăbdătoare,
Viețile din viitor
Aud a voastră sărutare
Din noaptea neființei lor.

Și, dacă nebunii divine
Vă smulg în ceruri, tremurând,
E ca un neam întreg ce vine
Se bucură cu voi în rând;

Și, dacă-n ora fermecată
Asemeni zilelor păreți,
E că trăiți, ca-n vis, deodată
Atâtea mii și mii de vieți...